1.O prefață de Cleopatra Lorințiu  la cartea sociologului Vasile Burtea ” Discriminare, Intoleranță și Interculturalism în Societatea Contemporană” (noiembrie 2024), prezentată în evenimentul de la Institutul Cervantes

Umanismul salvator (prefață)

 

Constituindu-se drept o contribuție importantă la tema enormă a discriminării, într-o etapă civilizațională în care fierberea planetei o are drept sursă principală și atât de îngrijorătoare, cartea profesorului universitar dr.Vasile Burtea interesează în cel mai înalt grad și promovează dezbaterea.

Avem de a face cu o punere în discuție esențială, destinată atât actorilor ”principali” antrenați în buna funcționare a mecanismelor societății- de la instituțiile statului, la cei pe care ne-am obișnuit ( sau iluzionat ?) să-i numim reprezentanții societății civile,  însă și unui public larg, devenit conștient de faptul că avem de a face cu o problematică stringentă.

Căci această acțiune care presupune un tratament diferit, nedrept, față de persoane din pricina apartenenței  acestora la un anume grup social, cu toate că devenit temă super la modă, însușită de grupuri de presiune și expusă adeseori cu vehemență în stradă, în manifestări din toată lumea, prezentată și percepută ca un val contaminant, e departe de a fi rezolvată : adică înțeleasă, asumată și corectată.

Trăim azi în plin paradox : « wokisme-ul», ca mișcare de notorietate planetară, termen tradus în uzajul țărilor francofone adesea prin « éveillé », adică ”trezirea”, exprimă necesitatea conștientizării inegalităților sociale și ale rasismului.

Este adept al acestui ”woke” cel care e conștient de realitățile nefaste și își asumă misiunea de a-i trezi și pe ceilalți ! Termenul s-a format în realitățile anilor 1960 în Statele Unite ale Americii, anume în comunitățile afro-americane dar ideologia s-a impus cu putere în 2013 odată cu mișcarea americană Black Lives Matter și sloganul strigat « Stay Woke ».Acesta s-a difuzat cu viteză în universitățile americane și după aceea, ca un val, a început să lovească țară după țară.

Zic, trăim un timp paradoxal, fiindcă pe măsură ce wokismul a devenit mai agresiv el a și derapat pe alocuri , asta nu a avut câștig de cauză întotdeauna în privința luptelor reale împotriva discriminării.

Ca dovadă, discriminarea persistă.

Gesturilor excesive, ca dărâmarea unor statui întruchipări ale colonialismului sau distrugerea unor opere de artă, contestareaa unui Cristofor Columb și distrugerea de artefacte, iată că li se poate așeza în contrapondere înțeleaptă un asemenea gest de intelectual asumat, responsabil cum este discurul intelectualului, universitarului, românului Vasile Burtea.

” Numai cunoscând evantaiul de forme şi tipuri sub care discriminarea tulbură viaţa socială la diferitele sale nivele, putem elabora instrumentele şi metodele cu ajutorul cărora discriminarea trebuie combătută, sancţionată, pedepsită, stârpită. Educaţia este cea care formează deprinderi şi comportamente discriminatorii sau comportamente şi atitudini reactive la discriminare.” spune autorul.

(Și nu mă pot împiedica să deschid o scurtă partaneză aici, oarecum personală, remarcînd faptul că, vorbind despre educație, aceea, făcută subtil, cu tact, e de reținut existența a peste 200 de cărți adecvate pentru copii și tineret de exemplu, de citit  începând cu ciclul primar ( cărți clasice sau cărți moderne, de ultimă oră,) de la cărțile lui David Mckee, parabole, fabule atractive pornind de la ipoteticii lui elefanți, unii albi și unii negri,  cărți traduse în peste 50 de limbi și învățându-i pe copii ce înseamnă acceptarea diferențelor, înțelegere pentru celălalt până la fabulele moderne ale lui Hubert Ben Kemoun sau ”Discriminations – Inventaire pour ne plus se taire”, pentru adolescenți, adunând laolaltă și explicând toate formele posibile de respingere a celuilalt, atâta vreme cât nu este exact ca noi ! Cărți există, important este ca dascălii, sistemul de învățământ să fie convinși să apeleze la ele, să le  pună și aici, în România, în mâinile copiilor și adolescenților căci prin intermediul lor aceștia vor învăța. Vor învăța ce înseamnă discriminarea, și cât rău poate face aceasta ).

