Pagina „Manole Filitti” în limba română , conţine:

 1. transcrierea unei confesiuni tv făcută de Manole Filitti în 1997,în emisiunea „Casele au amintiri” în Palatul Cantacuzino

  2.fragment din evocarea scrisă de Cleopatra Lorintiu în cartea „O lumină suplimentară”

  3.fragmente din dialogul cu sotia sa, istoricul Georgeta Penelea -Filitti,(transcriere  după emisiunea „Atât de luminos…” documentar postum realizat de Cleopatra Lorinţiu la TVR Cinema , publicată în cartea „O lumină suplimentară” editura Muzeum 2002, Bucureşti)

  4.fragment din dialogul Cleopatra Lorinţiu cu Manole Filitti, filmat în Palatul Cantacuzino, (Casa cu lei) şi  considerat ultimul  său interviu tv.

                         1.Fragmente din confesiunea luiManole Filitti în emisiunea tv „Casele au amintiri „

         Asumarea unei biografii Manole Filitti            ( textul extras dintr-un film de Cleopatra Lorintiu)

 Ziua de azi este foarte emoţionantă pentru mine şi sunt sigur că o să mă înţelegeţi. Pentru faptul că am 86 de ani şi ceea ce voi încerca să vă povestesc se întîmpla cu circa 81 de ani în urmă. Eram copil de 5 ani, sora mea era mai în vîrstă decît mine ,avea 8 ani şi se mai aflau în Palatul Cantacuzino şi în anexe o serie întreagă de copii ai căror părinţi nu mai erau în Bucureşti.Taţii erau pe front, mamele la moşii iar copiii se aciuaseră pe aici. Eram instruiţi de nişte englezoaice, că aşa se purta pe atunci, care se ocupau de creşterea noastră. Suntem legaţi de ele prin cîteva lucruri bune dar şi o serie de lucruri care ne supărau pe atuncea, căci ne impuneau o disciplină englezească destul de neplăcută pentru copii. Între ale lucruri pe care le făceam aici, lăsînd la o parte joaca firească, soţia Nababului, tante Catrine cum îi spuneam , care a fost şi naşa mea, a organizat aicea nişte cursuri şi în sala mare se afla o tablă mare, neagră şi erau o serie de profesori care veneau şi predau fel de fel de lecţii ,copiilor. Pot să-mi amintesc aproape pe toţi cei ce erau pe atunci în preajma mea dar între timp au murit căci au trecut , cum vă spusei , optzecişi ceva de ani. Tante Catrine, cum îi spuneam, era o femeie cu alură, o blîndeţe în mişcări, în privire, un fel de a vorbi cu copiii care pe noi ne încînta. De obicei copiii, nu-i iubesc pe bătrîni, nu se simt bine în preajma lor dar ea avea un farmec care ne cucerea.

Şi mai era ceva de care nu-mi dădeam seama atunci dar apoi am înţeles. Toate cucoanele astea erau cultivate, erau nişte enciclopedii. Au trecut anii şi am avut nevoie de informaţii, de cunoştinţe. Ei bine, ne duceam la aceste bătrîne care erau dicţionare şi aveau o memorie fenomenală, vorbeau fluent toate limbile de mare circulaţie, citeau foarte mult. Ce am învăţat eu de la ele şi cît am stat la şcoală era acest învăţămînt al scrierii corespondenţei.

Mic erai dar trebuia să-i scrii mamei sau bunicilor, corespondenţa aceasta care cu timpul s-a pierdut. Ei bine, această tante Catrine ne-a obligat să scrim şi ea ne controla scrisorile. Primeam şi răspunsuri pentru că şi tata ne răspundea…Aşa era uzul atunci , uzul acesta , al corespondenţei…,,

               2.fragment din evocarea scrisă de Cleopatra Lorintiu în cartea „O lumină suplimentară”  .

