cu Margareta Zirra si invitaţii săi
prim balerina Ileana Iliescu 
balerinul Bojidar Petrov
criticul de balet Mihai Canciovicidocumentar  pentru Televiziunea Romana, difuzare TVR3 , 2010scenariu, comentariu , regia Cleopatra Lorinţiu,
imaginea Valentin Ilie.
Scurtă explicaţie a alcătuirii acestei pagini: Dau publicitatii textul integral al acestui documentar selectionat de Festivalul de Film documentar din acest an,(Festival of Films on Art, Ecology and Tourism Document.Art., Romania) cu fireasca rezerva asupra notei putin desuete din textul filmului si chiar din comentariu. Fara vreo pretentie de reprezentare moderna a ideii de documentar in acest scurt film, fac marturisirea de-a fi fost fericita sa descopar o lume pe care nu o cunosteam, plina de de pasiune profesionala si de altruism, o lume cu legile ei interne si obisnuintele ei, o lume surprinzatoare, greu de inteles de profani dar plina de originalitate.Lumea baletului. Nu sunt si nu am fost vreodata critic de balet. Nu face parte din pasiunile mele artistice . Dar cu toate astea, intrarea in spatiul sacru din culise, de dincolo de scena, in marturisile secrete ale celor care au facut parte dintr-o elita artistica, a reprezentat pentru mine un moment care m-a marcat.
Cleopatra Lorintiu, iunie 2011
Vis şi emoţie,tresărire şi farmec.Reverie. Suflul indicibil al artei.
Sub aura lor am călătorit în memorie, în timp, pe spirala unei pasiuni : baletul.
O poveste plină de farmec şi acoperită cu praf, unori cu uitare.
O poveste despre maeştri şi discipoli, despre devotamentul de a începe iarăşi şi iarăşi , din nou, supunerea trupului şi a minţii pentru a obţine la sfârşit , ceea ce numim, vrajă.
Şi poate că n-am fi intrat pe scăriţa din spatele scenei , acolo unde stau secretele şi amintirile , şi nici n-am fi deschis sertarul cu afişe gălbenite şi fotografii stinse de timp, dacă nu ar fi venit la Bucureşti din îndepărtata Albertă canadiană, Margareta Zirra, cea care şi-a închinat tinereţea dansului ,graţiei ,mişcării .
Prim balerină pe diferite scene româneşti şi pentru câteva zeci bune de ani pe scena Teatrului de Operetă.
Am intrat aşadar într-o poveste , într-un exerciţiu de prietenie şi colegialitate, peste timp, peste vreme, m-am simţit atrasă magnetic de lumea acestei răsfoiri tandre şi adeseori triste ,presărată cu atâtea plecări dincolo de apele Styxului. .

Margareta Zirra :Eu sunt o vicioasă a arhivelor, a amintirilor, al fiecărui fir de praf care s-a adunat pe un costum.
Baletul meu a început înainte de a mă naşte .
S-a întâmplat aşa, o minune ! M-am născut la întâi ianuarie 1930 , din dorinţa mamei mele să aibe o fată, să aibe talent, să aibe un corp frumos, să danseze. 
A fost ca o predestinare!
Într-un cufăr mare, mama mea, înainte de a mă naşte, a adunat mărgele,bijuterii, panglicuţe.Mama a fost un om special, un artist la rândul lui, şi-a dedicat viaţa acestui copil care am fost eu. Printr-o întâmplare, visul ei s-a împlinit, aşa a fost să fie, dar aici a fost un mare noroc pentru că toţi copiii sunt duşi de mamele lor la un studio de balet … În acel timp erau, cum se întâmplă peste tot , o mie !
Nu nimereşti în cel bun,nu ai carieră.Mama mea, întâmplarea face că a fost şi a lucrat cu acel maestru imens al istoriei baletului, maestra Floria Capsali care abia venise de la Paris. A studiat cu Cechetti.O femeie de o cultură rară, căreia îi datorăm astăzi printer altele,stilizarea dansului românesc care a fost o cercetare enormă.În timpul acela a fost căsătorită cu Mac Constantinescu.(1)
Ne întoarcem astăzi la ceea ce Floria a făcut înaintea anilor patruzeci. Un dansator,un corp omenesc, pe lângă syllabus care era absolut strict , făcea gimnastică,acrobaţie, ritmică,atletism. De acolo urmează orice gamă de interpretare.
Asta a fost formaţia ei, valoarea tehnică a celor pe care i-a avut ca elevi şi şcoala ei a fost de fapt o şcoală etatizată, reconoscută ca diplomă.

