Magda Stroe

PRIETENA MEA, HANNA

De vorbă cu Magda Stroe, Drept între Popoare

Sub aerul lor de calm, de capitale vestice iubite de călători, oraşele care au trăit istoria europeană a celui de-al Doilea Război Mondial păstează o cicatrice de suflet. Acolo, memoria izbucneşte de peste tot. Plăci discrete, monumente sobre sunt un fel de apărători ai neuitării. Căci numai amintindu-ne mereu, serios, profund, metodic, putem păstra vigilenţa trează. Aşa încât lipsa de toleranţă, incapacitatea de a accepta ca diferenţa să nu devină din nou prilej de acutizare, de ură, de manifestare a ei. De la acest monument al deportaţilor de pe sol francez, monument care conţine multe nume de evrei români, de la Monumentul Shoahului din cartierul parizian Marais cu acest zid al numelor celor trimişi în lagăre unde ne căutăm mereu rude,prieteni, cunoscuţi sau semnul unui Benjamine Vechsler,alias Benjamine Fondane, poetul Barbu Fundoianu trimis în camerele de gazare de la Auschwitz-Birkenau. De la această Allée des Justes, nu departe de răsuflarea Senei până la eroina noastră nu e decât un pas, un pas imaginar, căci pe Aleea celor Drepţi între Popoare de la Yad Vashem, locul memoriei colective a Holocaustului, Magda Stroe îşi are locul ei.

Cleopatra Lorinţiu: Fascinanta poveste a vieţii dumneavoastră mă face să vă întreb cum aţi învăţat ideea de toleranţă. Aţi trăit într-un Ardeal care era pregătit pentru intoleranţă.

Magda Stroe : Provin dintr-o familie mixtă. Tatăl român, mama unguroaică. Pe măsură ce am crescut, am realizat că, într-un fel, sunt prinsă între două lumi. Dar acest lucru mi s-a părut normal pentru că aşa am apucat şi aşa am crescut. Părinţii mei au fost oameni foarte toleranţi şi mi-au transmis această deschidere spre toleranţă. Dar fără toleranţă cred că nici nu aş fi putut face faţă la condiţia mea de jumătate româncă, jumătate unguroaică. Sartre vorbeşte undeva despre bastarditatea scriitorului şi, în general, a intelectualului care fiinţează deasupra structurilor de clasă pentru că nu e integrat în nici una din clasele de fundamentare ale societăţilor împărţite în clase. Dar, spune el, tocmai această bastarditate îi creează posibilitatea de a fi obiectiv, de a se raporta obiectiv la ceea ce îl înconjoară. Am trăit de mic copil această neintegrare totală în nici una din structuri şi această situaţie ontologică de a avea două părţi componente şi îmi pare bine că destinul, în cazul meu, a decis aşa. Pentru că această situaţie m-a ferit de excese în comportament, în judecată…

În anii aceia tulburi, climatul Clujului era unul destul de dificil de suportat. Când a fost cedat Ardealul de Nord, eu trăiam la Cluj şi aveam 15 ani. Un regim, un tip de societate a luat sfârşit şi a început un alt tip de societate. De la vârsta de 7 ani aveam prietene evreice. Mama aşa m-a educat : să am prietene din toate straturile sociale şi de toate naţionalităţile şi eu cred că această deschidere pe care am primit-o în copilărie a însemnat enorm de mult pentru întreaga mea evoluţie ulterioară.

Cleopatra Loriţiu: Spuneţi-ne ceva despre povestea dumneavoastră cu Hanna, prietena dumneavoastră evreică.

Magda Stroe : Clasa din care am făcut parte era foarte stratificată. Aveam trei colege evreice. Restul unguroaice. Eu, pe jumătate unguroaică, pe jumatate româncă. Nucleul maghiar era format din două diviziuni. Era un nucleu foarte conştient de maghiaritatea sa şi foarte puţin deschis spre alte naţionalităţi. Aproape xenofob, dar inconştient. Deci nu era vorba de o xenofobie conştientizată. Eram, totuşi, copii de 14-15 ani. Exista şi o altă componentă de fete admirabile care, întotdeauna, luau atitudine faţă de manifestările naţionaliste ale acestui nucleu dur şi, cu care, eu am legat o prietenie pentru toată viaţa. În fiecare clipă a vieţii mele, în gând, le sunt recunoscătoare pentru atitudinea splendidă de care au dat dovadă. Întotdeauna, dacă observau ceva care era neplăcut pentru mine sau pentru Hanna, luau atitudine. Întotdeauna.
https://www.youtube.com/watch?v=1VP9xTvL-Ko&t=6s

Cleopatra Lorinţiu: În timpul ocupaţiei naziste , adolescenta Magdalena Stroe, asumându-şi toate riscurile, inclusiv cel al executării prin împuşcare, îi dă actele ei de identitate prietenei ei evreice, Hanna, pentru a o scăpa de depotare spre lagărele morţii. Hanna trăieşte şi azi, datorându-şi viaţa prietenei ei din România. Profesoara de filosofie Magdalena Stroe este omagiată de Yad Vashem , care i-a acordat, în 2003, titlul de Drept Între Popoare. O poveste despre umanism, altruism şi prietenie.

