Îmi place cum face Dumitru Onișor dintr-o evocare obișnuită, scrisă de mine și ilustrată cu un manuscris, așa, o pepită, o revelație, o poveste cu
Prin sinagogi și grădinile amintirii : plasticiana Beverley-Jane Stewart În continua mea căutare a celor care prețuiesc trecutul și pun o parte din viața
Din decorul cu zaharicale al zilei de ianuarie, arunc o privire către ultima fotografie făcută cu familiile Askenasy și Nelersa, la țărm de Mediterana,îniante de
Cum anul se sfârșește, n-aș vrea să trec în următorul fără să notez aici emoția pe care am simțit-o primind aceste fotografii făcute de prietenul
Cain ucide din nou* În ce lume violentă trăim! Și cum ajungem să ne obișnuim cu asta, vrând nevrând, tolerând agresiunea, moartea, urâtul, dezumanizarea. Într-un
Fă Rai din ce ai : Suly Bornstein Wolff Cu o biografie densă, de cetățean al lumii, cu afinități în leagănul Europei de
Gudrun Morel:Pictura în slujba toleranţei, îngăduinţei, spiritului confratern* (la foarte puțin timp după ce am așezat pe blog acest text, Gudrun Morel s-a stins la
Recenta ediție a podcastului Avangarda cu Ionuț Vulpescu m-a răvășit, emoționat, tulburat,toate la un loc. Cu fiul lui Iosif Sava, Edward Sava un newyorkez excepțional,
O nadă celestă Încerc să deslușesc rostul alăturării acestui Prolog, poemelor din această carte.* ”Rostul ”e probabil imprecis spus. S-ar putea foarte bine să
Sunt oameni pe care îi simți imediat, te cuceresc instantaneu, cumva, magnetic, și care te adoptă de îndată drept prieten și eu nu știu să