Emoție și închipuire. Fotografiile lui Vladi Alon din expoziția ”Pareidolia”*
Emoție și închipuire . Fotografiile lui Vladi Alon din expoziția ”Pareidolia”*
Într-o lume a vizualului din ce în ce mai complexă, adeseori surprinzătoare ori chiar șocantă, drumul fotografiei artistice pare din ce în ce mai anevoios. Când tehnica digitalului este atât de performantă încât dă iluzia oricărui posesor de aparat digital sau de telefon mobil că, gata, poate apăsa pe o tastă și devine fotograf, merită să ne punem întrebarea ce diferențiază arta fotografică de hobby-ul fericit al fotografiei?
O sută și mai bine de ani, marii fotografi erau recognoscibili prin tematică, cadrare, prin abordările personale care ni i-au lăsat în memoria culturii noastre generale: Robert Doisneau cu ale sale scene pariziene de după război, Robert Kappa (adeptul apropierii maxime de subiect :„Dacă nu-ți sunt suficient de bune pozele, înseamnă că nu ai fost suficient de aproape”), Henri Cartier-Bresson supranumit și ”Ochiul secolului ”, cel care a acoperit marile evenimente, de la eliberarea lagărelor de concentrare de la Dachau, la imaginea lui Gandhi chiar înainte de asasinarea acestuia, contemporanul nostru Yann Arthus-Bertrand care e strigătul de ajutor al planetei și suspinul frumuseții acesteia, (vezi La Terre vue du ciel)David Hamilton sau de curând descoperita, ignorata la vremea ei, Vivian Maier.
Istoria românească rămâne imortalizată de Carol Pop de Szathmari dar și de pasionatul Samuilă Mârza, un reper în reconstituirea mulțimilor impresionante ale Marii Uniri.
Nu continuăm această călătorie în amintirea lumii maeștrilor, călătorie care ar putea fi subiectul unui tom cu zeci de mii de pagini, căci lansarea acestor gânduri vine exact din necesitatea de a caracteriza originalitatea unui fotograf și a expoziției lui din această vară fierbinte și grea.
Ce poate căuta azi un fotograf ? Ce ne propune el și cum nu se descurajează într-o lume a supraabundenței de imagini?
Fotograful este un israelian născut în România, plecat din Bucureștiul lui de licean la ”Spiru Haret”, care expune azi sub numele de Vladi Alon și propune o temă pe cât de interesantă pe atât de ascunsă în mintea fiecăruia dintre noi.
Să vezi chipuri de oameni, paseri ori animale, să închipui realitate și sens în ceea ce este întâmplare,aleatoriu pur în formele din jur : copaci, țesături,garduri, rugini,moloz, putregaiuri, nori sau vopsele este, să recunoaștem, fascinant.
Nu degeaba scrie despre el astfel Katerina Koina, de la Departamentului de Teoria și Istoria Artei, Școala de Arte Plastice din Atena „Fotografia lui Vladi Alon dezvăluie o lume secretă, o lume a formelor ascunse care se trag din pete, resturi ruginite, trunchiuri de copaci, ziduri de ipsos, resturi de afișe rupte și texturi din lemn. Formele lor, familiare sau imaginare, sunt salvate în obiecte simple din viața de zi cu zi, cum ar fi cele pe care le-am observat când eram copii, când descoperim sau ne creăm propriile lumi particulare. Figuri feminine, figuri care arată ca opere de artă, puncte pe care trebuie să le unești pentru a recrea imaginile, constituie mitologia personală a artistului și intervenția lui în realitate. Spectatorul are parte de o dublă provocare: să dea viață gândurilor pe care vârsta adultă le dă la o parte și să redescopere jocul lumilor fantastice și al ființelor imaginare.”
Cer iertare pentru citatul lung dar este atât de potrivit pentru descrierea lumii fotografiei lui Vladi Alon: e o lume descoperită de el? Închipuită? E o lume la granița dintre real și imaginar, a căutării cu orice chip a înțelesurilor ascunse?
Expoziția se cheamă ”Pareidolia”, de un termen folosit mai rar .
Pareidoliaînseamnă tendința de a interpreta un stimul vag ca fiind ceva cunoscut de cel care observă, cum ar fi formele ce apar în nori, fețele ce par a apărea în obiecte neînsuflețite sau modele abstracte.Termenul vine din greacă,și a fost introdus prin lumea culturală germană chiar prin 1866 de Karl Ludwig Kahlbaum în cartea lui „On Delusion of the Senses”.
Cert e că științific, medical ori fotografic, haideți să recunoaștem, toți observăm o pată de cerneală sau de vin care ne evocă o formă comună,ne duce cu gândul la ceva, sau un nor pe cer,urmărit melancolic în copilărie și care părea o corabie fantastică..
Rămâne în memoria tuturor acea fotografie captată de sonda Viking pe suprafața Planetei Roșii, denumită în toată lumea The ”Face of Mars”imagine de-a dreptul halucinantă a unui ”chip” și care a înflăcărat imaginațiile la nivel planetar.
Pe această stradă intră fotograful Vladi Alon în expoziția lui de la reprezentanța Icr Tel Aviv ( curatori ai expoziției Maria Minerva Roșca și Andreea Shemesh ) moment care completează o carieră interesantă, ce include participarea la expoziții individuale și de grup, organizate și găzduite de importante instituții de cultură din Israel, precum Teatrul Habima (2017), Teatrul din Ierusalim (2003 și 2005), Muzeul din Yaffo (2006), Galeria Municipală din Herzlya (2019)ș.a.
Poet în felul lui, Vladi Alon ne-a marcat memoria prin umbrele de pe zidurile Ierusalimului, împietrirea hieratică a unui pește ciudat, prin formele fantastice ale unor animale marine sau fruza de cactus ce pare un chip de femeie îndurerată. Nimic nu e numai ce e, orice poate fi și altceva și un amestec subtil între ce e și ce se conturează în lumea noastră este trambulina spre arta lui fotografică.
Crezurile sale artistice se regăsesc în câteva citate faimoase din Antoine de Saint Exupery( „cu adevărat nu poți vedea decât cu inima… esenţialul este invizibil pentru ochi” și Anais Nin – „nu vedem lucrurile așa cum sunt ele, ci așa cum suntem noi”.https://leviathan.ro/emotie-si-inchipuire-fotografiile-lui-vladi-alon-din-expozitia-pareidolia-articol-de-cleopatra-lorintiu/
Atât. Fotografia se cere văzută, nu explicată.