Elena Boariu

Desenând sufletul

Poate că întâiul impuls pe care l-am simţit în faţa acestor desene a fost acela de-a le numi « bijuterii » căci lucrătura e delicată, cere migală artizanală, atenţie şi pricepere de aleasă orfevrărie. Dar a fost numai un impuls.Fiecare lucrare propune de fapt mult mai mult : o viziune, destăinuire, o frământare, o incursiune cu meadrele ei, o rezolvare plastică a unei tensiuni a gândului. dessin_elena_boariu-11[1]Ceea ce face artista într-un traseu artistic e o adâncire, nu o repetare obsesivă. De parcă insistând în reluarea unui profil, a unei siluete, a unui chip, a unei sugestii de peisaj ar putea ajunge la însăşi fizionomia închipuirii, la scăpărarea visului, la liniştea revelaţiei, la calmul transparenţei. Desenele au structura metaforei şi aduc parcă în memoria auzului rezonanţe de lirism fulgurant.elena boariu

    Există la Elena Boariu* o incapacitate organică de a se supune competiţiei, contextului, conjuncturalului, de a se lăsa dusă de valul banalului cotidian, o secretă putere a dedublării, o graţie intrinsecă într-ale stăpânirii paradoxurilor. Poate că primul impuls în faţa acestei opere orgolios perfecţioniste,păstrându.şi intact sâmburele de reticenţă,distanţa, acel fel misteriors arièrre pensée ar fi fost acela de a le fi pus sub semnul nevoii de frumos. Şi totuşi ele nu caută frumosul cu orice chip. Propun mult mai mult, o stare, o lume a gândului, o relaţie între personaje, o aventură tainică prin biblioteca întreţesută de pânze de păianjen.  Firul acesta duce spre problematizările majore, spre paradoxurile unei vârste artistice : patosul reţinut,entuziasmul filtrat de înţelepciune, dezinvoltura contracpunctată de melancolii…coifur de aur - Elena Boariu-44444OK Nu găsesc emblemă mai potrivită acestei rafinate înâlniri cu grafica Elenei Boariu ca vorbele lui Cocteau. « În asta-mi constă poezia, copiez pentru voi invizibilul. » Introducere de  Cleopatra Lorintiu în pliantul de prezentare la expoziţia Elena Boariu , grafică Galeria Căminul Artei, strada Biserica Enei, 16,Bucureşti   Iulie 1989 

***Frînturi de gânduri Sunt douăzeci de ani de la acest text, ani care au consolidat dacă pot spune aşa, exact latura subtilului şi ezotericului în creaţia Elenei Boariu. Mult prea discretă faţă de talentul pe care îl are, mult prea rafinată ca să nu îşi aplice sieşi o aspră lege a cenzurii, parcimoniei şi tăcerii, Elena Boariu rămâne figură aparte în grafica noastră. Într-o lume în care oamenii se pun în evidenţă, se fălesc cu ce au şi ce pot, ea se ascunde de ochiul lumii, într-o discreţie care poate fi numai rezultatul unor acumulări de spiritualitate. Cum am cunoscut-o ? În 1978, redactorul de la editura Ion Creangă o alesese pe Elena Boariu ca ilustratoare, de faptVasile Olac era redactor artistic, el însuşi grafician cu mână de artist adevărat. Mă asigurase că « ea era cea mai bună » într-o spunere simplă, lapidară aproape şi uite că aşa a fost.

elena_boariu foto

ELENA BOARIU ,1970

Dacă ar fi să sar într-o clipă peste ziua aceea când am întâlnit-o prima oară, la Librăria Eminescu de lângă Universitate şi ziua în care scriu aceste rânduri, nu aşi găsi o exprimare mai simplă şi mai adevărată. Am avut şansa să-mi ilustreze două cărţi : erau cărţile mele de început în literatura pentru copii, sincer,atunci, ca autoare,  nu îmi dădeam seama ce şansă pot avea… Ora culorilor şiLibeluliada. Ea a făcut o sărbătoare din acele ilustraţii, şi în condiţiile maximei economii căci avea dreptul la… o singură culoare folosită în carte , a creat o lume aparte, cu farmec şi mister, în tonuri de verde şi maro , adevărate giuvaeruri pe care le observ azi de aproape şi nu mă satur să le privesc iar şi iar. Asta făcea Elena Boariu : crea lumi, plasa personaje, dantelărea ca-ntr-o manufactură a sufletului şi a visului, fără oboseală, muncea zile şi zile pe acea bucăţică de hârtie, ca să pună în expresie plastică un gând, dintr-o carte a autoarei debutante care eram eu. Aveam douăzeci de ani.ilustrati elena boariu  Niciodată, dar niciodată în cei 30 de ani care au urmat acestui moment nu am mai avut sentimentul absolut al întâlnirii dintre pagina scrisă şi desen, oricâte persoane ales din lumea artelor plastice am cunoscut, şi oricâte cărţi am publicat.Aplecată spre lectură, spre descopereriea miraculoaselor teritorii ale budhismului, ale aventurilor spirituale, Elena Boariu s-ar potrivi poate mai bine într-o lume asiatică, rafinată şi rarefiată, minimalistă şi perfectă, fără zgomot mult dar cu trăiri pure.  Ea a făcut ca întîlnirea noastră să fie unică, excepţională,irepetabilă. Am rămas prietene, aproape, şi după treizeci de ani sunt fericită că ne-am întâlnit pentru o clipă de simbioză artistică , fără egal.

