Critici volume

Articole critice despre poezia Cleopatrei Lorintiu semnate de :

       1.Alexandru Cistelecan
( fragment din Dicţionarul scriitorilor români, editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998)

       2.Cornel Regman (fragment din cronica ,, Poetă la al doilea volum’’din Viaţa românească ,nr.9 septembrie 1981)

       3.Constantin Sorescu, Terasele cu oleandri .O formula a desenului pe aer , 1995 SLAST .

4.Petru Poantă, revista Tribuna , 1988

       5. Nicolae Ciobanu,in volum,1979

 1.O poezie aerisită, în ton mai degrabă lejer decât ludic conţine debutul Cleopatrei Lorinţiu ,Regina cu paşi furaţi(1978).
Volumul e un jurnal diafan de adolescenţă ,un conspect de stări şi predispoziţii caligrafiate cu candoare, într-o scriitură ingenuă şi naivă animată de un spirit jucăuş: ,,Fii tu băiatul de iarbă e atât de uşor
Nu te atinge nici un cuvânt

oasele nu te mai dor,,.Ordonarea confesiunii într-un fel de jurnal ce ţine doar de contact aluziv cu biografia e şi marca volumului din 1985, Terasa cu oleandri.Cleopatra Lorintiu, Barbizon, martie 2006

Scriitura nu mai e agilă ci dimpotrivă, frântă şi gâfâită,cu cezuri plasate premeditat ,,nelalocul ‘’lor şi cu utilizarea frecventă a ingambamentului.Poemele se încarcă de figuri livreşti,dar conotaţiile acestora sunt întoarse mai degrabă spre eficienţa confesivă.
Invadat de real e poemul Oaspetele mic al neputinţei imaginare,incapabil să mai ofere lumi compensatorii sau să destindă arcul încordat al frustrărilor.Sintaxa se destinde în Peisajul din care lipsesc (1981)deschis atât reveriilor naturiste  cât şi celor ale memoriei.
În pofida perseverenţei elegiace, sensibilitatea poetei recuperează ceva din mirajul lumii şi ea se reântregeşte cu starea de graţie:
,,în spatele gardului,menta.
prin ea foiesc gâze
înnebunite de soare
ies în grădină
să pipăie lumea cealaltă, nevăzută.
adevărata mireasmă.’’


Întinse între crispare şi exultanţă ,poemele se ţin în raza de determinare a eroticii,urmărind relieful domestic al acesteia.

Dar atât vraja prezenţei cât şi cea a absenţei se reflectă într-o atmosferă melancolizată ,de interior, cu focul pasiunii domolit,dacă nu scăzut:
,,În cameră nu miroase a tutun olandez
Pe masă nu mai sunt pipele tale, vieţuitoare
Frigul intră prin fisuri invizibile
legând trupul meu de patul bolnav. ‘’

Echilibrul stărilor este nostalgic, cu un patetism subiacent
Din ghemul absenţei se derulează şi poemele din Aproape imaginară (1987) valorizând aceeaşi linie de evanescenţă a stărilor ,mai degrabă decât aceea a crispării.Sensibilitatea rănită se răscumpără în peisaje hieratizate, cărora nu le lipseşte o unduire senzuală: ,,Neprihănită dimineaţă
Desenul norilor pe-aproape .
Perele coapte-s năpădite de viespiîn grădina fragilităţii.
Troiţele veghează.’’ 

Memoria însăşi este mai abiliotată să recupereze secvenţele fericite, iar poeta lucrază în contrapunct, nu fără o delicateţe aparte a acordului distonant: ,,cu o străfulgerare
ca un fir alb în părul tău negru
mi-a trecut prin memorie
mâna ta, mâna ta…(…) ‘
   O fiolă melodioasă se sparge.Realitatea
e-ntoarsă ca o mănuşă.Cheiţa scrinului
cade cu ţipăt alb peste dale. 

Jurnalul de stări continuă şi aici, mai diversificat şi mai liber, iar viziunea rămâne determinată de,,lucrurile mici, zdrobitoare prin chiar neânsemnătatea lor.’’(…)

Alexandru Cistelecan
( fragment din Dicţionarul scriitorilor români, editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998)

2. “Poeta la al doilea volum”

