Pagina MAROC cuprinde texte, analize sau note de călătorie din perioade diferite,întinse pe o perioadă de 20 de ani.

1.Analize de geopolitică actuală: Opinie referitoare la proiectul de Constitutie Marocana supus dezbaterii de catre Regele Marocului ,iulie 2011

16Mai 2012. Intervenție și articole pe site-ul Clubului  Transatlantic de presă și în publicația Universității Hyperion

Medias et communications. Le royaume du maroc ou la difference specifique
Media and Communication. The Kingdom of Morocco, or the “Specific Difference”Author(s): Cleopatra Lorintiu
Subject(s): Social Sciences
Published by: Universitatea Hyperion

https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=800946

2.Cleopatra Lorințiu :Le Royaume du Maroc ou la ‘’différence spécifique’’ – II http://clubuldepresatransatlantic.wordpress.com/2012/05/16/le-royaume-du-maroc-ou-la-difference-specifique-ii/

  3.Marocul – un aliat şi un vecin al Uniunii Europene

 Ne-am obişnuit să vedem Marocul drept un reper stabil al geopoliticii, un stat bine constituit, un regat coerent, cu o istorie şi un prezent, o poartă către lumea Africii şi un reper de stabilitate la poarta Europei, o lume cu o amprentă identitară clară dar care acceptă alteritatea, diferenţa specifică a celuilalt şi care îşi asumă trecutul în cunoştinţă de cauză. Poate, problematica aceasta o să surprindă, să intrige ba chiar să dea senzaţia e redundanţă. Şi totuşi, într-o lume contemporană marcată prea adesea de convulsii, într-o lume în care mai există conflicte deschise, într-o lume pe care spectaculoasa cădere a sistemului comunist şi căderea dictarurilor precum un castel de cărţi de joc a zguduit-o într-un mod prea vag aticipat de analişti, cunoaşterea nuanţelor se dovedeşte esenţială. Secolul XX, cel agitat de două războaie mondiale şi de jumătate de secol de război rece, a « învăţat » mai degrabă umanitatea să se teamă, să se apere punând în prim plan, nu odată, neâncrederea vastă, promovând alianţele conjuncturale în pofida celor tradiţionale, lăsând loc pentru agresivitate . Conştient de locul şi rolul său în contextul geopoliticii lumii, Regatul Marocului, Regele său Mohammed VI, ca inspirator şi conducător al naţiunii marocane dar şi continuator al unei linii regaliste de substanţă şi responsabilitate, se plasează astăzi pe o poziţie, deopotrivă înţeleaptă, şi deschisă, fermă dar permeabilă la subtilitate într-o interesantă sinergie a faptelor în care tradiţia şi modernitatea se împletesc în mod armonios. Studiul pe care Observatoire d’ etudes geopolitiques de Paris şi-l propune pentru a-l oferi la un moment publicului românesc astăzi, punctează câteva elemente clare ale politicii marocane în ansamblul lumii contemporane şi mai ales prin rezonanţă sincretică actualizată, cu realităţile Uniunii Europene, prin însăşi apartenenţa României nu doar la continent ci şi la context, la o etapă de construcţie a societăţii şi de stabilire a unor relaţii internaţionale care să facă posibilă cooperarea, înţelegerea, schimbul şi respectarea drepturilor omului. Pentru că aspiraţia oricărui studiu rămâne aceea de a fi la un moment dat un reper de bibliotecă, cartea la care lucrăm acum compune într-un puzzle o imagine a unor tratări de analiză politică, geopolitică, de drept şi administraţie, în aşa fel încât cititoului român să îi fie clar, în final şi prin cumulare, ce doreşte Regatul Marocului astăzi, cum îşi vede viitorul,cum se poziţionează faţă de vecinii săi , relaţia sa de parteneriat avansat cu Uniunea Europeană precum şi rezolvarea acelor puncte sensibile rămase ca o reminiscenţă a conflictelor vechi din războiul rece şi a unor optici deformate de pe vremea dinozaurilor. Faptul că Marocul se raportează mereu şi constant la Franţa, la istoria acesteia, la prezentul acesteia este normal, Michel Jobert amintea, cum Marocul  şi Franţa sunt două din cele mai vechi state-naţiuni, că ambele au fost deschise ideeii de monarhie . Una din puţinele ţări arabe care nu au fost supuse de Imperiul Otoman, Marocul a avut mereu un destin aparte căci Statul suveran nu a fost niciodată abolit, nici chiar în perioada sa de protectorat şi toată istoria sa a permis monarhiei să se sudeze în jurul unei unităţi naţionale , ducând pe o treaptă de superioritate civilizaţia arabo-musulmană. « O ţară puternică şi întinsă care-şi lasă urmele din Andaluzia la Tombuctu şi care a legat alianţe durabile de cealaltă parte a Mediteranie, evident, mai ales cu Franţa. » alianţele politice sunt timpurii iar cea dintâi este între marele Rege Moulay Ismail,fondatorul dinastiei alawite şi Louis XIV , Le Roi Soleil.

