Dr Maria Georgescu

din ciclul “Întâlniri esenţiale”

maria georgescu

Dr.Maria Georgescu

Gerovital , Aslavital si  secretul “tineretii continue”(Otopeni, 2001)  (un interviu cu dr. Maria Georgescu, director medical al Institutului de Geriatrie şi Gerontologie Ana Aslan) M-a obsedat personalitatea Anei Aslan. Forţa extraordinară a acestui om de ştiinţă de a naviga cu dibăcie printre atâtea dificultăţi ale epocii. Puterea de-a afirma o idee, capacitatea de-a o susţine, inteligenţa aplicativă. Totul. Într-o zi de primăvară, printr-o întâmplare, am răsfoit un album de amintiri, cu fotografii şi cîteva scrisori primite de dumneaei de la mari nume ale secolului. N-am avut bucuria s-o cunosc. Au cunoscut-o alţii, mulţi, puţini dar anecdotica mi-e străină. Cred că dacă aş fi avut şansa să mă apropii cu adevărat de dumneaei, s-o cunosc, aş fi încercat să-i surprind indicibilul. Să-l aştern pe hîrtie. Există însă cineva care i-a fost aproape şi care a reuşit să-i surprindă doza de special, felul nepereche de a fi. E vorba despre doamna doctor Maria Georgescu. Împătimită de geriatrie, ea face parte din speciala familie a pasionaţilor. Cei care -ţi aştern sufletul pe tavă. Cei care se pot bate până la ultima fărâmă de putere pentru o idee, pentru un gând altruist. Biografia ei este specială. Întîlnirea cu Ana Aslan a marcat-o pe viaţă. Va scrie, fără nici o îndoială, la un moment dat, o carte de amintiri cu doamna profesoară. Până atunci, până la carte, adică, a mai acceptat din când în cînd să dea interviuri, să facă destăinuiri, scurte fulguraţii. Mă leagă de dr. Maria Georgescu o solidaritate superbă întru idee, o comunicare empatică pe căile altruismului, ale încrederii în acelaşi sistem de valori. Poate din cauza acestei comunicări mi-a fost realmente greu să-i pun întrebări, s-o provoc la dialog. Poate tocmai din cauză că dincolo de cuvinte simţeam că e vorba de viaţă, de comunicare, de extraordinara responsabilitate pe care o ai faţă de un idol. Şi totuşi, iată-mă într-o dimineaţă de sâmbătă în frumoasa ei casă, doldora de amintiri, mai cu seamă ale specialei perioade petrecută alaturi de doamna Aslan şi în America de Sud.

Ce eraţi dvs. doamnă Maria Georgescu pînă la întîlnirea cu profesoara Ana Aslan? Un medic de circă. Un medic de circă devotat pacienţilor ei. Un medic care ar fi putut să fie asistent universitar la două clinici importante ale Universităţii de Medicină „Carol Davilla „ din Bucureşti, şi care, din motive, pentru moment greu de dezvăluit, a acceptat rolul medicului de ţară. Lucram la “30 Decembrie ” arondat spitalului Mogoşeşti şi în ciuda faptului că eram tânără şi lipsită de experienţă, am revoluţionat circa, am adus un suflu nou, mişcare, iubire de semeni, viaţă… Poate acestea existaseră şipoate că doar în anii `73 dispensarul trecea printr-o perioadă de lâncezire. A fost extraordinar şi cred că aşa trebuia să fie. Nu cred în cazualitate. Atunci ca şi acum,eram îm totalitate dăruită profesiei mele , pacienţilor mei si fetiţei mele, e urma să  vină  pe lum, astăzi şi ea doctoriţă şi căreia i-am transferat o parte din stările mele de atunci.. Atmosfera de la Mogşeşti era extraordinară şi pot să spun că acel început a fost plin de entuziam, plin de poezie. De altfel toate începuturile din viaţa mea au fost extraordinare. Găsesc energie, mă mobilizez, îmi place de fiecare dată să încep ceva nou.