          Aşa am început rememorarea lui Manole Filitti, cu un fragment din amintirile lui, destăinuiri dintr-o dimineaţă de filmare într-o sală a Palatului Cantacuzino, vestita Casă cu lei de pe Calea Victoriei. Destăinuiri despre o lume apusă, trecută, rămasă în amintire, o lume cu valorile şi caratele ei. Dar oricît de valoroasă ar fi fost această lume, nu pot să nu spun că Manole Filitti era în felul său unic. Nu pot spune că la mijloc era vorba doar de cultură, de distincţie, de maniere. Ci de un fel de a fi extrem de blînd, delicatun fel de umanism luminat, o superioritate de mare rafinament şi complet neostentativă, un fel tonic de a fi, dorind să-i bucure pe ceilalţi , ascunzîndu-şi durerile fizice care, înţeleg abia acum, erau atunci de-a dreptul insuportabile. Zic, rememorare, pentru că primele emisiuni despre lumea care-i fusese familiară şi pe care o cunoştea atît de bine, lumea începutului de secol, am apucat să le difuzez şi în timpul vieţii sale După ce a trecut în lumea celor drepţi, de comun acord cu soţia sa, am alcătuit o rememorare în seria de emisiuni ,,O lume şi farmecul ei,, evocare pe care am numit-o ,,Atît de luminos…,, fiindcă aşa a fost şi a rămas Manole Filittti în amintirea mea. Luminos. Iată spicuiri din comentariile acelei emisiuni şi din interviul pe care doamna Filitti mi l-a acordat, chiar în casa lor ,aşezată aproape de Grădina Icoanei, lîngă Biserică…

M-a frapat la Manole Filitti lumina lui interioară, forţa bunătăţii sale, un fel de a fi care era al boierului adevărat, de viţă veche, delicat şi înţelept, martor al unei istorii trăite, desăvîrşit cunoscător al poveştilor şi vremurilor trecute. Această înregistrare realizată în Palatul Cantacuzino, de care dînsul îşi amintea ca de locul unde copilărise, mi-a rămas pe o casetă, mult după ce emisiunea pentru care îi cerusem sprijinul , se difuzase.          Azi, evocîndu-l cu ajutorul soţiei sale , ea însăşi istoric reputat în casa Filitti de lîngă Grădina Icoanei, unde îi vizitam fermecată de vălul inconfundabilelor evocări şi rememorări ,personalitatea lui Manole Filitti ,se compune încet- încet.

              3. Povestea unei familii

     (fragmente din dialogul cu sotia sa, istoricul Georgeta Penelea Filitti,(transcriere  după emisiunea „Atât de luminos…” portret postum realizat de Cleopatra Lorinţiu la TVR Cinema , publicată în cartea „O lumină suplimentară” editura Muzeum 2002, Bucureşti)

– Fără nici o îndoială, familia, descendenţa şi-au pus amprenta pe felul de a fi al soţului dvs. Casa este plină de amintiri, portrete de familie, tablouri, obiecte amintitoare.Vorbiţi-ne puţin despre această vestită spiţă boierească.

Georgeta Penelea Filitti : Manole Filitti coboară dintr-o familie originară din Epir şi atestată documentar în secolul al XVII-lea. Aceşti Filiţi sunt atestaţi în zona Yanina Podgoriani Ziţa. Şi unul dintre cei mai însemnaţi membri ai ei este un călugăr, Dositei, care pleacă de la Ziţa, şi ajunge în Ţara Romînească. Fiind episcop de Buzău şi pe urmă ajungînd mitropolit al ţării. Este, la sfîrşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui următor o perioadă de mari frămîntări pentru Ţara Romînească iar el se află în prim planul scenei politice. Alături de Dositei , apare în această familie (căci el avea să tragă după sine o serie de nepoţi!) cum ar fi alt episcop de Buzău,Constandie,cel care ctitoreşte biserica Sf. Dumitru din Bucureşti , o rectitoreşte pentru că de fapt era o biserică făcută de familiaBălăceanu, dărîmată şi pe urmă refăcută de Constandi, dar nu e vorba numai de el ci şi de doi doctori faimoşi ,Silvestru şi Constantin. Aceştia sunt pe la 1820 ,1830 doctorii în vogă ai Bucureştilor , de altfel sunt şi subiectul unor piese destul de ironice, de muşcătoare în legătură cu ştiinţa lor . Şi totuşi, trebuie să recunoaşte, că acest Silvestru este cel care avea să aducă vaccinul antivariolic în Ţara Romînească şi mai ales cultura cartofului.El avea la Căţelu o fermă şi bucureştenii se duceau să privească aceşti tuberculi , aceste legume încă necunoscute ,şi să se minuneze de ele. Dar doctorii Filitti au stăruit foarte mult şi pînă la urmă consumul de cartofi în Ţara Romanească a devenit o realitate.

