SIMANEI HAVERUT _Semne de prietenie

Această pagină conține :

1. O Cronică semnată  de Dan Romașcanu despre cartea ”Simanei Haverut”(Israel, 2024, in limba română, editura ASILR:

https://filme-carti.ro/carti/o-carte-cu-prieteni-simanei-haverut-semne-de-prietenie-de-cleopatra-lorintiu-100942/?fbclid=IwAR3CDroA-I2IqfEh-2o2-GmMkchjRBkaWwoOhHM57rLvYaJ3GSVMV3IL1-Y

„Simanei Haverut / Semne de prietenie”, de Cleopatra Lorințiu
Colecția Biblioteca ASILR (Asociației Scriitorilor Israelieni de Limba Română), 2023

Undeva, în cartea ‘Simanei Haverut / Semne de prietenie’, Cleopatra Lorințiu folosește în descrierea unuia dintre artiștii căruia îi dedică un capitol expresia ‘om-orchestră’ pentru a-i descrie talentele artistice, deschiderea culturală și multitudinea disciplinelor în care activează. Cred că aceasta expresie i se potrivește și ei însăși. Cleopatra Lorințiu este poetă, publicistă, realizatoare de filme și de televiziune, autoare de cărți de poezie, eseuri, memorialistică, interviuri și literatură pentru copii și a fost și diplomat cultural. Această ultimă branșă de activitate i-a prilejuit un stagiu de exact patru ani în Israel, ca directoare adjunctă a filialei din Tel Aviv a Institutului Cultural Român.

Patru ani în care a lăsat o impresie deosebită și a contribuit semnificativ la una dintre perioadele cele mai interesante pentru ICR Tel Aviv, în pofida unor provocări dintre cele cu care s-a confruntat întreaga lume (pandemia și perioadele de izolare și de activități culturale doar on-line) sau dintre acelea specifice acestei tulburătoare și tulburate zone a lumii. A plecat lăsând în urmă nu doar amintiri ci și foarte mulți prieteni. ‘Simanei Haverut / Semne de prietenie’ este a doua carte pe care Cleopatra Lorințiu o publică de la întoarcerea acasă care se concentrează asupra personalităților întâlnite aici, a operelor, activităților și contribuțiilor acestora în literatura și cultura israeliană și română și a legăturilor dintre acestea. O carte despre prieteni. Volumul a apărut în 2023 în colecția Biblioteca ASILR (Asociației Scriitorilor Israelieni de Limba Română) și cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României.

Probabil că este cazul să inserez aici și un ‘disclaimer’. Mulți dintre prietenii Cleopatrei Lorințiu despre care autoarea scrie cu atâta dragoste și pricepere sunt și prietenii mei. Pe câțiva alții nu-i cunosc personal, și volumul mi-a prilejuit și două descoperiri.

Interesul Cleopatrei Lorințiu pentru cultura israeliană de expresie sau origine românească datează dinaintea sosirii autoarei la Tel Aviv într-o funcție oficiala.

Printr-un început vântos de ianuarie 2015, îmi amintesc eu, înarmată cu o cameră de filmat cam desuetă, am debarcat în clădirea în care funcționa ICR-ul gestionat pe atunci de atât de activa şi inimoasa Andreea Soare. Prilej de-a filma scurte destăinuiri ale autorilor de limbă română din Israel şi-apoi de-a le însăila într-un documentar. Mă fascinaseră întotdeauna acei oameni care aflați departe de România, țineau cu dinții de scrisul în limba română. Ataşamentul meu faţă de cărțile acestor autori nu a încetat nici o clipă, deşi se pare că am avut de plătit în varii forme pentru această solidaritate. Dar propriile destăinuiri legate de acest lucru le voi publica eu cu alt prilej sau cum ar zice povestea, aceasta-i altă gâscă în altă traistă.’ (pag. 24-25)

Pe lângă entuziasmul inițial remarcați și doza de tristețe din finalul paragrafului. În ultimele săptămâni ale mandatului dânsei la Tel Aviv i-am luat un interviu al cărui primă parte a fost publicată de revista de cultură ‘Literatura de Azi’. La câteva dintre întrebări mi-a propus să amânam răspunsul pentru o data ulterioara, după întoarcerea acasă. Cumva, aceasta a doua parte a interviului nu s-a mai întâmplat. Nu am insistat. Poate că răspunsurile vor fi incluse în acea publicare ‘cu alt prilej’ menționată în textul citat.

Fiecăreia dintre personalitățile abordate în carte îi sunt dedicate câteva pagini. Câteva dintre capitole preiau sau dezvoltă articole publicate în reviste culturale internetice sau prefețele unor volume, dar majoritatea dintre ele sunt probabil originale. Materialul este organizat în trei părți. Cea mai consistenta dintre ele este prima parte (‘Cărți. Autori. Amintiri’), care include recenzii ale unor cărți scrise de autori israelieni însoțite de portrete ale autorilor. Este vorba despre cărți de poezie, proză, memorialistică și combinații ale acestora. Perspectiva este a poetei care scrie despre colegii săi în ale poeziei și a cititoarei avizate în alte genuri literare sau în jurnalistică.

‘Nu eu sunt cea care poate califica sau evalua literatura autorilor de limbă română din Israel. Faptul că sunt interesată de aceşti autori e însă o realitate, faptul că doresc să punctez chiar şi prin propriile mele notații reuşitele lor literare vine şi din nevoia stringentă de a afirma că această producție literară contează, este făcută cu pasiune, devotament şi de foarte multe ori, cu talent.’ (pag.31)

Am scris și eu despre cărți ale unor autori israelieni care par că vor să închidă între coperțile aceluiași volum experimente literare, memorialistică, note de călătorie, comentarii culturale. Cleopatra Lorințiu identifică același fenomen și îl descrie în următorii termeni:

‘Cred că aparițiile editoriale ale autorilor care trăiesc în Israel trebuie cumva parcurse într-o cheie diferită. Poate că pentru o carte publicată în România ne-ar fi contrariat juxtapunerea unor texte atât de diferite ca factură: interviu, rememorare, proză scurtă, notație emoțională din pagina de jurnal, critică de specialitate. Trăind într-o lume culturală exprimabilă în limba română oarecum de mici dimensiuni, autorii au nevoie să prezinte cititorilor lor o viziune diversificată, dar şi oarecum clarificatoare a scrisului lor, în ansamblul său. Ceea ce autoarea noastră a decis să facă în aceste vitralii.’ (pag. 59)

poetul și traducătorul Menahem Falek si Cleopatra Lorintiu,
Cleopatra Lorintiu si Maria Gaetan Mozes in dialog filmat de Andreea Shemesh