prof.Ana Aslan

prof.Ana Aslan

Şi cum aţi ajuns s-o cunoaşteţi pe profesoară, cum aţi ajuns să fiţi în apropierea dumneaei, să deveniţi sufletul cel mai apropiat de dumneaei , la un moment dat? Sau mai bine zis cum s-a întîmplat să vă influenţeze atît de mult viaţa, cariera, destinul? Simplu şi neaşteptat şi pentru mine. Una dintre prietenele mele din acel timp, este vorba despre doctoriţa Marcu, într-o vară, mi-a spus că se pregăteşte pentru un examen de secundariat, rezidenţiatul de astăzi, la Institutul National de Geriatrie şi Gerontologie. A fost cheia. Am aflat că poţi lucra acolo, la „Aslan” ca medic de medicină generală. Prietena mea a fost extraordinară. M-a mobilizat. Mi-a dat o colonie „Madame Rochas” şi m-a trimis la „tanti Angelica”, soţia „unchiului Costica”- consilierul lui Ceauşescu. O familie extraordinară care maadoptasera ca nepoată şi care m-au ajutat foarte mult. Era un risc atunci, pentru ei să recomande pe cineva ca facând parte din familia lor. Ei şi l-au asumat şi sper că nu i-am dezamăgit. Familia Manea este şi astăzi la fel de nobilă şi dezinteresată, modestă şi discretă. Cu certitudine,într-o zi se va şti mai multe despre ei. „Unchiul Costică , mai bine ca nimeni poate vorbi despre cel ce a condus ţara noasta, o perioadă atât de lungă, cu bune şi rele, Nicolae Ceauşescu şi despre multe altele căci este un mare om şi un om de cultură. .Acesta a fost declicul. De doamna profesor ştiam, ca orice medic şi român, dar mai ştiam că era o mare personalitate ,respectată şi temută de mulţi, o somitate, ceva de neatins. Uşa Doamnei Profesoare Ana Aslan şi a Institutului Naţional de Gerontologi  şi Geriatrie,odată deschisă mie de,, unchiul Costica”, a rămas deschiă pentru totdeauna. S-a dovedit ca aveam darul de a mă relaţiona şi mai ales de a face faţă exigenţelor noii lumi în care urma să intru şi să-i aparţin. Şi cum a primit doamna profesoară o tânără care era la urma urmelor o necunoscuta? Prima mea întâlnire cu dânsa a fost, cum să spun, nu am cuvinte, a fost o comunicare…, fară cuvinte, empatie totală, compatibilitate, chimie! M-am dus, ţin minte şi acum, îmbrăcată în culorile toamnei, eram armonios îmbrăcată şi dumneaei a remarcat imediat. Nu-i scăpa nici un detaliu . Te citea cu ochii , cu mintea şi cu sufletul, deopotrivă. Ce-am simţit atunci este imposibil de redat, Am fost scanată în secunde, am simţit ochii dânsei mari , luminoşi ,penetranţi ce mă priveau intens, am simţit căldură, interes , o undă prielnică, interogatoare, un magnetism extraordinar, viaţă.. Ce-a văzut în mine dânsa atunci, am ştiut abia mai târziu când am aflat câteceva de la dânsa . Eu atunci,am simţit , pentru câteva secunde, după ce am dat mâna , fluidul pozitiv, favorabil ca apoi să percep platoşa de savantă ,de doamnă severă şi exigentă. Mi-a spus: ,,Chiar dacă ai venit recomandată de domnul Manea Costică, să ştii că dacă nu meriţi, n-o să rămâi la geriatrie,,! Deci a fost de la început o comunicare instantanee şi totală, un soi de afinitate explicită. Da, am plecat şi am rămas magnetizată, dominată de forţa şi personalitatea sa, lucru pe care l-am remarcat şi la personalităţile ce o întîlneau în clinică sau în afara ţării. Parcă