SIMANEI HAVERUT _Semne de prietenie

Această pagină conține : 1. o cronică despre carte scrisă de Carmen Dimitriu apărută pe websitul Animafori,

2.o notație aparținându-i prozatoarei Hedi Simon (Israel) și

3.o parte din prefața cărții ”Simanei Haverut” :

1.CLEOPATRA LORINȚIU, SIMANEI HAVERUT. SEMNE DE PRIETENIE (I)

 

 

 

AFnews  cartea poate fi descărcată gratuit in format PDF , aici https://www.academia.edu/110836771/Cleopatra_Lorintiu_Simanei_Haverut_Semne_de_prietenie_2023_ASILR_Israel

Lector dr. CARMEN DIMITRIU
(Institutul Limbii Române-București/Universitatea din Tel Aviv-Departamentul de limbi străine)

Pentru mine, lecturile de început de an contează poate mai mult, pentru că orice început este important și pentru că avem dorința ca începutul anului să fie marcat într-un fel frumos. Șampania, artificiile, petrecerile fac parte din recuzita obișnuită , dar , de pildă, islandezii întâmpină noul an citind și mâncând ciocolată, de aceea își aleg o carte foarte bună pentru acele momente unice și irepetabile pe care au ales să le petreacă așa, într-un altfel de răsfăț. De data aceasta am urmat pilda islandezilor și nu-mi pare rău deloc că am ales această frumoasă carte a Cleopatrei Lorințiu – ,,Simanei haverut. Semne de prietenie” -care vorbește despre un spațiu pe care-l iubesc, despre artă și despre oameni admirabili. Autoarea ne spune cu modestie cum s-a închegat această carte, sugerându-ne legătura cu trăirile proprii, ceea ce conferă acea caracteristică de autenticitate pe care o regăsim pe tot parcursul cărții, care, dincolo de cronică artistică, este o cronică despre oameni talentați care lasă ceva în urmă și acel ceva trebuie cunoscut.

,,Paginile care urmează sunt doar ecoul în articole de presă sau pregătite pentru o carte, frânturile care nu au fost imortalizate, notate, scrise sunt poate mai relevante pentru viața mea.”

Cartea este un minunat periplu printre lucrări și artiști evrei ce-ți dă pofta perpetuă de a citit ală și altă carte, de a admira lucrări plastice , de a cunoaște mai mult sau de a descoperi ce nu știai până acum. Născută dintr-o prodigioasă experiență culturală și din cunoașterea directă, cartea reflectă experiența ca reprezentant al culturii române, a doamnei Cleopatra Lorințiu în Israel, ocazie prin care, nemijlocit, a cunoscut și a sprijinit constant artiștii și oamenii de cultură din comunitatea românească a Israelului. În acest periplu ne însoțesc și ne îndrumă observația fină a doamnei Lorințiu, părerile unui critic avizat , cunoscător al meandrelor artistice, sugestiile de receptare , dar și de căutare, conexiunile culturale atât de bine plasate ce constituie expresia unei erudiții, modul frumos în care pune toate ingredientele într-un creuzet al timpului, sugerând că arta, creația, merge dincolo de timp. Nu aș putea să selectez doar două-trei nume din această cronică , așa că încerc doar să amintesc fiecare artist ce a rămas în memorie prin intermediul acestei colecții realizate de Cleopatra Lorințiu.

În partea I, Cărți. Autori. Amintiri, o cunoaștem pe scriitoarea Madeleine Davidsohn care îi atrage atenția autoarei cu romanul lansat la Institutul Cultural român, A patra fiică, un roman ce străbate drumul firesc de la realitate spre ficțiunea ce frizează fantasticul: de remarcat că povestirea începe la Madeleine Davidsohn în cea mai firească, chiar banală realitate, o expresie a obișnuitului să zicem și că la un moment dat ea evadează într-o zonă a necunoscutului, într-o acoladă greu de definit.