Când scrie despre poezie și poeți sau poete se simte o vibrație inevitabilă. Cărțile lui Moshe Itzhaki, Menachem M. Falek și Liviu Pendefunda (poet ieșean, autor al unui volum excepțional de poezie dedicat Ierusalimului) se bucură de recenzii generoase. Personalitatea cea mai impozantă sub semnul acestei muze este însă Maria Găitan Moses, al cărei portret și stil literar sunt trasate folosind o asumare personală:

Sinceritatea şi limpezimea destăinuirii unor gânduri şi emoții fac din poeziile alese în această antologie o probă de onestitate poetică şi civică. Iată-mă așa cum sunt, pare a spune poeta Maria Găitan Mozes, aceasta a fost viața mea, cu bune și cu mai puțin bune, mi le-am asumat pe toate, şi aşa am străbătut aproape un secol de istorie, o viață marcată de apartenenţa sufletească la aceste două țări: România şi Israel. În prima, a cărei limbă maternă m-a format, am ajuns în clipa dramatică a războiului, ca refugiată din Basarabia. În a doua am ajuns prin propria alegere, aici trăiesc şi azi şi îi sunt recunoscătoare. Le iubesc şi le respect pe amândouă. Nu am aşezat între ghilimele această spunere pentru că de fapt nu poeta a rostit-o, ci asta am înțeles eu că ar vrea dumneaei să spună prin opera ei literară. Franchețea cuceritoare, ritmul suplu al versului, seninătatea ei în fața încercărilor vieții fac casă bună în poezii limpezi, clare, cu exprimare adeseori succintă, esențializată şi potrivită cu exprimarea în limba ebraică.’ (pag.42)

In ultimele zile petrecute la Tel Aviv : Cleopatra Lorintiu alături de Jean Jacques și Rita Askenasy , Dragos Nelersa (președintele Asociație Scriitorilor Israelieni de Limba Română  -ASILR)  și Ioana Toff, redactor șef la publicația israeliană  ”Gazeta Românească.” aprilie 2022

O relație specială s-a născut din întâlnirea dintre Cleopatra Lorințiu și academicianul Jean Jacques Askenazi, căruia îi este dedicat un frumos capitol al cărții, poate cel mai frumos. Expert reputat în domeniul neurologiei, omul de știință Jean Ashkenazi este și un savant umanist, un spirit enciclopedic care navighează între culturi și domenii intelectuale dintre cele mai diverse.

‘Am spus, emoționată, la un moment solemn dedicat aniversării domnului Askenazy că pentru mine el este un savant care îmi aminteşte o stirpe unică: precum Pico della Mirandola sau, mai târziu, uluitorul Matila Ghyka şi al său număr de aur. Căci el are capacitatea de a crea conexiuni grație vastei sale culturi şi a spiritului inventiv.

Despre ce nu se uită un dialog jean Jacques askenasy -Cleopatra Lorintiu, Editura RAO 2021
What not to look for – dialogues with Jean Jacques Askenasy

Conexiunile acestea relevă până la urmă idei uneori surprinzătoare, alteori copleșitoare, uneori par atât de evidente (de felul, cum de nu m-am gândit până acum?) sau pur şi simplu te pun pe gânduri, te trimit în bibliotecă, la raftul cu cărți adevărate, cu cărți grele, spre calea de a afla şi înțelege cu sudoarea frunții iară nu luând din internet de-a gata făcute de alții, o cultură la a doua mână.’ (pag.35)

Autoarea observă că multe dintre persoanele și personalitățile întâlnite în Israel au biografii neobișnuite, marcate de povești surprinzătoare. Unul dintre exemplele evocate în carte este cel al Veronicăi Rozenberg, matematiciana din Haifa care și-a dedicat o parte din viață reabilitării figurii tatălui său condamnat pe nedrept într-unul din ultimele mari procese anti-evreiești din Europa de Est și recuperării istorice a adevărului despre procesele economice intentate inculpaților, aproape toți evrei, funcționari în Comerțul Exterior la sfârșitul anilor ’50 și începutul anilor ’60.

O seară la Tel AViv : in imagine Cleopatra Lorintiu si actorul Nicu Nitai

‘Iată aşadar cine semnează aceste note de călătorie, amintiri şi reflecții: o matematiciană care a lucrat în IT, şi-a dat un doctorat în economie, vorbeşte perfect româna şi este cetățean israelian. În plus, de o tenacitate care ar îndreptăți-o să predea cursuri motivaționale corporatiştilor de azi. … Asta da poveste! Câteva zeci de ani pe altarul iscodirii trecutului din arhive şi a căutării adevărului care să clarifice disculparea tatălui ei. În „Baltagul” ei personal, Veronica Rozenberg avea să se lupte cu ițele proceselor politice ale epocii, fără să se lase intimidată.’ (pag.46)

Capitolul final al primei părți a cărții este dedicat lui Mihail Sebastian și Teatrului Karov, înființat de Nicu Nitai, care a pus în scenă la Tel Aviv dramaturgia autorului evreu din România. Cele câteva paragrafe despre biografia scriitorului și dramaturgului care a reușit atât de multe în 38 de ani, lăsându-ne să visam la ceea ce ar fi putut realiza într-un rest de viață sunt excepționale. Observația despre cele trei nivele de lectură ale Jurnalului oferă o cheie inedita în citirea acestei cărți unice în literatura și cultura română. Capitolul însă mai are un motiv suplimentar de mare interes. Povestind despre un eveniment dedicat lui Sebastian într-o perioada de încordare, cum sunt atât de multe în Israel, Cleopatra Lorințiu relatează despre o experiență care este din păcate prea familiară israelienilor, dar este complet necunoscută majorității românilor:

Suly Bornstein Wolff si Cleopatra Lorintiu, 2023, Bistrita. In perioada organizării expozitiei ”Fa Rai din ce ai” la Muzeul Bistrita Nasaud.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

‘Sincer, în viața mea nu am fost pusă în situația de a face un discurs fie el şi scurt, sub amenințarea alarmei… Am lucrat în televiziune mai bine de 25 de ani, exista tensiunea directului, posibilitatea spargerii unui reflector, a alunecării decorului, a defectării camerei de luat vederi, a căderii internetului…, în fine, tot felul de „primejdii” ale meseriei. Asta, cu alarma şi rachetele bubuind deasupra capului, distruse de excepționalul sistem antirachetă supranumit „Domul de Fier”, nu o trăisem încă …’ (pag.73)

A doua parte a volumului are frumosul nume ‘Fă rai din ce n-ai!’. Este vorba despre titlul unei expoziții organizate intre mai și octombrie 2023 la Bistrița-Năsăud și la Bacău, cu lucrările uneia dintre artistele israeliene pe care Cleopatra Lorințiu a avut ocazia să o cunoască – Suly Bornstein Wolff. Pe lângă valoarea însăși a actului cultural și semnificația artistică a evenimentului, reținem aici și elementul de continuitate. Întoarsă acasă și eliberată de constrângerile funcțiilor oficiale, ea continuă să păstreze și să dezvolte legăturile cu prietenii din Israel și să contribuie la lărgirea și consolidarea punților dintre cele două culturi.

