Laurențiu Ulici ar fi implinit acum 80 de ani dacă destinul tragic nu s-ar fi abatut asupra unui om căruia parcă tot norocul din lume ii surâdea. Un intelectual de rasă, filolog si filozof, un critic literar de mare succes, un prieten al tinerilor autori, chiar și debutanți, un conviv desăvârșit. Devenit si politician si președinte al Uniunii Scriitorilor. Tot, tot era succes si împlinire în aceastî  viață a lui. Doar că hazardul l-a ucis într-o noapte la Fagăraș, o sobă necurățată a degajat monoxidul de carbon ucigaș.

Laurențiu Ulici într-un interviu inedit.Ionuț Vulpescu ne uimește încă odată aducând la suprafață în podcastul lui,AVANGARDA, un interviu cu Laurențiu Ulici*. Regretatul critic literar, artizanul Primei Verba,marcând  intrarea în literatură a zeci și zeci de scriitori. Spirit lucid și ofensiv căutător de talente, scriitor cu simțul colegialității, cu farmec și humor, entuziast căutător de soluții prin politică post decembristă, Laurențiu Ulici lasă în urma sa cărți și o seamă de prietenii. Interviul acordat lui Ionuț Vulpescu este axat pe obsesia Nobelului, plecând de la o carte a criticului care a avut la vremea aceea un enorm succes.Găsesc și eu șase minute dintr-un interviu pe care i l-am luat pentru tvr, prin 1997, interviu evident pierdut în acea instituție, și din care conservasem la acea vreme aceste 4 minute, de dragul vocii lui, cumva inconfundabilă și a felului său de a fi.https://www.youtube.com/watch?v=o-FcQLDnJUI