iulie 2009

elena_boariu_libeluliada_cleoptra_lorintiu_desen

Elena Boariu * născută la 24 octombrie 1942 la Dumbrava Neamţ. Absolventă a Institutului de arte plastice Nicolae Grigorescu Bucureşti, în 1967 secţia de grafică. Membră a Uniunii Artiştilor Plastici din 1974. Din 1971 a participat la expoziţii colective şi saloane în ţară şi străinătate, la bienale de grafică. A ilustrat zeci de cărţi şi a colaborat cu ilustraţii în presa literară şi la revistele pentru copii. A fost distinsă cu diploma pentru cea mai frumoasă carte a anului 1972, premii naţionale pentru grafică de carte , Mention honorable BIB Bratislava 1983. A lucrat o vreme şi ca desenator la editura Didactică şi pedagogică precum şi la Studiourile de film documentar « Alexandru Sahia ». Este soţia scriitorului Tudor Opriş, căruia i-a ilustrat numeroase cărţi publicate.

 

Bucurie,lumină, încredere în viaţă

http://zamanromania.ro/stiri/bucurie-lumina-incredere-in-viata/

Cam aşa aş rezuma esenţa subtilului mesaj pe care desenele Elenei Boariu, superbe, filigramate, adevărate bijuterii de creaţie grafică, ni-l transmit. Suntem viaţă în devenire şi fiecare clipă contează. Depinde de noi dacă ea este frumuseţe, altruism, gând bun, dacă ea e plină de lumină, aşa cum divinitatea ne-o poate dărui.Am mai scris, cu emoţie poate subiectivă, cu dăruire şi cu încredere despre frumuseţea mesajului artistic al acestei creatoare nepereche aş zice. Atât de bună în esenţa ei. Atât de generoasă şi atât de modestă. N-o veţi vedea în aglomerările evenimentelor nu pentru că nu i-ar plăcea viaţa artistică. Ci pentru că modestia şi gingăşia felului ei de a fi o fac să iubească lumea de la distanţă. Am scris odată: „Poate că întâiul impuls pe care l-am simţit în faţa acestor desene a fost acela de-a le numi «bijuterii» căci lucrătura e delicată, cere migală artizanală, atenţie şi pricepere de aleasă orfevrărie. Dar a fost numai un impuls.cleopatra_lorintiu_ora_culorilor-1

Fiecare lucrare propune de fapt mult mai mult: o viziune, destăinuire, o frământare, o incursiune cu meadrele ei, o rezolvare plastică a unei tensiuni a gândului.

Ceea ce face artista într-un traseu artistic de o viaţă e o adâncire, nu o repetare obsesivă. De parcă insistând în reluarea unui profil, a unei siluete, a unui chip, a unei sugestii de peisaj ar putea ajunge la însăşi fizionomia închipuirii, la scăpărarea visului, la liniştea revelaţiei, la calmul transparenţei. Desenele au structura metaforei şi aduc parcă în memoria auzului rezonanţe de lirism fulgurant.cleopatra_lorintiu_libeluliada-1

Elena Boariu este şi azi, la clipa maturităţii artistice, aceeaşi perfecţionistă. Desenele ei rămân în sutele de cărţi pe care le-a ilustrat, rămân în manualele dosite prin poduri şi mai ales rămân în memoria copiilor unei generaţii. Sunt o privilegiată că mi-a ilustrat câteva cărţi. Deunăzi mă plângeam că ele nu au mai fost reeditate de 30 de ani şi că şcolarii acestui timp au în manuale fragmente din nişte poveşti publicate de mine în alt timp, poveşti la care nu mai au cum să ajungă. Şi tocmai în timp ce mă… plângeam, iată că o cititoare mi-a scris următoarele, despre Libeluliada, cartea ilustrată superb de Doamna Elena Boariu: „Eu şi sora mea geamănă am făcut parte din generația însuflețită de „Libeluliada”. Ce noroc am avut! Şi cât mi-aş dori ca şi copiii de astăzi să aibă la dispoziție aceasta carte şi personajele ei atât de diafane, inteligente, fermecătoare şi plauzibile, niște copii care descoperă viaţa. Tocmai citeam un fragment scris de Solomon Marcus despre dreptul la mirare, starea naturală a copilului, care este nesocotit de regulile impuse de părinți si de profesori. „Libeluliada” chiar era o carte a mirării, eu aşa mi-o amintesc. În 1980 aveam 6 ani, probabil cartea se găsea în librarii şi un an sau doi mai târziu, pentru că noi citeam deja. Este singura carte pe care mama noastră, absolventă de Filologie, ne-a cumpărat-o în dublu exemplar. Aveam, fiecare, „Libeluliada” ei. scrie Nicoleta Crenguţa Cioceac. Aşadar, la 36 de ani după „Libeluliada”, mulţumesc Elena Boariu !

Elena Boariu Opriş şi Cleopatra Lorinţiu, mai 2016

O prietenie de o viaţă: graficiana Elena Boariu Opriş şi Cleopatra Lorinţiu, fotografie de Irina Airinei, mai 2016, Bucureşti