Partea a treia și ultima a cărții se numește ‘Câteva emoții și semne’ și în ea este reluată seria de relatări și portrete ale unor personalități culturale și artistice israeliene. Dacă în prima parte materialul cultural era compus în principal din cuvinte, rolul cărămizilor de bază ale expresiei artistice este luat acum de forme și culori. Sunt evocați câțiva dintre artiștii și artistele plastice plecați din România, care au avut și au impact în arta plastică israeliană. Dintre cei deja plecați dintre noi sunt evocați Marcel Iancu și Baruch Elron. Dintre artiștii și artistele care sunt activi în prezent sunt dedicate capitole lui Andy Ceaușu, Lianei Saxone Horodi și Bellei Rosenbaum. Portretele sunt, fiecare în parte, elocvente și expresive, iar talentele și contribuțiile artistice sunt descrise exact și empatic. Fiecare dintre acești artiști pleacă de la o formație și o bază emoțională românească pentru a sintetiza și decanta experiența personala în realitatea și pe fundalul artistic al Israelului.

‘Într-o bogată tradiție a scriitorilor de limbă română trăitori în Israel şi buni umorişti, protagonistul nostru se manifestă printr-o explozie de viață, de energie veselă. Mare lucru să poți să faci publicul să râdă, să se destindă şi totodată să îi strecori mesaje… Pentru că Andy Ceauşu este şi un caricaturist de renume, nici nu îmi dau seama cum s-au transferat calitățile de la autor de text la caricaturist… sau invers. În lumea caricaturiştilor, Andy Ceauşu a luat premii peste premii, a făcut turnee, a dat dedicații și a vernisat expoziții. Este aşadar renumit. Omul-Orchestră continuă, persistă, nu se lasă intimidat de dificultatea glisării de la grav la hazos, de la spiritualizat la hohotul de râs al scheciului. Sincer, eu nu îi găsesc nici echivalent, nici asemănare acestui personaj singular care îşi împrăştie talentul în toate direcţiile. Să îndrăznesc o apropiere de un alt om-orchestră român, actor, caricaturist, regizor, scriitor: Horaţiu Mălăele? Poate că da. O dovadă a bogăției uimitoare a spiritului românesc.’ (pag.104)

 

‘Aceste rânduri nu vor să se substituie unei cronici plastice, nu vor pretinde niciodată că sunt altceva decât ecoul în vorbe al impresiei pe care pictura Lianei Saxone Horodi a avut-o asupra mea. Omul e cu totul deosebit. Originală, cu inimă mare, nu menajează pe nimeni, e o cascadă de energie… Şi când se pune pe pictat… ei bine crează ceva indimenticabil. Pentru mine e cea mai frumoasă ilustrare a filtrului dragului de reperele româneşti şi de reperele Țării Sfinte. Împreună. În fericită alăturare. Ar fi atât de multe de spus despre pictura acestei artiste fără pereche. „Fără pereche” nu e o sintagmă mai colorată. Nu am mai întâlnit un asemenea pictor-personaj şi că să fiu sinceră am colindat multe ateliere şi multe galerii, am avut şi am în continuare prieteni pictori din multe

Cleopatra Lorintiu in dialog cu plasticiana israeliana Liana Saxone Horodi, Israel 2020

Ideea însă, cea a rimei dintre starea de nostalgie de România şi starea de realitate a Israelului, a urmărit-o toată viața. Din Fălticenii cei molcomi ai copilăriei, din dealurile idealizate ale preadolescenței nemţene, Bella Rosenbaum aduce în arta ei deplinătatea stării de contemplare a naturii, a peisajului generos, rotunjimea colinelor, acel clin d’oil aruncat unor căsuţe paşnice cocoțate pe versanți. Din Israel, Bella Rosenbaum ia impetuozitatea mării, incomparabila Mare Nostrum, farmecul vegetației mediteraneene, misterioasele țărmuri cu poveşti de când lumea, foşnetul brizei prin rozmarin, salvii şi acante ori oleandri şi apăsătoarele zile de hamsim,vântul fierbinte și prăfos al zonei, sau silueta ambarcațiunilor legănându-se în rada micilor porturi. Pictura ei are fluență, culoarea curge, ne ademeneşte, ne dăruieşte o stare de spirit. Marchează diferenţa între tern şi vivace, între banal şi scânteietor. Haideți să ne gândim cum ne oboseşte şi plictiseşte un discurs sacadat, poticnit, forțat al cuiva care nu are har, dar vrea să vorbească cu orice preț – şi cum, prin comparație, ne ridică, ne dă aripi un discurs fluent, neforțat, care vine din preaplin sufletesc!’ (pag. 124-125)

Lumea artistică și culturală israeliană are nevoie de astfel de perspective din exterior. Viața emigranților nu este ușoară în niciun loc din lume. Atunci când emigranții sunt artiști, dificultățile se amplifică pe de-o parte din cauza diferențelor de scoli culturale, a barierelor de limbă, a lipsei de relații sociale și a necunoașterii mediilor artistice din noua țară. Pe de altă parte se nasc noi oportunități, căci experiența emigrării și multi-culturalismul sunt ele însăși fermenți și surse de inspirație ale creației. Toate acestea se reflectă în experiențele scriitorilor și artiștilor evrei originari din România care trăiesc în Israel. Unii dintre aceștia sunt integrați foarte bine în cultura și arta israeliană de expresie ebraică, alții au ales sau viața a ales pentru ei să continue să se exprime în limba română, creând aici, în Israel, a treia comunitate vorbitoare și scriitoare de limba română din lume. Numeric și valoric aș îndrăzni să spun. De multe ori apar și conflicte și dezbinări, poate firesc la întâlnirea balcanismului cu levantinismul. Este nevoie, poate, de contribuții ca ale Cleopatrei Lorințiu și a încă câtorva critici literari cititori de literatură israeliană în limba română, pentru a ne reaminti și ceea ce ne unește – israelieni intre ei și în legătură cu cultura romana din care au plecat – și cât de originali și de valoroși sunt mulți dintre noi.

