S-a stins un prieten drag : Ion MARIN

Astă noapte, s-a stins prietenul drag de o viaţă, gazetarul, scriitorul, profesorul ION MARIN.

ion-marin

Scriitorul,jurnalistul,universitarul Ion Marin( 12 martie 1955-19 octombrie 2016)

Fiindcă nu am cuvinte, inserez aici ultima cronică pe care am publicat-o , la una din cărţile sale de proză. Imi amintesc cum a venit surâzător la redacţie, să ia un vraf de ziare …Aşa mi-a rămas în amintire. Drept ca bradul, puternic, neiertător, cu verb de gazetar înflăcărat şi cu simţul dreptăţii în vârful peniţei.

Despre speranţă şi aşteptare

Jurnalist înverşunat, creator de ziare şi lider de opinie,autorul Ion Marin, având dumnealui o existenţă prea plină de evenimente nu s-a ocupat şi preocupat prea mult de difuzarea operei sale literare.

De parcă scriitorul ar fi fost mereu umbrit de jurnalist. Ion Marin ca tipologie, e un caz ! (Aşa cum spune cineva, când se întâmplă una, alta : asta e o ştire !)

Cazul jurnalistului care având prea multe de spus, de scris şi de transmis, lasă deoparte aşa, cu un gest imaginar de lehamite, propria proză. Propria proză e scrisă demult, adică e o proză de sertar. Acele sertare despre care unii neâncrezători afirmau că ar fi goale.

Sertarele cu povestiri din perioada în care ne chinuiam cu metafore şi chei, cu alegorii şi cifru,întorşi precum cheiţa cutiei muzicale în Historia Hieroglifică cantemiriană, înnebuniţi de literatura sudamericană şi căutând portiţe de ieşire pentru ce aveam de zis.

Toată lumea era în descoperire de „şopârliţe” , acest mod de a scăpa de vigilenţa unei cenzuri (adeseori ea însăşi ambiguă) e greu de înţeles de cititorul virtual de azi,acela care n-a trăit în mentalitatea unei societăţi aflată la discreţia unei singure ideologii.

De ce scriu toate aceste vorbe care poate că sunt doar locuri comune?

Pentru că publicarea în volum(„Moartea unui biet corector”, editura Semne) a povestirilor lui Ion Marin ne dovedeşte faptul că proza autorilor talentaţi din acei ani era până la urmă supraconjuncturală şi că talentul le dă dreptul şi onoarea de a fi citite azi tot supraconjunctural.

Una dintre cele „mai tari” povestiri ale acelei perioade este „Mâinile” , o proză pe care am apucat să o citesc în dactilogramă, înainte de-a fi publicată în SLAST în 1983. Mi-o dăduse spre lectură domnul Cristoiu, care era pe atunci un ziarist şi autor foarte complex. Cititor împătimit, entuziast moderat sub aparenţa unui scepticism cinic flegmatic total dezarmant, încurajator de tineri şi animator de idei literare, culturale, cel care lansase pasiunea decorticării obsedantului deceniu.

In fine, Cristoiu îmi întinsese cele trei pagini dactilo pe care le-am citit chiar în biroul lui în timp ce lumea intra şi pleca, era cam ca la moară.

Este, dacă vreţi, cea mai scurtă şi mai concisă schiţă despre pradoxul, frământarea, durerea şi neputinţa, curajul şi lipsa de curaj din minţile şi sufletele celor care au trăit în comunism. „Mâinile” e o bijuterie . E o bijuterie şi azi. Atunci ar fi trebuit să fie pusă în coroana regală a rezistenţei. Dar n-a fost aşa.

A fost publicată, cu toţii am răsuflat uşuraţi că „ a trecut” şi că nimeni nu şi-a pierdut postul sau nu a fost admonestat.( Dincolo de mizeriile personale când se întâmpla aşa ceva, rămâneai cu remuşcarea că şi alţii au de suferit de pe urma ta. De pildă articolul meu despre Ion Caraion a apărut în revista Amfiteatru la puţin după ce acesta rămăsese în străinătate şi se exprimase virulent la Europa Liberă: au avut de suferit redactorul şef Stelian Moţiu şi alţii. Sau poeziile mele difuzate la TVR de Tudor Vornicu,(în emisiunea la sfârşit de săptămânp şi rostite de actorul Marcel Iureş) au atras fulgerele de mâniei ale soţiei Preşedintelui, care îl sunase personal pe directorul televiziunii, sancţionând echipa de realizatori : Ileana Vlad Pop şi Ana Potra. Te simţeai prost după întîmplări din astea…)

Erau răzbunări mari doar pentru o literatură care nu le convenea.

Literatura care nu convenea atunci o adună azi Ion Marin iar cititorul de azi o va citi ca pe o literatură pur şi simplu. Asta e.

Dar scriitura fermă, verbul precis, descrierile excelente şi suculenţa poveştilor ei bine astea toate, oralitatea extraordinară şi bătaia lungă a puştii, sunt lucruri care nu mai ţin de conjunctură. Ţin de talentul de prozator al scriitorului.

Înaintea lui se despica drumul hodorogit, rula încet, era spre seară, veneau navetiştii, îi vedea aplecaţi sub greutatea sacoşelor ponosite de vinilin în care îşi cărau pâinea de la oraş!” Sau în „Coşmarul” , un român stabilit în străinătate se întoarce în ultimii ani de comunism într-un Bucureşti secătuit, distrus, acela al cozilor nefireşti pentru un strop de mâncare, al întreruperii furnizării electricităţii, al demolărilor mişeleşti, al suspiciunii şi trasului cu urechea, al opritului gazelor, al frigului şi mai ales al neputinţei.

Avem în prozele lui Ion Marin acel tablou concret al atmosferei de dinainte de 1989. El are nu numai forţă de evocare dar şi valoare documentară.

Sunt şi povetiri croite pe scema cvasi onirică, atât de apreciată în epocă,precum reveria al cărei final este memorabil ; „ Nu credea că poate să treacă printr-o asemenea noapte, el, normalul,cerebralul. Să urcăm dealul, spuse majurul. Să urcăm, totuşi, idealul.Adevărată era doar această ciudată ultimă frază cu care se trezise din nesfârşita,din halucinanta reverie.”

Foarte atractive la lectură, scrise cu uşurinţă , cu dezinvoltură aş zice, povestirile lui Ion Marin au naturaleţe, au vivacitate, autenticitate şi mai ales au umanitate în ele. E umanitatea aceea rănită, aşteptândă, surprinsă în clipa îndurerată că ţara ne încăpuse pe mâna unora care nu ştiau să-i preţuiască valoarea oamenilor, a vieţii, a naţiunii adevărate.

Aş mai adăuga că Ion Marin este unul din scriitorii patrioţi, adevăraţi, neintimidaţi de faptul că cineva ne călca în picioare, că trăiam printre sloganuri iar speranţa era undeva, îngropată în grădina din spate.

Cleopatra Lorinţiu

P.S. Aceste fotografii au fost facute la unul din Simpozioanele la a caror realizare am colaborat,(Despre Libertatea presei )martie 2015, la  Universitatea Hyperion , în colaborare dl. Yilmaz Ramazan  şi ziarul Zaman.

Ion Marin decan Hyperion şi Cleopatra Lorintiu Simpozion libertatea presei 3 martie 2015

Ion Marin decan Hyperion şi Cleopatra Lorintiu Simpozion libertatea presei 3 martie 2015