Fără a idealiza relaţiile dintre cele două ţări trebuie menţionat că prezentul marchează o susţinere a Franţei pentru Regatul Marocului « pe marile dosare internaţionale mai cu seamă pe ceea ce vizează în prezent planul autonomiei şi găsirea unuei soluţii în privinţa Saharei marocane » . Politica intenaţională este, fără îndoială complexă şi greu de judecat fără aportul nuanţelor. Analiza corelaţională este esenţială în asemenea cazuri , ceea ce face în această lucrare colectivă de fapt, articolul profesorului Charles Saint Prot care analizează cu subtilitate relaţională şi corelaţională germenii acestui conflict ce înveninează Maghrebul de astăzi şi rămâne un rest ruginit dintr-o realitate a războiului rece . Cele două colcovii organizate la Paris ( cel de la Palais du Luxembourg , la 29 iunie 2009 aşezat sub patronajul Preşedintelui Franţei, Nicolas Sarkozy )şi realizat de Centrul european de drept internaţional european şi comparat de la facultatea Paris Descartes şi OEG şi cel din 24 iunie 2010 de la Adunarea Naţională ( Stat teritoriu şi dezvoltare politică în Maroc ) conturează un efort de analiză nuanţată şi aprofundată, graţieu niversitarilor, analiştilor şi parlamentarilor francezi precum şi a celor marocani, într-o conjugare de substanţă de analiză şi înţelegere, capabilă să lase şi urma atât de necesară a cărţii aşezate în bibliotecă, a studiului scris, acela care rămâne mărturie pentru toţi cei care vor să se documenteze şi să înţeleagă. Sunt idei pe care încerc să le punctez în acest text care nu îşi propune să prezinte cartea pe care o aveţi deja în faţa dvs, ar fi un demers redunant , ci să individualizeze câteva idei deja cristalizate care asemeni unui desen de fineţe care are nevoie de un un passparout, pentru a fi pus în evidenţă, au nevoie de un chenar revelator care să le evidenţieze întru claritate : Este total nedreaptă evocarea fricii de terorism în analizele actuale de geopolitică şi chiar în articolele de presă, de câte ori este vorba despre islam. E o nedreptate la fel de mare precum am vorbi mereu despre cruciade, despre execuţii sau excomunicări când ar veni vorba despre evoluţia bisericii catolice în Europa şi în lumea întreagă. Dar cu toate că există această teamă , abordarea aceasta persistă, căci la frontiera dintre milenii, religiile devin vectori purtători ai globalizării. Iar islamul, politic prin excelenţă a creat efecte neaşteptate şi adeseori monstruoase prin motivarea unui terorism destructor. Un islamism tenace care pătrunde în zone surprinzătoare şi aduce cu sine pericolul unui terorism tot mai periculos şi omniprezent. Reacţie a lumii musulmane la ceea ce ea caracterizează drept politica de supunere şi ocupare a Marelui Orient Mijlociu, terorismul declanşează o reacţie de apărare la « nivelul planetei serviciilo secrete » care secondează multiplicarea reţelei Al Quaida :suport tehnic şi ideologic( asemănător în fapt modului de organiare a Internetului) matrice capabilă de a pune în relaţie « braţe » diferite şi de a supravieţui oricărei decapitări,acesta este un efect al globalizării relaţiilor intercivilizaţionale de azi.  Translatarea activităţilor teroriste de tip Al Qaida spre zona sahariană este o evidenţă. Ofensiva NATO din zone precum Afganistanul a determinat deplasarea centrului de interes cel puţin pentru moment către zona africană, tot greu de controlat . Menţinerea ambiguităţii în conflictul iscat de intervenţiile membrilor Polisario confortează, fără urmă de echivoc, perpetuarea acestui pericol care proliferează condiţii pentru exercitarea unui terorism programat sau ocazional. Într-un capitol aparte , Roland Jaquart şi Atmane Tazaghart includeau în studiul lor de mari proprţii şi mare răsunet « Ben Laden la destruction programmee de l’Occident, revelations sur le nouvel arsenal d’al –Qaida”, un text intitulat în mod tulburător « L’ombre de al-Qaida plane sur le grand Sahara »accentuând că grupările salafiste actuale consideră că acţiunea lor este în fapt o reântoarcere la consensul original adoptat în 1994. Să nu uităm că există cinci grupări salafiste care sunt în activitate în « rezistenţa algeriană » ( maquis ) ,fapt de natură să provoace « dificultăţi fără precedent nu numai în Algeria dar de asemenea în ţările subsahariene vecine unde El Para, îmbogăţit de răscumpararea de cinci milioane de euro,vărsată de Fundaţia Kadhafi a reuşit să-şi instaleze baze solide. (…) Conştient de această miză strategică al-Qaida a multiplicat iniţiativele şi tentativele de mediere între grupurile salafiste algeriene. Un emisar al lui Ousamma ben laden însărcinat cu reconcilierea şi unificarea acestor grupări a fost semnalat în maquis-ul algerian în martie 2002. E vorba despre un afgan yemenit numit Imad Abdelwahid Ahmed Alwan alias Aboiu Mohamed al-Yamani..ş.a,m.d.” Nu vom intra în amănunte: ele există cu prisosinţă în această lucrare de referinţă. Cert e că , aşa cum vom vedea şi în paginile cărţii noastre, întreţinerea acestui conflict legat de Sahara, conflict reminiscenţă a războiului rece, e de natură să faciliteze proliferarea grupusculelor teroriste şi implantarea diverselor grupări teroriste care ştiu sau nu ştiu exact ce vor dar care au drept finalitate acte dintre cele mai reprobabile . Zona va deveni tot mai precară iar europenii sau occidentalii în general, tot mai vânaţi pentru răzbunare sau pentru răscumpărări. Dacă un capitol din cartea amintită se intitulează « Emiratul euro-mediteranean al djihadului » nu e un lucru întâmplător şi nici o încercare de a atinge senzaţii tari . De ce acest de autonomie pentru Sahara cerută de Maroc ? Întrebarea este legitimă dat fiind faptul că lumea de azi cunoaşte situaţii diferite în privinţa acordării autonomiilor care după caz, pot crea şi grave perturbări.