Cleopatrei Lorințiu nu putem decât să-i mulțumim și pentru această carte și pentru continuarea activității sale de prezervare și extindere a contactelor dintre literaturile și culturile din România și Israel. ‘Simanei Haverut’ este o carte cu prieteni și despre prieteni. Pe dânsa o considerăm o prietenă dragă și sperăm ca așa să rămână pentru multă vreme. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2. o cronică despre carte scrisă de Carmen Dimitriu apărută pe websitul Animafori,

3. O notație aparținându-i prozatoarei Hedi Simon (Israel) și

4.o parte din prefața cărții ”Simanei Haverut” de Cleopatra Lorintiu.

2.CLEOPATRA LORINȚIU, SIMANEI HAVERUT. SEMNE DE PRIETENIE (partea întâia )

AFnews  cartea poate fi descărcată gratuit in format PDF , aici https://www.academia.edu/110836771/Cleopatra_Lorintiu_Simanei_Haverut_Semne_de_prietenie_2023_ASILR_Israel

Lector dr. CARMEN DIMITRIU
(Institutul Limbii Române-București/Universitatea din Tel Aviv-Departamentul de limbi străine)

Pentru mine, lecturile de început de an contează poate mai mult, pentru că orice început este important și pentru că avem dorința ca începutul anului să fie marcat într-un fel frumos. Șampania, artificiile, petrecerile fac parte din recuzita obișnuită , dar , de pildă, islandezii întâmpină noul an citind și mâncând ciocolată, de aceea își aleg o carte foarte bună pentru acele momente unice și irepetabile pe care au ales să le petreacă așa, într-un altfel de răsfăț. De data aceasta am urmat pilda islandezilor și nu-mi pare rău deloc că am ales această frumoasă carte a Cleopatrei Lorințiu – ,,Simanei haverut. Semne de prietenie” -care vorbește despre un spațiu pe care-l iubesc, despre artă și despre oameni admirabili. Autoarea ne spune cu modestie cum s-a închegat această carte, sugerându-ne legătura cu trăirile proprii, ceea ce conferă acea caracteristică de autenticitate pe care o regăsim pe tot parcursul cărții, care, dincolo de cronică artistică, este o cronică despre oameni talentați care lasă ceva în urmă și acel ceva trebuie cunoscut.

,,Paginile care urmează sunt doar ecoul în articole de presă sau pregătite pentru o carte, frânturile care nu au fost imortalizate, notate, scrise sunt poate mai relevante pentru viața mea.”

Cartea este un minunat periplu printre lucrări și artiști evrei ce-ți dă pofta perpetuă de a citit ală și altă carte, de a admira lucrări plastice , de a cunoaște mai mult sau de a descoperi ce nu știai până acum. Născută dintr-o prodigioasă experiență culturală și din cunoașterea directă, cartea reflectă experiența ca reprezentant al culturii române, a doamnei Cleopatra Lorințiu în Israel, ocazie prin care, nemijlocit, a cunoscut și a sprijinit constant artiștii și oamenii de cultură din comunitatea românească a Israelului. În acest periplu ne însoțesc și ne îndrumă observația fină a doamnei Lorințiu, părerile unui critic avizat , cunoscător al meandrelor artistice, sugestiile de receptare , dar și de căutare, conexiunile culturale atât de bine plasate ce constituie expresia unei erudiții, modul frumos în care pune toate ingredientele într-un creuzet al timpului, sugerând că arta, creația, merge dincolo de timp. Nu aș putea să selectez doar două-trei nume din această cronică , așa că încerc doar să amintesc fiecare artist ce a rămas în memorie prin intermediul acestei colecții realizate de Cleopatra Lorințiu.

În partea I, Cărți. Autori. Amintiri, o cunoaștem pe scriitoarea Madeleine Davidsohn care îi atrage atenția autoarei cu romanul lansat la Institutul Cultural român, A patra fiică, un roman ce străbate drumul firesc de la realitate spre ficțiunea ce frizează fantasticul: de remarcat că povestirea începe la Madeleine Davidsohn în cea mai firească, chiar banală realitate, o expresie a obișnuitului să zicem și că la un moment dat ea evadează într-o zonă a necunoscutului, într-o acoladă greu de definit.

Autoarei i se pare remarcabil curajul poetei Marlena Braester a cărei poezie se trage din seva celei a lui Amos Oz, din care a tradus. Despre poeta care scrie poezie în franceză, predă în ebraică și traduce în românește, autoarea ne spune, trimițându-ne clar spre dorința de a o citi: ,,…cartea de versuri „Oublier en avant/Uitarea dinainte”, scrisă în franceză de Marlena Braester și tradusă tot de dumneaei în românește pare o parabolă despre deșert.

Cleopatra Lorintiu, Roni Somek, Marlena Braester

Experiența scrisului și meșteșugul creației prin cuvânt sunt remarcate de către autoare în ceea ce o privește pe scriitoarea Hedi Simon, plină de naturalețe, în colecția sa de povestiri: ,O antologie, dacă vreți, care urmează unui lung șir de volume publicate.(…)”. Fără îndoială autoarea a vrut să pună laolaltă ceea ce ea însăși iubea ori prețuia mai mult în scrisul dumisale și e dreptul autorului de-a ni se înfățișa nouă, public, așa cum voiește el.

La o aniversare a domnului Jean Jacques Askenasy organizată de Dragoș Nelersa, președintele Asociației Scriitorilor Israelieni de Limba Română ( ăn dreapta imaginii).2019 Tel Aviv

O poveste acaparatoare ne-o semnalează și la Francisca Stoleru, autoare premiată de Asociația Scriitorilor Israelieni de Limbă Română, scrierile sale avându-și rădăcinile într-o înțelegere profundă a omului și a vieții sale: ,,… prozatoare cu har, mereu atentă la povești, semnificaţii, întâmplări și sensuri dintr-o realitate israeliană pe care ne-o înfăţișează cu naturaleţe.”

Sub titlul ,,Tulburătoarele întâlniri ale vieții”, în cartea acad. prof. dr. Jean Askenasy, autoarea numește scriitura academicianului ca fiind: ,,Un zbor lin, spuneți-i cum vreți, pe aripă de pasăre dacă preferați romantismul sau un zbor de dronă, nu contează, ca și cum de sus ai putea să vezi cu distanțare și poate chiar cu minuțiozitate faptele, întâmplările, întâlnirile unei vieți. Așa e selecția de texte pe care o publică remarcabilul și aș zice venerabilul acad. prof. dr. Jean Askenasy.” (Gazeta academică, Editura Familia, Israel, 2019).Celebrul medic și om de știință nu se încadrează în tipare și scrierile sale stau sub semnul obiectivității:

,,Textele sale nu respectă nici un tipar și nici o formulă, nu sunt destinate să flateze pe nimeni și să se pună bine pe lângă nimeni, de aici surpriza continuă a lectorului plasat mereu într-un orizont de așteptare.”

