ZBORURI SECRETE

Pentru cei care nu au reușit să vadă noua mea carte ”Zboruri secrete”, editura Ecou Transilvan, lansata la recenta ediție a Târgului de carte Gaudeamus, am așezat aici câteva lămuriri despre ce conține ea, chiar și cuprinsul cărții, câteva fragmente ( alese cumva aleatoriu) din carte. Cartea nu conține in interior fotografii, tocmai de aceea am considerat că aș putea completa informația cu câteva poze care ilustrează unele capitole ale cărții.

I.10 decembrie 2022 .Azi la Tîrgul Gaudeamus , lansarea cărții mele ”Zboruri secrete”Editura Ecou Transilvan) , alături de prieteni dragi, pe unii dintre ei nu i-am văzut de multa vreme…Eugenia Vasile mi-a atras atenția că precedenta mea lansare la un târg  a fost în 2013…cu ” Pălăria de pai ”Atunci a vorbit despre carte, Clara Mărgineanu , în memoria ei am așezat un fragment din spusele ei pe coperta a patra.E adevărat ,au trecut de atunci 9 ani,eu nu prea particip la târguri, evenimente cu multă lume și aglomerație, însă  de astă dată, tocmai din pricină că în carte e vorba de atâția oameni dragi din trecut și din prezent, mi-a fost bine să împart seara de decembrie cu prieteni și le mulțumesc aici celor care au fost alături de mine.(coperta cărții , două fotografii de Maximilian Tomozei)

https://afnews.ro/2022/12/11/cleopatra-lorintiu-zboruri-secrete-file-de-poveste/?fbclid=IwAR1k4zbb3YF61WyWUp6QT9jA_my4C1KbVED8u7_t5AlGkuHfb6weUj2pM94

II.De pe coperta 4 a cărții :

”Cleopatra Lorinţiu este o profesionistă a seducţiei prin limbaj. În fiecare dintre ipostazele sale, poetă, prozatoare, jurnalistă, realizatoare de televiziune, diplomat, este limpede, expresivă, sigură pe sine ştiind să surprindă esenţialul şi din întâmplările, aparent, derizorii. În literatură, conferă sens şi nobleţe durerilor, sfâşierilor, experienţelor care dor până la os. Ca jurnalist, a aşezat o lumină puternică asupra figurilor marcante din cultura română.

Prin tot ce este, Cleopatra Lorinţiu dezvăluie o ereditate rafinată, şlefuită de un destin scris frumos. Mă gândesc la şansa de a călători şi de a pătrunde în spaţii, culturi şi civilizaţii descântate de istorie pe care le-a transpus memorabil în cărţi şi în filme. Cleopatra Lorinţiu trăieşte intens, cu toate simţurile şi scrie cu colţul inimii. O decupez din câteva amintiri plutind spre neuitare. O văd râzând pe malurile Senei. O văd încordată, pe culoarele Televiziunii Române. O văd din profil, surâzând sub o pălărie de pai care o apără de toate şi de sine.

 Clara Mărgineanu”

Imagine de la lansarea cărții la Tîrgul de carte Gaudeamus –  (10 decembrie 2022)cu acad. Jean Jacques Askenasy ( neurolog), Cleopatra Lorintiu, editoarea Nadia Farcaș, Irina Airinei

Imagini de la lansarea derulată la Tîrgul Gaudeamus , organizata de Nadia Farcas directoarea editurii ”Ecou Transilvan”( au vorbit despre carte si autoare dr. Irina Airinei, poetă și universitar, și academician Jean Jacques Askenasy, neurolog și autor. Au luat parte personalități  ale lumii culturale, autori,plasticieni).(pentru procurarea cărții o să vă rog să contactați Editura Ecou Transilvan- doamna NADIA FARCAS, director)

https://www.edituraecou.ro/contact)

III.(fragment din prefața cărții) Ceva despre aceste ” zboruri secrete ”

 Ca să nu se piardă de tot, adun aceste frânturi de gânduri, interviuri, contemplații, însemnări sau chiar scurte notații aruncate în eter, ca să rămână  între coperți de carte și le numesc  ”zboruri secrete” : în  fiecare din ele există  o parte la vedere, declarată, evidentă, și una poate mai ascunsă, mai aluzivă și care trebuie ghicită uneori.

O călătorie a gândului de la una la alta. Unele asociații de idei sunt involuntare.Unele  sunt evidente. Unele privesc oameni și situații  despre care am vrut să depun mărturie, chiar și  preț de o clipă. Revine adeseori  referirea  ”naive utopie du passé , care mi se pare o potrivită caracterizare a nostalgiei.Naivă utopie a trecutului.

Căci nu o dată, făcând referire la opere și autori, la întâmplări și situații, suntem prinși de nostalgie într-o plasă.

