Cum se îmblânzeşte privirea spre trecut

Situat în partea de sud est a Parisului, Palatul Porţii Aurite (Palais de la Porte Dorée) adăposteşte din 2012 Muzeul de istorie al imigraţiei. Un muzeu despre care se ştie mai puţin dar prin care măcar odată fiecare călător ar trebui să treacă. Povestea lui îi priveşte pe toţi, ne priveşte pe toţi, căci este o lecţie despre trecut atât de bine povestită şi pusă în valoare printr-o idee muzeală de anvergură.
De multe ori ne este greu să privim spre trecut cu obiectivitate. De multe ori el, trecutul, mai cu seamă trecutul unui popor, al unei naţiuni este subiect de discuţie controversată. Nu odată apar tentative de reinterpretare, uneori de exagerare alteori de diminuare a importanţei unor evenimente, a unor lideri, a unor situaţii. De aceea e interesant să observăm cum îşi evaluează şi alţii trecutul, cum îl reevaluează atunci când este cazul. Când roata istoriei se mişcă. „Muzeul de istorie al imigraţiei” din Paris e un astfel de exemplu şi vă propun să-l descoperim.
Situat în partea de sud est a Parisului, Palatul Porţii Aurite (Palais de la Porte Dorée) adăposteşte din 2012 Muzeul de istorie al imigraţiei. Un muzeu despre care se ştie mai puţin dar prin care măcar odată fiecare călător ar trebui să treacă. Povestea lui îi priveşte pe toţi, ne priveşte pe toţi, căci este o lecţie despre trecut atât de bine povestită şi pusă în valoare printr-o idee muzeală de anvergură.
E un monument unic şi în acelaşi timp o mărturie emblematică despre perioada istoriei coloniale dar şi a imigraţiei.
Într-un fel, o fostă mare putere colonială face pace cu trecutul său, recunoscând unele lucruri şi acceptând ieşirea din umbră a unor istorii, a unor chipuri.
Să ne reamintim că în 1931 a avut loc la Paris Expoziţia Colonială Internaţională, un eveniment al timpului care punea în evidenţă „reuşitele„ marilor imperii coloniale ale momentului. Această expoziţie internaţională era găzduită pe un spaţiu enorm în zona estică pariziană, pe vremea aceea lăsată oarecum în paragină. Pavilioane diferite erau consacrate diverselor ţări şi totul urma să culmineze cu acest palat construit în stilul epocii. Palatul a adăpostit o vreme exponate muzeale reprezentând artele orientale mai ales (multe din ele au fost mutate ulterior la Muzeul Branly) iar din 2012 a fost cumva revalorizat prin înfiinţarea acestui muzeu al imigraţiei.
Cel care aruncă o lumină asupra perioadei coloniale, asupra decolonizării, a neocolonialismului şi a actualei etape, cea pe care ne este greu să o etichetăm în vreun fel. Cert este că legăturile ţării (fost imperiu colonial) cu fostele colonii rămân legături puternice: prin limbă, obiceiuri, istorie dar şi metisare. Vreme de ani de zile s-a vorbit foarte puţin despre acea expoziţie din 1931, derulată între cele două războaie şi în care marile puteri interbelice exhibau reuşitele lor coloniale. Ea a fost imaginată sub indicaţiile arhitectului Albert Laprade iar bazorelieful Palatului a fost sculptat de Alfred Janniot (1889-1969).
O cronologie bine întocmită acompaniază vizitatorul care află mereu lucruri noi: de la imigraţia italienilor, a spaniolilor, a portughezilor la cea a arabilor sau ruşilor, a esticilor europeni şi a africanilor.
Mari personalităţi din toate domeniile (de la oameni de ştiinţă la jurnalişti, de la scriitori la muzicieni, medici, actori) sunt prezentate într-un şir de amintiri scurte, evocări lapidare dar care punctează bogăţia intelectuală uriaşă care i-a revenit Franţei (Terre d’accueil) de-a lungul vremii. De la Chopin la Offenbach, de la Marie Curie la Charles Aznavour, de la Brâncuşi la Eugen Ionesco, de la Capra la Costa Gavras ei bine sunt mii, zeci de mii, sute de mii de posibile nume, celebre sau nu, oameni care s-au integrat în uriaşul cor.
Parcursul vizitei îi oferă vizitatorului cheile necesare pentru înţelegerea unei realităţi istorice dar şi a unei mentalităţi.Românii şi turcii sunt pomeniţi pe ici pe colo în desfăşurarea muzeului. Brâncuşi şi Eugen Ionescu, inconturnabili, iar în contemporaneitate Mircea Cantor este cel care ne reprezintă cu o instalaţie foarte interesantă, subtilă şi poetică. Muzeul istoriei imigraţiei este o lecţie de istorie asumată cu deplină responsabilitate din care avem ce învăţa….

http://zamanromania.ro/stiri/cum-se-imblanzeste-privirea-spre-trecut/