Menachem M. Falek și lumea poeziei lui sunt pentru autoare o adevărată revelație: ,,…când l-am întâlnit întâia oară, la Tel Aviv, și a înșirat pe masă o sumedenie de plachete în ebraică și printre ele una, rătăcită, în românește, publicată la Casa Cărții de Știință,(!) sincer nu aveam nici o presimțire despre ce pepită se ascunde acolo. A trecut ceva vreme și am deschis cărțulia Voci din camera răcoroasă. Am citit o poezie. Apoi am mai citit una. Am terminat cartea lăsând la o parte tot ce aș fi avut de făcut. Funcționara banală și deseori frustrată care eram lăsa loc poetei din mine, care se bucura de descoperire. Căci poezia „se simte”!”

M-am bucurat să o regăsesc în cartea Cleopatrei Lorințiu pe minunata mea prietenă, persoana pe care o admir nemărginit, scriitoarea Maria Găitan Mozes, pe care autoarea o pune sub semnul sincerității și limpezimii destăinuirii unor gânduri și emoții, în antologia sa poetică: ,,Iată-mă așa cum sunt, pare a spune poeta Maria Găitan Mozes, aceasta a fost viața mea, cu bune și cu mai puțin bune, mi le-am asumat pe toate, și așa am străbătut aproape un secol de istorie, o viață marcată de apartenența sufletească la aceste două țări: România și Israel. În prima, a cărei limbă maternă m-a format, am ajuns în clipa dramatică a războiului, ca refugiată din Basarabia. În a doua am ajuns prin propria alegere, aici trăiesc și azi și îi sunt recunoscătoare. Le iubesc și le respect pe amândouă. Nu am așezat între ghilimele această spunere pentru că de fapt nu poeta a rostit-o, ci asta am înțeles eu că ar vrea dumneaei să spună prin opera ei literară. Franchețea cuceritoare, ritmul suplu al versului, seninătatea ei în fața încercărilor vieții fac casă bună în poezii limpezi, clare, cu exprimare adeseori succintă, esențializată și potrivită cu exprimarea în limba ebraică.”

Un gen literar de graniță, greu de definit este semnalat în culegerea de texte publicată de Veronica Rozenberg: ,,Pare jurnal, în marea majoritate a discursului, adeseori însă găsim fragmente în care mai degrabă își încearcă puterile proza de ficțiune. Autoarea, de altfel valoros cadru universitar, cu un doctorat în Israel, matematiciană, deci om al științelor exacte, declară că scrie din pasiune, emițând un fel de profesiune de credință.”

Un poet paradoxal vede autoarea în Moshe Itzhaki: ,,Paradoxală, densă, sobră și în același timp plină de emoție adeseori discret disimulată este această mare poezie scrisă de Moshe Itzhaki, poet israelian, erudit, universitar, autor care scrie în ebraică și care a avut părinți evrei porniți din România.”

Cartea Sofiei Gelman Kiss este văzută asemeni unui vitraliu  ce pare să îmbine muzică și culoare: ,,Prin bucățele de sticlă colorată se vede varietate de teme și subiecte: ba e vorba de polifonie, ba de poezia lui Yakov Barzilai, o altă culoare e cea prin care se proiectează amintirea întâlnirii cu scriitorul Amos Oz și o cu totul alta când e vorba de interviul cu pianistul Tibor Szasz sau cu maestrul Sigismund Toduță. Un galben ocru e așezat în fața discursului despre vița de vie și elogiul vinului… și am putea continua, căci fiecare text din carte are rostul și nuanța lui.”

O scriere a trecutului, a copilăriei, cu multe amintiri adunate, se intitulează sugestiv Banca amintirilor, a lui Goldhammer: ,,Binecuvântată inocență, minunate amintiri. Totul e perfect vizual, cinematografic, Goldhammer povestește și vezi peisajul cu culori vii, cupele imense care învârt apa și o trimit spre grădinile de zarzavat, atelierul ceasornicarului Leibovici și auzi ticăitul sutelor de ceasuri, toboșarul satului care bătea în tobă și anunţa știrile…

” Vocația grandorii: Ierusalimi* de Liviu Pendefunda. Este amintit și apreciat Liviu Pendefunda, intelectual de amplitudine, umanist de convingere: ,,…poezia fiind doar una din fațetele profilului său complex, Liviu Pendefunda a plonjat încă de la începuturile sale literare într-o zonă a nevăzutului, a nespusului și ezotericului, care intriga de-a dreptul în perioada anilor cenzurați: Sideralia (1979), Farmacii astrale (1981), Astrul cojilor de ou (1982), Falii 1 (1983), Tihna scoicilor (1984), Falii 2 (1985), Cabinetul doctorului Apollon (1986) erau adevărate.”

Există un teatru în Tel Aviv unde actorul Nicu Nitai a pus în scenă piese ale autorilor români și unde a fost omagiat Mihail Sebastian: ,,Reprezentarea pieselor lui Mihail Sebastian a fost un succes, dar și o alinare pentru nu puținii iubitori de teatru românesc din Israel.”(va urma)

https://afnews.ro/2024/01/16/cleopatra-lorintiu-simanei-haverut-semne-de-prietenie-i/?fbclid=IwAR2uC4DNsX6d0Kqw5UTPGSZJWq8RQGF1I1eOQ24X74h46rcXsMm46lU5jhw

3.O cronică de Hedi Simon: Noi apariții editoriale:Cleopatra Lorințiu-,,Semne de prietenie,,/-Simanei Haverut-/

Mi-a produs o imensă plăcere citirea volumului ,,Semne de prietenie,, semnat de doamna Cleopatra Lorințiu.Este o culegere de impresii de lectură,de gânduri înțelepte și păreri dedicate ,,Israelienilor care iubesc cultura și limba română,,.Dar cartea aceasta este mult mai mult decât o culegere de impresii.Este scrisă cu multă măestrie , căldură ,simpatie și înțelegere de către o distinsă publicistă care are o vastă experiență analitică, largi cunoștințe și cultură .

Partea I intitulată..Cărți,Autori,Amintiri…..conține texte ,articole din presă, păreri despre scrierile creatorilor israelieni în diverse genuri literare,toate purtând pecetea iscusinței individuale a autorilor ,și toate scrise în limba română.