Ea se dovedește adeseori  înșelătoare dar e ca o iubire care te cuprinde în mrejele ei, nu te lasă, îți face rău și îți face bine deopotrivă. Nu este nostalgia cheia acestor notații adunate de-a valma sau dacă este, e involuntar. Mă adresez unui citior înțelegător și care dorește să-și compare propriile gânduri și judecăți  despre oameni, întâmplări și fapte cu ale mele, într-un dialog imaginar care se derulează în prezent.

Tot un zbor secret de la mine la virtualul cititor, înțelegătorul meu nevăzut.

Tehnicile ”moderne” (pun moderne între ghilimele căci mâine desigur vor fi demodate), mi-au dăruit dincolo de multă bătaie de cap și de timp pierdut, și câteva pepite de comunicare cu niște oameni care m-au descoperit așa și pe care i-am descoperit la rându-mi. Ceea ce cred că este un câștig în încercarea mea sporadică de mă apropia de ceilalți.

Ștefan Augustin Doinaș, imagine din filmul documentar dedicat memoriei sale de Cleopatra Lorintiu .

Cartea începe cu un,  hai să zicem, capitolul despre  Ștefan Augustin Doinaș fie și pentru faptul că ea  apare prin grija bună a editorilor chiar în Anul Centenarului Doinaș.”

IV.Am cedat inserând în acest jurnal inchipuit și câteva versuri, destăinuiri târzii:

 

Peste briza de seară

 Oraş de Mediterana!

palmierii /curmalii /măslinii tăi

îmbătătoarea verbină-nflorită şi luna

pe jumătate în noapte

picură un ceva în firea mea.

Şi peste briza de seară

aduce-mplinirea

unor visuri de tinereţe.

Căci oleandri-nfloriţi mă-nconjoară

acum. ( O, nu spune din ceruri că-i prea târziu…)

Spune din adâncul făpturii mele

din pozele gălbenite, din freamătul

acestor oameni tineri

ce-şi cer dreptul la clipă.

 

Așa se termină aceste zboruri secrete. A, și cu o mică explicație.În 1985 publicam cartea Terasa cu oleandri ( Editura Dacia) reluată în antologia Anii scurți,( editura Școala Ardeleană 2019), cu titlul luat de la prima poezie din carte. Ea era următoarea.

 

OLEANDRI

 

 Insecta s‐a strecurat undeva în alcătuirea serii.

 Va dormi până mâine, în zori.

 Voi visa terasa cu oleandri,

 grădina împodobită cu viţă roşie,

 mama aprinde lampa cu gândul aiurea.

 (şi tu, rapsodie a verii)

 

Arde un foc undeva, semnal întâmplător, anonim.

Insecta (seamănă oarecum cu mica‐teamă‐cafenie?)

   s‐a ascuns undeva, în albumul de cununie,

în cutiile cu sacâz.

 

Un rău vag prelungit către seara‐nfrigurată,

     o uşoară criză de ideal. 

Și mâine insecta va ieşi din ascunzătoare,

voi scrie ceva despre esenţializarea stărilor.

 

    Octavele de la capăt

    şi‐acele flageolete cât mai măiestre

  şi‐acele pizzicate cât mai distinse.

 

  Terasele cu oleandri nici măcar nu există.

   Lampa aprinsă de mama s‐a stins .

 

Terasele cu oleandri din vârsta mea de douăzeci de ani aveau să revină, chiar și în poezie , peste 40, pe țărm de Mediterana. De aceea ”Căci oleandri-nfloriţi mă-nconjoară acum. ( O, nu spune din ceruri că-i prea târziu…)”

 

