Această pagină face o scurtă trecere în revistă a cronicilor scrise și publicate de Cleopatra Lorințiu, o selecție sumară.

Cleopatra Lorinţiu a publicat primele reportaje în timpul şcolii generale, elevă la Liceul « Liviu Rebreanu » din Bistriţa în revistele pentru copii « Luminiţa », « Cutezătorii », şi în ziarul judeţean Ecoul(1974 -1975).Chiar dacă aceste amintiri pot să pară puerile astăzi, începutul şi matricea iniţială sunt mereu importante pentru formarea unui autor.

A primit premiul naţional pentru un reportaj literar despre viaţa forestierilor  din Munţii Rodnei  pentru povestirea « Varda ! » în 1972.Era oarecum firească emoţia în faţa spectacolului muntelui şi al muntenilor de pe Someş, amestec de înspăimântător şi spectaculos căci primele amintiri sunt legate de muntem de mirosul viu al lemnului proaspăt tăiat, de fluieratul locomotivei care se opintea să tragă vagoanele pline de cherestea . Viziunea e fireşte idilică , fetiţa va purta toată viaţa în minte amintirile acestei lumi de pe Someşul Mare, o lume cu poveşti fantastice şi cu cântece tărăgănate. Începe să publice reportaje literare în revista « Luceafărul » , încurajată de scriitorii Nicolae Dan Fruntelata, Nicolae Dragoş , Sanzaiana Pop, Iulian Neacsu şi Mihai Ungheanu. Temele predilecte sunt cele despre Transilvania, cronici literare şi note de călătorie.

Publică un serial de popularizare a ştiinţei despre informatică în „Start spre viitor” şi diferite reportaje în „ Tribuna României”,”Amfiteatru”, „Contemporanul”,”Informaţia Bucureştiului”,”Munca” ,” Scanteia tineretului”, SLAST , „Actualitees roumaines „

În 1982 începe să publice constant cronică de televiziune săptămânală cu sprijinul lui Ion Cristoiu care îi oferă spaţii largi în Suplimentul literar artistic SLAST, adevărată tribună de afirmare a tinerelor talente. Printre rubricile săptămânal din anii optzeci , a publicat cronici de film, teatru, radio, liter atură,muzică , interviuri şi eseuri,

-comentarii în „Mica antologie a artei tinere” pentru care primeşte premiul pentru critică literar- artistică în 1984. Publică pagini dedicate unor personalităţi şi opere sub titlul „Biografia unor opere de referinţă în viziunea autorilor  ”

(exemplu:vezi pagina Cella Serghi )  şi conduce rubrica de

„ Cenaclul cenaclurilor” , ocazie pentru a semnala şi încuraja numeroase tinere talente.

In revista Cinema, condusă de Ecaterina Oproiu, publică timp de doi ani cronică lunara de film .

Semnează în Luceafărul cronică de radio, televiziune, reportaje, note , eseuri şi rubrica de carte străină în pagina « Re pere » dirijată de scriitorul Aurel Dragoş Munteanu.

Notele de călătorie vor fi difuzate într-o emisiune de succes la radio, redactată de Noe Smirnov, la Canalul radio „Tineret” dirijat de Sofia Sincan care reprezenta în acea perioada o notă de optimism şi non conformism în ansamblu emisiunilor de radio din România. Colaborările sunt sistate începând cu 1987 când sistemul de cenzură este din ce în ce mai dur.

Pentru o perioadă de trei luni în 1985 , este redactor în redacţia lui Ion Cristoiu,SLAST , înlocuind o colegă aflată în concediu de maternitate dar Secţia presă a partidului nu acceptă angajarea ei permanentă într-o redacţie. Va rămâne scriitor liber profesionist până la data revoluţiei şi a căderii comunismului .

După 1990 devine şef de secţie Cultură la noul ziar înființat , cotidianul Dimineaţa, apoi demisionează şi se angajează la Rompres la revista Mondorama după care devine redactor şef al unei reviste pentru femei cu apariţie sporadică. (Ana) vezi pagina Presa 

În 1992 supune două reportaje tv aprecierii Canalului 32 din Chicago Illinois SUA si devine producător intependent după ce obţine dreptul de producător şi licenţa sub titlul „ Suflet românesc” .

Publică în paralel în « Cultura naţională », « Azi » „Cotidianul „,(un serial de note de călătorie în Thailanda,Belgia,China,Austria, SUA, Venezuela ,Emiratele Arabe Unite,Maroc,Italia) , Feţele culturii, Casa Lux .