Autoarei i se pare remarcabil curajul poetei Marlena Braester a cărei poezie se trage din seva celei a lui Amos Oz, din care a tradus. Despre poeta care scrie poezie în franceză, predă în ebraică și traduce în românește, autoarea ne spune, trimițându-ne clar spre dorința de a o citi: ,,…cartea de versuri „Oublier en avant/Uitarea dinainte”, scrisă în franceză de Marlena Braester și tradusă tot de dumneaei în românește pare o parabolă despre deșert.

Cleopatra Lorintiu, Roni Somek, Marlena Braester

Experiența scrisului și meșteșugul creației prin cuvânt sunt remarcate de către autoare în ceea ce o privește pe scriitoarea Hedi Simon, plină de naturalețe, în colecția sa de povestiri: ,O antologie, dacă vreți, care urmează unui lung șir de volume publicate.(…)”. Fără îndoială autoarea a vrut să pună laolaltă ceea ce ea însăși iubea ori prețuia mai mult în scrisul dumisale și e dreptul autorului de-a ni se înfățișa nouă, public, așa cum voiește el.

O poveste acaparatoare ne-o semnalează și la Francisca Stoleru, autoare premiată de Asociația Scriitorilor Israelieni de Limbă Română, scrierile sale avându-și rădăcinile într-o înțelegere profundă a omului și a vieții sale: ,,… prozatoare cu har, mereu atentă la povești, semnificaţii, întâmplări și sensuri dintr-o realitate israeliană pe care ne-o înfăţișează cu naturaleţe.”

Sub titlul ,,Tulburătoarele întâlniri ale vieții”, în cartea acad. prof. dr. Jean Askenasy, autoarea numește scriitura academicianului ca fiind: ,,Un zbor lin, spuneți-i cum vreți, pe aripă de pasăre dacă preferați romantismul sau un zbor de dronă, nu contează, ca și cum de sus ai putea să vezi cu distanțare și poate chiar cu minuțiozitate faptele, întâmplările, întâlnirile unei vieți. Așa e selecția de texte pe care o publică remarcabilul și aș zice venerabilul acad. prof. dr. Jean Askenasy.” (Gazeta academică, Editura Familia, Israel, 2019).Celebrul medic și om de știință nu se încadrează în tipare și scrierile sale stau sub semnul obiectivității:

Menachem Falek si Cleopatra Lorintiu la Tel Aviv

,,Textele sale nu respectă nici un tipar și nici o formulă, nu sunt destinate să flateze pe nimeni și să se pună bine pe lângă nimeni, de aici surpriza continuă a lectorului plasat mereu într-un orizont de așteptare.”

Menachem M. Falek și lumea poeziei lui sunt pentru autoare o adevărată revelație: ,,…când l-am întâlnit întâia oară, la Tel Aviv, și a înșirat pe masă o sumedenie de plachete în ebraică și printre ele una, rătăcită, în românește, publicată la Casa Cărții de Știință,(!) sincer nu aveam nici o presimțire despre ce pepită se ascunde acolo. A trecut ceva vreme și am deschis cărțulia Voci din camera răcoroasă. Am citit o poezie. Apoi am mai citit una. Am terminat cartea lăsând la o parte tot ce aș fi avut de făcut. Funcționara banală și deseori frustrată care eram lăsa loc poetei din mine, care se bucura de descoperire. Căci poezia „se simte”!”