V. Din cuprinsul cărții:

Ceva despre aceste „zboruri secrete”………………………………………………….
I. SCHIȚE FUGARE ÎN AMINTIREA LUI ȘTEFAN AUGUSTIN DOINAȘ………….
Totul pornește de la un film documentar…………………………………………….
„Din şiragul de zile, o singură zi se desprinde, şi stă, şi aşteaptă”……………
Ștefan Augustin Doinaș: „Poezia nu trebuie să fie niciodată
un document de viață. Este părerea mea” ……………………………………….
Interviu…………………………………………………………………………………………….
II. CIUDATA VIAȚĂ A POETULUI GHEORGHE TOMOZEI…………………………..
Un dosar și tainele sale………………………………………………………………………
Zadarnice sfaturi, zadarnice reproșuri………………………………………………….
Clin d’oeil peste iubirile secrete ………………………………………………………….
III. O PAGINĂ CU AMINTIREA LUI NICHITA STĂNESCU……………………………
Visul din 31 martie………………………………………………………………………..
IV. ZBORURI SECRETE…………………………………………………………………………
1. Un puzzle cu amintirea lui Marcel Iancu, atelierul din Ein Hod
și alinierea planetelor………………………………………………………………………..
Imaginea era aceea care dădea ghes frondei, nesupunerii…………………….
2. Kastenbaum Saga…………………………………………………………………………..
Bijuterii la Belmont Palace………………………………………………………………….
Fire întrețesute………………………………………………………………………………….
3. Misterele poetice ale deșertului ……………………………………………………..
4. Poezia – document de viață sau nu? – și despre „Universul Mama”……
7. Tulburătoarele întâlniri ale vieții, în cartea
acad. prof. dr. Jean Askenasy ………………………………………………………………
Cum a început totul? ………………………………………………………………………..
„Ne-am unit sufletele într-o carte”
(spune acad. Jean Jacques Askenasy) ………………………………………………….
6. O sâmbătă la Bethleem ………………………………………………………………….
West Bank – o poveste celebră, dar încurcată………………………………………
Biserica Nașterii Domnului …………………………………………………………………
7. Imaginea care rămâne. Bernard Brumberg ………………………………………
V. ÎNDĂRĂTUL TEXTELOR. APORIE. ……………………………………………………..
238 · Cleopatra Lorințiu
Notații dintr-un fals jurnal, pe sărite, Fb, timp de un an
(iunie 2021 – iunie 2022) …………………………………………………………………..
Fb și completări ………………………………………………………………………………..
Un dialog cu Gabriela Manole Adoc realizat în 1997 …………………………….
Dintr-un fond de memorie colectivă……………………………………………………
Vocația grandorii: Ierusalimi de Liviu Pendefunda………………………………..
Acuarelă la țărm. Mare Nostrum………………………………………………………..
De la mituri și simboluri la realitate și clipa trecătoare………………………….
Barbu Teodorescu versus Baruch Elron ……………………………………………….
Întâlnirea cu Cristina Weiss – o invitație la metaforă și culoare,
în tehnici textile, colaje și broderii ………………………………………………………
De pe când eram „o iubită mică” ………………………………………………………..
Scurtă invitație la lectură……………………………………………………………………
Din Vărzărești la Bat Yam……………………………………………………………………
De dragul tău ……………………………………………………………………………………
Cronica unei pasiuni anunțate: gazetăria……………………………………………..
Palimpsest sau cale de acces la poezia Melaniei Cuc…………………………….
Poeme de Cleopatra Lorințiu ……………………………………………………………..
Ziua de traversare……………………………………………………………………………..
Iubirea poeților…………………………………………………………………………………
Întârziere………………………………………………………………………………………….
Ultima oară ………………………………………………………………………………………
Peste briza de seară…………………………………………………………………………..
Oleandri …………………………………………………………………………………………..
VI. MĂRGELE RISIPITE PE PODEA ………………………………………………………..
1. Cărți la Anieș…………………………………………………………………………………
2. Hugues Auffray ……………………………………………………………………………..
3. Moș Costache și culorile…………………………………………………………………
4. O masă, aperitive, pahare ………………………………………………………………
5. Resursa inexplicabilă de a tresări…………………………………………………….
Pentru îndrăgostiţi sau psihologia pozitivă…………………………………………..
6. Albumul albastru. Și ea privea cerul ………………………………………………..
7. Peisaj urban, parcă așa i se spune……………………………………………………
8. Premiu Kelpius (Pentru Slujirea Cuvântului pe Altarul Luminii)…………..
9. Exercițiul sărbătorilor de Crăciun în singurătate………………………………..
Din memorie…………………………………………………………………………………….
10. Îmi amintesc zilele de concediu …………………………………………………….
11. Plantele abandonului …………………………………………………………………..
Zboruri secrete ·

VI.scurte fragmente într-o selecție aleatorie

10 aprilie 2022, Fb
Ar fi fost pe 5 aprilie ziua lui Don Fănuș. Originalul, debordantul, fermecătorul, fabricantul de metafore, uimitorul,
convivul, amuzantul și acrișor-ironicul Fănuș Neagu.
Într-o amintire care mi s-a fixat în memorie, o zi de
sfârșit de aprilie 1986, cred, cam după ziua lui Fănuș și aniversarea lui Tom, acasă, în Clucer Udricani. Masă întinsă,
prieteni comuni, mama Franța (soacra mea) super aferată
printre platourile cu tartine, pisoiul Chimiță dezorientat de
atâta lume, pahare și farfurii, aperitive și vin-alb-mult-gratis,
ei bine, Fănuș se retrage într-un colț, scoate o hârtie cam
mototolită și un pix din buzunarul hainei și scrie pe colțul
mesei. Avea inspirație don Fănuș… Scrie ce scrie și revine cu
chef la masa întinsă a prieteniei. Ne întoarcem toți cu vorba
la grozăvia momentului.
Zvonuri despre Cernobîl….(…)

Nichita Stanescu, fotografie cu autograf pentru prietenului său, poetul Gheorghe Tomozei pe care îl numea cu tandrețe ”Prințul poeziei românești.”