Dar proiectul de autonomie pentru sahara prezentat de Regatul Marocului la 11 aprilie 2007 a suscitat interesul Consiliului de Securitate precum şi interesul altor state membre ale ONU. Poate să pară suprinzător dat fiind faptul că pe parcursul a trei decenii s-a observat o mobilizare contextuală a statelor la Naţiunile Unite împotriva propunerilor marocane. Probabil, transformările profunde pe care acest stat le-a parcurs şi modul în care abordează în prezent problema conflictului plasat în teritoriile deşertice străbătute deopotrivă de băştinaşi continuându-şi viaţa nomadaă sau de grupuscule uşor de deturnat prin bani şi arme către un scop neclar, cu o aparenţă « revoluţionara » dar fără conştiinţă de sine, nici identitară nici ideologică. Asistăm e sigur la o tranziţie în materie de perecepţie a ideii de autodeterminare . El Ouali sublinianză : « interesul acordat proiectului marocan pentru Sahara este exprimat într-un moment în care o noua paradigmă este la ordinea zilei, cea a finalului autodeterminării –independenţă şi trecerea la autodeterminarea democratică. » e drept că nu ar fi pentru prima oară când realitatea o ia înaintea doctrinelor şi soluţiilor oferite de manuale ! Interesul manifestat de comunitatea internaţională în acest moment punctual vine şi ca urmare a eşecului pe care l-a cunoscut ideea de autodeterminare-independenţă : să nu uităm că vorbim despre o regiune desertică mai mult decât defavorozată de context , locul în care realitatea depăţeţte de multe ori imaginaţia,pe de o parte, pe de alta o regiune slab populată în care locuitorii au fost sitematic ajutaţi de guvernul marocan să-şi găsească un sprijin material. Căci acelaşi analist scrie « Eroarea Naţiunilor Unite a fost aceea de a fi asimiliat problematica Saharei unei chestiuni de decolonizare tradiţională » .( fragment )