 Vezi pagina Interviuri TV

Este redactor pentru revista « Genium « a Fundaţiei Henri Coandă (condusă de prof.univ.Iulian Creţu)

În perioada 1998-2002 publică articole săptămânale, cronici, note, comentarii politice , analize în ziarul « Ultima oră » (Director Ion Marin)

Între 1998-2002 este Editor coordonator al Suplimentului de cultură ECART , iniţiat de ea prin efortul financiar şi managerial al directorului publicaţiei Economistul, prof.dr.Ion Erhan . În ECART a publicat majoritatea articolelor sale în această perioadă.

   în „Cotidianul” publică un serial de călătorii, făcute în Venezuela, Statele Unite ale Alericii, Italia, Coreea de Sud, Thailanda, China, Maroc, Belgia ,Canada ş.a.Subiectele sunt non conformiste, personajele întâlnite sau descrise sunt adeseori spectaculoase iar viziunea alterneaza între registrul emoţional afectiv şi notaţia de reporter interesat de insolit.

-In perioada 2007-2008 colaboreaza activ la grupul de reviste internet conduse de Artur Silvestri .

-Din 2009 scrie la Vatra Veche ,publicatie literara aparuta la Targu Mures si dirijata de scriitorul Nicolae Baciut, fost coleg de liceu si de cenaclu literar si la revista „Geopolitica” dirijata de Vasile Simileanu.

Cleopatra Lorinţiu a comentat realitatea politică românească pentru Newsropeans 

Magazine, revista think thank-ului european Europe 2020

   Iata, mai jos, textul unei intervenţii la Radio România Cultural in februarie 2008(realizatoareAnca Ionescu şi Raluca Rădulescu) emisiunea „Comment ca va?”

              Cleopatra Lorintiu: Un text pentru o intervenţie la radio

    Am înţeles că am cinci minute ca să vă povestesc ceva, îmi dau seama că teoretic , acest timp ar trebui să îmi ajungă.Orice carte cât de bună ar fi ea,orice film, ar trebui , tot teoretic, să poată fi povestite, rezumate, în câteva minute şi ,extrapolând într-un mod puţin schematic şi periculos, orice viaţă. Ceva în genul dicţionarelor care în schema dată poaet şi trebuie să cuprindă orice. 

    Vremea şeherazadelor cu poveşti nesfârşite a cam trecut până şi vremea sadovenianului han al Ancuţei Lumea de azi vrea poveşti multe dar uşor de rezumat, poveşti grave, uneori violente,înspăîmântătoare,animate, zguduitoare vesele sau . M-a frapat o remarcă făcută de curând de un scriitor francez, Philippe Sollers, autor foarte popular în perioada noului vag francez, care voia să revoluţioneze literatura şi s-o rupă cu tradiţia poveştii. Asta era atunci, adica acum 25 de ani. Azi el observă că orice cititor vrea să vadă în faţa ochilor, un film. Atât de tare a intrat filmul în vieţile noastre încât standardele sale se substituie deja standardelor vieţii noastre. Remarca lui Philippe Sollers m-a nelinişltit opuţin , prin adevărul ei. M-am gândit imediat la mine, e firesc , fiecare se gândeşte la el însuşi, şi la scurtul rezumat al evoluţiei ideeii de poveste din propria mea viaţă. Când am început să scriu poveşti , am început cu obsesia de-a presăra pe ici pe colo ceva folositor, gânduri suave, tandre sau vesele, dar nu neapărat din colecţia” învăţămintelor obligatorii”. Apoi, când deja publicam cărţi,eram fascinată de Margueritte Duras, prin prin anii optzeci , şi de capacitatea personajlor ei mai ales feminine, de a sugera nuanţe, mai degrabă, m-am lăsat dusă de valul ambiguităţii , al sugestiei , totul se petrecea în minte şi în suflet , într-o gamă de nunaţe infinitesimale. Era perioada căutării subtilităţii cu orice chip. Un sens anume răsărea de peste tot, un fel de ghiocel îndrăzneţ şi poate un pic patetic care străpungea frunzele veştede , să ne anunţe cu inocenţă schimbarea de anotimp.  A fost o perioadă nefastă căci vreme de şapte ani buni m-am chinuit să scriu şi să refac un roman: l-am refăcut până la urmă de patru ori la cererile repetate ale redactorilor de carte şi ale cenzurii vremii. Zau că azi pare de neânţeles, Cartea se numea „Abandon” (ca un fel de predestinare) şi urmărea destinul unei familii din Moldova căreia i se ia tot . Personajul feminin eşua apoi într-o căsătorie frustrantă şi de fapt toate personajele abandonau cursa în care se lansaseră, cursa vieţii vreau să zic. Oricare ar fi fost aceasta .In ultimele capitole ale cărţii vocea narativă se schimba, însuşi autorul îşi amestecca viaţa cu a prototipurilor personajelor, ca în final sub presiunea societăţii dure şi represive să abandoneze şi el. Şapte ani am iubit şi am urât această carte care începea să semene cu mine, şapte ani am scris şi am şters , am refacut şi m-am obstinat să păstrez un rând, o descriere, un dialog. Ce mai luptă, aş zice azi… Dar staţi să vedeţi continuarea. Când elementul restructiv a dispărut cartea şi.a pierdut din farmecul tensiunii în mod evident, nu mai era deja un act nici de curaj nici de împotrivire, devenea un fel de mărtzrie dar oricum atinsă de banalitate. Am neglijat-o în iureşul vieţii iar viaţa m-a pedepsit încă odată, manuscrisul s-a rătăcit .cele patru forme dactilografiate cu sârguinţă la o maşină Olivetti, patru variante şi forme legate cu sfoară adnotate cu creionul zelos şi obsesiv al redactorilor mereu nemulţumiţi, că e prea trist, că persoanjele sunt înfrânte, că prea seamănă cu cine ştie cine care ar fi putut fi deranjat,abandonul devenise tautologie. Mă gândesc însă care ar fi fost soarta mea dacă această carte ar fi fost publicată? Mă tot gândesc la aşa zisa şi mult invocata frumuseţe a ratărilor şi eşecurilor . Cu toţii le-am trăit , n-ar trebui să dăm cu piatra fie şi pentru clipa de înflăcărare în care credeam cu putere în acele proiecte. Nu de puţine ori m-am gândit că în privinţa romanului meu am căutat-o cu lumânarea. Trebuie că destinul tautologic m-a urmărit şu aşa trebuia să fie . să se plătească cu un Abandon. Caci dacă nu am abandona uneori, de unde forţa de a rîncepe o altă poveste? Am citit de curând în excelenta editie românească aThe New York Times Book Review o cronică scrisă de William Logan, autorul uriaşei cărţi care este” Galeria şoaptelor” la poetica altui monstru sacru al literaturii contemporane, Geoffry Hill.El îl dojenea pe marele poet englez pentru tristeţea mesajului său şi zicea cam aşa : Poeţii sumbri sunt rareori foarte buni iar poeţii buni, sunt arareori foarte sumbri. Acum realizez că Abandon era chiar o carte prea tristă ca să fie o carte bună. Când i-a venit vremea, cu înţelepciune ea s-a volatilizat lăsând loc pentru altceva.Probabil că asta e lecţia vieţii:cât trăim să nu fim trişti într-un mod absolut.

