Fetita care eram
Despre povestea unei cărți, a unui timp, a literaturii pentru copii, despre nostalgie și prietenie.
Totul pornește astăzi de la Facebook și faptul că cineva ( doamna Ionela Gavriliu) a scris ceva care m-a tulburat foarte. A scris : ” Am adorat cartea asta.”
A fost cel mai frumos cadou.
(un dialog între Irina Airinei și Cleopatra Lorințiu la reeditarea cărții Fetița care eram)
Irina Airinei : Înainte de toate te-aș întreba care a fost cel mai frumos moment din viața ta, în ultima perioadă ?
Cleopatra Lorințiu : Cel mai frumos moment a fost acela în care am văzut pe Facebook un comentariu așezat sub aunțul editurii Universul Academic, scris de cineva total necunoscut mie, doamna Ionela Gavriliu, după reeditarea cărții ”Fetița care eram” .Cineva care scria atât ”Am adorat cartea asta”.
I.A. Dar multă lume te felicitase și te alintase pentru reeditare. Chiar și eu ! Mă simt nedreptățită. Ana Iorga îți dedicase emisiuni pe un canal de televiziune foarte frecventat, i-ai pus o frază spusă de ea odinioară dintr-o emisiune ”Cărțile vieții mele”, pe coperta a patra a reeditării, Diana Soare a scris ceva remarcabil , nu te plânge că nu ai fost luată în seamă.
C.L.Nu mă plâng, sunt recunoscătoare cititorilor mei, chiar și aceia care obligați de includerea unor texte în programele școlare, în manuale și caietele acelea de referate ( care nu existau pe când eu eram școlăriță) au ajuns măcar fragmentar la carte. De altfel literatura pentru copii a fost o dorință a mea de vreo 25 de ani, după care mi-am dat seama că sunt confuză în privința termenului și am abandonat.
I.A.Cum adică ”confuză”? Dar ce e în defintitiv ”literatura pentru copii”? Ce e sintagma asta ? Dincolo de o Secție din breasla Uniunii Scriitorilor confruntată cu mari probleme mai degrabă cu iz sindical.
C.L.Nu sunt membră a acestei secții din USR, eu intrasesem în Uniune mai înainte, în 1980, sunt în Secția poezie. Întrebarea ta e interesantă, răspunsul are însă nevoie de câteva clarificări.
A existat mereu o literatură pentru copii: poveștile,basmele,legendele populare s-au tot transmis prin generații, apoi treptat treptat autorii au început să scrie fie pentru copii fie despre copilărie. Un soi de amalgam. Oare Singur pe lume de Hector Malot, prima carte pe care mi-a citit-o mama la Anieș, și pe care am învățat eu literele și să citesc, e o carte ”pentru copii”? Nu aș fi sigură de un răspuns pozitiv. Jack de Alphone Daudet, tot Andersen , Nils Holgerson al Selmei Lagerloff, Tom Sawyer și Huckleberry Finn, genialul Mark Twain, Dickens, ca sa nu mai vorbim de ”Alice în Țara Minunilor” a lui Lewis Caroll .
Aș zice doar că sunt cărți care pot fi citite și de copii.
Sigur că trebuie să facem acea diferențiere între poezioarele sau prozele scrise în scop educativ, de care e plină lumea și a fost, asemeni, și literatura română.
Necazul e că din pricina acestor exerciții de multe ori pseudo-literare, au fost băgate într-o categorie ”inferioară” și oricum neglijată total de critica literară (aceea care stă la o catedră nevăzută și dă note…) majoritatea cărților din așa zisa literatură pentru copii.
Da la noi, din literatura postbelică au scris ca să zic așa ”pentru copii ” foarte mulți autori : de la genialul Mihail Sadoveanu și uluitorul Tudor Arghezi la generațiile următoare: Sorescu, Nichita,Blandiana, Constanța Buzea, Tomozei, Andrițoiu, Silvia Kerim,Daniela Crăsnaru, Passionaria Stoicescu,Constantin Chiriță,Tudor Vasiliu,Nicuță Tănase,Ion Ochinciuc, Sântimbreanu,Gica Iuteș, SoniaLarian,Dumitru M.Ion, toți cei care au vrut preț de o clipă să se copilărească și bine au făcut.
În același timp, cărți care explorează copilăria, ca univers uluitor, cărți care pot fi citite de oricine nu sunt așa de multe.
Să facem paralele.
Iată de pildă Fermina Marquez a lui Valery Larbaud sau Cărarea pierdută a lui Fournier … Noi o avem pe Otilia Cazimir cu A murit Luchi, expediată cu cruzime minimalizatoare, în două vorbe, de aprigul G.Călinescu în a sa monumentală Istorie…
La francezi, autorii care au scris despre și pentru copii sunt pe piedestal, iubiți, citiți, evocați. La noi nu.