––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

 1/Le Maroc en marche, dezvoltarea politică, socială şi economică a Marocului, realizări şi perspective (1999-2009) sub direcţia lui Jean-Yves de Cara, Frédéric Rouvillois, Charles Saint-Prot pg.9

2/V. Teyssier, Arnaud,Lyautey,Paris,Perrin, 2004

3/Le Maroc en marche , dezvoltarea politică, socială şi economică a Marocului, realizări şi perspective (1999-2009) sub direcţia lui Jean-Yves Cara, Frédéric Rouvillois, Charles Saint-Prot,pg.9

4/idem

5 /de Senarclens, Pierre ; Ariffin, Yohan – La politique internationale, Armand Colin, Paris, 2006 6 Colocviul a avut titulatura exactă « Le développement politique social et économique du Maroc, réalisations 1999-2009 et perspectives , Paris 29 iunie 2009 7 Cleopatra Lorinţiu, La globalisation et le danger des concepts manipulateurs. Islamisme,Al Qaida,l’axe du mal. Le regard réducteur, ( Globalizarea şi pericolul conceptelor manipulatoare.Islamism, Al Qaida, axa răului.privirea reductoare. ) pg71-76, Revista Geopolitica nr 26(2008)

8/ Jaquart,Roland, Tazaghart,Atmane-Ben Laden,La destruction programme de l’Occident. Révélations sur le nouvel arsenal d’al-Qaida, ( Ben Laden. Distrugerea programată a occidentului.Revelaţii asupra noului arsenal al al Qaida) Jean Picolle éditeur,Paris,2004 pg241 9 ibidem , ( pg 221). Le bassin euro- méditerranéen face a la deuxième vague afghane. L’émirat euro- méditerranéen du djihad,(pg.221 -234) 10 El Ouali, Abdelhamid, Autonomie au Sahara prélude au Maghreb des régions, Stacey International

 

 

 

4. Undeva , în Maroc

E bine spus „Undeva, în Maroc”. Cu naturaleţe, farmec şi mai cu seamă dovedind o cunoaştere de profunzime şi fineţe a oamenilor şi a locurilor, domnul Emilian Ion, diplomat de excepţionalitate al României, mi-a dezvăluit Volubilis şi Rabat, Casablanca ori Muzeul Benghazi.Sunt nu doar locuri în care am filmat( cu mijloacele tehnice de atunci, un VHS prărădit…) şi despre care am scris, sunt aminti dense, a căror evocare mă bucură şi astăzi, la fel…

 

5.Un spaţiu al interferenţelor culturale. Volubilis –amintiri romane dintr-o lume berberă.

 « Ce-ar fi fost Cetatea Eterna fără marginile Imperiului ? Fără acele ramificaţii de piatră şi civilizaţie care ne privesc acum, tăcute, încărcate de sensuri dar şi de taine de peste timp. Imagini dintr-o înserare la Volubilis, aşezare romană în nordul Africii, imagini păstrate perfect în situl acesta, muzeu de arhitectură, demonstraţie pură de istorie. Semnalele feniciene şi punice completează un tablou antic în care domneşte, totuşi ,înainte de toate, povestea.Când au venit fenicienii ? Poate în secolul VII înainte de Hristos. Oricum,când romanii au ridicat Lixus şi Volubilis,asta s-a întâmplat peste stratul de viaţă şi civilizaţie punică. Aici ca şi în restul Africii de Nord, Roma succede Cartaginei iar începuturile sunt însemnate de talassocraţia feniciană. Urmele ei de la Lixus (Larache) Tanger,Talmuda,Tetouan sunt puncte din drumul aurului.