pluteam, zburam. Ce să spun. Eram eterizată. De regulă, eu obţin în viaţă totul, foarte greu. Dar atunci a fost extraordinar de simplu, ieşit din comun de simplu. Odată trecut testul Aslan am fost repartizată la Flora şi zece ani am lucrat acolo. Mi se pare o decizie logică. Flora era o interfaţă a noastră cu străinătatea, era un loc de elită şi probabil calităţile dvs. erau cele necesare, intuite de doamna profesoară. Probabil că da , deşi par lipsită de modestie. Mai târziu, cunoscând-o pe marea Ana Aslan am putut spune că avea un instinct extraordinar.Oameni pe care dumneaei i-a evaluat şi pe care mai apoi i-am urmărit vreme de ani de zile, au rămas cum a spus dumneaei: fie complexaţi, inferiori sau extraordinari. Nu se înşela. Doamna profesor avea aceste calităţi intuitive , în evaluarea oamenilor ceea ce însă n-o împiedica să dea şansă fiecăruia, ştiind că va fi încă odată deziluzionată. Cum a decurs propriu zis colaborarea cu dumneaei? Complex. Armonios, dificil, contradictoriu, extraordinar , incitant, competitiv, palpitant, intrigant, frumos, inedit, stimulant, imprevizibil, unic , genial, inegalabil. Aşa era Doamna Aslan. Bănuiesc, au fost foarte multe întâmplări de viaţă care v-au marcat, v-au rămas în memorie. Era o lume deosebită, contactul cu personalităţi epatante, mai cu seamă într-un timp în care noi românii nu prea aveam acces la ceea ce era dincolo de cortină. Multe, de la simple, pământene, pînă la cele ce ţin de paranormal. De la cum primea şi consulta, de la cum locuia şi mânca, de la cum îşi făcea geamantanele , de la frica de avion , de la începutul mesei cu şampanie(,,te bine dispune la-nceputul mesei, la sfârşit e greu de digerat, cu stomacul plin,, ) , de la întâlniri cu regi, prinţi, prinţese,conţi, contese etc. (lume de basm pentru o tânără româncă din toate vremurile, mai ales cele de atunci, la comunicarea nonverbală, şi prin gesturi, (simbolul unui trandafir, de exemplu) la comunicarea telepatică, la forţa de determinare, la canalizarea energiei( din ce în ce mai puţină spre sfârşitul vieţii dar atât de bine utilizată) , de la aparenţa fizică la cea imaterială, la mental. A fost cea mai frumoasa relaţie umană ce am avut-o în afara celor de familie, ca să nu-i fac geloşi. Am momente, când îmi cer iertare mamei că o iubesc, la prezent, mai mult sau la fel de mult pe Doamna Aslan ca pe mama şi bunica mea. Sper ca ele să mă ierte..Nu este din segmentul ce le aparţine. Pare incredibil, sau o nebunie, dar şi astăzi mă simt relaţionată cu EA. Când sunt probleme în Institut o visez, de parcă mă previne. Uneori îmi este frică. Ma întreb ce mai urmeaăa şi dacă pot face faţă.Ai mei deja ştiu, după cum şi una din colegele mele, cu care vorbesc deschis , de parcă aş şi care-mi spune : „Maria eu nu cred în astfel de lucruri, nu le înţeleg”, colega cu care apoi trăiesc la Institut, neaşteptatul. Ce înseamnă, pe scurt, fireşte aplicarea metodei d-nei Aslan?S-a vorbit mult, a existat o vreme în care metoda era teribilş de mediatizată, apoi în presă s-au strecurat fel de fel de note contradictorii, publicul n-a mai înţeles mare lucru. Rămâne aceeaşi metodă de întârziere a bătrâneţii, aceeaşi formulă miraculoasă la care au