Opinii

Ce li se întîmplă jurnaliştilor turci?(La umbra dramelor în floare…)21septembrie 2015

Continentul întreg e profund marcat, divizat,impresionat sau speriat din pricina refugiaţilor şi imigranţilor, lumea întreagă stă cu ochii pe acest eveniment fără precedent care începe încetişor să domine pagina întâia a actualităţilor de peste tot.Aşadar atenţia lumii e distrasă, ca să zic aşa şi în marginea acestei drame, se petrec alte evenimente cărora opinia publică internaţională nu mai are cum să le ofere interesul necesar.Când e vorba de viaţa a milioane de oameni, cine să mai observe ce li se întâmplă jurnaliştilor turci şi ce se petrece cu  aproximaţiile de  pretexte justiţiare din acel spaţiu ?(citeşte mai departe pe http://zamanromania.ro/stiri/ce-li-se-intimpla-jurnalistilor-turcila-umbra-dramelor-in-floare/

2.Radiografia unei drame turceşti:Kurzii şi exilul interior

http://zamanromania.ro/stiri/radiografia-unei-drame-turcesti-kurzii-si-exilul-interior/

28septembrie 2015 Între pericol şi deziluzie:diferenţa dintre cauza kurdă şi deriva militaristă PKK.

“Unica soluţie rezonabilă ni se pare în acest moment cea pacifistă, în condiţiile întăririi valorilor democraţiei şi a demilitarizării branşei armate a PKK.Dar şi pentru această soluţie sunt implicate trei părţi care ar trebui să coopereze.Întrebare implicită : Vor coopera ele cu adevărat ?”

http://zamanromania.ro/stiri/intre-pericol-si-deziluziediferenta-dintre-cauza-kurda-si-deriva-militarista-pkk/

Cu toate că sunt jurnalistă am ştiut să fac mereu diferenţa între realitate şi mediatizare.Între problemele adevărte şi crearea unei supradimensionalizări. Între ce este în realitatea palpabilă şi subiectele de presă. Noi am trecut de la vidul informaţional al „limbii de lemn” la avalanşa fără discernământ de astăzi.

Limbaj artificial , expresii prefabricate, teme repetitive aflate la îndemână abundă astăzi în presă.Marele avantaj al televiziunilor este că se adresează unui nivel minimal de receptare : vorbele ,imaginile trec pe lângă noi şi unele se agaţă de noi, de gândurile noastre aşa cum ciulinii uscaţi se prin în blana oilor aflate la păscut. Am fost de curând însoţită de prieteni, aşa cum probabil mare majoaritate a dumneavoastră, şi prin România profundă: aceea a satului sau chiar a orăşelului de provincie, aceea în care oamenii sunt coupaţi cu de-ale gospodăriei, cu viaţa, cu creşterea copiilor şi care nu sunt prea preocupaţi de ce se petrece pe la televizor.Şi la noi, ca mai peste tot lumea e împărţite ăn tranşe atît de diferite încât tortul acesta bizar al democraţiei e din ce în ce mai greu de înţeles.Dar dincolo de programe de dezvoltare, de idei şi de fapte, de sincronizări europene sau mondiale cred că ceea ce ne trebuie cu adevărat nouă românilor este, o asimilare a ideii de moralitate, o minima moralia, oconştientizare a ideii de moralitate.

Fără această lucrare pe care cineva trebuie să şi-o asume, ţara nu poate prospera, naţiunea noastră nu se poate consolida. De parcă un arbore frumos, fălos, cu coroana verde profilată pe cer, ar fi mâncat în trunchiul lui de un putregai. Fiindcă în ziua de azi este esenţial dialogul, schimbul de opinii. Nu suntem atât de singuri, cineva e alături de noi, cuiva îi pasă de noi. Viaţa nu poate fi trăită la întîmplare şi are un sens numai ancorată între principii morale

2015 publicat in ZAMAN ROMANIA(august 2015)

Un interviu acordat de Cleopatra Lorinţiu sitului de geostrategie Global News Intelingence .2015

Întrebările formulate de redactori de la Global News Inteligence au fost cele de mai jos, o discuzţie în studio pe aceleaşi teme a fost postată pe you tube la adresa:

Emisiunea Obiectiv Strategic Cu Cleopatra Lorinţiu

Întrebările redacţiei au fost :

1.Care sunt efectele sociale ale atentatului asupra redactiei CH?

2.Riscam sa asistam la o escaladare a tensiunilor sociale in Franta?

3.Ne putem astepta la suprize electorale la viitoarele alegeri prezidentiale? Care sunt sansele lui Marine Le Pen?

4.Care sunt cauzele esecului de integrare al musulmanilor in societatea franceza?