M-am bucurat să o regăsesc în cartea Cleopatrei Lorințiu pe minunata mea prietenă, persoana pe care o admir nemărginit, scriitoarea Maria Găitan Mozes, pe care autoarea o pune sub semnul sincerității și limpezimii destăinuirii unor gânduri și emoții, în antologia sa poetică: ,,Iată-mă așa cum sunt, pare a spune poeta Maria Găitan Mozes, aceasta a fost viața mea, cu bune și cu mai puțin bune, mi le-am asumat pe toate, și așa am străbătut aproape un secol de istorie, o viață marcată de apartenența sufletească la aceste două țări: România și Israel. În prima, a cărei limbă maternă m-a format, am ajuns în clipa dramatică a războiului, ca refugiată din Basarabia. În a doua am ajuns prin propria alegere, aici trăiesc și azi și îi sunt recunoscătoare. Le iubesc și le respect pe amândouă. Nu am așezat între ghilimele această spunere pentru că de fapt nu poeta a rostit-o, ci asta am înțeles eu că ar vrea dumneaei să spună prin opera ei literară. Franchețea cuceritoare, ritmul suplu al versului, seninătatea ei în fața încercărilor vieții fac casă bună în poezii limpezi, clare, cu exprimare adeseori succintă, esențializată și potrivită cu exprimarea în limba ebraică.”

Un gen literar de graniță, greu de definit este semnalat în culegerea de texte publicată de Veronica Rozenberg: ,,Pare jurnal, în marea majoritate a discursului, adeseori însă găsim fragmente în care mai degrabă își încearcă puterile proza de ficțiune. Autoarea, de altfel valoros cadru universitar, cu un doctorat în Israel, matematiciană, deci om al științelor exacte, declară că scrie din pasiune, emițând un fel de profesiune de credință.”

Un poet paradoxal vede autoarea în Moshe Itzhaki: ,,Paradoxală, densă, sobră și în același timp plină de emoție adeseori discret disimulată este această mare poezie scrisă de Moshe Itzhaki, poet israelian, erudit, universitar, autor care scrie în ebraică și care a avut părinți evrei porniți din România.”

Cartea Sofiei Gelman Kiss este văzută asemeni unui vitraliu  ce pare să îmbine muzică și culoare: ,,Prin bucățele de sticlă colorată se vede varietate de teme și subiecte: ba e vorba de polifonie, ba de poezia lui Yakov Barzilai, o altă culoare e cea prin care se proiectează amintirea întâlnirii cu scriitorul Amos Oz și o cu totul alta când e vorba de interviul cu pianistul Tibor Szasz sau cu maestrul Sigismund Toduță. Un galben ocru e așezat în fața discursului despre vița de vie și elogiul vinului… și am putea continua, căci fiecare text din carte are rostul și nuanța lui.”

O scriere a trecutului, a copilăriei, cu multe amintiri adunate, se intitulează sugestiv Banca amintirilor, a lui Goldhammer: ,,Binecuvântată inocență, minunate amintiri. Totul e perfect vizual, cinematografic, Goldhammer povestește și vezi peisajul cu culori vii, cupele imense care învârt apa și o trimit spre grădinile de zarzavat, atelierul ceasornicarului Leibovici și auzi ticăitul sutelor de ceasuri, toboșarul satului care bătea în tobă și anunţa știrile…

” Vocația grandorii: Ierusalimi* de Liviu Pendefunda. Este amintit și apreciat Liviu Pendefunda, intelectual de amplitudine, umanist de convingere: ,,…poezia fiind doar una din fațetele profilului său complex, Liviu Pendefunda a plonjat încă de la începuturile sale literare într-o zonă a nevăzutului, a nespusului și ezotericului, care intriga de-a dreptul în perioada anilor cenzurați: Sideralia (1979), Farmacii astrale (1981), Astrul cojilor de ou (1982), Falii 1 (1983), Tihna scoicilor (1984), Falii 2 (1985), Cabinetul doctorului Apollon (1986) erau adevărate.”