apelat atâtea personailităţi ale lumii internaţionale? Pentru cineva din afara este ceva simplu, o formă de consultaţie, teste, un diagnostic,o scmemă de tratament şi rezultate. Pentru mine e iubire, frumuseţe, comunicare,dăruire necondiţionată,sinceritate, transparenţă,multă iubire faţă de cel din faţa noastră. E o viaţă de om ce începe cu strămoşii şi termină cu momentul consultului. Este un examen pe care-l trece medicul şi pacientul pentru a rezulta un diagnostic şi un tratament. Este medicină holistică, hipocratică îmbinată cu modernitate şi tehnică. Aceasta era doamna Aslan şi şcoala dânsei. Am rămas puţini din cei formaţi şi suntem destul de prigoniţi şi de discreditaţi. Ne-au invadat intruşii atoatecunoscători, temerari ieftini, altfle profesionişti în domeniile lor iniţiale… Cît de eficiente ar putea fi azi, în continuare, medicamentele, cât de actuală rămâne, la atâta timp de la elaborarea ei, metoda?Tratamentul a suferit în timp o devalorizare morală sau nu?  Sunt mai eficiente ca niciodată, pentru cei ce le cunosc şi le aplică după metoda profesoarei Aslan. Tot ce a intuit dânsa în anii `46-48 a fost demonstrat, parte în timpul vieţii dânsei şi o alta, post-mortem. Cred în tratamentul „Aslan”, cred în metoda „Aslan”, cred în Gerovital şi Aslavital, dacă sunt aplicate profesionist. Am văzut pacienţi după 10-15 ani de tratament ,mai bine din punct de vedere biologic şi simptomatic, decât la începutul tratamentului, deşi cronologic erau mai ăatrâni cu aceşti 10-15 ani. Nu pierd prilejul să spun că moştenirea spirituală „Asalan” s-a îmbogăţit , din punctul de vedere al cercetărilor şi că nu cunoaşte graniţe. Sunt mulţi în lumne care continuă şi-şi arogă reultatele sau iniţiativa, mulţi buni şi răi cu dorinţa îmbogăţirii sau cu altruismul cercetătorului care continuă opera Aslan.La noi în ţară au mai rămas câţiva singurateci care cu abndegaţie continuă cercetările. Le mulţumesc şi le trimit un gând bun, mai ales doctoriţei Cornelia Rusu, şefa Secţiei de cercetare din Institutul de Gerontologie şi Geriatrie. Vorbiţi-ne despre marile succese şi rezultate obţinute prin aplicarea metodei Aslan. Cu toată confidenţialitatea, necesară în asemenea cazuri, au existat şi destăinuiri entuziaste în presa vremii.  Efectele ?-De la îmbunătăţirea calităţii vieţii, la miracole. . Totul este să ai credinţă în ceea ce faci. Să ai dăruire şi perseverenţă.. Despre cei trataţi, de la mulţimea de anonimi din ţară şi de pe glob, (trataţi de noi sau de impostori,) până la celebriăţi ca: Charly Chaplin, Gina Lolobrigida, Marilene Ditrich , Liliane Ghich, Sofia Loren, Claudia Cardinale, Frank Sinatra, Generalul de Gaulle, Tito, Marcos, Imelda Marcos, Sucharno şi Sucharto, Kenedy , Generalul Pinochet, prinţi, prinţese, conţi, cotese, primi miniştri, senatori, deputaţi, şefi de state, bogătaşi de toate categoriile, etc., vorbeşte viaţa… Aţi fost alături de dumneaei în cîteva prilejuri extrordinare. Da. Imaginaţi-vă o tânără doctoriţă, din blocul de est, în 1981 la numai 31 de ani,la curtea unui din cei mai bogaţi regi din lume, Regele Khaled al Arabiei Saudite. Prima mea ieşire, botezul aerului, intrarea în intimitatea profesoarei, ieşirea din blocul de