Sunt multe cărți cu adevărat remarcabile în literatura noastră contemporană și autorii lor, în mare parte trimiși, în amintire din pricina unor obiceiuri tâmpite așa zis educaționale și pedagogice ale vremii…
C.L. Da, era un fel de joc de-a șoarecele și pisica, așa încât până la urmă să poți publica ce vrei. Totuși, pot spune că redactorii de carte de la Editura Ion Creangă ( mă refer finele anilor 70 si anii optzeci, cei pe care îi cunosc eu din experiența mea) erau, în mare , complicii autorilor, nu am prea avut probleme cu refacerile, rescrierile, scosul de cuvinte…
I.A. Asta până la ”Fetița care eram”.
Ce poveste a avut si cartea asta! În viața ta cam totul se transformă în poveste… Deci pentru tine perioada post revoluționara a început cu topirea integrală a acestui tiraj. Se poate să fi fost și vreo antipatie personală la mijloc… Eu am văzut cartea si am observat că nu există absolut nici o diferență de text între acea carte topită și cea care avea să apară după revoluție.
- Exact.Cea mai dezamagită a fost Ica Țaralungă, care adorase cartea și făcuse desene delicioase: acela în care fetița se ascunde sub masa de la țară , și stă acolo speriată printre faldurile de cârpă în timpul cinei adulților ca să nu fie văzută îmbrăcată mai ponosit, cu un trening uzat, devenise un motiv de zâmbet pentru mulți…Și Ica Țarălungă s-a întâlnit cu un domn redactor, pe care îl știa de la Apimondia unde colaboraseră, îl chema Bodolea Sorin și era la editura Intact, privată ..așa că am avut noroc, fără această conjuctura eu singură nu aș fi publicat cartea , nefiind o persoana perseverentă și luptătoare. Cred ca ai văzut ..La reeditarea din acest an, daca nu ai fi fost tu să faci legatura cu Universul Academic, aceasta carte nu ar fi apărut… I.A. E curios că spui asta … ai publicat atâtea cărți.Îmi aduc aminte ce succes ai avut in Republica Moldova când ați lansat cartea la Chișinău ,în 1992, împreună cu Spiridon Vangheli, miticul autor al Ispărvilor lui Guguță… C.L. Așa e,ne-a sprijinit secția pentru copii a Bibliotecii Metropolitane Mihai Sadoveanu atunci, dar lumea s-a schimbat, editurile merg din câte am văzut acum după alte criterii și sincer, mi se pare că îi rămâne autorului sarcina de a bate la uși și chiar de a explica cine e … Înainte ne sunau redactorii de carte să ne ceară povestiri sau cărți… mare diferență.
I.A.Observ că vorbești cu tandrețe si recunoștință despre redactori, am mai observat asta și cind m-am ocupat de cărțile pentru copii ale Mariei Găitan Mozes…
C.L.E normal: fără sprijinul și chiar perseverența unor redactori de la reviste precum Lidia Novac, Emilia Căldăraru, Mihaela Monoranu, Ovidiu Zotta, Petre Ghelmez,Gica Iuteș sau de la edituri precum Gh.D.Vasile( și el fusese student la celebra Școală de literatură Mihai Eminescu) eu pot spune că aceste cărți nu ar fi existat. Așa ferfenițite cum sunt ele acum, prin bibliotecile țării… Țin minte că Libeluliana cartea mea de povestiri din 1979 ilustrată sublim de Elena Boariu, ( nu e un epitet aruncat la întâmplare!) avea atunci un tiraj de zeci de mii de exemplare. I.A. Deci spre ce se îndreaptă literatura pentru copii acum? C.L. Spre un gen de literatură de aventură și fantastic, cu tot felul de preluări, aluzii, pastișe după poveștile vechi, din legende, din basme, topite în creuzete foarte performante de work shop literar și care au nevoie până la urmă de suportul cinematografic. Mă tem că superbele descrieri și stările de suflet din literatura de până acum nu își mai au locul. Succesul planetar al doamnei britanice J.K.Rowling cu lumea vrăjitoriilor adorate de copii și adolescenți, ne demonstrează doar că în continuare e nevoie de acest gen. Clive Staples Lewis autorul Poveștilor Narniei (1898-1963) era bun prieten cu John Ronald Reuel Tolkin autorul celebrului roman ”Stăpânul inelelor.” Amândoi au fost profesori de literatură la Universitatea din Oxford și sufletul grupului literar The Inklings -erau entuziaști literari ce prețuiau valoarea narațiunii în ficțiune și care încurajau scrierea de opere fantastice. Deci asistăm la succesul mondial uriaș al unui mic grup literar, devenit mitic, pasionați autori de fantastic care se întâlneau într-un bar. Sper doar, sincer, că acest gen și modă, nu vor distruge alte teme și idei din literatura citită și de copii și preadolescenți. Și că generațiile care vor veni vor avea încă disponibilitatea de a nu arunca la coș literatura care nu devine film tip rețetă holywodiană sau disney, ceea ce încă nu e sigur. I.A. Știi că la capătul unor interviuri de acest gen, căci de fapt vorbim despre ”Fetița care eram” reeditată autorul e rugat să vorbească despre proiecte. C.L. Nu, nu urmează nici un proiect. Sigur că mi-ar place să văd reeditate celelalte cărți ale mele pentru copii, Libeluliada, Exerciții de vacanță, Un ghem de vise și mai ales Vârsta de aur, traducerea mea din Kenneth Grahame la care am muncit enorm ( e autorul Vântului prin sălcii dacă țineți minte)…Dar de scris pentru copii nu voi mai scrie nici măcar pentru a-mi încânta nepoțica Eliza. Pentru că știu că e un timp pentru toate iar timpul acesta, al inocenței, al nostalgiei blânde, al farmecului glumeț, al bucuriei vieții, pentru mine, a trecut.