Pe linia directă ascendentă a lui Manole ar mai fi de pomenit bunicul lui care a fost aghiotantul lui Vodă Cuza şi apoi al Principelui şi domnitorului Carol I. Tatăl lui este cunoscutul istoric Ion Filitti ,unul dintre puţinii reprezentanţi ai acestei meserii a cătrui operă nu a suferit o uzură morală. Ion Filitti întruchipa această fericită îngemănare a unei rigori şi a unui aticism,. Aş zice, acel spirit de mare disciplină şi în acelaşi timp de mare frumuseţe, care este propriu grecilor , cu o educaţie foarte îngrijită , dobîndită în Franţa.Diplomat, istoric, academician la 34 de ani, istoric, Filitti s-a implicat şi în politică. El a fost să fie conservator şi filogerman în timpul primului război mondial şi această opţiune i-a marcat negativ cariera;

-A suferit mult de pe urma opţiunii sale şi mai ales a faptului că nu s-a dezis de ea. 

– Da, aceasta i-a atras foarte multe animozităţi şi chiar o pedeapsă care a durat întreaga viaţă. El n-a putut să devină academician plin niciodată. Nu i-a fost iertată această orientare filogermană care trebuie înţeleasă însă ca o opţiune menită să ferească Romania de o alianţă cu Rusia căci în momentul cînd s-a optat pentru ţările aliate, asta însemna automat şi o alianţă cu Rusia, ţară care mai totdeauna ne fusese potrivnică. Ion Filitti este şi întemeietorul Societăţii de Heraldică şi genealogie şi a fost primul ei preşedinte.De altfel, alături de Emanoil Hagimoscu şi de George Florescu a fost unul dintre stîlpii acestor discipline care, iată, în ultimii ani au căpătat din nou strălucire.

-Ne-aţi vorbit despre familia din partea tatălui. Care este descendenţa pe linia maternă?

– O asendenţă la fel de ilustră. El descinde din lungul şir al marilor bani ai Ţării Romîneşti, Dimitrie, Mihai, Gheorghe şi iar Mihai. Din familia Ghica. O mătuşă a lui este cunoscuta scriitoare Dora d’Istriasau Elena Ghica. Unul dintre unchi era domnul Ţării Romîneşti, Alexandru Ghica. Poate că această descendentă a familiei Ghica care nu şi-a spus niciodată prinţesă pentru că antecesorii direcţi nu au domnit ci numai colateralii lorm, această femeie, contrar aşteptărilor nu s-a manifestat niciodată ca un om foarte rigid, foarte retras sau distant. Dimpotrivă. Sanda Ghica , prin excelenţă a iubit pămîntul, viaţa la ţară. Aşa se face că în timpul,primului război mondial a stat la moşia de lîngă Iaşi iar pe urmă s-a retras ani de zile preferînd Alexenii de Ialomiţa plăcerilor şi comodităţilor bucureştenilor.