est, primul paşaport. A fost extraordinar pentru mine dar si pentru dânsa.Eram trei, primii români, care păşeau pe teritoriul Arabiei Saudite. În deşert. În lumea misterelor, a basmelor ( curte regală!). Doar pentru dânsa nu era prima dată, dar lumea aceea era şi pentru ea misterioasă, la fel de misteriosă şi de interesantă ca pentru mine. Am cunoscut acesta lume, simplă, modestă in ultima instanta, plină de înţelepciune şi de tradiţie. E o descriere de-a dreptul paradoxală! Când ne-a primit Majestatea Sa Regele, Regina şi Suita de înţelepţi, am trăit un ritual special. O purificare produsă prin arderea pe rug a unui lemn specific acelei zone ce a aşternut tihna,pacea, comunicarea,relaxarea,firescul şi mai ales normalitatea. Simplu, pur, înălţător. Era la înălţimea majestăţilor lor, era regina, ca şi noi, prinţese. (Evident, e un mod de a spune…) Am corespuns momentelor şi cerinţelor. Am trăit multe momente speciale legate de doamna mea profesoară. Aşa cum aţi afirmat şi dumneavoastră într-o zi, stângaci, se vor regăsi relatate într-o pagină de carte. Au fost de altfel o sumedenie de întîmplări de viaţă de neuitat,nu? Vedeţi, noi trăim în fiecare clipă a cotidianului, momente de neuitat. Nu ştim să le apreciem, viaţazboară, nevoile ,obligaţiile sunt covârşitoareşi ne împiedică să le trăim cum s-ar cuveni. Cu doamna Aslan totul era inedit şi imprevizibil, fascinant şi extraordinar. N-aş putea să aleg dar trebuie s-o fac. Iată. Suntem în 1988 la spitalul Elias. Profesoara meaa urma să fie operată de Prof. Setlacek , a doua zi. Ca şi dânsa aveam teamă, fără să mărturisim că s-ar putea produce inevitabilul. Ne era teamă de ziua de mâine. Ne lega durerea, speranţa, credinţa şi disperarea. Mi-a luat,cu mâna ei dreaptă mâna mea şi I-a zis ,, promite-mi că atunci când se va produce, vei face totul ca să ajungi sus.,, Era peste ceea ce puteam eu auzi şi realiza. Eram într-un moment când nu puteam să nu-i răspund aşteptărilor. Am rămas în tăcere o eternitate. I-am răspuns afirmativ, necrezând în răspuns. Nu puteam s-o refuz, s-o contrazic, deşi era unul din defectele care i-au plăcut cel mai mult la mine, dar acum era dramatic şi vital. A fost o mare lecţie de viaţă. Nu voi mai face promisiuni pe patul de moarteal cuiva drag decât când voi avea certitudinea că pot să le şi îndeplinesc.. Pe aceasta, numai Dumnezeu a vrut s-o duc la îndeplinire. Atunci când toate uşile Institutului erau închise pentru mine ca medic, nicicum ca director, atunci s-a întâmplat minunea. Da, s-a îndeplinit, la 10 ani după ce i-am promis, ceva în ce nu am crezut niciodată, ceva ce nu mi-am dorit niciodată, ceva ce nu am visat niciodată. A existat un episod extrem de spectaculos în cariera dvs. mai recentă. Episodul Pinochet. Acesta este dupa ce Doamna mea Profesoara tracuse în lumea celor drepţi. Ce să spun , altă personalitate extraordinară. Afirm cu toată responasabilitatea, în ciuda celor ce fac afirmaţii preluate şi neaprofundate. Ca-ntodeauna, există mai multe feţe ale adevarului. Pinochet este alt unicat. Ce a făcut EL din Chile, nu se poate descrie. Chile îi datoreaza mult mai mult decat îi impută. Costul comunismului se reduce la 1000 de dispăruţi, de care nu