Nu doar un drum de legendă părea acest ţinut, Marocul de azi . Aici l-a învins Hercules pe Anteu şi tot aici se află grădina Hesperidelor păzită de un dragon.Periplul lui Hanibal însuşi între 475-450 î.e.n. poate fi considerat actul de naştere al istoriei marocane ,în pofida obscurităţii care înconjoară acest moment de istorie. Purpura, sideful, condimentele dar şi fiarele sălbatice călătoreau în antichitate către Roma antică. Fireşte, atâtea semne s-au pierdut de-a lungul vremii.Dar a rămas piatra din Volubilis, mărturia unui timp , a unei civilizaţii »( fragment de comentariu din filmul tv. Volubilis –amintiri romane dintr-o lume berberă .Imagine, comentariu,lectură Cleopatra Lorinţiu , 1996) Casablanca Toţi am rămas cu amintirea filmului, e iarăşi un exemplu în care filmul, arta ajung din realitate într-o formă de expresie ca apoi să se reîntoarcă spre realitrate, tranformând-o şi influenţînd-o. Casablanca e o poartă spre o lume , o oglindă prin care se trece,un port al sufletului Casablanca este una din destinaţiile turistice cele mai apreciate. Casablanca sau Casa este de fapt un oras cu multe influente europeene, cu bulevarde largi, cu clădiri in stil art-deco şi hispno-maure. Dominat de Marea Moschee Hassan II sub pala de vânt a apropierii de Oceanul Atlantic , cu acea particulară Lusitania (cartierul evreiesc), Plaja Ain Diab, Palatul Mohamed V, Casablanca îti rămâne în mintea prin cafeneaua lui Rick, prin Cornişă şi prin senzaţia că te plimbi în decorul unui film pe care nu se poate să nu-l fi iubit. Farmecul discret al Rabatului (fragment din cartea O lumină suplimentară, scris în 1997, publicat în ziarul   Cotidianul  în 1999 )

Să vezi Marocul alături de un diplomat cu har : dl.Emilian Ion ( diplomat la Ambasada României la Rabat)

Dacă n-ar fi fost domnul Emilian Ioan, pe vremea aceea Însărcinat cu Afaceri la Ambasada României din Rabat, cred că lumea marocană nu mi-ar fi dezvăluit nişte nuanţe anume.Sincer, aş fi avut de regretat. Oamenii pe care i-am cunoscut arunci, întâlnirile,locurile şi semnificaţiile lor, întâmplările evocate s-au adunat laolaltă cu naturaleţe, într-o pledoarie subânţeleasă şi plină de profunzimi.Iată o situaţie pe care eu personal , n-o mai întîlnisem. Prin ambasadele româneşti cunoscusem, e drept , fel de fel de oameni, unii amabili, alţii distanţi dar cineva într-atât de priceput şi de îndrăgostit de spaţiul cultural pentru care se specializase, spaţiu magrebian ,cu toate misterele şi necunoscutele lui, nu întâlnisem. Dânsul nu s-a erijat în ghid vioi şi pisălog ci a ştiut să creeze cu naturalețe şi cu discreţie situaţii, întâmplări, poveşti. Aşa ne-am pomenit la Ifrane, în Munţii Atlas, în casa familiei Kossir care avea deja şase copii absolvenţi de facultate în România , ajunşi persoane respectate, profesionişti adevarați,acolo, pe pamântul patriei lor. Aşa am ajuns la Volubilis,cetate romană păstrată într-un chip uimitor,capăt de imperiu şi capăt de Africă, am rătăcit prin medina Fesului ori a Rabatului,înţelegând ceva din farmecul ei uriaş, foşgăiala de oameni, tarabele cu obiecte,legume şi fructe frumos mirositoare,o lume de amintiri şi o lume de prezent, aglomeraţia, fascinaţia culorilor, mirosul, parfumul,praful şi pala de căldură. Lumea din jurul unei moschei, precum o scoică ce adăposteşte perla.

     Dânsul ne-a făcut conştienţi de subtilitatea, profunzimea şi frumuseţea adâncă a lumii berbere, şi tot el ne-a învăţat fel de fel de amănunte despre tajin şi cuș cuș dovedind o capacitate impresionantă de a comunica, de a se împrieteni cu oamenii şi de a le câştiga încrederea, de-a fi preţuit de lumea în care ne reprezintă. Interesant şi frumos e faptul că acesta e felul său de a fi, noi n-am fost o excepţie, iar dumnealui a ramas mereu  acelaşi « translator » dăruit pentru toţi oamenii de cultură, regizori, teleaşti, muzicieni şi scriitori, artişti de toate felurile care au ajuns în Maroc în vremea în care domnia sa a funcționat ca diplomat, acolo. Cam aşa ar trebui să fie diplomaţii noştri, nu ? ( Rabat, 1997.) Notă :

(Ulterior dl. Emilian Ioan a devenit ambasadorul României la Bagdad si în Pakistan.)