Magda Stroe : Hanna a putut să se înscrie la Liceul Reformat de Fete, un liceu de elită, pentru că tatăl ei a luptat în primul război mondial şi a primit nişte decoraţii foarte importante. Şi legea maghiară prevedea posibilitatea, pentru aceşti evrei, de a-şi înscrie copiii în şcoli confesionale în absolut orice şcoală, orice tip de şcoală. Aşa am putut-o avea colegă pe Hanna şi încă pe alte trei fete. Amândouă luam lecţii de franceză, un alt punct de legătură, dar cel mai important punct de legătură a fost situaţia neintegrată a noastră în microsocietatea în care trăiam noi. Şi am încheiat o prietenie pe viaţă şi pe moarte şi a fost, într-adevăr, o prietenie foarte frumoasă care persistă şi azi. Hanna trăieşte, a devenit soţia unui foarte cunoscut politolog , şi el evreu ungur la origine dar care a făcut carieră în Franţa.

Cleopatra Lorinţiu: Dumneavoastră cum v-a venit ideea să vă ajutaţi prietena ?

Magda Stroe : Ungaria, în martie ’44, a fost ocupată de nemţi. Şi, în toată Ungaria, inclusiv în Ardealul de Nord, care făcea parte atunci din Ungaria, au fost instaurate nişte legi noi, legile rasiale de la Nürnberg. Şi până atunci, în Ungaria, exista un soi de oprimare, atât a evreilor cât şi a românilor. De exemplu, în universităţi, exista numerus clausus şi, în unele cazuri, numerus nullus pentru evrei. Asta începând din ’40, nu din ’44. Românii făceau parte nu din trupele regulate maghiare ci din detaşamentele de muncă, deci existau discriminări dar nu la modul în care au existat după ocuparea Ungariei de către nemţi. După foarte scurt timp, populaţia evreiască a fost obligată să poarte steaua galbenă şi această stea galbenă îţi făcea statutul ontologic foarte nesigur. Oricând puteai să fii atacat de bande de huligani .

Magda Stroe si Cleopatra Lorintiu.

Cleopatra Loriţiu: Ocuparea Transilvaniei de nord de trupele horthyste a deschis drumul marilor atrocităţi. Cimitirul de pe dealul Suscut de la marginea comunei clujene Cămăraşu, al celor 126 de evrei din Sărmaşu ucişi de horthyşti sau masacrele împotriva populaţiei româneşti din toamna anului 1944 au întunecat pentru totdeauna istoria noastră. Privirea preadolescentei era, fireşte, una spre apropiere, ceea ce era vizibil era teama, nedreptatea, tensiunea, incertitudinea, atunci nu se ştiau multe adevăruri.

Magda Stroe : Hanna se pregătea şi ea de plecare pentru că erau obligaţi, au fost scoşi din case, li s-a spus să-şi pună cele necesare într-un geamantan şi să meargă la fabrica de cărămizi. Hanna a vrut să-şi ia rămas bun de la mine. Şi eu am întrebat-o : „Hanna, nu se poate face nimic ca tu să eviţi aceste lucruri ?” Şi ea a spus : „Într-un singur caz : dacă aş avea acte care să dovedească că sunt creştină. Atunci m-aş putea duce la mama mea. Aşa e imposibil, pentru că sunt, din oră în oră, pe trenuri, legitimări, ca nu cumva un evreu sau o evreică să reuşească să scape. Asta ar fi singura posibilitate. Şi asta cu riscuri. Dar, o posibilitate.”

Şi atunci m-am dus şi mi-am scos certificatul de botez şi de naştere. N-aveam buletin. În perioada respectivă, deveneai major la 21 de ani, nu la 18 ani. Deci eram încă minori, buletin nu aveam, ne legitimam, presupunând că vom fi legitimate, şi, normal că după ocuparea de către nemţi tot timpul am fost legitimate, cu certificatul de naştere şi cu certificatul de botez. Am dat şi certificatul de naştere şi certificatul de botez Hannei care, cu ajutorul lor, trecând însă prin nişte emoţii de nedescris, a reuşit să ajungă la mama ei, în partea de vest a Ungariei. Mama ei a părăsit Clujul. Părinţii ei erau divorţaţi. Hanna era la tatăl ei. Mama a trăit un timp la Budapesta. În această perioadă, ea fiind în legături cu mişcarea ilegalistă de stânga din Ungaria, a făcut rost de un certificat fals. Şi, pe baza acestui certificat fals ea, care era medic psihiatru, s-a angajat la o familie ca guvernantă. Vorbea foarte bine germana, a făcut facultatea la Viena, vorbea la perfecţie limba germană şi lucra ca guvernantă. Cu actele mele, Hanna avea posibilitatea să ajungă la mama ei. Unul din cei care îi legitima, citea cu voce tare numele scris pe buletin. Şi a rostit şi numele meu. După ce au părăsit compartimentul, un domn s-a adresat Hannei şi i-a zis aşa : „Sunteţi cumva fata domnului Stroe şi a doamnei Stroe ?” Şi a făcut câteva precizări. Şi ea a zis : „Da.” Normal, păi da’ ce putea să spună? Zice: „Pentru că eu v-am cunoscut în copilărie iar , e adevărat că de mult nu m-am mai văzut cu părinţii, dar eu v-am cunoscut când eraţi fetiţă. Dar arătaţi cu totul altfel.”
https://www.youtube.com/watch?v=Xitd0mchHKk&t=5s

