Presa
Era trecut de miezul nopții pe aeroportul din Caracas când cursa Delta Air Lines cu care veneam de pe La Guardia aterizase, buimacă de diferența de fus orar și negăsind omul care ar fi urmat să mă întâmpine, am constat cu inima strânsă că era singura femeie din sală. Parcă și acum îmi amintesc fiorul de teamă încercat dar tot ce s-a petrecut în zilele care au urmat nu a fost decât încântare, fericire pură de-a descoperi o lume nouă, un fel de a trăi, o climă, o relaxare de viață(“No te preocupes, todo estará bien”) , cum nu cunoscusem. Era în iunie 1991 la puțin timp după ieșirea noastră dintr-o zonă gri, în care cel puțin în l anii care precedaseră decembrie 1989, excludeau ideea de bucuria vieții sau de ”No te preocupes…”
La Caracas în anii 90 și prin alte locuri de acolo, am văzut un fel total diferit de a gândi, o relaxare (chiar dacă era vorba de sărăcia din favelas),o bucurie de a trăi, dans, mâncare, fructe,petreceri , muzică non stop(era vremea de glorie ”Azucar Moreno”), Higuerote, La Victoria din Aragua, pădurile de mangrove din Guiana și mai ales… oprirea circulației haotice când venea ora difuzării telenovelelor! Oamenii se vârau în primul bar să vadă eroii telenovelei mexicane ”Mariana” …
Călătoria, pentru scăpata de mine dintr-o lume gri, mi-o facilitase un om pe care l-am respectat enorm pentru forța lui de spirit,pentru dăruirea pentru țara lui, mare iubitor de literatură, un diplomat de marcă : Milos Alcalay, pe atunci ambasador în România reprezentând partidul de opoziție din Venezuela ! Ulterior el avea să ocupe postul de ambasador al țării lui la ONU. (Aveam să-l reîntâlnesc la o distanță de 15 ani într-o conferință de presă la Paris, când decepționat de schimbările în rău ale țării, își dăduse demisia din funcție.)
Și am întâlnit la Caracas personalități, am făcut interviuri cu oameni politici precum Sucre Figarella,(1926-1996)ministru, Guvernatorul provinciei Guyana, senator, supranumit “El Constructor”, cu Celestino Armas (era atunci Preşedinte al OPEC Organizaţia ţărilor exportatoare de petrol, ministrul petrolului ), cu Guillermo Moron, (1926-2021)istoric,scriitor, preşedinte al Academiei de istorie din Venezuela, am cunoscut oameni atât de diferiți, români stabiliți acolo din cauza valurilor vieții(ce povești uluitoare am aflat…) oameni de afaceri importanți, muzicieni, artiști, pur și simplu oameni și toți cei cu care m-am întâlnit mi s-au părut uluitori. (Îmi aduc aminte de tenacitatea și relațiile pe care le avea diplomatul român care se ocupa de economie la reprezentanță, dl Fâșie ! ajutorul meu la documentare. Ce om ! ce inserție avea în lumea mare de acolo. )
Mai apoi , când m-am întors acasă ( cu sentimentul că acela e raiul pe pământ) am scris cu pasiune prin ziarele și revistele românești, am pus texte și prin cărți, evident nimic din ce am scris nu a avut nici un ecou și nici o importanță, totul părea atât de departe…
A trebuit să treacă 35 de ani, țara să treacă prin mișcări cumplite, prin dictaturi sângeroase, prin convulsii de nedescris ca acum uite, lumea să se inflameze evocând Venezuela.
