Cain ucide din nou* (una cronaca del libro firmata da Cleopatra Lorintiu)
În ce lume violentă trăim! Și cum ajungem să ne obișnuim cu asta, vrând nevrând, tolerând agresiunea, moartea, urâtul, dezumanizarea. Într-un fel, devin parte din realitatea vieții noastre.
O carte datorată autorului Enrico Del Gaudio, o carte cel puțin neobișnuită ( în ediție bilngvă), ajunge la noi zilele acestea ca un semnal de alarmă al unui autor-cetățean responsabil, curajos și pornit pe un drum deloc ușor: el reconstituie, documentează, o sumedenie de cazuri de violență mai vechi și mai noi din lumea italiană. Ni le prezintă ( cu acel gen de jurnalism clar, limpede, tăios și fără drept de apel gen Oriana Falacci!) cu o documentare perfectă, însoțite de iconografie și apoi adaugă la fiecare caz prezentat o poezie scrisă de el , căci Enrico Del Gaudio este poet. Aș zice o reverberație de durere completată cu metafore și toate veșmintele liricii.
Contrastul între mărturie frustă, text documentat și poezie, dă nota specifică, deosebită, a cărții.Nu e o carte ușor de citit . Pune la încercare sufletul nostru și e de natură să crească indignarea,revolta și totodată neputința din noi, cititorii. Enrico Del Gaudio ne îndemnă să ieșim din inerție, din plasa deprimării în fața violenței, ne îndeamnă la cunoaștere și responsabilizare civică, omenească, vrea să facă să vibreze în noi struna aceea subțire a umanității : cartea lui este un semnal de alertă maximă. El antloghează cu documentare perfectă, cu acribie, cazuri reale de violență ale mafiei dar și de mică violență așa-zisă, domestică, conjugală, de feminicid, petrecute de-a lungul vremii în magnifica Italie…
”Ce v-am făcut, măi copii?”au fost ultimele cuvinte pe care le-a spus judecătorul Rosario Livatino celor care îl omorau. Totul s-a întâmplat la kilometrul 10 de Drum Național 640, mai cunoscut ca Strada Scriitorilor, o arteră care leagă Porto Empedocle de intersecția spre Caltanissetta a autostrăziiA19.Era în 21 septembrie 1990, o zi de vineri, și ca în toate diminețile judecătorul Livatino mergea la Palatul de Justiție din Agrigento.Locuia cu mama lui bătrână și nu era însoțit de pază armată.”Nu vreau să pun în pericol viața celor de lângă mine. Cine vrea să mă omoare, să se lege de mine și să-i lase în pace pe părinții mei.”
La întâmplare am ales acest exemplu, doar pentru a da o idee asupra modului de relatare a cazurilor: sunt unele de-a dreptul celebre și de neuitat cum este cel al judecătorului Giovanni Falcone ucis în măcelul de la Capaci la 23 mai 1992, sau o altă victimă a Camorrei, primarul Marcello Torre din Pagani, lichidat pentru că cinstit fiind nu a acceptat condițiile impuse de mafie. Sau Giuseppe La Franca, avocatul ucis de mafia într-o ambuscadă lașă la 4 ianuarie 1997 la Grisi și căruia scriitorul îi dedică o poezie laureată în Italia,ulterior( ”Și au venit zorile ticăloase, șacalii și-au pândit prada,/ longa manus a decretat că Tu trebuia să fii ucis/ fiindcă nu te mai supuneai șantajului /de a ceda pământurile familiei./Și așa a fost !- Ziua șacalilor )
Unele tragedii sunt mai de demult ( precum Măcelul de laPizzoluongo,acea explozie devastatoare îndreptată împotriva procurorului Carlo Palermo. Numit la Trapani, în Sicilia, unde îi luase locul magistratului Giangiacolo Ciaccio Montalto, ucis și el tot de Mafie.) Altele sunt mai recente. Seria atentatelor, uciderilor, se înlănțuie pe un parcurs de 40 de ani în capitolul ”Împotriva instituțiilor, delictele înfăptuite de Mafia și Camorra”).Un capitol aparte și desigur la fel de cutremurător este cel dedicat Violenței împotriva femeilor, feminicidul.Frecvente până la banalizare, cufundare în ”normalul” infam al cotidianului .Există un capitol dedicat ”Violenței împotriva minorilor” și un altul ”împotriva persoanelor.”