5.Cum pot opri musulmanii moderati astfel de atentate?

Exista o implicare activa a acestora in randul societatii franceze?

6.Credeti ca se mai pot repeta astfel de evenimente pe termen scurt in Franta?

 Răspunsurile Cleopatrei Lorinţiu au fost : 

1.Răspund la întrebările dvs. încă la cald, fapt care contrazice cumva regulile de aur ale analistului fenomenelor din geopolitică şi se apropie mai degrabă de perspectivele jurnalistului.

Totuşi, atentatul asupra redacţiei revistei satirice Charlie Hebdo, prin care terorismul internaţional, djihadismul de esenţă obscurantistă „pedepseşte” valorile exercitate de democraţie: libertatea de expresie, dreptul de a avea opinii diferite, pare că face parte dintr-un plan mai mare, elaborat de minţi paradoxale: organizaţi şi haotici, aplicaţi şi complet dezordonaţi, iar analiza acestor personaje ar ţine mai degrabă de domeniul psihiatriei.

Efectul social cum spuneţi dvs. e foarte greu de măsurat, fără îndoială prima impresie este aceea a solidarizării sociale, pe care guvernul, preşedintele şi forţele responsabile mizează în acest moment.

Franţa e o societate specială. Nu trebuie să uităm, cu bune şi cu mai puţin bune, că lungul curs al istorie a fost influenţat fundamental de acest popor.Capacitatea de a insufla lumii principiile umanismului, acel liberté,égalité, fraternité, pleiada copleşitoare a gânditorilor care au influenţat istoria culturii mondiale, toate acestea presupun ca noi astăzi să avem o gândire globală, nuanţată şi diferenţiată în ceea ce o priveşte.

Cursul istoriei nu mai poate fi schimbat şi, sincer, am avut o strîngere de inimă când am citit opiniile unor persoane aşa zis cunoscătoare, persoane de la noi, din România, în care se spunea că „Franţa culege ce a semănat„.Reflecţia româneasă venea în continuarea spunerii populare referitoare la capra vecinului, refectând mai degrabă o tarră de gândire naţională.eu cu charlie hebdo

Nu numai Franţa culege ce a semănat( aici era sensul acela , de „v-am spus eu că o să fie rău „etc etc.) noi toţi am cules ce a semănat Franţa: principii ale deomcraţiei, capacitatea de a-l accepta pe celălalt, lupta aceasta dificilă împotriva intoleranţei, căci există acest sâmbure rău în natra umană mărginită, de-a zice că tu eşti cel „adevărat” , că religia ta e cea mai bună, că tu gândeşti bine şi nu celălalt.

Sincer, sunt de părere că se plăteşte un preţ pentru modul în care francezii de după cel de al doilea război mondial s-au chinuit cu toate forţele să rămâie fideli unor principii:unul din ele e libertatea de expresie. Un altul, este principiul laicităţii, aplicat ca lege în Franţa de la începutul de secol şi pe care iarăşi, românii îl pricep cu greu. (Legea din 1905 care confirmă în articolul 1 libertatea de conştiinţă, cea care era deja evocată în articolul 10 al declaraţiei drepturilor omului din1789).

L-aş explica într-un fel poate prea simplificator dar util pentru a pricepe configuraţia de azi : Această ţară a luminilor şi cutezanţelor a avut într-atât de mult de suferit din pricina amestecurilor, amalgamurilor dintre stat şi biserică, dar mai cu seamă de pe urma războialelor religioase, a luptei crâncene dintre creştini ( vezi Le massacre de la Saint-Barthélemy, 24 august 1572) încât a îndrăznit să aplice acest principiu: neamestecul statului în treburile religiei şi invers. Deci fiecare cetăţean are dreptul să îşi practice religia lui, dar aceasta nu este susţinută, plătită de stat.

Noi, publicul exterior, vedem numai momentele de criză, atacurile contra însemnelor evreieşti sau creştine sau musulmane. Nu vedem însă marea majoritate a situaţiilor, singura posibilitate a Franţei de a supravieţui acestui amalgam de religii a fost aplicarea principiului laicităţii.

Efectul social al manifestării unui integrism,fanatsim religios exportat din centrele modiale ( vezi Yemen, Siria, Afganistan şi altele sau prin finanţări cel puţin discutabile din partea unor ţări precum Arabia Saudită) prin atentat ucigaş va fi probabil costisitor, rănile cauzate de el în societate vor fi mult timp vizibile.

Asta în cazul în care ţara sau chiar Europa vor avea timp să se vindece, va fi un răstimp ca rănile să facă o crustă, o cicatrice. Căci, în acest moment cu tot enormul efort al forţelor de inteligenţă şi securitate, nu prea putem şti ce va urma.