Există un teatru în Tel Aviv unde actorul Nicu Nitai a pus în scenă piese ale autorilor români și unde a fost omagiat Mihail Sebastian: ,,Reprezentarea pieselor lui Mihail Sebastian a fost un succes, dar și o alinare pentru nu puținii iubitori de teatru românesc din Israel.”(va urma)

https://afnews.ro/2024/01/16/cleopatra-lorintiu-simanei-haverut-semne-de-prietenie-i/?fbclid=IwAR2uC4DNsX6d0Kqw5UTPGSZJWq8RQGF1I1eOQ24X74h46rcXsMm46lU5jhw

2.O cronică de Hedi Simon: Noi apariții editoriale:Cleopatra Lorințiu-,,Semne de prietenie,,/-Simanei Haverut-/

Mi-a produs o imensă plăcere citirea volumului ,,Semne de prietenie,,semnat de doamna Cleopatra Lorințiu.Este o culegere de impresii de lectură,de gânduri înțelepte și păreri dedicate ,,Israelienilor care iubesc cultura și limba română,,.Dar cartea aceasta este mult mai mult decât o culegere de impresii.Este scrisă cu multă măestrie , căldură ,simpatie și înțelegere de către o distinsă publicistă care are o vastă experiență analitică, largi cunoștințe și cultură .

Partea I intitulată..Cărți,Autori,Amintiri…..conține texte ,articole din presă, păreri despre scrierile creatorilor israelieni în diverse genuri literare,toate purtând pecetea iscusinței individuale a autorilor ,și toate scrise în limba română.

Autoarea reușește cu ușurință să găsească rostul și farmecul scrisului analizat, pătrunde până la sentimentele intime ale scriitorului cu precizia unui bun psiholog,atrăgând atenția cititorului asupra acestora ,și le analizezează în profunzime participând cu bunătatea inimii și cu o vorbă bună la formularea unei concluzii.Căci orice povestire,chiar și una foarte scurtă,are în final o încheiere care aruncă o lumină asupra ideii esențiale .Paginile care urmează sunt de-a dreptul impresionante prin frumusețea lor.Unele le-am citit deja la prima apariție în ziar, dar și a doua citire emoționează.Sunt scrise despre noi,scriitorii de limbă română din Israel.Și despre fiecare sunt câteva cuvinte însoțite chiar dacă numai fugar,de unele date biografice.Aflăm de pildă,că doamna M.Davidsohn a făcut Alya în 1973, că e născută în Dorohoi,și de profesie medic stomatolog.Și în continuare ne oprim asupra povestirilor scurte ,în care doamna Davidsohn își arată măiestria în volumul ,,Autobuzul de noapte,,. Aici întălnim ,,o lume fantastică,magică și spirit tradițional,,,toate laolaltă într-un amestec personal,cu subiecte diferite ,dintr-o lume românească și evreiască ,,.

Despre Francisca Stoleru aflăm că este o scriitoare cu har,,mereu atentă la povești,semnificații,întâmplări și sensuri dintr-o realitate israeliană pe care ne-o înfățișează cu naturalețe.,, Tocmai această naturalețe a povestirii constituie miezul talentului doamnei Stoleru,despre care criticul Ioan Holban spunea că ar fi ,,Șeherezada din Haifa.,,

Aflăm în continuare că sunt unele cărți care au însușirea deosebită de-a fi un zbor deasupra unei vieți întregi, ,,un zbor lin pe aripă de pasăre și de sus ai putea vedea cu distanțare, cu minuțiozitate faptele, întâmplările, întălnirile unei vieți.Așa e selecția de texte pe care o publică remarcabilul și aș zice venerabilul acad.prof.dr.Jean Askenasy.,,Am citat din spusele autoarei deoarece și ea,ca și noi cititorii ,a fost fascinată de frumusețiea scrisului și vasta cultură a onoratului nostru coleg .

Îm continuare ne bucurăm de aprecierea poeziilor create de poeta consacrată Maria Găitan Mozes,cu versurile ei sincere,scrise cu inima înainte de toate, deși și talentul e pe măsură.

O cunoaștem mai bine pe doamna Sofia Gelman Kiss,ca muzicologă și compozitoare, prozatoare,cronicară cunoscută de către multe persoane cu nume răsunătoare în lumea muzicală.Ca talent multilateral,amintește de o piatră prețioasă ale cărei multiple laturi șlefuite emană fiecare alte nuanțe de culori ,dar toate împreună,aceeași intensitate de căldură.