                                                  „Capabil să depăşească atîtea cumpene”

Produsul unei mari familii a fost acest spirit luminos şi profund pozitiv, capabil să depăşească cumpenele unui secol cu atîtea nedreptăţi şi convulsii. Esenţa vieţii sale a fost demnitatea .Felul său de a fi a fost generos şi înţelept. Răscolind astăzi printre amintiri, pagini de arhivă, fotografii , manuscrise , o viaţă întreagă se relevă cu bucuriile şi înălţările ei, cu puterea de a rezista şi de a se adapta, cu aspiraţia de a mai da lucrurilor o şansă, cum e şi încercarea lui Manole Filittti din ultimii ani ai vieţii sale ca alături de cîţiva prieteni mai vechi să refacă Jokey Clubul. Materializarea faptului că boierimea romînească odinioară creştea şi iubea caii. Dar cine a fost Manole Filittti cel care a însoţit aproape un secol romînesc, a trăit pătimaş şi nuanţat, dominînd vremile cu seninătate?

–Georgeta Penela Filitti : Manole Filitti s-a născut în ultimii ani ai ceea ce s-a numit la noi şi în întreaga Europă ,,la belle epoque,, .

     A fost o vreme, un timp extraordinar pe care din păcate nu-l putem privi acum decît ca istorie. Se naşte într-o familie bogată care datorită îndestulării, a traiului bun pe care-l aveau în cadrul acestor splendide case de pe şoseaua Kisselef sau de pe Calea Victoriei , s-au simţit totdeauna datori să restituie aceste avantaje printr-o foarte bună şi serioasă pregătire. Iată de ce acest Manole Filitti cît şi fratele lui au căpătat o educaţie foarte îngrijită şi din jurnalul tatălui săi, Ion Filitti se vede la ce erau îndatoraţi aceşti tineri. Avea 16 ani, era elev la Liceul „Dimitrie Cantemir „şi făcea prelegeri foarte savante pe teme de istorie. Pe urmă, peste ani, cînd şi-a regăsit aceste prelegeri a scris destul de dezabuzat pe coperta lor că s-a ales praful de ele.

Eu nu cred că s-a ales praful, pentru că nu erau destinate spre a fi publicatea fi comentate, a deveni elemente de studiu ci pur şi simplu au contribuit la formarea lui ca om. Studiile pe care le-a făcut , de drept şi de economie, l-au orientat foarte de tînăr spre ceva ce-l îndreptăţea să fie numit ,, un tînăr de viitor,, şi anume a început să lucreze în cadrul unui holding internaţional, Unilever. De uleiuri şi grăsimi vegetale. Şi aşa se face că a administrat la un moment dat nişte proprietăţi ale Olgăi Sturza de lîngă Iaşi (de altfel răstimpul petrecut la Iaşi l-a marcat foarte serios ) şi apoi aici, la Bucureşti unde era la 32 de ani, directorul fabricii de uleiuri Phoenix.

 – Ştia să-şi atragă oamenii, s-ar spune că era un conducător înăscut, se pricepea la organizare, la ceea ce azi s-ar numi management. 

–Georgeta Penelea Filitti:  Cred că această calitate de director , de conducător al unui grup de oameni I se potrivea lui Manole ca o mănuşă. Era şi o provocare şi era şi revărsarea acestei nevoi de a ocroti, de a face bine. De a se îngriji de bunăstarea unei comunităţi-. Şi lucrul acesta eu însămi l-am perceput peste ani, după ce muncitorii care în 1945 îl scoseseră cu destulă violenţă pe uşa fabricii au revenit la noi acasă să-şi ceară scuze, să-i ierte domnul Manole Filitti că atunci crezuseră că dacă-l dau afară pe director ,le va fi mai bine. Nu le-a fost. . Această educaţie, această multitudine de lucruri pe care au ştiut să le facă, acest sentiment permanent al nevoii de inhibiţie, de a nu arăta celorlalţi decît anumite faţete ale personalităţii tale l-au ajutat pe Manole Filitti şi pe cei din generaţia lui să reziste. Pentru că această generaţie a avut parte de o încercare aproape supraomenească .Iar cîteva săptămîni în cîteva luni o întreagă clasă socială a fost redusă la neant. Toată această elită a spiritului a profesionalismului a bogăţiei, dacă vreţi, a încetat să mai existe. Mulţi dintre exponenţii ei au ajuns în puşcării.Alţii şi-au dus o existenţă chinuită. Şi dacă Manole a refuzat întotdeauna să evoce anii de puşcărie şi asta pentru că stătuse prea puţin doar trei ani în vreme ce rude şi prieteni petrecuseră cîte 12, 17 ani în puşcărie chiar dacă a stat în afara pereţilor materiali senzaţia de sufocare exista.