Iar eu să răscolesc un album cu fotografii decolorate.( aceasta adaugire am așezat-o pe Facebook la 4 ianuarie 2026 , după evenimentele bulversante petrecute în Venezuela)
Cleopatra Lorinţiu « Presa »Interviuri publicate în presa scrisă de Cleopatra Lorințiu numai in perioada 1990-1998 (altele decât cele apărute în suplimentul “Ecart” al cotidianului “Economistul” şi în ziarul “Ultima ora”)

Milos Alcacay, Ambasador al Venezuelei în România între 1990-1992
Interviuri publicate înDimineaţa şi Mondorama 1991,1992. Spirit deschis, de mare cultură, cunoscător rafinat al Americii latine dar şi al politicii intermaţionale, Milos Alcalay a fost doi ani şi ceva ambasador în România. Născut la 8 noiembrie 1945, este diplomat în drept laUniversitatea catolică Andres Bello. Apoi a urmat al treilea ciclu la Institutul internaţional de administraţie publică din Paris şi cursurile Institutului internaţional pentru drepturile omului de la Strasbourg .Vreme de treizeci de ani a reprezentat Venezuela sub nouă guvernări diferite ca diplomat şi înalt funcţional în afaceri externe . A fost ambasador în Brazilia (1997-2000), vice ministru de afaceri străine ( 1995-1996),Ambasador în Israel (1992-1995) şi în România din 1990 până în 1992. Înainte de România, a fost diplomat pe lângă Comunitatea Europeană şi la Ambasada Venezuelei la Paris.Milos Alcalay (born 8 November 1945) is a Venezuelan diplomat. [1] He has served as Venezuela’s Ambassador to Romania, Israel, and Brazil.

În perioada în care a fost reprezentantul permanent al Venezuelei la ONU , Milos Alcalay a fost ales pentru preşedenţia Comitetului de informaţie în sesiunea 2001-2002.Autor de articole pe diferite teme legate în general de drepturile omului şi de diplomaţie, Milos Alcalay a demisionat din funcţie în martie 2004 . Pentru a justifica această decizie excepţională, cu totul deosebită şi care a suscitat multe discuţii el a precizat că atâta vreme cât cele trei principii fundamentale : deplinul respect al drepturilor omului,respectul faţă de democraţie şi dialog diplomatic , ca normă în relaţiile internaţionale, sunt ignorate în ţara sa nu mai poate să îşi exercite prerogativele. O atitudine demnă de acea rectitudine morală pe care i-am cunoscut-o, o atitudine plină de curaj în faţa unui regim contradictoriu, care manifestă într-o formă caricaturală un deplin dispreţ pentru cele trei pricipii fundamentale evocate. Milos Alcalay s-a exprimat în două rânduri la Centrul pentru presa străină de la Paris ( CAPE) explicând resortul declanşator al atitudinii şi demisiei sale şi denunţând politica de gravă încălcare a drepturilor omului în timpul regimului lui Huho Chavez. El a mediatizat de asemenea filmul Violencia in Venesoela una politica di estade. (Violenţa în Venezuela o politică de stat ).https://www.youtube.com/watch?v=dE_keYjsaMI
Guillermo Moron, (nascut in 1926)istoric,scriitor, preşedinte al Academiei de istorie din Venezuela.Dupa ce a beneficiat de o educaţie europeană, Guillermo Moron s-a întors în America latină devenind unul din cei mai importanţi istorici şi scriitori venezueleni. Interviul realizat face referire la aparitia unor carti ca Ciertos animales criollos (1985) Los más antiguos (1986) Son españoles (1989) dar şi la istoria Venezuelei şi a întregii Americi de Sud.Personalitate complexă şi foarte respectata în Venezuela,Guillermo Moron era directorul Academiei de istorie a Venezuelei la realizarea acestui interviu ,publicat în ziarul Dimineaţa ( realizat la Caracas) 1991,si difuzat laRadiodifuziunea Română.