Stenograma unor sentimente împărţite între reţinere, insatisfacţii şi exultanţă e poezia Cleopatrei Lorinţiu, al cărei volum, foarte curat, apărut recent, Peisajul din care lipsesc, merită luare-aminte.le_paysage-dont_jabsente
Biografia e subţire şi criptică, se ghiceşte parcă traiectoria unei iubiri, privită cu un ochean răsturnat care îndepărtează în loc să apropie. Poeta- fiinţă senzitivă- înregistrează totul cu radar de fluture, ceea ce o ajută să evite cu graţie contactul cu prea-concretul,căruia I se preferă regimul evanescenţei.
De aceea până şi sentimentul de contrariere, ce pare a fi starea cea mai radicală a incompletitudinilor psihice ale eroinei acestor poeme , ajunge la cititor filtrat sonor prin cortine succesive-ninsori sau efluvii miresmatice- sau printr-o pânză de lâncezealăcare se aşterne uşor.la_terasse_aux_lauriers
Evanescenţa aceasta atinge forme amintitoare de anemiile simboliste în clipa în care poeta-supremă levitaţie din real-are sentimentul,,peisajului din care lipseşte ‘’, iar nostalgia ei cea mai elocventă nu e,ca de pildă , la poeţii robiţi vitalului, o aspiraţie de purificare,ci chiar procedeul invers- fixarea într-un peisaj cât mai particular şi materiale, la nevoie chiar arid şi inospitalier, când nu, dimpotrivă.

Specializat în persistente emanaţii organice, situaţie în care- cum spune poeta- ,, cuvintele au miros şi hainele înţeles.’chicago-266

     De aceea personajul invidiat e pescarul,cu neputinţă de imaginat în afara ambientalului său:
în picioare are cizme grele de cauciuc,
pălăria găurită pe cap
undiţele în stânga.
Umbra lui miroasea peşte şi a tutun greu.
Dacă aş fi asemeni acestui pescar
singuratic şi liber, făcând parte dintr-un adevărat peisaj.’’(Karma)

Dar aspiraţiile de fixare sunt împinse şi mai departe,iar condiţia invidiată finalmente a aceea a copacului:
,,dacă-aş fi fost copac
să nu mai plec de acolo niciodată
in nici una din vieţi.’’(…)

Cornel Regman (1919-1999)

(fragment din cronica ,, Poetă la al doilea volum’’din Viaţa românească ,nr.9 septembrie 1981)  

   3.Terasele cu oleandri   :O formula a desenului pe aer

Cleopatra Lorinţiu face parte dintre poeţii care ies în lume gata formaţi .
Sunt poeţi care îşi descoperă stilul fără să-l caute îndelung: şi-l descoperă ca printr-o iluminare.
De înnoit se înnoiesc în cadrele lui, maidegrabă la nivelul simbolurilor din care se plămădeşte viziunea decât la cel al retoricii propriu-zise.La drept vorbind ,aceasta este precocitatea: nu poate fi de mirare că, foarte tânără fiind, Cleopatra Lorinţiu este de foarte multă vreme un nume în peisajul liric al generaţiei sale.CL fotografie de Alexa P.Ioan

Între Peisajul din care lipsesc (Cartea Românească,1981), şi Terasa cu oleandri (Dacia,1985) nu e o deosebire de formulă, ci de tonus.Versurile Cleopatrei Lorinţiu se mişcă egal,ca o apă care se roteşte în cercuri concentrice , tot mai stinse, în jurul punctului în care au căzut, în levitaţie, o frunză, o floare sau un fruct ce se refuză să se lase înghiţit de abis.

Obiectul care provoacă oglinda rotitoare a poemului e cel mai adesea o senzaţie dar poate fi,uneori, şi o imagine livrescă , o amintire sau un cuvânt care ademeneşte. (…)De ce Terasa cu oleandri ?

Imaginea sugerează perfect esenţa întregii poezii)de până acum,dar, mă încumet să prezic şi a celei ce va veni) a Cleopatrei Lorinţiu. Oleandrul evocă o atmosferă mediteraneeană.

Miresmele florilor lui şi ale frunzelor lui lanceolate stimulează nostalgia unui ţinut însorit , cu ierni calde. E nostalgia necurmată a poetei care tânjeşte după o Mediterană existenţială.

Sentimentul mediteranean devine alean, adică năzuinţă dureroasă, pe care fiinţa o trăieşte până la ultima picătură de energie. Mai concentrate asupra propriului miez de foc(deci mai bogat e în tensiune şi mai ingenios structurate) poemele sunt ale unei poete care evoluează , cu o calmă fermitate, în limitele unei formule nespectaculoase, ce-i drept, în aparenţă, dar generoasă în realitate: o formulă a desenului pe aer.
Constantin Sorescu, 1995 SLAST (Suplimentul literar artistic al Scinteii tineretului, saptaminal de cultura).