Autoarea reușește cu ușurință să găsească rostul și farmecul scrisului analizat, pătrunde până la sentimentele intime ale scriitorului cu precizia unui bun psiholog,atrăgând atenția cititorului asupra acestora ,și le analizezează în profunzime participând cu bunătatea inimii și cu o vorbă bună la formularea unei concluzii.Căci orice povestire,chiar și una foarte scurtă,are în final o încheiere care aruncă o lumină asupra ideii esențiale .Paginile care urmează sunt de-a dreptul impresionante prin frumusețea lor.Unele le-am citit deja la prima apariție în ziar, dar și a doua citire emoționează.Sunt scrise despre noi,scriitorii de limbă română din Israel.Și despre fiecare sunt câteva cuvinte însoțite chiar dacă numai fugar,de unele date biografice.Aflăm de pildă,că doamna M.Davidsohn a făcut Alya în 1973, că e născută în Dorohoi,și de profesie medic stomatolog.Și în continuare ne oprim asupra povestirilor scurte ,în care doamna Davidsohn își arată măiestria în volumul ,,Autobuzul de noapte,,. Aici întălnim ,,o lume fantastică,magică și spirit tradițional,,,toate laolaltă într-un amestec personal,cu subiecte diferite ,dintr-o lume românească și evreiască ,,.

Despre Francisca Stoleru aflăm că este o scriitoare cu har,,mereu atentă la povești,semnificații,întâmplări și sensuri dintr-o realitate israeliană pe care ne-o înfățișează cu naturalețe.,, Tocmai această naturalețe a povestirii constituie miezul talentului doamnei Stoleru,despre care criticul Ioan Holban spunea că ar fi ,,Șeherezada din Haifa.,,

Aflăm în continuare că sunt unele cărți care au însușirea deosebită de-a fi un zbor deasupra unei vieți întregi, ,,un zbor lin pe aripă de pasăre și de sus ai putea vedea cu distanțare, cu minuțiozitate faptele, întâmplările, întălnirile unei vieți.Așa e selecția de texte pe care o publică remarcabilul și aș zice venerabilul acad.prof.dr.Jean Askenasy.,,Am citat din spusele autoarei deoarece și ea,ca și noi cititorii ,a fost fascinată de frumusețiea scrisului și vasta cultură a onoratului nostru coleg .

Îm continuare ne bucurăm de aprecierea poeziilor create de poeta consacrată Maria Găitan Mozes,cu versurile ei sincere,scrise cu inima înainte de toate, deși și talentul e pe măsură.

O cunoaștem mai bine pe doamna Sofia Gelman Kiss,ca muzicologă și compozitoare, prozatoare,cronicară cunoscută de către multe persoane cu nume răsunătoare în lumea muzicală.Ca talent multilateral,amintește de o piatră prețioasă ale cărei multiple laturi șlefuite emană fiecare alte nuanțe de culori ,dar toate împreună,aceeași intensitate de căldură.

O discuție despre opera lui Mihail Sebastian in imagine actorul Martin Blumenfeld si Cleopatra Lorintiu .Teatrul Karov. Tel Aviv.

M-a impresionat în mod deosebit capitolul închinat lui Mihai Sebastian, omagiat la Teatrul Karovdin Tel-Aviv în repetate rânduri sub bagheta directorului Nicu Nitai z.l. și ulterior de către fiica sa,Dorit Nitai, activitate la care a participat și autoarea cărții în discuție,doamna Cleopatra Lorințiu.Evocarea ,,Jurnalului,,lui Sebastian apărut la Editura Humanitas este importantă , mai întâi fiindcă scriitorul notează evenimente din viața sa intimă, o viață foarte scurtă, numai 38 de ani ; dar în acest jurnal primim informații și despre munca sa de creație și totodată despre atmosfera politică din perioada anilor 30.Gândurile,simțirile și dezamăgirile sale.Cu atât mai mult este interesant și discutat acest jurnal după 50 de ani /și mai mulți/de la scrierea sa și prima apariție.

Ultima parte a volumului ,,Semne de prietenie,,este dedicată nu doar artei cuvântului,scriitorilor ,dar și actualelor talente în arte plastice ,mai ales pictură.Multă simpatie și căldură primește artistul original pictor,caricaturist,poet,umorist, denumit de autoare ,,Omul-Orchestră,,-Să-i spunem pe nume : Andy Ceaușu. ,,Hazul se revarsă din slova lui sprințară ca spuma clocotită deasupra oalei cu dulceață,gata-gata să ne opărească,, – spune doamna Lorințiu-dând dovadă la rândul ei de simțul humorului și har.

Tot așa primim vorbe frumoase și despre pictorița Liana Saxone Horodi, ..,,.O ilustrare a filtrului dragului de reperele românești și de reperele Țării Sfinte.Împreună.În fericită alăturare….,, …,,Dacă în viața de zi cu zi Liana este un Vezuviu care poate erupe oricând ,ca artist este poarta către Eden.,,.

Cartea doamnei Cleopatra Lorințiu este mult mai cuprinzătoare decât am reușit eu să redau.S-a ocupat de artiști mulți și buni,pe care cu regret i-am omis eu din lipsă de spațiu și lipsa de obișnuință de a sintetiza un volum uriaș de informații, ca acestea din prezenta carte.Cartea însă este minunată,plină de cunoștințe și înțelepciune.Și prin frumusețea limbii prin care autoarea se exprimă.Adică adevărata,frumoasa limbă română.

Din partea mea personal doamnei Cleopatra , mii și mii de mulțumiri pentru acest deliciu estetic și o caldă binecuvântare.

Jerusalem by night

4.Afinități – Semne din Israelul artistic cu pecete românească( fragment din prefața cărții Simanei Haverut).

Ideea de-a decupa din cartea mea Simanei Haverut prefața , adică estăinuirea mea cu ” ce lipsește din carte”( evident, incompletă enumerare!) putea să-I vină doar Irinei Airinei , aș zice o specialistă inimoasă, pricepută și entuziastă a spațiului cultural româno-israelian,  de la care am avut multe de învățat.

Poastarea dumneaei pe blogul AFnews a trecut cumva neobservată dat fiind faptl că este partea adoua a prezentării cărții , postarea anterioară fiind de natură să mă copleșească : o mulțime de vorbe frumoase despre o carte datorată ASILR si editorului Dragoș Nelersa, apărută în Israel, acum când eu locuiesc deja la București.

La Yaffo(Tel AViv), spectacolul Lianei Ceterchi dedicat Reginei Maria. Cleopatra Lorințiu prezintă un eveniment cu multe valențe.( Clădirea fostului cinematograf Alhambra).