suntem siguri că este Pinochet responsabil. Cred că toată experienţa dvs. în America de Sud a fost una fascinantă. Este vastă, plină de farmec, luptă, succes, dăruire, împlinire şi îmbogăţire în toate planurile, maturizare. Am făcut o clinică de la A la Z, am dus-o la succes, Aslan era la ea acasa sau mai mult. O reuşită, pentru mine.. Am plecat, a falimentat în urma plecării mele, dar despre acestea cu alt prilej. Lumea Sud-Americana este, cu adevăratn fascinantă. Ce se întîmplă azi cu şcoala noastră de geriatrie.? Au apărut atâtea ştiri contradictorii din care nu se înţelege mare lucru… Şi pentru noi sunt lucruri greu de înţeles.Ai un nume, o marcă, o metodă, o experienţă şi reţeta reuşitei în economia de piaţă în plin comunism sau socialism, ce-o fi fost la noi, şi o ignori complet! Politica directorilor străini Institutului a costat şi costă mult şcoala noastră de geriatrie şi gerontologie ,prima din lume , costă mult ţara noastră. Au fost vremuri sub Ceauşescu când Aslan aducea ţării venit net de 17-18 milioane de dolari. Cei ce s-au perindat la conducerea INGG,Ana Aslan ” au, după părerea mea ,, complexul;, Aslan se cred în stare de mai mult iar realitatea e departe de asta. Sperăm ca totul să reintre în matca normalităţii. Impostura, abuzul, grandomania, megalomania, haosul, etc, au trecut şi prin INGG „Ana Aslan”. Într-o zi, am de data aceasta convingerea, se vor aşeza lucrurile. Va fi bine! Ce va urma? Societatea românească şi medicală se aşază. Aţi avut atîtea şanse să rămâneţi în străinătate, în condiţii excepţionale, unele de-a dreptul frapante. De ce n-aţi făcut-o? Sunt ţărancă. Îmi lipseau până şi onduleurile şi gropile asfaltului din faţa casei şi apoi… totul este programat, ţi-e scris. Când îmi era dor de casă aveam halucinaţii olfactive , cu flori de tei , şi vizuale: vedeam floarea de măr, livada de meri de la bunicii mei .Nu regret nimic. E o viaţă , la altă scară , interesantă, precum a maestrei mele. Credeţi în destin? Întîlnirea cu Ana Aslan a fost punctul crucial al vieţii dvs? Cred în destin. Cred în karma. Cred în ceea ce-ţi este scris după cum cred şi-n puterea individului, în forţa de determinare, în forţalui :VREAU, POT, TREBUIE. Cred în iubire şi generozitate. Nu poţi obţine nimic fără să dăruieşti.

26 aprilie 2021

Marcând apariția cărții dr. Maria Georgescu dedicată memoriei Anei Aslan, Anima Fori News reia prefața mea la această carte : sursă de melancolie cu gândul la vremea întâlnirilor de la Otopeni cu autoarea.Imi revin în minte interviurile si documentarele mele din trecut dedicate felului în care dr.Maria Georgescu păstrează vie memoria savantei. Toată emoția declanșată de povestea vieții acestei excepționale care a dus renumele medicinei românești în Marea Lume.http://afnews.ro/2021/04/26/maria-georgescu-legamant-cu-ana-aslan-ed-mybestseller-2021/?fbclid=IwAR0Kz-N993qYG4LIL9Jzraw1EQvDbdfoRKEOVDiIS0YJU9vWZflwlTJXPMg

Ana Aslan (née le 1er janvier 1897 à BrăilaRoumanie, morte le 20 mai 1988 à Bucarest, Roumanie), est une médecin roumaine spécialisée en gérontologie, directrice de l’Institut national de gériatrie et de gérontologie de Roumanie (1958 – 1988), membre de l’Académie roumaine en 1974.