***”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

”Speranța cuiva care scrie astăzi de a fi citit în viitor e
ceva foarte fragil, seamănă puțin cu iubirile copiilor, ale preadolescenților: un sentiment puțin confuz și foarte intens,
greu de înțeles, contradictoriu și sincer, profund. Un fel de
așchii de jurnal, populate cu amintiri despre cei care au însemnat ceva în viața mea.
Astăzi, se zice, lumea nu mai citește, paginile noastre
vor ajunge la gunoi, poate, vor fi distruse înainte de a mai
impresiona pe cineva, darmite de a influența… Îmbătătoarea
încurajare din atâtea secole de trecut a celor care au scris,
mii de cvasinecunoscuți și o mână de celebri, era aceea că
vor împărtăși.
Există un orgoliu ascuns al fiecăruia: acela de-a se lupta
cu moartea și uitarea. Din păcate, pierdem cu amândouă.
Așa e partida asta, cine-a scris-o, a fost cinic…(…)”

***”Astă noapte am dat peste o fotografie scanată de
Bernard, din arhiva de fotografii a lui Tom. Evident, pentru
Bernard nu avea nici o semnificație, erau niște domni în
jurul unei mese acoperită cu o față de masă albă, pe care
erau pahare, sticle și farfurii cu, probabil, aperitive.
I-am revăzut în minte pe cei din poză: Constantin Țoiu,
zâmbitor și cu eleganță în expresie, Laurențiu Fulga (totdeauna

am avut față de dumnealui un gând luminos, îmi părea
pur și simplu un om bun), Eugen Simion (față de care iarăși
aveam nu doar prețuire, dar și un drag aparte), apoi era
Tomozei, evident, toți într-o discuție amicală, Tom avea
zâmbetul lui ușor jenat, ușor ironic-stânjenit, și în dreapta
lui, poetul Vasile Nicolescu, mai înalt cu un cap decât Tom,
cu pletele lui albe atât de romantice(…)”

 

Instantaneu la sediul Uniunii Scriitorilor din Calea Victoriei : de la dreapta la stânga :Gh.Tomozei, vasile Nicolescu,Eugen Simion,Laurențiu Fulga, Constantin Țoiu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

***”Albumul albastru. Și ea privea cerul”

Eleonora Lorintiu 1958, Anieș

 

”Cineva mă ceartă cum că aș fi „secretoasă”, mă ceartă
blând și cu subînțeles, în întrebări pentru un interviu despre
copilăria mea. Că nu mi-am afișat amintirile, că nu vorbesc
despre biografie. Totul e legat până la urmă de reeditarea

cărții Fetița care eram, despre care se spune că ar fi „inspirată
din fapte reale…” Ei, una e viața, alta e ficțiunea, știm cu
toții. Nu am făcut publice niciodată fotografii (în pofida obiceiului Fb)doar din pudoare și din sentimentul că nu ar avea
cum să intereseze pozele unui copchil de acum 60 de ani.
Chiar așa… Dar pentru că acum am răspuns la un fel de
anchetă despre copilărie, iată că „desecretizez” ceea ce am
numit Albumul albastru, care cuprinde imagini din 1958-1961,
doar pentru a oferi o privire asupra vieții dintr-un colț uitat
de lume: satul Anieș, haltă pe Someșul Mare, la poalele
Măgurii, de unde era tatăl meu și unde părinții mei s-au
căsătorit într-o zi de toamnă…

***
Timpul mi se scurge aici printre degete între tensiuni,
intrigi, răutăți și birocrație pe de o parte. Și teme care îmi
sunt în general străine sau care nu îmi aprind imaginația.
Mă întreb adeseori dacă e o frustrare sau o neputință
de a-mi deschide sufletul. Noaptea mă uit de pe balcon la
stele, văd doar una, două, mă leg de ele, îmi imaginez că
sunt ale mele și că mama, din altă stare, una cuantică, ar fi
legată de ele.
Dezamăgirea, spleenul nu sunt în stare să îmi umple
viața. Zilele curg rău. (2018)

 

***”Se zice că Marcel Iancu se plimba prin Zürich și a auzit
o muzică într-o boite de nuit. Așa l-ar fi întâlnit pe Hugo Ball
care cânta la pian. Așa s-au împrietenit ei, amicii, adică
Samuel, cel care era deja Tristan Tzara, căci își luase pseudonimul

devenit ulterior celebru, și Hans Arp. Lui Ball i-ar fi
lipsit banii pentru lucrări de decorare a localului și le-ar fi
cerut prietenilor tablouri de atârnat pe pereții cabaretului. Și
uite-așa au ajuns pe pereți lucrări de Modigliani, Picasso,
Kandinsky, Klee, Jawlensky, Léger ou Matisse.
Dar să mă întorc. Să mă întorc la al meu puzzle (la vremea dialogurilor de la distanță).
Un interviu cu istoricul Carol Iancu completează acest
puzzle imaginar. Iată un foarte scurt fragment din
transcrierea acelui dialog cu istoricul Carol Iancu, evident
fascinat și dumnealui de personalitatea marelui arhitect.”(pag.71)

 

 

in imagine: prof.univ. Andrei Marga, prof .univ. Carol Iancu, Cleopatra Lorintiu

*** Kastenbaum Saga
”Portretul unui domn distins, purtând un costum negru
și o batistă albă în buzunarul de la piept, ținându-și mâinile
una peste alta de parcă ne-ar spune că și-a îndeplinit cu bine
datoria, domină salonul. Ferestrele larg deschise dau spre
coroanele copacilor din grădina interioară. Obiectele sunt
așezate după o rânduială anume, cadre argintate de fotografii,

cutii cu încrustații, obiecte mici de orfevrărie învechită,
tablouri pe pereți și piese de design foarte modern pe marea
masă de sticlă din living. Domnul din pictură este Emil
Kestenbaum, așa cum l-a imortalizat în 1935 penelul pictorului Panteli Stanciu.