Februarie 2008 Bucuresti , emisiunea :„Comment ça va?” Radio Romania Cultural 

-In perioada 2006-2012 scrie note de călătorie din drumurile făcute şi după experienţele trăite alături de soţul ei, fotograful francez Bernard Brumberg.

-Din februarie 2013 devine Editor Şef al Publicaţiei bilunare ZAMAN unde publică editoriale ,cronici,interviuri .Ziarul care este o ediţie a ZAMAN TURCIA  în limba română începe să dedice spaţii largi culturii, cronicii literare, artelor.

-Redactor şef la ZAMAN Romania între  2013-4 martie 2016 când trustul este confiscat  de către reprezentanţii puterii din Turcia.

Din acest moment ea se delimitează de ziar care, din principalul jurnal de opoziţie devine.in Turcia. un jurnal guvernamental.

Din martie 2016 , până în 2017 a fost  redactor şef al publicaţiei Zaman Romania on line.

Până în martie 2018 a fost realizator de emisiuni în Redacţia Alte Minorităţi a TVR ( emisiunea Identităţi )https://cleopatra-lorintiu.net/identitati/şi redactor şef al publicaţiei „Orizont cultural român arab”.https://www.youtube.com/watch?v=nMGjrQNuEOw

 

 

 

 

 

 

 

 

-In perioada 2018-20229 in care a ocupat un post diplomatic in Israel,la Tel Aviv, ca director adjunct al ICR ,în calitatea de Consilier diplomatic al Ministerului Afacerilor Externe) a publicat cronici în mod frecvent în revista Leviathan și in ”Contact Internațional” .

-Câteva din cronicile publicate de Cleopatra Lorințiu în perioada 2017-2023 în pagina :https://cleopatra-lorintiu.net/despre-carti/

Publică sporadic cronici, eseuri la multe din revistele culturale din țară( Apostrof, Tribuna,Mișcarea literară, Nord Literar,Contact internațional ș.a.)-Pentru întreaga activitate de jurnalism cultural și cronicile dedicate filmului românesc și lumii cinematografiei, primește în ianuarie 2023 Diploma de Excelență din partea UARF(Uniunea Autorilor și realizatorilor de film din România,Gala premiilor UARF.

(Diplomă de Excelență .Se acordă doamnei Cleopatra Lorințiu, scriitor, realizator de televiziune și diplomat.Personalitate marcantă a Artei și Culturii.In semn de aleasă prețuire pentru  contribuția esențială la îmbogîțirea patrimoniului cultural universal)