4.fragment din dialogul Cleopatrei  Lorinţiu cu Manole Filitti, filmat în Palatul Cantacuzino, (Casa cu lei)  si din interviul filmat in casa sa din Gradina Icoanei (resedinta familiei Filitti) şi  considerate ultimele  sale interviuri acordate .

„Am făcut facultatea de drept şi în paralel am fost funcţionar la banca Marmorosch Blank. Am trăit acolo o tragedie a falimentului acestei bănci care a tras după ea o serie de depunători care au fost ruinaţi. Director era atunci Manoilescu, care pentru mine a fost un om încîntător, care pe mine m-a cucerit pentru că în ideea că voi face o carieră de finanţe, de bancă, de economie politică n-am mers pe canalul dreptului, al avocaturii. Am făcut şi stagiul de avocat,am avut şi calitatea de avocat dar nu am fost avocat pledant. Eu am avut ideea să intru în această lume a finanţelor. Acum se foloseşte expresia finanţist…

    (… )Aici am stat. Unul din prietenii mei, (iată o legătură strînsă cu sportul), Miki Crisoveloni care-şi făcuse studiile în Anglia şi care a jucat rugby în clubul nostru, m-a întrebat nu vrei tu să lucrezi în grupul nostru Unilever ( grup care din cauza războiului trecuse sub dominaţie germană. Bineînţeles că am acceptat, am venit la uzină, am făcut turul şi apoi m-am dus la Viena la Hotel Imperial, cel mai şic din Viena şi acolo am cunoscut sediul societăţii, pe toţi conducătorii…

                  Scurt dialog cu Manole Filitti în Palatul Cantacuzino 

 

(Fragmentul care urmează, filmat în 1997 ni-l readuce pe Manole Filitti cu acea aură a farmecului şi bunătăţii. Un domn adevărat care povestea cu plăcere, cucerind asistenţa. El evoca trecutul cu căldura amintirii şi în faţa ochilor noştri desfăşura pînzele colorate ale unei vremi despre care am fi vrut să ştim tot mai multe. O făcea cu naturaleţe, fără morgă. Bucuros parcă de faptul că noi, cei mai tineri,privim spre timpul trecut căruia el îi fusese martor atent, luminat de duhul generozităţii , al încrederii în umanism, în prietenie. )

-Domnule Filitti, v-am văzut într-o fotografie în care sunteţi un nod de băieţel, înconjurat de nişte fetiţe. Cînd este făcută această fotografie? – Aveam pe vremea aceea 4 ani sigur eram cel mai tînăr şi astăzi, la fel de sigur, sunt cel mai în vîrstă…

– Sunteţi înconjurat de fetiţe. Cine sunt aceste fetiţe?Vă mai amintiţi?

– Toate după cîte ştiu eu au trecut .Dincolo. Una mai trăieşte, Alexandra Cantacuzino, născută Florescu, sora ei a fost tot atît frumoasă ca şi ea, a fost de nenumărate ori prin vîltoarea Bucureştiului, cu o mulţime de preocupări. Iar sora ei, Alexandra ,are 92 de ani şi povesteşte cu mult haz cum în timpul primului război mondial, potrivnice trupelor germane care intraseră în ţară, au ţîşnit din imobilul acesta, Palatul Cantacuzino, două fetiţe care au ieşit în faţa trupelor călări cu generalul Mackensen în frunte şi le-au oprit din marşul lor. Evident, oprirea a fost de cîteva secunde dar ele au spus: am oprit armatele germane din mersul lor. Socotesc că ideea acestei emisiuni este deosebit de valoroasă,pentru că tendinţa de a uita este tot mai mare. Aceste reamintiri sunt scumpe tuturor celor care iubesc Romania, trecutul ei, care iubesc clasa asta socială care a făcut lucruri frumoase şi bune de care beneficiem noi astăzi. (E vorba despre seria de emisiuni CASELE AU AMINTIRI, dedicata Palatului Cantacuzino care adaposteste astazi Muzeul George Enescu,desfăşurată la Televiziunea Romana în anul 1998,ulterior suspendată)