Citești, citești uluit, căci fiecare caz ( la nivel național , mare, sau la nivel mărut, al familiei, destăinuie ceva cutremurător.
Nu-i o carte, repet, ușor de parcurs dar ce importantă e ea : mărturia faptului că știm, că ne pasă, că aflăm și poate prin luare de cunoștință s-ar putea schimba ceva. Măcar în mentalitatea noastră, a trăitorului acestor vremuri ciudate în care supertehnologia coexistă cu barbaria evului mediu obscur, în care aspirația spre umanism luminat este constant ignorată și călcată în picioare.
Cu toată faima lui și premiile primite, nu cred că Enrico Del Gaudio are o viață prea simplă și la adăpost de pericole. Căci el e depozitarul unor adevăruri și gura nu-i tace. ”Caino uccide ancora”, repet, nu doar că dă de gândit dar este un semnal de alarmă major pornit dinspre cultură către lumea la care suntem și martori și părtași.
Venirea lui Enrico Del Gaudio cu această carte în România este un imbold către respectarea autorilor care nu vor să tacă.
Enrico Del Gaudio et CLEOPATRA LORINTIU Marche du Livre Gaudeamus (ROMEXPO) Bucarest novembre 2023Il lancio del libro ha avuto luogo alla Fiera del Libro Gaudeamus, Bucarest, novembre 2023. Aspetto dal lancio. la regista Nadia Farcas, alla presenza dell’autore
*Caino uccide ancora( Cain ucide din nou), – Enrico Del Gaudio, editura Ecou Transilvan, 2023; Călătorie pe tărâmul violenței. Traducere de Laszlo Alexandru, cu o prefață de Nadia Farcaș, prezentări de prof.dr. Alina Monica Bărăian,Valeria Bilț și dr.Constantin Măruțoiu
CAINO UCCIDE ANCORA di CLEOPATRA LORINTIU
.
In che mondo violento viviamo! E come ci abituiamo, volenti o nolenti, a tollerare l’aggressività, la morte, la bruttezza, la disumanizzazione. In un certo senso, diventano parte della realtà della nostra vita.
Un libro dovuto all’autore Enrico Del Gaudio, un libro a dir poco insolito (in edizione bilingue), arriva a noi in questi giorni come il segnale d’allarme di un autore-cittadino responsabile, coraggioso, su un cammino non facile: ricostruisce, documenta , una serie di casi di violenza vecchi e nuovi nel mondo italiano.
Ce li presenta (con quel suo linguaggio chiaro, netto, tagliente e senza appeal come Oriana Falacci!) con una documentazione perfetta, corredata di iconografia e poi aggiunge ad ogni caso presentato una poesia scritta da lui, perché Enrico Del Gaudio è poeta .
Direi un riverbero di dolore completo di metafore e tutti gli orpelli del lirismo.
Il contrasto tra false testimonianze, testo documentato e poesia conferisce al libro una nota specifica e speciale. Non è un libro facile da leggere. Mette alla prova la nostra anima e rischia di aumentare in noi lettori l’indignazione, la rivolta e allo stesso tempo l’impotenza.
Enrico Del Gaudio ci esorta a uscire dall’inerzia, dalla rete della depressione di fronte alla violenza, ci esorta alla conoscenza e alla responsabilità civica, umana, vuole far vibrare in noi quel sottile filo di umanità: il suo libro è un massimo segnale di allerta. Antologizza con perfetta documentazione, con precisione, casi reali di violenza di mafia ma anche di cosiddetta piccola violenza, domestica, coniugale, femminicidio, avvenuti nel tempo nella magnifica Italia…
”Cosa vi ho fatto, ragazzi?” furono le ultime parole che il giudice Rosario Livatino disse a coloro che lo stavano uccidendo. Tutto accadde al chilometro 10 della Strada Statale 640, meglio conosciuta come la Strada degli Scrittori, arteria che collega Porto Empedocle allo svincolo verso Caltanissetta dell’autostrada A19. Era il 21 settembre 1990, un venerdì, e come ogni mattina il giudice Livatino si recava al Palazzo di Giustizia di Agrigento. Viveva con la madre anziana e non era accompagnato da guardie armate. “Non voglio mettere in pericolo la vita di chi mi circonda. Chi vuole uccidermi, se la prenda con me e lasci in pace i miei genitori.”