Expresia este cea unui om liniștit și
împăcat cu sine și cu lumea.
Nepotul lui se numește acum Richard Armonn, căci
ăsta era obiceiul, odată ajunși în Israel, românii și, sunt
aproape sigură, și ceilalți nou veniți, îmboldiți de autoritatea
Ministerului Emigrării care îi lua în solda ei, îi înregistra, îi
tria, îi trimitea prin kibuțuri, le făcea acte, le asigura întreținerea materială minimală și îi băga la Ulpan, le schimba și
numele punându-i să aleagă dintr-un oareșcare evantai de
posibilități, un nume de obicei care să aibă legătură cu fondul principal de cuvinte al limbii ebraice. Așadar nepotul,
fost Kestenbaum, actual Richard Armonn, se așază în fotoliu
exact sub portretul bunicului, ca să îl filmez. Îmi instalez și
eu noua mea cameră de filmat Canon cumpărată cu o zi
înainte din complexul comercial Dizengoff …”(…)pagina 77

 

Marlena Braester si Cleopatra Lorintiu, la Muzeul Janco DADA din Ein Hod, vorbind despre Marcel Iancu dar si despre poezia poetei originară din România, universitara la haifa, director al revistei Continuum a Asociației Scriitorilor israelieni de limba franceză.

*** Misterele poetice ale deșertului
”M-am tot întrebat cum poate să-și împartă puterile
imaginative un autor care și-a luat drept dulce povară tălmăcirea

unei opere cum e cea a lui Amos Oz, cu propria
poezie. Cred că e foarte greu… Iar curajul poetei Marlena
Braester e pe măsură.
Formată în mediul cultural și universitar al Iașiului,
Marlena Braester scrie poezie în franceză, predă în ebraică și
traduce în românește. Inutil să-mi mai declar respectul în
fața acestui plurilingvism. Dar și a felului în care proprietatea expresiei,

claritatea exprimării echivalențelor fac mereu
casă bună cu fluența, frumusețea spunerii.” (pagina 88)

 

***Imaginea care rămâne. Bernard Brumberg (pagina 118)

”Tânărul Bernard Brumberg era fotograf de platou la
emisiuni de divertisment, varietés françaises, cum se zice.

Fotografie de Bernard Brumberg, Iran, 1974.”Bătătorul de covoare”.

Așa s-a apropiat, cu sinceritatea și dezinvoltura celor 20 de ani ai
lui, de mulți artiști rămași importanți peste vreme… Cu unii
s-a împrietenit și păstra amintiri deosebit de tandre unor
amiciții de atunci: Jane Birkin, despre care spunea că era o
zăpăcită fermecătoare pe care o ducea cu mașina lui roșie,
Johnny Hallydey, a cărui onestitate o evoca întotdeauna,
Romy Schneider, cu care înfiripase o idilă și de aceea prefera,
cu delicatețe, să nu vorbească despre ea, Sheila, care era o
prietenă de nădejde, melancolicul Moustaki, de care se lega
printr-o strună subțire de metec.
Când Bernard s-a apucat să scaneze, prin anul 2010, o
mică parte din fotografiile ce i-au rămas (căci majoritatea
zdrobitoare a bobinelor rămăsese proprietatea firmelor, a
agențiilor de foto), fiecare fotografie îi aducea o amintire.”

 

 

***”Tot așa era la vremea altor sărbători la „casa scriitorilor”din Mogoșoaia anului 1979, când toți se duceau pe lacasele lor și rămâneam cei câțiva, puțini, cei fără de casă.
Mi-l amintesc pe domnul Mazilu cum încerca să ne
ridice moralul, povestea fel de fel de anecdote, una despre
Baudelaire mi-a rămas în minte… Ce scriitor mare, Teodor
Mazilu, ce prozator pe nedrept uitat. Ce simț al ironiei, ce
floretist neîntrecut persiflând oameni și situații…
Veți spune, mare dramaturg Teodor Mazilu (1930-1980),
căci prin piese de teatru, el a ajuns la un public extins. Pe

Teodor Mazilu (1930-1980)

astea le-am văzut cu toții: Proștii sub clar de lună (1963),
Acești nebuni fățarnici (1971), mai ales Mobilă și durere (1980)

O amintire: Ioan Grigorescu si Gheorghe Tomozei, dintr-o călătorie la Heidelberg.