                        Fragmente din documentarul  „Atat de luminos” realizat la TVR Cinema

( Amintirile soţiei lui Manole Filitti, doamna Georgeta Penelea Filiti, reputat istoric , sincere şi pline de emoţie, sunt preţioase în compunerea profilului acestui om deosebit, prea puţin cunoscut, care a avut şansa să trăiască într-o lume deosebită şi a fost el însuşui un om deosebit.)

Georgeta Penelea Filitti: …A trăit intens, aş zice, aceşti ultimi 45 de ani de viaţă. Şi lucrul acesta reiese foarte clar şi din ceea ce a scris. Se cuvine să spun că în 1991 Jokey Clubul Romîn a fost reînfiinţat după ce în ultimele zile ale lui 1947 şi-a încetat în mod brutal activitatea.  Cleopatra Lorintiu:Poate printre meandrele acestei instituţii cu panaş , adevărată expresie a trufăşiei cum colorat spusese Manole Filtti , vom pătrunde altădată, tot într-o evocare a farmecului discret al boierimii romîneşti de odinioară. Să mai conturăm ceva din personalitatea soţului dvs. .

Georgeta Penelea Filitti:Nu trebuie înţels că Manole era un om perfect.Avea şi el slăbiciunile lui şi, dacă vreţi, adolescent fiind, a avut teribilismele lui . Iată-l de pildă la un dejun de Paşti, la mătuşa lui, Maria Cesianu, unde în mijlocul unei mese fastuoase se ridică şi spune că ,, sunt oameni în Bucureşti care n-au ce pune pe masă iar noi, boerii, ne îndestulăm cu acest exces de mîncare.,, Mătuşa lui l-a privit cu ochi furioşi şi n-a spus decît: Ieşi afară!Nimeni n-a îndrăznit să-l reţină de Manole. Sigur, era un teribilism adolescentin. Dar era şi o curiozitate, un interes pentru ceea ce se întîmpla în jurul lui.

Cleopatra Lorintiu : Totusi ,aveau sansa de a avea parte de o educaţie deosebită…

Georgeta Penelea Filitti :Educaţia lui Manole nu este un caz unic, el făcînd parte din acea clasă socială care datorită modului în care a fost îndrumată a reuşit să reziste în condiţii vitrege şi chiar să se impună. Dacă unii dintre exponenţii acelei societăţi au ajuns în puşcării, alţii au dus o existenţă chinuită. Datorită educaţiei ei au reuşit să intre într-o serie de servicii care teoretic ar fi trebuit să le rămînă inaccesibile: oficii vamale, relaţii cu publicul la aeroport, ba chiar şofer la aeroportul Băneasa. Şi el a contribuit la acea imagine edulcorată a comunismului care era în măsură să primească un turist străin cu un şofer care era în măsură să vorbească perfect franţuzeşte, englezeşte sau nemţeşte , care ştia în fiecare clipă cum să se poarte. Sigur că au existat şi anumite complicităţi. Astfel, la un moment dat, un şef de cadre numit Porojan, i-a cerut de nenumărate ori să completeze o fişă de cadre în care să scrie că este copilul unui ţăran sărac. I-a fost foarte greu să facă asta, în fond era un fals în acte dar era un fals mai mult sau mai puţin inocent , căci postul pentru care candida era de ajutor de contabil, la Buftea. Şi aşa ,,băiatul de ţăran sărac,, a putut să iasă la pensie din acestă ipostază de contabil…

Cleopatra Lorintiu:As zice ca e o ironie a sortii dar in acelasi timp si dovada capacitatii sale de a supravietui, sau poate a tolerantei sale: nu ii mai putea uri pe cei care il marginalizasera, sau poate toate astea la un loc.