Floria Capsali : ( imagini de arhiva,s-au folosit fragmente din filmul Floricai Gherghescu)    De ce dansaţi aşa de mult privindu-vă vârful picioarelor ?
Nu e aşa de amuzant. Căutaţi să dansaţi degajat.Degajaţi de scenă,degajaţi de reflectoare, degajaţi de orişice.Spaţiul vostru, credeţi că este o ogradă.Nu că este o scenă.Paşii voştri şi interpretarea voastră artistică trebuie să cuprindă în expresia lor un torent de simţire a frumosului.

M.Zirra :Se suprapun in timp … aici avem pe doamna Elena Penescu Liciu,

puţin mai tânără decât Floria Capsali , dar sunt suprapuse ca începuturi. Soseşte şi ea din străinătate, dintr-o familie de tradiţie, de la Petru Liciu mergând mai departe spre Irinel Liciu.(2)

C.Lorințiu. Spuneţi-mi, cum se lucra ? Care era atmosfera de lucru, cât se lucra ?

Bojidar Petrov.(fost balerin la Opera de Stat din Bucuresti)

Cum să vă spun, se muncea extraordinar de mult !
Maestrul Oleg Danovski avea un obicei extraordinar. Dumnealui nu ţinea cont de ore. Nu spunea, domnule, noi lucrăm de la şase la douăsprezece, sau de la cinci la nouă. Lucram în continuu.Era ceva extraordinar.Sigur că programul îl respecta el pe ici pe colo, însă el avea o idee fixă.
Spunea : ‘’ Eu nu am o idee acum, mie îmi vine ideea peste trei patru ore Ei, şi atunci, trebuie să lucrem. Şi voi atunci plecaţi. Păi, n-am făcit nimic !’’
Am înţeles toată treaba şi-am rămas să muncim până pe la douăsprezece de multe ori şi noaptea rămâneam şi munceam. Ca să realizăm ceva !veneam extenuaţi, a doua zi studii, iar o luam de la capăt,la prânz repetiţii, seara spectacol.

Mihai Canciovici . Erau mari regizori, mari coregrafi .Se făceau nişte montări fabuloase ,absolut extraordinare. Era, influenţa de la ruşi , veniseră şi nişte pictori scenografi ,Cemodurov de pildă , care au montat spectacole extraordinare.În acea epocă existau în primul rând nişte mari coregrafi : maestrul Romanovski ,maestrul Danovski,Marcu , Tilde Urseanu.
Se montau spectacole absolut speciale din repertoriul clasic tradiţional dar şi din repertoriul românesc. Aşa am putut să vedem de pildă un Lacul lebedelor care s-a montat în 1957 în coregrafia lui Oleg după cum se ştie de fapt, actul patru fiind considerat în lumea întreagă drept cel mai frumos desen coregrafic al unui maestru pentru Lacul lebedelor. S-au montat Fânâna din Baccisarai ,Călăreţul de aramă, Întoarcerea din adâncuri ,Haiducii de Hilda Jerea, Iancu Jianu, Domnişoara Nastasia.

Margareta Zirra. (fosta prim balerina la Teatrul de Opereta ”Ion Dacian ”din Bucuresti)

Mihai Canciovici. In acea perioadă existau foarte mulţi interpeţi, solişti, erau o galerie întreagă, de mari, mari balerini.
Pornind de la generaţia mai veche care intrase în opera veche şi apoi au revenit în Teatrul de operă şi balet, Irinel Liciu, Gabriel Popescu,(3) SterePopescu, Gelu Barbu, Puşa Niculescu, Sanda Jar,generaţia care a venit după aceştia, Ileana Iliescu, Alexa Mezincescu, Magdalena Popa, Cristina Hammel, Leni Dacian, şi atâţia alţii.

Ileana Iliescu. ( prim balerina la Opera Romana din Bucuresti )

Au existat balete care din păcate s-au pierdut, prin faptul că nu s-au înregistrat la acea vreme.
S-au pierdut nişte valori coregrafice extraordinare care în zilele noastre ar fi putut fi reluate. Dacă noi stăm şi privim astăzi Lacul lebedelor de acum 50 de ani din marele teatre ale lumii,de ce n-am privi şi Iancu Jianu ,Domnişoara Nastasia ,Pasărea din adâncuri, şi alte balete ale coregrafilor noştri mari, nu ?Cum au fostOleg Danovski,Tilde Urseanu,Gelu Matei, Marcu Vasile,care a editat aproape tot repertoroul clasic tradiţional .
Lucrările noastre erau atât de bine prezentate şi spectacolele erau atât de frumos făcute şi coregrafiate şi interpretate de soliştii pe care i-am amintit încât, eu vreau să vă spun că la Călăreţul de aramă în care debutasera Gabriel Popescu cu Irinel Liciu , s-au spart şi geamurile de la intrarea în Opera !
Aşa o afluenţă de public era!
Nu exista un scaun liber! Pe lângă că stăteau şi pe strapontine şi în picioare…Era o afluenţă de public  extraordinara, spectatorul transmitea artistului şi artistul transmitea spectatorului un fluid care cred eu, astăzi s-a pierdut.