O discuție despre opera lui Mihail Sebastian in imagine actorul Martin Blumenfeld si Cleopatra Lorintiu .Teatrul Karov. Tel Aviv.

M-a impresionat în mod deosebit capitolul închinat lui Mihai Sebastian, omagiat la Teatrul Karovdin Tel-Aviv în repetate rânduri sub bagheta directorului Nicu Nitai z.l. și ulterior de către fiica sa,Dorit Nitai, activitate la care a participat și autoarea cărții în discuție,doamna Cleopatra Lorințiu.Evocarea ,,Jurnalului,,lui Sebastian apărut la Editura Humanitas este importantă , mai întâi fiindcă scriitorul notează evenimente din viața sa intimă, o viață foarte scurtă, numai 38 de ani ; dar în acest jurnal primim informații și despre munca sa de creație și totodată despre atmosfera politică din perioada anilor 30.Gândurile,simțirile și dezamăgirile sale.Cu atât mai mult este interesant și discutat acest jurnal după 50 de ani /și mai mulți/de la scrierea sa și prima apariție.

Ultima parte a volumului ,,Semne de prietenie,,este dedicată nu doar artei cuvântului,scriitorilor ,dar și actualelor talente în arte plastice ,mai ales pictură.Multă simpatie și căldură primește artistul original pictor,caricaturist,poet,umorist, denumit de autoare ,,Omul-Orchestră,,-Să-i spunem pe nume : Andy Ceaușu. ,,Hazul se revarsă din slova lui sprințară ca spuma clocotită deasupra oalei cu dulceață,gata-gata să ne opărească,, – spune doamna Lorințiu-dând dovadă la rândul ei de simțul humorului și har.

Tot așa primim vorbe frumoase și despre pictorița Liana Saxone Horodi, ..,,.O ilustrare a filtrului dragului de reperele românești și de reperele Țării Sfinte.Împreună.În fericită alăturare….,, …,,Dacă în viața de zi cu zi Liana este un Vezuviu care poate erupe oricând ,ca artist este poarta către Eden.,,.

Cartea doamnei Cleopatra Lorințiu este mult mai cuprinzătoare decât am reușit eu să redau.S-a ocupat de artiști mulți și buni,pe care cu regret i-am omis eu din lipsă de spațiu și lipsa de obișnuință de a sintetiza un volum uriaș de informații, ca acestea din prezenta carte.Cartea însă este minunată,plină de cunoștințe și înțelepciune.Și prin frumusețea limbii prin care autoarea se exprimă.Adică adevărata,frumoasa limbă română.

Din partea mea personal doamnei Cleopatra , mii și mii de mulțumiri pentru acest deliciu estetic și o caldă binecuvântare.

3.Afinități – Semne din Israelul artistic cu pecete românească( fragment din prefața cărții Simanei Haverut).

Ideea de-a decupa din cartea mea Simanei Haverut prefața , adică estăinuirea mea cu ” ce lipsește din carte”( evident, incompletă enumerare!) putea să-I vină doar Irinei Airinei , aș zice o specialistă inimoasă, pricepută și entuziastă a spațiului cultural româno-israelian,  de la care am avut multe de învățat.

Poastarea dumneaei pe blogul AFnews a trecut cumva neobservată dat fiind faptl că este partea adoua a prezentării cărții , postarea anterioară fiind de natură să mă copleșească : o mulțime de vorbe frumoase despre o carte datorată ASILR si editorului Dragoș Nelersa, apărută în Israel, acum când eu locuiesc deja la București.

La Yaffo(Tel AViv), spectacolul Lianei Ceterchi dedicat Reginei Maria. Cleopatra Lorințiu prezintă un eveniment cu multe valențe.( Clădirea fostului cinematograf Alhambra).