și Somnoroasa aventură, dar și Don Juan moare ca toți ceilalți,
Frumos este în septembrie la Veneția.Pentru mine, însă, că tot iubesc singurătatea, lectura
romanelor și nuvelelor îmi rămâne calea de-a-mi amintiacest autor nepereche, un domn trist-vesel, ironic-persiflator,
caustic și timid. Într-o casă străină, O singură noapte eternă,
Pelerinaj la ruinele unei vechi pasiuni parcă mi le amintesc cel
mai bine.Atunci, în zilele alea petrecute la Vila Elshingen din
complexul Palatului Brânvovenesc de la Mogoșoaia, lui
Teodor Mazilu tocmai îi apărea volumul ”Doamna Voltaire”…
era 1979. Nu aveam să-l mai întâlnesc niciodată.”(pagina 129)

 

Cu gândul la Ioan Grigorescu (1930-2011):
O amintire de la Izvorani și, într-o fotografie, Ioan
Grigorescu și Gheorghe Tomozei, la Heidelberg!

pagina148

***”În acest context de sărăcie, spaimă, demolare, ameninţarea pierderii casei programată pentru demolare şi lipsa efectivă a oricărui venit fix, venise pe lume Maximilian,
băiatul nostru. Grig s-a oferit să-i fie naş! Aşa că iată-ne în
două maşini pornite spre Izvorani, într-o duminică noroasă
din primăvara lui 1987, să-l creştinăm pe Maximilian Tudor
Tomozei (căci Tudor era numele fratelui lui Grig)”…

 

 

***Intermezzo cu forme și culori

 

”Cu o biografie densă, de cetățean al lumii, conexii în
leagănul Europei estice, născută în Brazilia și cu o interesantă experiență canadiană, israeliana Suly Bronstein Wolf a

Suly Bronstein Wolf si Cleopatra Lorintiu, martie 2022, Tel Aviv , la atelierul plasticienei din Neve Tsedek.

fost pentru mine o întâlnire de-a dreptul surprinzătoare. În
pictură, colaj, instalații provenite prin reciclarea materialelor,
sticlărie și tehnici mixte, această plasticiană ne oferă un fel
de mixtum compositum al lumii de azi, nuanțată prin afinități
estetice și reunită prin tehnici și idei, printr-o vocație a metaforei

translatată în culoare și formă. În galeria ei din NeveTsedek,

alături de curatoarea expozițiilor ei, Vera Pilpoul,
m-a încântat cu forme, culori, nostalgii, spirit ludic, modern
și surprinzător, într-o adevărată cavalcadă eclectică. „Fă Rai
din ce ai”, i-aș zice, cu o replică ardelenească, pentru aceste
expoziții făcute din resturi, reciclări, file de reviste vechi,
flacoane golite de parfum și capace multicolore.”(…)pagina 168

 

pagina 166 Acuarelă la țărm. Mare Nostrum

”De la prima vedere m-au cucerit pânzele Bellei
Rosenbaum fiindcă erau dezinvolte, inspirau o bucurie a
desenului și o „frazare” plastică imaginativă și personală. Îți
declarau instantaneu că sunt făcute din inimă, că vin dintrun preaplin destăinuit. Expoziția care se află acum pe simeze a fost întâi o căutare prin atelierul din casa încăpătoare a artistei, la Herzliya, nu departe de mare, într-un
spațiu care respiră bucuria căutării formelor și culorilor.
Ideea însă, cea a rimei dintre starea de nostalgie de România
și starea de realitate a Israelului, a urmărit-o toată viața.
Din Fălticenii cei molcomi ai copilăriei, din dealurile
idealizate ale preadolescenței nemțene, Bella Rosenbaum
aduce în arta ei deplinătatea stării de contemplare a naturii(…)”

 

 

 

***Atunci, la cumpăna dintre milenii (1999-2000), Ștefan
Augustin Doinaș era mai mult ca oricând o persoană de
notorietate publică, senator al partidului liberal și academician, trebuie să recunosc, facilitarea facerii filmului s-a

întâmplat grație acestor lucruri. În ce mă privea, aveam mare stimă și drag de dumnealui, îmi plăcea alura de intelectual abstras, cel puțin așa îmi părea mie. Mi se părea inte-
resantă aparența răcelii, a reprimării sentimentalismului, nu
a absenței sentimentului, ci mai ales un soi de pudoare a
exprimării și etalării. Părea uneori chiar cu capul în nori, așa
mi-l aminteam, cum l-am văzut odată, într-o amiază mohorâtă de iarnă, prin 1989, singur, pe o străduță pierdută din cartierul Drumul Taberei, unde eu locuiam, iar dânsul, știu
sigur, locuia în centrul centrului orașului, lângă kilometrul zero, în casa pe care regimul (lui Gheorghe Gheorghiu-Dej,cred) o alocase familiei sale (familia Popa), bănuiesc, în sprijinul, recompensarea, de hatârul soției dumisale, magnetica și celebra balerină Irinel Liciu”(pagina 8)