4.”O fosforescenţă misterioasă de poezie veritabila”

   Febrilitatea sentimentului e comprimată în notaţia cvasi eliptică,linia devine sugestivă prin practicarea unor decupaje deschise. ,,Tehnica’’ nu e deloc naivă.Confesiunea se conformează, programatic unui regim stilistic minmalist, discursul luând uneori alura unor stenograme sau, alcătuit altădată , din reverberaţii livreşti într-un spaţiu al memoriei afective.
Graţie unor asemenea conture de stampă poate fi încă şi mai fină prin suspendarea sentimentului: rămâne mişcarea pură a desenului.Adâncimea însă, se obţine de obicei prin notaţie eliptică,disonantă, prin disparitatea enunţurilor .Este,deocamdată, performanţa cea mai bună a Cleopatrei Lorinţiu. Aproape imaginară (un vers sună astfel: ,,viaţa aceasta aproape imaginară’’,sugerând poate situarea propriei existenţe în fantomatic)rămâne deocamdată volumul reprezentativ al Cleopatrei Lorinţiu.Versurile sale ,,stinse’’acoperă o fosforescenţă misterioasă de poezie veritabila.
Petru Poantă, Tribuna , 1988

 5.Nicolae Ciobanu, despre cartea de debut “Regina cu pasi furati” ,in volum,1979

   Fragment din cronica “Adolescentism şi virtualitate.Cleopatra Lorinţiu” de Nicolae Ciobanu din volumul de critică literară “Însemne ale modernităţii.II”Editura Cartea Românească 1979.Cleopatra Lorintiu Casablanca 1996

Dacă le-am acorda valoare de etalon, poemele cu care începe volumul Cleopatrei Lorinţiu „Regina cu paşi furaţi” , ar îndreptăţi constatarea că ne aflăm în prezenţa unei sensibilităţi adolescentin-feminine,dispusă a contempla existenţa dintr-o perspectivă sensitiv-idealizantă.
În articulaţiile ei, deocamdată, poezia tinde să recompună „scenariul „ încântătorului dar şi difuz gravului „joc”cu viaţa. E un „joc” ce îşi revendincă dreptul de afirmare (cum e şi firesc) mai ales ca „trăire” erotică.
Aşadar, pudoarea hieratică a tonului ce străbate „cântarea inimii” reprezintă tot ce poate fi mai opus excesului de frusteţe a confesiunii, atât de în vogă la nu puţine dintre exponentele „noului val”al liricii noastre feminine.
”Fii tu băiatul-de-iarbă,/ e atât de uşor./Nu te atinge nici un cuvânt /oasele nu te mai dor/. Am să râd în părul tău întunecat, foşnitor /ochii îţi vor fi din seminţe/ zâmbetul doar o umbră de nor./Viaţa se va întâmpla/ într-un ritual mai uşor/.Mă vei lăsa oricând /să te ştiu, să te cobor. /Fii tu băiatul-de-iarbă/ mâna mea este rece/ Viaţă cu viaţă prin nervurile noastre se va petrece.”(Băiatul de iarbă).
Un atare mod de percepţie nu se poate dispensa de serviciile metaforismului dacă nu luxuriant,în orice caz îndeajuns de abundent,în măsură ,astfel să delimiteze cât se poate de tranşant teritoriul autenticii visări poetice. Un poem precum cel intitulat „Iarbă în iarbă” cucereşte tocmai prin aspectul de feerie naturistă, chiar dacă antropomorfismul inculcat descripţiei poate părea în cele din urmă cam simplist prin naivitatea lui melancolică:
Într-o zi va încolţi o privire/ mai verde ca de obicei/ timpul o să se înăsprească spre lemn /mâinile o sa-ţi miroase a tei . // Va fi atât de treptat şi de lesne /cu muşchi şi cu ferigi la glezne /Casa ta fără uşi fără cheie /Mai ocrotitoare decât un surîs de femeie. //Vei fi propriul tău prizonier iarbă în iarbă / Verdele când va fi terminat să te soarbă./” (…)cleopatra_lorintiu-Ecrivain-12
Nu e mai puţin adevărat că, în câteva rânduri mai ales în partea finală a plachetei, se face simţit un binevenit proces de „conştientizare” a poemului şi s-ar părea că tocmai aici identificăm însemnele ieşirii autoarei din ceaţa ingenuităţii oarecum prepoetice.
„Între întâmplare şi linişte” este de exemplu poemul care nu-i exclus să anunţe o nouă vârstă a poeziei Cleopatrei Lorinţiu 😮 vârstă conţinând lucida relevare a disjuncţiei ce guvernează orice formă de cunoaştere, inclusiv cea poetică : „Bucurie râvnită,drumul de tine ales /mai primejdios e /decât călătoria/ cu poştalionul întunecat al tăcerii/ când caii se schimbă prea des/ istoviţi,cu zăbala muşcată.//Neânţeleasă rămâi,/ dincolo de ce-am fi dorit / să se-ntâmple / înaintea regretului alb / între întâmplare şi linişte /întinzîndu-ţi prefăcuta netezime/, Domolindu-ne. Deopotrivă dăruitoare de teamă.// Şi mă întorc să încerc încă odată/ poarta ruginită a copilăriei. /„