Ho scelto questo esempio a caso, giusto per dare un’idea di come l’autore sa raccontare i casi: ce ne sono alcuni davvero famosi e indimenticabili, come quello del giudice Giovanni Falcone, ucciso nella strage di Capaci del 23 maggio 1992, o un un’altra vittima della camorra, il sindaco Marcello Torre di Pagani, liquidato perché, a dire il vero, non accettava le condizioni imposte dalla mafia.
Oppure di Giuseppe La Franca, l’avvocato ucciso dalla mafia in un vigliacco agguato il 4 gennaio 1997 a Grisi e al quale lo scrittore dedica in Italia, più tardi, una poesia vincitrice (“E venne l’alba infame, gli sciacalli avevano mirato la lor preda,/ la longa manus avea decretato/che tu dovevi essere ammazzato/ perché non ti piegavi più al ricatto / di cedere i terreni di famiglia./ E così fu! – Il Giorno degli Sciacalli)
Alcune tragedie sono lontane (come la Strage di Pizzolungo, quella devastante esplosione diretta contro il PM Carlo Palermo. Nominato a Trapani, in Sicilia, dove aveva preso il posto del magistrato Giangiacomo Ciaccio Montalto, ucciso anche lui dalla mafia).
Altri sono più recenti. La serie di attentati e di omicidi è concatenata nel corso di 40 anni nel capitolo “Contro le istituzioni, crimini di mafia e camorra”.
Un capitolo a parte e ovviamente altrettanto sconvolgente è quello dedicato alla violenza sulle donne, al femminicidio.
Frequente fino alla banalizzazione, immersione nella famigerata “normalità” della vita quotidiana. C’è un capitolo dedicato alla “Violenza contro i minori” e un altro ” Contro la persona”.
Si legge, si legge stupiti, perché ogni caso (sia a livello nazionale o a livello familiare) rivela sempre qualcosa di sconvolgente.
Non è un libro facile, ripeto, ma quanto è importante: la testimonianza del fatto che sappiamo, che ci preoccupiamo, che scopriamo e, magari, conoscendo la vicenda si spera che qualcosa potrà ancora cambiare. Almeno nella nostra mentalità, quella del vivere questi tempi strani dove la supertecnologia convive con la barbarie dei secoli bui, dove l’aspirazione all’umanesimo illuminato viene costantemente ignorata e calpestata.
Con tutta la sua fama ed i premi ricevuti, non credo che Enrico Del Gaudio abbia una vita molto semplice e al riparo dai pericoli. Perché è il depositario di alcune verità e la sua bocca non tace. “Caino uccide ancora”, ripeto, non fa solo riflettere ma dà anche un forte segnale d’allarme inviato dalla cultura al mondo in cui ogni essere umano è testimone e colpevole.
L’arrivo di Enrico Del Gaudio con questo suo volume nella terra di Romania è uno slancio al rispetto della verità e a quegli autori che non vogliono tacere.
Cleopatra Lorintiu și editoarea Nadia farcas( editura Ecou Transilvan din Cluj Napoca), la lansarea cărții lui Enrico Gaudio , targul de carte Gaudeamus, București, noiembrie 2023
”Enrico Del Gaudio:
IL MIO CAINO SUL PRESTIGIOSO QUOTIDINO RUMENO „COTIDIANUL”.
.
Pubblicato sul prestigioso quotidiano „Cotidianul”, forse il più famoso della Romania, a firma della professoressa Cleopatra Lorintiu l’articolo sul mio libro CAINO UCCIDE ANCORA- CAIN UCIDE DIN NOU.
Grazie professoressa. Il suo articolo è quantro di pù bello si potesse leggere sul mio volume. La sua descizione e la narrazione delle storie in esso contenute, sono di una realtà unica e sconvolgente. Mi permetta di ringraziare la mia editrice professoressa Nadia Farcasc per aver creduto in me e aver pubblicato questo volume che in Romania è già diventato un best seller.”