In timp ce pregăteam aceste texte pentru a le trimite editorului DRAGOȘ NELERSA, curajosul și tenacele președinte al Asociației Scriitorilor Israelieni de Limbă Română (ASILR), mi-a trecut prin minte, așa ca o fulgerare, cât de multe au rămas nespuse, neconsemnate, neadunate în cuvinte și între cuvinte, din tot ce aș fi dorit și poate, ar fi trebuit să spun.
Suntem mereu într-un joc mai mare, într-un desen mai amplu și, grăbiți, presați de ziua trecătoare, ne lăsăm furați de val. Povestea relației mele cu israelienii vorbitori de limbă română sau cu amintirea înaintașilor lor este mult mai amplă și mai complexă, se leagă la un moment dat de amintirile familiei, ale prietenilor, ale cunoscuților.

Câteva întâlniri și apoi câțiva ani petrecuți în diplomația culturală românească în Israel (cu exactitate 4 ani, nici o zi în plus nici o zi în minus) s-au concretizat într-o experiență de viață interesantă, îmbogățitoare dar incompletă.

Ce știu că a fost și a rămas complet a fost sentimentul de naturalețe a prieteniilor pe care le-am construit, ceva dominant în contactul meu cu această lume. Un microcosmos, aș zice. Paginile care urmează sunt doar ecoul în articole de presă sau pregătite pentru o carte, frânturile care nu au fost imortalizate, notate, scrise sunt poate mai relevante pentru viața mea. Brusc timpul s-a comprimat și cele care ar fi trebuit să fie scrise s-au retras prin colțuri de memorie și de agendă, asta nu înseamnă însă că s-au pierdut. Lipsesc din această carte, de pildă, cronici începute, schițate și mereu neterminate despre cărți ale unor autori pe care i-am întâlnit și care mi-au lăsat semnele lor: de la impetuoasa și sentimentala LIVIA ABBA la discreta și emoționala EMILIA ATABA, cea care poartă în suflet dorul subtil de peisaj ardelenesc și sat primordial, de la prozele lui RAUL ANCHEL la cartea emoționantă a ADINEI ROZENKRANZ dedicată memoriei tatălui dumisale. Și acum suspin după cartea Dadu, rămasă pe marginea biroului meu. Lipsesc amintirile legate de „Cocoșul cu papion în picățele” al lui BRUNO HERȘCOVICI pe care, vai nu am putut să-l iau cu mine la reîntoarcerea mea în România, din pricina limitărilor de bagaj și lipsesc amintirile atât de frumoase de la Academia de Muzică din Ierusalim alături de atât de talentatul compozitor și pedagog VLADIMIR SCOLNIC sau de MICHAEL KLINGHOFFER muzician de rară esență care, plecat de la 4 ani din România, descoperă reîntors la București în plină culme de carieră artistică, faptul că poate vorbi și preda cursuri la Conservator, într-o românească prinsă în fragedă pruncie de la bunica Lipsesc vorbe despre DELIA IACOB și pasiunea ei pentru muzica înaltă, cea care îmi tot promite că o sa ne revedem într-o bună zi la Cluj, lipsește glasul suav și dulce al lui RELY SVARTZBERG și tenacitatea ei uriașă de a scrie, de a povesti, de a publica, și lipsește doina șăgalnică a Elenei Cercel, cea care nu pregeta să își care costumul popular cale de kilometri pentru a se arata în văzul publicului așa încât să aducă aminte de plaiurile ei.

Mary Smith :”My life as a Nomad”, alias Brigitte Batat, lansându-și cartea , in fotografie cu Cleopatra Lorintiu și Michael Finkental, Israel 2022

Nu am inclus aici însemnările mele la cărțile BIANCĂI MARCOVICI, o autoare foarte prezentă în revistele culturale românești, mai ales în mediul ieșean. Lipsesc amintirile cu domnul SONTAG, și elanurile noastre naive de a face concerte  cu el, venit tocmai din Canada, pentru spectatori care nu aveau cum să și-l aducă aminte din vremea carierei lui strălucite din tinerețea românească, pentru simplul motiv că făcuseră Alyia mult înainte…. Lipsesc orele de la Teatrul Habima când le așteptam pe SANDRA SADE și pe EDNA MAZIA, alături de Andreea, în timp ce lumea se baricadase prin case de groaza pandemiei iar singurii stăpânitori ai culoarelor mari de la teatru erau gândacii maronii.
Lipsesc poveștile lui RICHARD ARMONN (dar le-am recuperat eu în cartea apărută între timp „Zboruri secrete” editura Ecou Transilvan 2022), lipsește amintirea fabuloaselor convorbiri cu savantul MOSHE IDEL vorbindu-mi despre Gaster și Eminescu. Lipsește impactul cu acea cultură enciclopedică a lui LUCIAN ZEEV HERȘCOVICI, una din mințile fascinante fără de care nici nu se poate vorbi despre lumea cu pecete românească din Israel.

Israelian Poet Moshe Itzaki and Cleopatra Lorintiu, Tivon november 2020

Lipsește descinderea alături de consulul român de atunci, GEANINA BOICU, la Rehovot, acolo unde MOSHE BASH le știa pe toate și pe deasupra amintirile sale din orașul adolescenței mele, Bistrița, de unde venea și dumnealui. Lipsește întâlnirea de la Bnei Brith unde m-am dus cu IRINA AIRINEI la chemarea lui ADRIAN WEISMAN, și satisfacția de-a le putea vorbi despre culisele filmul meu documentar dedicat tragicului autor și personaj Benjamin Fondane, „Tragicul nostru Ulise”.

https://afnews.ro/2024/01/18/cleopatra-lorintiu-afinitati-semne-din-israelul-artistic-cu-pecete-romaneasca/?fbclid=IwAR1XP2Imz2VwrLJ9deJ4errsqGfbGRg8TT6q4hmKcNGbsLebN314e8j_Iag
Lipsesc orele de șuetă pe terasa doctorului JEAN JACQUES ASKENASY, acolo unde l-am cunoscut pe MARCEL SHAY și am aflat povestea lui cutremurătoare, nedreptatea care i se făcuse și cum se luptase până în ultima clipă a vieții ca sa fie recunoscută fapta bună făcută de un mitropolit român, TIT SIMEDREA, în urma căreia familia lui fusese salvată în vremurile tulburi și tragice ale celui de-al doilea război. (Dar de asta nu aveți grijă, veți mai auzi, dintr-o carte a adevărurilor care au fost obstrucționate. Vinovații pentru nedreptățirea unui mare român vor fi deconspirați, de dragul echilibrului istoric și al adevărului în sine.)Lipsește ziua toridă de iulie când dr. AVINOAM SAFRAN, venit de la Geneva, a plătit un taxi-dus întors până la Beer Sheva, ca să mergem acolo cu toții: academician CAROL IANCU, MICHAEL IANCU, el însuși și cu mine, să-i întâlnim pe cei din HOR Beer Sheva și pe NATHAN COHEN și să vedem (ce bucurie emoționată pentru mine!) proiecția documentarului de o oră pe care i-l consacrasem Marelui Rabin Alexandru Safran, „Rezistența spirituală.”