Eu eram brunetă, slăbuţă, Hanna era şatenă, albă şi grasă şi a început să îngâne ceva despre tulburări hormonale datorită cărora s-a îngrăşat. Dar, gândiţi-vă că, dacă el spunea, în prezenţa persoanelor care făceau verificările, era clar…

Cleopatra Lorinţiu: Şi dumneavoastră cum aţi trăit fără certificatul de naştere ?

Magda Stroe : Am să vă spun cum. Şcoala s-a terminat foarte repede după ocuparea Ungariei de către nemţi. În două săptămâni am terminat ultima clasă de liceu şi după o săptămână am dat bacalaureatul. Şi, în perioada asta, încă nu s-a trecut la deportări. Era perioada în care se purta steaua galbenă. N-am mai ieşit în centru. Am trăit luni de zile cu spaima de a nu fi descoperită. Hanna, oricând, teoretic, putea să fie arestată şi putea să mă tragă şi pe mine după ea. Nu doresc nimănui să fi trăit lunile alea până în octombrie când armata română şi armata sovietică, după o lună de lupte încrâncenate, între Turda şi Cluj, în sfârşit, au reuşit să ocupe Clujul. Atunci m-am eliberat şi eu de spaimă şi am redevenit o persoană liberă. Dar am trăit într-un soi de puşcărie. Autoimpusă.

Magda Stroe bz Cleopatra Lorintiu

Cleopatra Lorinţiu: Şi v-aş mai întreba un lucru. Cum a ajuns povestea asta a dumneavoastră să fie cunoscută ? Cum a ieşit ea la lumină ? Cum s-a aflat că i-aţi dat actele Hannei, că aţi ajutat-o şi că, într-un fel, i-aţi salvat viaţa?

Magda Stroe : A devenit cunoscută în momentul în care a luat fiinţă Yad Vashemul, intituţia Yad Vashem din Israel care şi-a propus să găsească acei creştini, să-i descopere pe acei creştin care, în vremurile alea cumplite, cu riscul vieţii sau a libertăţii lor, au ajutat evrei. Au fost rugaţi toţi cei care au cunoştinţă de asemenea cazuri, să anunţe Yad Vashemul. Şi, după ce Hanna a plecat în Ungaria şi din Ungaria în Franţa, am devenit foarte bună prietenă cu verişoara ei, Alice după ce aceasta s-a întors din deportare, că a fost deportată la Auschwitz. Ea lucra la radio. Şi a fost printre primii care au aflat că Yad Vashemul doreşte să descopere persoane care au ajutat evrei în vremuri de restrişte. Şi a scris ea, personal, imediat, Yad Vashemului, despre relaţia mea cu Hanna.

Cleopatra Lorinţiu: În cele douăsprezece localităţi de unde evreii au fost îmbarcaţi în trenuri, după ce au fost adunaţi în ghettouri, dar şi în alte oraşe din Ardealul de nord, Sfântu Gheorghe, Gheorghieni, Reghin, Târgu Mureş, Baia Mare, Sighet, Vişeul de Sus, Dej, Cluj, Şimleul Silvaniei, Oradea, Bistriţa, s-au organizat şi se organizează în continuare ceremonii de comemorare. O acţiune amplă iniţiată de Institutul Român pentru Studierea Holocaustului Elie Wiesel. Ajutându-şi prietena să supravieţuiască, doamna Stroe este, ea însăşi, o supravieţuitoare. Nu are fotografii, documente, amintiri palpabile din acea perioadă şi nici din tot ce-a urmat. Căci, la 4 martie 1977, blocul în care doamna Magda Stroe locuia, s-a prăbuşit. Dumneaei nu ajunsese acasă. Salvată de destin. Omagiată de curând la Washington, la marele Memorial al Holocaustului, Magda Stroe, Drept între Popoare, consideră totul, un fapt absolut normal. În urma acestei poveşti tulburătoare rămâne viaţă, prietenie, solidaritate.

Emisiune realizată în colaborare cu ANIMA FORI