Comentariu de Cleopatra Lorințiu 
Şi totuşi, dincolo de melancolie sau poate sub vălul , ei e o nevoie uriaşă de rememorare. De cunoaştere.
De fapt asta a şi făcut Margareta Zirra la Bucureşti. Revenind să-şi vadă prietenii şi să caute fotografii şi semne pentru o viitoare carte închinată anilor de aur ai baletului românesc.
Ne-a arătat cu limpezim , câtă nevoie de acest flux al memoriei avem.
În casa Ilenei Iliescu, împrejurul unei mese cu fotografii şi afişe, în compania lui Bojidar Petrov, cel care a fost balerin la Opera Română în anii cincizeci, a cercetătorului Mihai Canciovici – un împătimit critic de balet, de fapt nu eram numai noi, ci şi toţi cei pe care îi evoca.
Unii plecaţi dincolo, în amintire.

Margareta Zirra. In anul 1941 când Teatrul de Operă, vechea Operă, de lângă Cişmigiu, a fost dărîmat după cutremur , în acest fost Teatru Regina Maria de mare tradiţie a Teatrului românesc, s-a mutat Opera Română. Între anii1941 până în anul 1953 marea epocă de aur şi glora operei s-a desfăşurat aici.Operă şi balet.În acest loc în anul 51 am intrat la operă. De acest loc se leagă întreaga mea carieră. Aici a fost intrarea artiştilor .Mă întroc în ţară după câţi ani ?…din anii 76 nu am mai trecut prin acest loc…Mă uit cu mare tristeţe că acest teatru care era o clădire istorică … a fost dărâmat..dar spiritul lui există.Există copacii vechi, această străduţă din spate, cu clădiri vechi ale Bucureştilor, acestea au rămas.Au rămas umbrele şi amintirile.În dreapta mea era intrarea artiştilor, strada noastrăunde nu era circulaţie ,unde intrau maşinile, unde stăteam pe stradă, … este un loc ! Aici a fost viaţa mea.
Si a multora…

Mihai Canciovici: Sunt fericit că în acea perioadă am asistat şi la nişte spectacole memorabile la Operetă. Unde, vreau să vă spun că exista aceeaşi emulaţie artistică ca şi la Operă, era Teatrul lui Dacian,Ion Dacian era creator de spectacole.
Am avut privilegiul să o văd în anii 65-70 pe doamna Margareta Zirra dansând în nişte momente coregrafice din Sânge vienez, Văduva veselă, Ţara surâsului unde realmente era o bucurie să întâlneşti asemenea artişti ,interpreţi ! Creau o stare, aveau stare : Vlase, Pusi Mitrache,dnaMargareta Zirra ,care erau prim solişti într-o instituţie de cultură care era ca un sanctuar al operetei.
Opereta se făcea la cu totul alte standarde atunci faţă de ce se întîmplă să spunem, astăzi.

Margareta Zirra.:Scena este o complexitate , o complexitate de cultură.

Ileana Iliescu  :Eu am intrat la optsprezece ani  în operă.Şi am întâlnit pot să spun, generaţia de aur a baletului românesc.Deci prime balerine erau Irinel Liciu, Valentina Massini, Sanda Jar, Puşa Niculescu după aceea (prim solisti n.n.)Gabriel Popescu,Gelu Barbu,Gelu Matei.
Vreau să spun că eu , vreme de cinci ani de zile nu am putut să vorbesc decât la persoana a doua plural , până la un moment dat când am făcut un turneu împreună cu aceste personaje, eu fiind mezina trupei, şi Irinel Liciu mi-a spus ” cred că e cazul să ne spunem pe nume ! „.
Aşa mi-am permis eu să le spun pe nume şi să ne apropiem cât de cât.
… Ca persoane care funcţionam pe aceeaşi scândură, pe aceeaşi scenă…Cu regret trebuie să remarc că astăzi, şi nu e vorba despre astăzi vorbind de ziua când noi facem această înregistrare dar chiar cu ani în urmă, acest respect s-a pierdut.

Oleg Danovski.(imagine de arhiva din filmul realizat de Marga Huss Craciun)

‘‘Un om care începe, un artist, fie el artist, compozitor, sau inventator este Mesterul Manole, trebuie neapărat, dacă începe,trebuie să termine lucrarea ,după care poate să moară..”