Scurtă invitație la lectură

Aşteptam o carte evocatoare a acestei figuri de excepţie care a fost Ana Aslan, mai bine zis o carte care să implice o privire venită chiar din proximitatea savantei, o privire caldă şi a unui om priceput în ale medicinei dar mai cu seamă în ale umanismului. O carte interesantă, afectuoasă şi în acelaşi timp obiectivă. O evocare din partea unui colaborator apropiat, al cuiva care a cunoscut-o, a respectat-o, a înțeles-o şi a preţuit-o. Discipol al maestrei. Numai “învăţăcelul” devenit el însuşi ”Maître des choses” poate înţelege şi destăinui, aşa cum este cazul medicului Maria Georgescu. Viaţa ei s-a împletit, s-a legat indestructibil de “realitatea Aslan” şi asta în timpul vieţii profesoarei dar şi după ce aceasta a trecut la Ceruri. Căci timpul trece, “învăţăcelul “ devine el însuşi profesor priceput, se ia la trântă cu viaţa, avansează şi atunci când e vorba despre un om de caracter, inteligenţă şi responsabilitate, îşi aminteşte de Maestru. Ștafeta se transmite. Într-o lume a lipsei de recunoştinţă, cartea celei care a fost colaboratoarea apropiată a Anei Aslan are şi meritul limpede de-a ne restabili încrederea în conceptul de recunoştinţă! De rost al transmiterii ștafetei, a învățămintelor, de la o generație la alta. . Maria Georgescu povesteşte cu naturaleţe, cu grijă pentru amănunt, adeseori chiar acribie, și mai ales cu căldură, întreaga aventură a întâlnirii cu Ana Aslan, sumedenie de lucruri aflate, trăite, detalii înmagazinate, amintiri depozitate cu grijă în firidele memoriei precum nişte flacoane misterioase păzite peste timp, căci ea a trăit în lumina răspândită de aceasta, deopotrivă apărată, privilegiată şi expusă, în mod paradoxal. Veţi vedea de ce, chiar în această carte.

Povestea are virtutea calității evocării și rememorării, ce ne spune autoarea ar risca să fie uitat, neștiut, nespus pentru totdeauna. O anumită serenitate, o detașare care e a profesionistului din domeniul sănătății, mai cu seamă dintr-un sector de cerc atât de deosebit, aș zice chiar elitist cum este lumea geriatriei, dar și a omului capabil să contemple fluviul vieții, domină în totul această carte. Interesant e felul în care autoarea știe să pună punctul pe i în chestiuni aș zice ”de viață și de moarte , în economia problemei , cu atâta distincție, uneori distincție îndurerată. Iată o mostră : ”Aslavitalul avea două forme, cu indicații diferite: Aslavital infantil și Aslavital pentru adulți. Nu a mai fost reînregistrat deoarece Institutul National de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan” nu s-a înscris, ca timp, în metodologia de studiu pentru medicamente, adică metoda dublu orb, o cerință a ultimilor ani de înregistrare a produselor farmaceutice. Aceste studii durau perioade lungi de timp. Poate se vor relua studiile. Oricum marca ar trebui să fie protejată, de către Institut și să rămână în patrimoniul lui. Sper să nu fi făcut și aceasta pașii ei, precum înregistrarea Mărcii „Ana Aslan”, în peste 154 de țări.” Cine are urechi, să audă. Cine știe ce înseamnă protejarea avuției naționale în materie de știință și cercetare, să ia aminte… Sigur, s-a mai scris și se va mai scrie despre cercetările și tratamentele efectuate de Ana Aslan, despre aventura vieții sale, despre șansa ca aceste cercetări să fi avut suportul unui stat , al unui mecanism instituțional (de remarcat câtă lume azi, din lașitate sau comoditate, trece sub tăcere totală eforturile, lucrurile bune dintr-un