In timp ce pregăteam aceste texte pentru a le trimite editorului DRAGOȘ NELERSA, curajosul și tenacele președinte al Asociației Scriitorilor Israelieni de Limbă Română (ASILR), mi-a trecut prin minte, așa ca o fulgerare, cât de multe au rămas nespuse, neconsemnate, neadunate în cuvinte și între cuvinte, din tot ce aș fi dorit și poate, ar fi trebuit să spun.
Suntem mereu într-un joc mai mare, într-un desen mai amplu și, grăbiți, presați de ziua trecătoare, ne lăsăm furați de val. Povestea relației mele cu israelienii vorbitori de limbă română sau cu amintirea înaintașilor lor este mult mai amplă și mai complexă, se leagă la un moment dat de amintirile familiei, ale prietenilor, ale cunoscuților.

Câteva întâlniri și apoi câțiva ani petrecuți în diplomația culturală românească în Israel (cu exactitate 4 ani, nici o zi în plus nici o zi în minus) s-au concretizat într-o experiență de viață interesantă, îmbogățitoare dar incompletă.

Ce știu că a fost și a rămas complet a fost sentimentul de naturalețe a prieteniilor pe care le-am construit, ceva dominant în contactul meu cu această lume. Un microcosmos, aș zice. Paginile care urmează sunt doar ecoul în articole de presă sau pregătite pentru o carte, frânturile care nu au fost imortalizate, notate, scrise sunt poate mai relevante pentru viața mea. Brusc timpul s-a comprimat și cele care ar fi trebuit să fie scrise s-au retras prin colțuri de memorie și de agendă, asta nu înseamnă însă că s-au pierdut. Lipsesc din această carte, de pildă, cronici începute, schițate și mereu neterminate despre cărți ale unor autori pe care i-am întâlnit și care mi-au lăsat semnele lor: de la impetuoasa și sentimentala LIVIA ABBA la discreta și emoționala EMILIA ATABA, cea care poartă în suflet dorul subtil de peisaj ardelenesc și sat primordial, de la prozele lui RAUL ANCHEL la cartea emoționantă a ADINEI ROZENKRANZ dedicată memoriei tatălui dumisale. Și acum suspin după cartea Dadu, rămasă pe marginea biroului meu. Lipsesc amintirile legate de „Cocoșul cu papion în picățele” al lui BRUNO HERȘCOVICI pe care, vai nu am putut să-l iau cu mine la reîntoarcerea mea în România, din pricina limitărilor de bagaj și lipsesc amintirile atât de frumoase de la Academia de Muzică din Ierusalim alături de atât de talentatul compozitor și pedagog VLADIMIR SCOLNIC sau de MICHAEL KLINGHOFFER muzician de rară esență care, plecat de la 4 ani din România, descoperă reîntors la București în plină culme de carieră artistică, faptul că poate vorbi și preda cursuri la Conservator, într-o românească prinsă în fragedă pruncie de la bunica Lipsesc vorbe despre DELIA IACOB și pasiunea ei pentru muzica înaltă, cea care îmi tot promite că o sa ne revedem într-o bună zi la Cluj, lipsește glasul suav și dulce al lui RELY SVARTZBERG și tenacitatea ei uriașă de a scrie, de a povesti, de a publica, și lipsește doina șăgalnică a Elenei Cercel, cea care nu pregeta să își care costumul popular cale de kilometri pentru a se arata în văzul publicului așa încât să aducă aminte de plaiurile ei.