Cleopatra Lorintiu vernisind expozitia pictoritei londoneze Beverley Jane Stewart la Tel Avivhttps://cleopatra-lorintiu.net/beverley-jane-stewart-o-prezenta-plastica-deosebita/

Lipsesc întâlnirile și vorbele despre cărțile aventuroase, rupte din viață, ale ADEI ENGHELBERG SHAULOV, personalitate atât de interesantă și pe care o intervievasem cu spor la București într-o amplă emisiune despre ea, cărțile ei și viața ei, dar și plăcutele întâlniri cu domnul G. MOSARI, (ce coincidență stranie, ziua în care am ajuns la post la Tel Aviv ca funcționar public cultural, era și ziua în care am mers direct la cimitirul din Holon pentru a-mi lua rămas bun de la acest domn), lipsește cronica mea la năvalnica, speciala, talentata și surprinzătoarea prozatoare-pictoriță-graficiană BEATRICE BERNATH, lipsesc frânturile de interviu tv cu DRAGOȘ NELERSA și IOANA TOFF dintr-o zi cu furtună de nisip la Yaffo în ianuarie 2015…
Lipsesc notații despre autori, pictori, muzicieni, arhitecți, actori dar și despre ceilalți, iubitori de cultură, de vorbă românească, de prietenie, despre cei care m-au înconjurat cu amiciție, așa încât, într-o proporție covârșitoare m-am simțit iubită în lumea israeliană cu limbă românească, sau măcar cu rădăcină românească sau măcar cu amintire românească. Nu iubită de toți, evident. Dar nici nu ar fi fost bine să fi fost acceptată și prețuită de toți… Unanimitățile stârnesc mereu suspiciuni.

Pe ultima sută de metri a șederii mele, în aprilie și mai 2021, făcând drumuri zilnice la casa care fusese locul de viață și de scris a lui ALEXANDRU MIRODAN, alături de cumnata acestuia, prietena mea LAURA ASLAN, pariziancă rătăcită în peisajul Tel Avivului încercând „încheierea” unei case, după moartea surorii ei, Silvia, soția lui Mirodan, revăzând alături de fiul lui, teatrologul londonez Vladimir Mirodan, el însuși israelian, urmele scriitorului – notații, cărți, afișe, fotografii, mici obiecte amintitoare, am trăit cumva în paralel cu propria mea plecare către România (făcutul propriilor bagaje plus obligația de a renunța la atâtea cărți și semne) un fel de cavalcadă a întrebărilor: ce rămâne după noi? Ce anume a contat în fragilele și vremelnicele noastre momente?

Baruch Elron, desen

Stop cadru pe episodul dedicat amintirii pictorului Baruch Elron :

Artiști plastici, colegi  din generațiile imediat următoare, și-l amintesc pe Barbu Teodorescu drept un om care trudea din greu, pasionat, tenace, complet înrobit desenului și mai apoi picturii, căci a avut parte de învățători de renume : Ciucurencu, Molnar, Vasile Kazar, Corneliu Baba…

Lucrările sale țipau de talent, motiv pentru care erau trimise la expoziții internaționale, precum cele de la Sao Paolo, Dresda sau Moscova. Azi, călătoria unor lucrări și participările internaționale ne par ceva firesc. Dar să ne imaginăm ce însemna pentru anii șaizeci acest lucru, când selectarea și „promovarea” unui artist era ceva extraordinar, așa cum și stagiile sale făcute la Bruxelles ori Paris.

În 1963 (perioadă în care mulți evrei originari din România au făcut Aliya), alături de tânăra lui soție Lidia, s-a stabiliti în Israel devenind din acel moment Baruch Elron (1934-2006).

Din nou despre cuprinsul cărții pe care ne-o aduce ASILR la Bookfest, și pe care ni-l reaminește cu generozitate site-ul Afnews. Sunt mulți cei care sunt specialiști, jurnaliști sau critici calificați, care s-au ocupat constant de opera pictorului Baruch Elron, eu nu fac altceva decât să mă opresc o clipă asupra amintirii sale așa cum mi-a fost ea dăruită de soția lui, Lydia Elron, ea însăși dovada devotamentului absolut. (în cartea mea ”Simanei Haverut”, lansare  la Bookfest, București ,  30 mai orele 14 ,în spațiul de la ”Cafeneaua literară ”

 

 

Cleopatra Lorintiu cu muzicianul Michael Klinghoffer (in centru ) si compozitorul, profesorul universitare Vladimir Scolnic , la Academia de Muzică si dans din Ierusalim

 

 

In fotografie de la stânga la dreapta : Academician Carol Iancu ( Montpellier), Cleopatra Lorintiu, academician Moshe Idel(Israel)

Azi, scriind această prefață improvizată așezată la începutul unei cărți despre Semne din Israelul artistic cu pecete românească, pot spune că prietenia. Vorba bună așezată cu osebire acolo unde trebuie. Gândul bun și mai ales înțelepciunea bunelor relații, a prieteniei care e de natură să ne lumineze viața. Un strop de lumină. Dar atât de pătrunzătoare. Voi arunca mai târziu o lumină suplimentară, o lumina caldă asupra tuturor celor pe care le-aș vrea consemnate și iată, sub compresia timpului, nu au intrat în această carte.

 

Arie Lamdan israelian artist and Cleopatra Lorintiu, july 2020 Richon Lezion, Israel

 

 

 

 

 

 

 

Captură de ecran din Revista Contact Internațional , cuprizând o relatare a vizitei la Muzeul dADA din Ein Hod și interviu cu academicianu, istoric Carol Iancu despre personalitatea marelui artist, Marcel Iancu (Marcel Janco, în ebraică: מרסל ינקו, n. 24 mai 1895, București, România – d. 21 aprilie 1984, Ein Hod⁠(d), Districtul Haifa, Israel) a fost un pictor, arhitect și eseist român-evreu-israelian. A absolvit în 1917 Academia de Arhitectură din Zürich. A studiat pictura cu Iosif Iser. A fost unul dintre inițiatorii mișcării artistice Dada.)
Beer Sheva . Proiectia filmului ”Alexandru Safran-Rezistența spirituala.( un documentar tv de Cleopatra Lorintiu)  2028 , iulie. In fotografie : Carol Iancu,Nathan Cohen, Cleopatra Lorintiu,dr. Avinoam Safran, (Geneva),Michael Iancu ( Franța, Directorul Institutului Maimonide).

Vernisajul Expoziției de fotografie.Ruth Oren si Cleopatra Lorintiu