|
Sucre Figarella,(1926-1996)ministru, Guvernatorul provinciei GuyanaVenezuela, senator, supranumit “El Constructor”şi Tzarul Guianei.Leopoldo Sucré Figarella a avut un rol determinant în politicile economice ale Venezuelei fiind practic considerat al doilea om în stat. Interviul despre politica economică a Venezuelei, pozitia ei în echilbrul mondial energetic şi posibilităţile de cooperare cu România , cele care se întrevedeau în 1991, a fost realizat la Caracas, Venezuela şi publicat în cotidianul Dimineaţa,în1991 Biografia sa este una extraordinară, numit guvernatorul statului Bolivar încă din 1958 de fostul preşedinte Romulo Betancourt, el este cel care a precipitat lucrurile pentru crearea acestei provincii cvasi independente al cărei conducator a devenit.La iniţiativa sa s-au construit celebrele Angostura Bridge şiGeneral Rafael Urdaneta Bridge la Maracaibo,poduri enorme ,vaste lucrari stradale şi infrastructura care a asigurat dezvoltarea industrială a Venezuelei. A ocupat poziţii cheie în timpul preşedinţilor Jaime Lusinchi si Carlos Andres Perez |
![]() |
| JorgeCoelho pictor din Ecuador ,autor al unei viziuni misterioase si originale, a lucrat în tempera, guaşă, ulei,grafică,(interviu în revista Mondorama, aRompres Agenţia Naţională de presă din România 1991) |
| “Intalnirea cu Maurizio Amici si Luigi Brunamonti ,discipoli ai lui Michele Trimarchi la CEU, a insemnat pentru mine o plonjare intr-o lume pe care nu o cunosteam,o descopeream cu uimire si incantare. Aceea a preocuparii unor intelectuali italieni pentru marile probleme ale umanitatii, pentru intelegerea framintarilor care avusesera loc odata cu caderea cortinei de fier. Ii preocupa lumea noastra cu contradictiile si frumusetile ei, cu lucrurile de neinteles ale Romaniei de care nu incetau sa vorbeasca, analizand totul dintr-o perspectiva sociolologica, cetateneasca, psihologica si umanista inainte de toate.”1991,Roma,Viterbo
Luigi Brunamonti, politolog,sociolog, sef al departamentului pentru politica internationala si economie din CEU Maurizio Amici, regizor de filme documentare, şeful departamentului comunicare din Centru de Evolutie Umana, Roma ( Roma şi Viterbo, 1991) |
|
Zoe Dumitrescu Buşulenga, academician,critic si istoric literar,filosof ,scriitor,profesor universitar , ( în cotidianul Dimineaţa1991 ) Octav Mureş, Anette Stegmann, Stelian Duzolglu, CorneliuPopescu, reprezentanţi ai diasporei române din Caracas, Venezuela 1991, Carlos Cuestes, (Brazilia) preşedintele Federaţiei Mondiale a Muncii ,1991.interviu în ziarul Dimineaţa, 1992.
|
Semne magrebiene -pictorul marocan Hamid Kiran( in Cotidianul, august 1998)
”Pictorul marocan Halid Kiran(il vedeti in fotografia alaturata , asa cum s-a vazut el insusi, intr-un autoportret de impact) este un autodidact care a reusit sa devina un nume de prima marime in peisajul artistic contemporan marocan. Nascut la Ceuta,cu o mama spaniola si un tata marocan, Kiran a trait din plin drama si frumusetea acestei granite fragile, copilaria lui s-a derulat intre cartierul european si Medina pestrita,pitoreasca innebunitoare, galagioasa,un pic primejdioasa dar in acelasi timp atatatoare.Medina, cu miresme si culori arabe si berbere,intr-un amestec de neuitat. Se poate spune ca Hamid Kiran este un pictor marocan trecut prin filiere europene. Asa l-am perceput la retrospectiva gazduita intr-o galerie particulara, nu departe de rabat . Vorbea clar, concis, degaja o anume caldura a comunicarii, vorbea pentru ca avea ceva de spus si nu ca sa se aflte in vorba. Mediterana si Atlanticul ,serile la Casablanca si porturile,pescarusii si talpile unei batrine sarmane, zborul si maternitatea,ruga si moscheea, toate aveau viata pe pinzele sale dar si linistea, se regasea si linistea in picturile sale de-o desavirsita franchete .”