Mary Smith :”My life as a Nomad”, alias Brigitte Batat, lansându-și cartea , in fotografie cu Cleopatra Lorintiu și Michael Finkental, Israel 2022

Nu am inclus aici însemnările mele la cărțile BIANCĂI MARCOVICI, o autoare foarte prezentă în revistele culturale românești, mai ales în mediul ieșean. Lipsesc amintirile cu domnul SONTAG, și elanurile noastre naive de a face concerte  cu el, venit tocmai din Canada, pentru spectatori care nu aveau cum să și-l aducă aminte din vremea carierei lui strălucite din tinerețea românească, pentru simplul motiv că făcuseră Alyia mult înainte…. Lipsesc orele de la Teatrul Habima când le așteptam pe SANDRA SADE și pe EDNA MAZIA, alături de Andreea, în timp ce lumea se baricadase prin case de groaza pandemiei iar singurii stăpânitori ai culoarelor mari de la teatru erau gândacii maronii.
Lipsesc poveștile lui RICHARD ARMONN (dar le-am recuperat eu în cartea apărută între timp „Zboruri secrete” editura Ecou Transilvan 2022), lipsește amintirea fabuloaselor convorbiri cu savantul MOSHE IDEL vorbindu-mi despre Gaster și Eminescu. Lipsește impactul cu acea cultură enciclopedică a lui LUCIAN ZEEV HERȘCOVICI, una din mințile fascinante fără de care nici nu se poate vorbi despre lumea cu pecete românească din Israel.

O fotografie de la revedere: inainte de a incheia postul diplomatic la tel Aviv : Ioana Toff, acad.Jean Jacques Askenasy,Cleopatra Lorintiu, Rita Askenasy, Dragoș Nelersa.

Lipsește descinderea alături de consulul român de atunci, GEANINA BOICU, la Rehovot, acolo unde MOSHE BASH le știa pe toate și pe deasupra amintirile sale din orașul adolescenței mele, Bistrița, de unde venea și dumnealui. Lipsește întâlnirea de la Bnei Brith unde m-am dus cu IRINA AIRINEI la chemarea lui ADRIAN WEISMAN, și satisfacția de-a le putea vorbi despre culisele filmul meu documentar dedicat tragicului autor și personaj Benjamin Fondane, „Tragicul nostru Ulise”.

https://afnews.ro/2024/01/18/cleopatra-lorintiu-afinitati-semne-din-israelul-artistic-cu-pecete-romaneasca/?fbclid=IwAR1XP2Imz2VwrLJ9deJ4errsqGfbGRg8TT6q4hmKcNGbsLebN314e8j_Iag
Lipsesc orele de șuetă pe terasa doctorului JEAN JACQUES ASKENASY, acolo unde l-am cunoscut pe MARCEL SHAY și am aflat povestea lui cutremurătoare, nedreptatea care i se făcuse și cum se luptase până în ultima clipă a vieții ca sa fie recunoscută fapta bună făcută de un mitropolit român, TIT SIMEDREA, în urma căreia familia lui fusese salvată în vremurile tulburi și tragice ale celui de-al doilea război. (Dar de asta nu aveți grijă, veți mai auzi, dintr-o carte a adevărurilor care au fost obstrucționate. Vinovații pentru nedreptățirea unui mare român vor fi deconspirați, de dragul echilibrului istoric și al adevărului în sine.)Lipsește ziua toridă de iulie când dr. AVINOAM SAFRAN, venit de la Geneva, a plătit un taxi-dus întors până la Beer Sheva, ca să mergem acolo cu toții: academician CAROL IANCU, MICHAEL IANCU, el însuși și cu mine, să-i întâlnim pe cei din HOR Beer Sheva și pe NATHAN COHEN și să vedem (ce bucurie emoționată pentru mine!) proiecția documentarului de o oră pe care i-l consacrasem Marelui Rabin Alexandru Safran, „Rezistența spirituală.”