 

 

 

 

 

Mont Akakus Libia

***Eu doar îmi amintesc acum fabuloasa mea călătorie în
miezul Africii, în masivul Akakus, în sudul Libiei, acolo
unde, pe pereţii unor munţi tociţi, oamenii preistorici au
desenat fresce fascinante, păcat că nu aveam pe vremea
aceea un aparat de fotografiat performant. Astea erau de
văzut: în culori calde, pictate atât de subtil, nişte siluete eterate, bărbaţi, femei, scene de muncă, cămile, un fel de tauri
ciudaţi, şi acele stranii întruchipări care scoteau fum şi foc,
aveau hublouri şi se aşezau între oamenii de acum 12 mii de
ani, fără ca asta să pară că îi sperie…

 

***”Fără ajutorul lui Vasile Brâncuși, filmul nostru Hobița, o
stare de spirit ar fi fost, desigur, altfel. El ne-a trimis direct la
fratele său, Jean, trăitor pe locurile copilăriei sculptorului și
din această întâlnire au izbucnit ideile. Vorbesc despre cevace s-a petrecut acum 21 de ani, când, imagine cu imagine, s-a
alcătuit întâi în mintea mea proiectul, și apoi a prins întruchipare pe hârtie,apoi pe vorbă și peliculă beta și în sfârșit
la masa de montaj.Dacă tehnica s-a schimbat atât de mult între timp, astanu înseamnă că bogăția și frumusețea acelor întâlniri cu
oamenii din Hobița, din Brădiceni și Peștișani ar fi pălit în amintirea mea. Asemănarea frapantă a lui Jean Brâncuși cu
sculptorul cunoscut acum de-o lume întreagă m-a făcut să îl rog pe nepot să îmbrace cămeșă ca prin partea locului și
aparatul lui Marian Stanciu să-i surprindă hoinăreala princrânguri și luminișuri.Pentru mine, mereu, oricând, ideea inspirației brâncușieneva fi legată de acea stare de Hobița din care imaginea acum regretatului Jean Brâncuși face parte”(pagina 145)

***Premiu Kelpius (Pentru Slujirea Cuvântului pe Altarul Luminii)
„În septembrie 2020, revista Contact Internațional, condusă de prof. dr. Liviu Pendefunda, îi atribuie Cleopatrei
Lorințiu Premiul Kelpius (Pentru Slujirea Cuvântului peAltarul Luminii), prilej cu care mai multe personalități ale
culturii au felicitat-o.”Iată notația scrisă de mine la aflarea veștii:„Aflu, impresionată, că remarcabila revista Contact internațional, aflată la ceas aniversar, 30 de ani de apariție!, măcopleșește cu acordarea Premiului Johannes Kelpius (pentruSlujirea Cuvântului pe Altarul Luminii). Superbă spunere,onorantă. E neașteptat și tulburător, pentru mine, în acelașitimp. Un gând de recunoștință intelectualului, poetului,eseistului renumit Liviu Pendefunda, fondatorul și conducătorul revistei.

Lansarea cărții ”Zboruri secrete”, 10 decembrie 2022, cu participarea academicianului Jean Jacques Askenasy, doctor in neurologie și autor israelian a numeroase lucrări științifice și nu numai, la Targul Gaudeamus , București.

Academicianul prof. dr. neurolog Jean Jacques
Askenazy (din Israel) a găsit de cuviință să explice într-un
articol din publicația israeliană de limbă română Gazeta
românească cine a fost acest savant învățat, originar din
Sighișoara, în memoria căruia Contact internațional acordă
acest premiu. Care premiu, sau mai bine zis desemnare, etichetare,

căci totul e virtual, este tot o joacă de-a cuvintele…
Iubită Cleopatra,
Revista „Contact Internațional”, la vârsta maturității, a
făcut o alegere plină de maturitate. Acordarea premiului nu este
întâmplătoare, ai multe elemente comune cu Johannes Kelpius. El
a fost astronom, tu nopțile te uiți la stele, el a fost pietist, sensi-

bilitatea ta este pietistă, el, ca și tine, scriitor talentat, a crezut la
vârsta de 37 de ani că vine sfârșitul lumii, așa cum tu te-ai înșelat
că etc. Etc. (nu continui citarea, pentru că face referire la
mizeriile administrativ-funcționărești la care eram supusă
în acea perioadă în locul în care funcționam, n. m.)
Sunt mîndru că scriu o carte cu o slujitoarea cuvântului pe
altarul luminii: E=mc2.
Jean”
Dragul Jean Askenasy, alături de mine, mereu. Oare
asupra cărei probleme m-am înșelat?…”pagina 222

 

 

Consemnarea Irinei Airinei la cartea ”Zboruri secrete”(ed.Ecou Transilvan, 10 decembrie 2022)

