Pentru că am scris o prefață la o antologie de texte scrise de tineri (liceeni, studenți și masteranzi),”Arta de a trăi împreună”, texte  pe o temă aleasă de Asociația pentru dialog și valori universale(ADVU) într-un concurs de eseuri derulat timp de trei ani, texte adunate acum între coperți de carte, m-am dus aseară și la lansarea de carte  întâmplată de Ziua Națională a Lecturii.

Un eveniment complex la care ADVU , domnul Mustafa Oz sufletul acestor idei însuflețite, alături de alte asociații, și de entuziasmul imaginativ al  doamnei Silvia Osman , au făcut o seară de farmec, cu lecturi, cu muzică și celebrarea cărții.

Pe scurt, mă încântă deopotrivă participarea celor tineri la evenimente legate de teme atât de generoase, precum ideea de înțelegere și cunoaștere, toleranță și conviențuire, soidaritate întru valori umaniste .(15 februarie 2024, București)

***

(*Din prefață: Tema supusă de ADVU atenției și comentariului tinerilor ni s-ar potrivi, ca subiect de îngândurare și comentare, tuturor.

Dacă lumea de azi e cum e, de natură să ne îngrijoreze mai degrabă, vinovăția vine din multe surse dar prea de multe ori din defectuoasa conviețuire, neștiința de a-l accepta și înțelege pe celălalt,  ba chiar o repetitivitate a erorilor, repetitivitate iscată din lipsă de toleranță.

Aș adăuga din” privilegierea ignoranței”, dintr-o lipsă de empatie, adeseori inexplicabilă, contrazicând esența umanismului, o frustrare pe care accelerarea dezvoltării haotice a inteligenței artificiale, ca o cutie a pandorei deschisă fără nici o precauție și control,  nu doar că nu o va atenua dar avem motive serioase să ne temem că o va accentua.

La întrebarea adresată de ADVU ( pentru care se cuvine să felicit și să încurajez deschiderea și interesul acestei Asociații)  , au răspuns îmboldiți de varii motive,tineri oarecum diferiți dar răspunsurile concretizate în aceste compuneri, (unele dovedind lecturi interesante, unele compuneri mai degrabă ghidate, unele destăinuiri cu un plus de autenticitate, depinde de participant)s-au caracterizat totși prin două trasee principale:

– discutarea temei în generalități speculative, alimentate de studiile recent parcurse  de participanți,lecturi la fel de recente și uneori insuficient digerate  și apelarea la citate adeseori copioase din opera și gândirea unei mari diversități de personalități.

-descinderea controlată în experiența personală, privilegiindu-se un fascicol de sinceritate, de autenticitate, un mic balans între obiectiv și subiectiv, viziune care, personal, mi se pare de natură să îmbogățească demersul și chiar să îl legitimeze.Să îi confere mai multă substanță.

Exact aceste urme de mărturisire, de acord fin între planul general și subiectivul controlat, aduc un plus ansamblului de încercări și chiar le poate dovedi pertinența.

Un ansamblu pe care îl putem  judeca și califica per total, dacă ne vom plasa  tot în linia generalizărilor, dar să recunoaștem, cam asta presupun selecțiile de texte și antologiile de tot felul,  sau putem desluși, separat,  accente de ”interesant”, de ”incitant” sau chiar de surprinzător.

Rusu Andrei de pildă pleacă de la considerațiile lui Robert Henri (Cozad), pictor și teoretician chiar de la începutul secolului XX cu influență de profesor asupra unor pleiade de artiști în epocă, american ca origine și apropiat de spiritul european dacă e să ne gândim că a pictat la …Barbizon. Gândirea artistului de acum o suta și ceva de ani, pe care -l putem vizita în toată splendoarea artei și pedagogiei sale  în …Nebraska unde se află  muzeul dedicat lui, iată că face prozeliți la zeci de mii de kilometri…Ce dovadă mai bună de globalizare…

Iar adaptarea la spiritul nostru nu e mai puțin binevenită:” Vechea zicală românească „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”, care a trecut prin caracterul său universal testul timpului și a reverberat în mințile atâtor generații, este un îndemn la toleranță și respect reciproc.

Convingătoare este Bianca Scurtul   în destăinuirea ei cu aer de proză confesivă, năvalnică, inspirată , oricum plină de emoție : ”Mă înspăimântă un cuvânt: xenofobie. Mă înspăimântă că oamenii o simt. Mă înspăimântă că unora nici măcar nu le pasă. Am fost în pielea unei copile a cărei mamă a fost ucisă pentru credința sa. Am fost în pielea unui om care nu a primit job-ul visurilor sale, din cauza naționalității. Am fost exclus dintr-un grup, pentru culoarea pielii mele. A durut. De ce oamenii nu simt durerea altora?”

–