Cleopatra Lorintiu vernisind expozitia pictoritei londoneze Beverley Jane Stewart la Tel Avivhttps://cleopatra-lorintiu.net/beverley-jane-stewart-o-prezenta-plastica-deosebita/

Lipsesc întâlnirile și vorbele despre cărțile aventuroase, rupte din viață, ale ADEI ENGHELBERG SHAULOV, personalitate atât de interesantă și pe care o intervievasem cu spor la București într-o amplă emisiune despre ea, cărțile ei și viața ei, dar și plăcutele întâlniri cu domnul G. MOSARI, (ce coincidență stranie, ziua în care am ajuns la post la Tel Aviv ca funcționar public cultural, era și ziua în care am mers direct la cimitirul din Holon pentru a-mi lua rămas bun de la acest domn), lipsește cronica mea la năvalnica, speciala, talentata și surprinzătoarea prozatoare-pictoriță-graficiană BEATRICE BERNATH, lipsesc frânturile de interviu tv cu DRAGOȘ NELERSA și IOANA TOFF dintr-o zi cu furtună de nisip la Yaffo în ianuarie 2015…
Lipsesc notații despre autori, pictori, muzicieni, arhitecți, actori dar și despre ceilalți, iubitori de cultură, de vorbă românească, de prietenie, despre cei care m-au înconjurat cu amiciție, așa încât, într-o proporție covârșitoare m-am simțit iubită în lumea israeliană cu limbă românească, sau măcar cu rădăcină românească sau măcar cu amintire românească. Nu iubită de toți, evident. Dar nici nu ar fi fost bine să fi fost acceptată și prețuită de toți… Unanimitățile stârnesc mereu suspiciuni.

Pe ultima sută de metri a șederii mele, în aprilie și mai 2021, făcând drumuri zilnice la casa care fusese locul de viață și de scris a lui ALEXANDRU MIRODAN, alături de cumnata acestuia, prietena mea LAURA ASLAN, pariziancă rătăcită în peisajul Tel Avivului încercând „încheierea” unei case, după moartea surorii ei, Silvia, soția lui Mirodan, revăzând alături de fiul lui, teatrologul londonez Vladimir Mirodan, el însuși israelian, urmele scriitorului – notații, cărți, afișe, fotografii, mici obiecte amintitoare, am trăit cumva în paralel cu propria mea plecare către România (făcutul propriilor bagaje plus obligația de a renunța la atâtea cărți și semne) un fel de cavalcadă a întrebărilor: ce rămâne după noi? Ce anume a contat în fragilele și vremelnicele noastre momente?

Cleopatra Lorintiu cu muzicianul Michael Klinghoffer (in centru ) si compozitorul, profesorul universitare Vladimir Scolnic , la Academia de Muzică si dans din Ierusalim
In fotografie de la stânga la dreapta : Academician Carol Iancu ( Montpellier), Cleopatra Lorintiu, academician Moshe Idel(Israel)

Azi, scriind această prefață improvizată așezată la începutul unei cărți despre Semne din Israelul artistic cu pecete românească, pot spune că prietenia. Vorba bună așezată cu osebire acolo unde trebuie. Gândul bun și mai ales înțelepciunea bunelor relații, a prieteniei care e de natură să ne lumineze viața. Un strop de lumină. Dar atât de pătrunzătoare. Voi arunca mai târziu o lumină suplimentară, o lumina caldă asupra tuturor celor pe care le-aș vrea consemnate și iată, sub compresia timpului, nu au intrat în această carte.

 

Arie Lamdan israelian artist and Cleopatra Lorintiu, july 2020 Richon Lezion, Israel

 

 

Captură de ecran din Revista Contact Internațional , cuprizând o relatare a vizitei la Muzeul dADA din Ein Hod și interviu cu academicianu, istoric Carol Iancu despre personalitatea marelui artist, Marcel Iancu (Marcel Janco, în ebraică: מרסל ינקו, n. 24 mai 1895, București, România – d. 21 aprilie 1984, Ein Hod⁠(d), Districtul Haifa, Israel) a fost un pictor, arhitect și eseist român-evreu-israelian. A absolvit în 1917 Academia de Arhitectură din Zürich. A studiat pictura cu Iosif Iser. A fost unul dintre inițiatorii mișcării artistice Dada.)