Cleopatra Lorințiu, „Zboruri secrete”, file de poveste…

(Gaudeamus, 2022: instantanee de la o lansare. In fotografie , autograf pentru plastician Bella Rosenbaum, venită de la tel Aviv , special pentru lansarea acestei cărți în care sunt prezente note și impresii despre câțiva artiști plastici israelieni )

Vineri 10 decembrie, la Târgul de carte GAUDEAMUS din București a avut loc lansarea volumului de mărturisiri și interviuri ZBORURI SECRETE semnat de CLEOPATRA LORINTIU. Cuvântul de deschidere a fost rostit de acad. Jean Jacques ASKENASY care a relevat magia creatoare a prieteniei în arta poetică a autoarei precum și rolul important al scriitoarei în viața culturală a comunității evreilor de origine română din Israel în perioada anilor de activitate la ICR Tel Aviv.

Frânturi de gânduri, interviuri, contemplații, însemnări sau chiar scurte notații aruncate în eter numite „zboruri secrete”. Ce sunt aceste interviuri și mărturisiri? Interviul cu Ștefan Augustin Doinaș este un zbor al poeziei care se hrănește din cultură.

Zboruri secrete în universul lui Gheorghe Tomozei, frustrat de nerecunoașterea valoroasei sale opere poetice, omul care şi-a jertfit ani pentru restituirea operei unor prieteni, pentru rememorarea lui Nicolae Labiş şi Nichita Stănescu, pentru a-i evoca pe Mihai Gafiţa, Veronica Porumbacu, Virgil Gheorghiu, Anatol E. Baconski, cei pieriţi la cutremurul din 1977, dar şi pe Dominic Stanca sau Florin Mugur, toţi scriitori dispăruţi.

Zboruri secrete din corespondența poetului Tomozei cu Irinel Liciu, un dosar cu tainele sale sentimentale, dezvăluite aici…

Zboruri secrete cu respirări…ozonul poeziei în plină dictatură…„Respirări” de Nichita Stănescu…„Nichita îi vârâse de fapt în buzunar, îi înfrânsese mult dinaintea Revoluţiei. Un marţian uluitor rătăcit printre noi.” -notează autoarea.

Delicate afirmații despre puterea altruismului, o arhitectură uluitoare a ieşirii către ceilalţi, o construcţie de o viaţă făcută cu atâta candoare şi lipsă de ostentaţie pentru noi, tinerii ziarişti şi autori într-un singur nume, de neuitat! Profesorul și mentorul Tudor Opriș.

Zboruri secrete către cele mai rafinate vibrații ale israelienilor cu suflet românesc. Artă și frumusețe în Țara Sfântă prin creația și gândurile destăinuite nouă ale acad. Jean Askenasy, ale artiștilor Baruch Elron, Cristina Weiss, Bella Rosenbaum, Vlady Alon, Arie Lamdan ori Maria Găitan Mozes. De la pânzele dezinvolte ale Bellei Rosenbaum la Paredolia lui Vlady Alon, de la lumea paradoxală a broderiei Cristinei Weiss la prietenia cu Baruch Elron, israelianul cu rădăcini românești și la simbolistica mitică a acuarelelor lui Arie Lamdan, peisajul memoriei afective a autoarei se transformă, încet, încet, într-o evanescentă plantație de fluturi, poezia în care „Prințul Tom” cum îl numea Nichita, nu și-a spus încă ultimul cuvânt: „Tu petală,/eu cămaşa cu zală./Frunză, tu,/eu vântul care-o căzu./Tu galbenul nelămurit,/eu desemnul din zid./Tu, drumurilor, capătul,/eu întreacătul./Eu alicsăndrie/şi tu isopie.” (Gh. Tomozei, „Amor livresc”)

Autoarei nu îi lipsește nici o clipă simțul paradoxului care, ca un arc de cerc, ține sub tensiune evocarea: poezia Mariei Găitan își aduce sevele fermecate din Vărzăreștii Basarabiei în Bat Yam, ființarea lirică este zborul secret din Palimpsest, cale de acces la poezia Melaniei Cuc.

O carte a podurilor spirituale grijuliu realizate de editura Ecou Transilvan având-o la pupitru pe neobosita Nadia Farcaș.

O carte a multor altor zboruri secrete cu Liviu Pendefunda, Ioan Grigorescu, Nicolae Dan Fruntelată, poetul și gazetarul ce avea calitatea rară a nobleței, a omeniei și a discreției. Zboruri secrete, plecări și (re)veniri care trasează drumul prieteniei ce biruie moartea, distanțele, uitarea.

„Și totuși cea mai adâncă plecare e cea de la Anieș, iar pentru ea cred că trebuie să mă citez pe mine însămi, iertare, nu cred că e mare diferență între clipa de azi și clipa de acum patruzeci de ani.”, încheie această carte fermecată, Cleopatra LORINȚIU. Zboruri secrete, file de poveste…

Un articol de Irina Airinei

Fotografii de la lansarea cărții, 10 decembrie 2022 Targul Gaudeamus București