trecut istoric,cultural și științific nu prea depărtat, doar de hatîrul acelui captatio benevolentiae în fața unor judecători de circumstanță care și-au făcut din negare și denigrare trambulina carierei lor…). Ceea ce reușește această carte însă este împletirea fericită, accesibilă, placută aș zice, a informației. Suprapunerea planurilor. Asta îi reușește de minune autoarei Maria Georgescu pentru că are o sorginte genuină:vine dintr-un preaplin sufletesc: privilegiul de a fi fost acolo, aproape, în miezul faptelor, de-a fi fost atentă, de-a fi reținut idei, fapte, întâmplări iar acest lucru a fost completat fericit de disciplină, tenacitate și responsabilitate profesională. De devoțiune. Mulți savanți au parte de învățăcei, de colegi mai tineri pe care îi aleg ei sau care vin către ei iar pentru Legenda Aslan iată că flerul, intuiția, cunoașterea umană au dus-o pe profesoară spre alegerea inspirată. Atunci, acum, peste timp, Maria Georgescu confirmă intuiția doamnei Aslan.Ea își mărturisește cu sinceritate dezarmantă interesul constant pentru întîlnirea cu tezaurul de umanitate : ”Ca om, am fost fascinată de mințile deștepte. În țară, am cunoscut și m-am apropiat în mod firesc de oameni de litere, scriitori, poeți, jurnaliști, pictori, sculptori, filozofi, medici, profesori, fizicieni, actori, cântăreți din toată paleta, de la operă la muzica ușoară sau populară, moderatori de emisiuni tv, etc. Au fost mulți! O parte importantă a acestora a fost în casa mea sau le-am călcat pragul. Am avut o viață plină, complexă, iar casa mea a fost întotdeauna deschisă. Pe mulți i-am cunoscut din societate și din mediul pe care-l frecventam, iar pe alții ca medic, fie le-am îngrijit părinții, fie chiar pe ei înșiși.” Deosebit de atracțioasă e partea dedicată amintirilor legate de pacienții de elită ai Clinicii, ai echipei restrânse pe care o conducea profesoara iar amintirile întâlnirilor și ale călătoriilor sunt o lectură fermecătoare. Căci în fiecare din noi există un sâmbure de curiozitate, firească, iar ceea ce se petrece dincolo de cortină, în culise, mai cu seamă când e vorba de celebrități sau capete încoronate, e fascinant. Povestea este însă discretă, atât cât trebuie și atrăgătoare, atât cât trebuie. Încă o calitate a momentului confesiunilor autoarei. Dar de ce semnez eu acest scurt cuvânt introductiv și mai ales care ar mai fi rostul unei așa-zise prefețe? În primul rând cred că prefața trebuie să fie scurtă, cât mai scurtă: doar cititorul așteaptă cu nerăbdare să citească el însuși cartea pe care o ține în mână! De asemenea, nimic din ce e informație, farmec, surpriză, ori adevăr din tot ceea ce urmează, nu ar trebui devoalat ! Și atunci care să fie rostul acestor vorbe? Vă voi spune de îndată… În parcursul meu jurnalistic, după ce făcusem deja o încercare de documentar tv despre uriașul fond de cunoaștere și cercetare reprezentat de tezaurul Aslan, am întâlnit-o pe doamna dr. Maria Georgescu. Profesionalismul, farmecul, calmul dumneaei m-au cucerit pe loc.Într-un interviu pe care mi l-a acordat atunci, publicat în Suplimentul cultural Ecart pe care îl fondasem pe vremuri, interviu reluat ulterior într-o carte (O lumină suplimentara,2000) o întrebam, cu ton adaptat, de reporter, când are de gând să pună pe hârtie și să adune între coperți de carte acele amintiri prețioase: cartea amintirilor legate de Ana Aslan. Știu că mi-a răspuns gânditoare :”Poate va veni și ziua aceea…” Ei bine, ziua a venit. Cleopatra Lorințiu