Comentariu.

Aceste cuvinte rostite de Oleg Danovski acum câţiva ani, premonitorii oarecum, sunt ca o cortină ce cade peste o carieră impresionantă .Din praful şi aurul scenei baletului românesc se desluşeşte subtil ca-ntr-un palimpsest, amintirea maestrului.

Margareta Zirra. Timpul este foarte scurt. Pentru că nu mai sunt în viaţă oameni de vârsta mea care au trăit aceste lucruri.Şi nu este suficient să fie în viaţă –trebuie să le cunoască, să aibe o documentaţie. Norocul meu este că, şi aşa mă întorc la începuturi – mama mea a adunat, eu sunt o vicioasă a acestor lucruri, mi-am adunat totul, fiecare lucru.
Am plecat la Paris după ce m-am pensionat, unde am stat şase ani, le-am luat cu mine, am plecat în America, le-am luat cu mine,am făcut mai departe în Canada un lucru unic. Lucrul asta a început în mintea mea şi pregătirea mea de când aveam douăzeci şi ceva de ani.

Rep.Deci a fost un drum de la baletul clasic prin cunoaşterea şi documentarea de ani şi ani de zile către o metodă nouă în care există amintirea dansului clasic, nu ? În ceea ce faceţi acum.

Margareta Zirra. Nu amintirea, este baza şi structura baletului clasic, rezultatele obţinute au fost confirmate de mare succes, am o grămadă de publicaţii şi de scrisori, În paralel cu acest lucru am lucrat cu orchestra simfonică, cu instrumentişti cu tendinite, cu mari probleme .Sunt, ceea ce se numeşte, categoria de deteriorări profesionale. Am lucrat cu sportivi pentru că în paralel cu aceste lucruri lucrez pentru ameliorare tehnică .In special cu sporturile care au o expresie artistică.Cum este înotul artistic,gimnastica de performaţă la sol, aici mă întorc la dna Capsali… pentru că în anul în care a fost olimpiada de la Melburne, 1952 cred , a fost plătită o avere să antreneze echipa olimpica, era Elena Leş care a luat medalia de aur…M-a luat să particip, să arăt şi ca asistentă .Am învăţat un lucru unic .Este prima oară când s-a introdus solul la gimnastică de performanţă. A la recherche du temps perdu a scris Proust, eu am să scriu A la rechercche du ballet perdu 
…Ne pierdem identitatea, ca ţară, ca individ , ca cultură… Să ne întoarcem la balet .Baletul românesc a avut o identitate.

Comentariu. 
Ce nume, ce lume,ce farmec ! Ce praf de aur pe aripile unei aduceri aminte …Avem atâta nevoie de memorie.Amintirile acestea sunt de păstrat, de transmis, fireşte, celor care vin ,noi şi proaspeţi dar care au nevoie de rădăcini.

______________________________________________________________________________
(1) Mac Constantinescu (1900-1979), sculptor și grafician român.

A urmat cursurile Școlii de arte frumoase din București, apoi pe cele ale École des Beaux-Arts șiÉcole du Louvre din Paris. A studiat la Sorbona și a lucrat manufacturile de porțelan din Sèvres ,s-a ocupat și de arte decorative, costum și decoruri pentru spectacole de balet.
A fost profesor la Facultatea de Belle Artes și la cea de Arhitectură din București.
Printre lucrările sale decorativ-monumentale se numără Tătăroaica din Mangalia, fațada Facultății de drept din București.În 1926, sculptorul Mac Constantinescu s-a căsătorit cu balerina Floria Capsali.

Prim balerină a Operei Române. Numele de scena al Liei Silvia Popa, nepoata balerinei şi coregrafei Elena Penescu Liciu şi strănepoata actorului Petre Liciu. Începînd cu anii ’50, Irinel Liciu s-a afirmat ca o balerina de excepţie pe scena Operei din Bucureşti.Au consacrat-o si spectacolele susţinute în Europa, America, Asia şi Australia, alaturi de balerinii Magdalena Popa, Alexa Mezincescu, Elena Dacian, Gabriel Popescu, Gelu Barbu şi Ileana Iliescu.
Pana in 1965, Irinel Liciu a fost partenera de scena a lui  Gabriel Popescu, si el unul dintre cei mai mari balerini pe care i-a dat scena romaneasca. Din momentul in care acesta a ramas in Franta, Irinel Liciu a decis sa paraseasca si ea scena. Ultima oara a dansat la 12 februarie 1968 in „Faust”!

(3) Gabriel Popescu

http://www.cleopatra-lorintiu.com/ro/documentar/gabriel_popescu/index.html