Fetița care eram, editura Universul Academic, 2020ediția a doua
Un scurt fragment din cartea “Fetița care eram” :
De dragul tău
De dragul tău aş scrie o poveste nemaivăzută şi nemaiauzită ,întâmplată la o margine de mare, pe o epavă de bric, printre alge lucioase şi crabi care-şi găsesc culcuş într-o cală ruginită.
De dragul tău aş însufleţi caii din păretar, i-aş lăsa să alerge prin deşert sub clar de lună, cărând sabine învelite în văluri albe duse de răpitori cu ochi lucitori,înarmaţi până-n dinţi.
De dragul tău aş lăsa gladiolele roşii să crească, să crească şi fiecare floare aş închiria-o unui prinţişor pitic sau unei dulci maimuţici,iar seara i-aş pune să danseze pe masa acoperită cu satin roz.
Aş lăsa notele să fugă din portativ , aş lăsa plantele să iasă din ierbar şi albinele din stupina unchiului Nicolae Ilieşiu , care,de fapt nici nu ne e unchi de-adevăratelea dar e dintr-un sat cu bunicul nostru şi l-a cunoscut pe bunicul nostru şi-atunci nu merită să-i zicem unchi?
De dragul tău , copil cu ochii vii în care se scaldă o lacrimă de ghiduşie şi-aun fir de tristeţe ascunsă, copil care alergi pe un peron după un tren care pleacă deşi ştii prea bine că n-o să-l ajungi, fluturând o batistă murdară de afine coapte, de dragul tău aş ţine vacanţa cu mâinile amândouă, aş ţine-o cu putere să mai stea, să mai stea.
De dragul tău aş lăsa cântecele să zboare libere ca paserile, aş găsi câte-un gând fermecat în fiecare sâmbure de piersică, aş face în fiecare zi cartofi prăjiţi.
Aş lăsa bărcuţele din hârtie să ducă pe ape poveşti minunate, literele de cerneală să se dizolve într-o amestecătură albastră care te-ar face să râzi.
De dragul tău m-aş ascunde într-o carte din bibliotecă şi-aş aştepta acolo cuminte să mă găseşti, şi tu vei citi, vei citi, vei citi carte după carte, raft după raft şi într-o bună zi mă vei găsi şi pe mine pitită după vreun tom cu scoarţe uzate, vei şterge praful cu dosul mâinii şi mă vei privi cu ochii tăi vii şi în care se scaldă o lacrimă de ghiduşie şi-un fir de tristeţe,dar eu voi fi atunci tare bătrână…
Fapt divers: Cunoscuta autoare de programe de televiziune Ana Iorga, și-a exptimat într-o emisiune ,preferința pentru cartea ”Fetița care eram ” de Cleopatra Lorințiu.
”Pe Ana Iorga o vedem în fiecare dimineaţă la Antena 3 la rubrica “Pe cuvânt”. Cu ajutorul ei învaţăm să iubim din nou limba română. Poate nu ştiaţi, dar Ana este doctor în Lingvistică şi a studiat la Paris. Cuvintele sunt marea ei dragoste, iar cititul este o pasiune importantă.Oana Portase a stat de vorbă cu Ana şi a aflat care sunt cărţile ei preferate.În topul cărţilor sale de suflet este cea scrisă de Cleopatra Lorinţiu, “Fetiţa care eram”. ”Este o autoare româncă, jurnalistă, foarte talentată după părerea mea. E o carte apărută în anii ’80, anii copilăriei noastre, cu mari complicaţii”, spune Ana Iorga.