  1. Cred că da. Mai cu seamă din cauză că există un climat politic propice acestei escaladări.Francezii sunt renumiţi prin capacitatea lor de a cârti. Ei spun că „Ils aiment râler” ,”râler” înseamnă a fi un fel de „Gică contra” cum s-ar zice la noi, a critica, a obiecta, a comenta mereu, a avea dreptul la o opinie diferită.Personal nu cred că a existat un moment în care francezii nu şi-au exercitat această dimensiune naţională care îi identifică oarecum în ansamblul popoarelor europene. Ei critică totdeauna, sunt nemulţumiţi de tot şi toate . Aşa e felul lor de a fi . În plus au această caracteristică (moquerie) în gene.Şi totuşi, de acest fel de a fi se molipsesc şi imigranţii, toţi cei care ajung să locuiască acolo, temporar sau de tot, cu acte sau fără, indiferent de rasă, religie şi nivel social. Că societatea este profund scindată, asta nu e un secret.Sunt lumi, straturi sociale care nu comunică între ele.Pe de altă parte vă asigur că fundamental, francezii sunt mult mai comprehensivi, mai toleranţi decât ne imaginăm.Hai să ne închipuim ce ar face un grup de enoriaşe de la o biserică de ţară în România, dacă ar avea pentru scurt timp puterea în mînă, mijloacele finaciare etc. Păi eu cred că am asista la o prigoană fără margini împotriva ateilor, a musulmanilor, a iudaicilor, a grecocatolicilor sau a evangheliştilor neoprotestanţilor etc.

Asta e însă o discuţie despre toleranţa religiilor, despre felul reductor de a vedea lumea şi despre intransigenţă.

E clar că oamenii dintr-o religie au impresia că numai ei pot ajunge la esenţa divinităţii, că numai rugile lor sunt autentice şi că restul de, să zicem patru sau cinci miliarde de pământeni, nu au dreptate!

Vedeţi ? Dacă reducem discuţia în acest mod , putem mai bine înţelege cât de tensionate devin raporturile dintre oameni pornind de la un unic factor: credinţa religioasă .

  1. Franţa a fost deja forţată să se coalizeze odată dacă vă aduceţi aminte în spatele lui Jacques Chirac, la alegerile din 2002. În contextul de atunci, stânga a fost în primul tur atât de divizată, candidaţii au fost atât de mulţi , încât principalul şi singurul posibil nume cîştigător, anume Lionel Jospin, nu a reuşit să întrunească în primul tur de scrutin un procent care să-l califice mai departe în alegeri.În turul doi s-a calificat Jean Marie Le Pen -tatăl, port drapelul Frontului Naţional. Partid de extremă dreapta. Alegătorii, în turul doi, cei de stânga şi cei de centru şi cei de dreapta l-au susţinut pe cel rămas în cursă din partea formaţiunii Rassemblement pour la République, ( Jacques Chirac, ales cu un procent care s-ar fi potrivit mai degrabă unei ţări africane, 82,5 %!) Nu sunt sigură că de această dată şi în acest context , poziţia fiicei sale, ritoasa şi provocatoarea doamnă Marine Le Pen, nu este mai bună decât a tatălui ei de atunci.Aceste evenimente ( atacul terorist din ianuarie 2015 )ar părea că pot contribui la creşeterea procentului doamnei Le Pen, deci a extremismului de dreapta, un fel de neofascism, în ansamblul preferinţelor alegătorilor. Este un discurs periculos, antiimigraţionist, presărat cu islamofobie şi antisemintism, este discursul francezului de mijloc, care nu ştie prea multe dar e împotriva celor veniţi de prin alte părţi, a veneticilor, cei care i-ar lua locurile de muncă sau ar beneficia de favoruri sociale.Toată speranţa este în dreapta judecată a societăţii franceze, în maturitatea ei şi mai cu seamă într-o bună politică a partidelor echilibrate, de stânga sau de dreapta.Pericolul extremismului există însă peste tot în lume, uneori poate să ia forma de manifestare a acelui extremist norvegian(Anders Behring Breivik) , autorul oribilului atentat din 2011, capabil să asasineze cu sînge rece conaţionalii săi(77 de morţi şi 150 de răniţi) tocmai ca semn împotriva democraţiei , marcându-şi clar opiniile doctrinare profasciste.
  2. Nu cred că este un eşec de integrare la modul general. Cred mai degrabă că au fost speculate liniile de falie, persoanele vulnerabile. Foarte mulţi imigranţi şi-au găsit locul în sociatetea franceză , au ajuns în posturi cheie şi chiar la demnităţi republicane ( să ne gândim numai la Rachida Dati,fosta ministră a justiţiei, la Christiane Taubira actuala minstră a justiţiei, la Rama Yade, la mari jurnalişti, scriitori, oameni de cultură, de ştiinţă,de afaceri,politicieni .Există o lume mai puţin reuşită pe care factorii de influenţă ai integrismului religios au folosit-o din plin, facilitându-le acces la îndocrinare ( vezi îndobitocire) , oferindu-le aparenţa că pot să iasă cumva din marasmul nereuşitei lor profesionale şi umane , oferindu-le postura de „eroi”. Această slăbiciune alimentată de fonduri de bani importante ,surse de finanţare care sper că vor fi în fine făcute publice în scurt timp, au creat excrescenţele ideologice despre care vorbim şi pe care,un cancer planetar cum este acest autoproclamat stat islamic sau această nebuloasă Al Quaeda, le folosesc.Observaţi ce concurenţă confraternnă s-a instituit între aceste două formaţiuni teroriste. În spatele lor este aceeaşi nebuloasă finaciară. În mare, petrodolarii.Viaţa de « banlieue » şi de « cité”are fireşte dificultăţile ei, dar nu condamnă oamenii la eşec. Politica socială a Franţei este generoasă, ajutoarele sociale curg gârlă (comparativ cu ţări ca a noastră) şi etnicii arabi sau africani ştiu foarte bine cum să profite de acest ajutor social. 5-6.Am fost întodeauna de părere că valorile Islamului trebuie cunoscute şi respectate. Am pledat pentru acest lucru şi cu modestele mele mijloace ( scrise sau documentare tv , vezi ciclul Luminile Islamului de la TVR din perioada 2008-2010) am îndemnat la cunoaştere şi respect reciproc. Dar aici e vorba despre musulmanii din Franţa. Ei sunt mulţi ,unii spun 6 milioane, după umilele mele cunoştinţe ei depăşesc 9 milioane.
    inauguration departement de francophonie 28 mai 2015 bucarest

    Cleopatra Lorinţiu prezentând ceremonia de lansare a Departamentului de Francofonie al Centrului Cultural EuropeanRomân Pan Arab din Bucureşti, 28 mai 2015.

    Şi numai cu un sens al culturii şi mai ales al respectului pricipiului laicităţii se poate reuşi . Segregarea, ignorarea reciprocă, ura rasială şi religioasă sunt de natură să arunce în aer pacea socială a unei ţări căreia îi datorăm apărarea principiului dreptului la expresie. Barbari care se cred „eroi” care şi-au hrănit ura prin închisori şi au fost recrutaţi prin internet a fost posibil să comită atacuri poate şi datorită faptului că societatea franceză le-a dat dreptul la diversitate. Tentaţia de a pleca „ la război” ,în Siria sau în Libia le oferă aparenţa unui „sens”. Odată prinşi de această pantă, greu mai pot fi recuperaţi.Ceea ce va urma, nu putem aticipa. E clar că există „celule adormite” cele pe care telefonul lui Coulibaly( asasinul care a luat ostatici şi a şi omorât cîţiva într-un magazin ) le căuta. E clar că au fost dejucate foarte multe atentate, în Franţa şi prin alte ţări occidentale, lucruri de care nu ştim şi poate că e mai bine să nu ştim, tocmai pentru a reîncerca să reluăm cursul vieţii zilnice. E clar că, atunci când vorbea despre şocul înfruntării civilizaţiilor, Huntington vorbea desore asta , despre raţiune şi ponderare contra fanatismului religios de orice fel. Sunt mai degrabă optimistă şi dispusă să creditez toleranţa şi înţelepciunea în defavoarea intoleranţei şi a fanatismului. Sunt de asemenea dispusă să accept că lecţiile istoriei trebuie învăţate. Chiar cu aceste prilej am putut vedea şi noi românii cât de pregătiţi şi de toleranţi suntem…Au ieşit la iveală atâtea frustrări, atâtea fanatisme, atâta intransigenţă şi în plus un fel de aroganţă românească , prezentă mai ales în rândul comentatorilor fenomenului pe la posturi tv unde trebuie umplut timpul cu te-miri-ce, încât m-am şi speriat.Să nu uităm că traversăm un moment în care educaţia a avut foarte mult de suferit în România iar românul de mijloc începe să fie din ce în ce mai ignorant şi mai incult. Cred că acesta este marele pericol şi dacă avem de făcut ceva, atunci acest ceva trebuie să se plaseze în zona culturii, a educaţiei şi a informării corecte. Lungile, nesfârşitele dezbateri de pe televiziuni sunt de natură de multe ori mai degrabă să arunce publicul în neînţelegere şi confuzie:dar probabil că acesta este un alt subiect, o altă temă pentru un alt moment, al viitorului.