E foarte interesant și binevenit felul în care autorul sancționează poncifele, erorile educaționale repetitive care par benigne dar nu sunt…Analiza atentă a calităților profesorului și a învățământului de la noi ( capitolul 10 )este de cea mai mare actualitate. O citim noi, publicul cititor, dar poate or să o citească și decidenții în materie de organizarea învățământului, cel aflat într-o continuă furtună devastatoare, care adesori pare haotică  și în scurt timp va dărui țării o pleiadă de analfabeți funcționali , cu diplome și înscrisuri în bună regulă?

Autorul se adresează așadar  cu mult tact și înțelepciune, izvorâte dintr-o viață densă și o carieră excepțională , direct ”marelui dirijor”, adică politicului, cel capabil să miște ceva în materie de educație și formare .Toate precizările și clarificările legate de discriminare conştientă sau voluntară dar și inconştientă sau involuntară sunt clarificatoare și devin instrumente posibile, importante în educarea educatorilor !Dar și a noastră, a tuturor.

Studiul are la bază o bibliografie impresionantă și aici e vorba despre lecturi aprofundate, pătrunse în spiritul lor, teme ”digerate” și comentate,  referințe necesare și edificatoare.

Sincer, nu e nimic nemotivat, gratuit sau neargumentat în studiul acesta și în același timp scriitura lui Vasile Burtea își păstrează o notă de libertate interioară, chiar un spirit colocvial pronunțat , transformând ceea ce ar fi putut fi un tratat de excepție, dar rece și solemn , într-un tratat interesant ba chiar atracțios. De citit.Foarte interesant capitolul ”Multiculturalism şi interculturalism astăzi”. Astfel, ”noi prin multiculturalism sau multiculturalitate înţelegem coexistenţa şi interferarea sub o formă sau alta, a două sau mai multor etnii, a două sau mai multor culturi ori a două sau mai multor religii, aflate pe un acelaşi areal, în cadrul aceleiaşi societăţi ori naţiuni.”scrie autorul.

Acest concept cristalizat în ” Nivelul stocului de preţuire reciprocă” și care devine un indicator calitativ al convieţuirii într-o societate ori stat-naţiune, extrem de interesant( teoretizat de Allen Kassof şi Livia B. Plaks în prefaţa la lucrarea ”Rezolvarea conflictelor etnice”: Declaraţia Kona) este într-un fel ,  cheie a ecuației reușitei în societățile noastre.

Cred că nu greșesc accentuând pozițiile curajoare ale autorului în privințe practice (Discriminare în drept sau discriminare prin lege), dovedind o cunoaștere cum se spune, la firul ierbii a realităților : Cartea aceasta nu este scrisă ” din cărți” cum din păcate se petrece astăzi de multe ori, ci din realitatea înțeleasă prin filtrarea înțeleaptă a cărților și asimilarea învățăturilor.

Marea temă a migrației (România și ai săi imigranți), documentată excepțional are parte de o tratare aplicată, documentată în mod deosebit.Este un capitol care ar trebui să stea pe masa oricărui guvernant, a oricărui funcționar public din România.De altfel , întreaga carte este o lectură esențială pentru cei care  se apucă să dorească să acceseze posturi de reprezentativitate, de conducere, pentru cei ”aleși”, deputați și senatori , să ne reprezinte și să confecționeze legi pentru popor.Era să spun ”lectură obligatorie” dar m-am ferit de termen care implică o conotație coercitivă. Și ne aducem aminte din anii de școală , cum am trecut uneori pe lângă opera unor mari scriitori numai pentru că în dreptul titlului cărții , scria ”obligatoriu”. Românului nu îi plac lucrurile obligatorii , fapt adeseori motivat printr-o spunere așezată înaintea unui roman citat de mulți și citit de mai de puțini ” Craii de Curtea Veche” de Mateiu Caragiale.( Despre România, Raymond Poincaré declarase : “Que voulez-vous, nous sommes ici aux portes de l’Orient, où tout est pris à la légère… Ce vreți ne afăm aici la porțile Orientului unde nimic nu este luat foarte în serios”)

Spunere frumoasă și celebră dar care ne adâncește mereu într-un fel de damnare, de destin colectiv al acceptării unei măsuri relative, un fel de prins cu ocaua mică, din care poate, atitudini din acestea exprimate profund și complex cum e cea împotriva discriminării din cartea pe care o aveți în față, ne putem totuși salva. Adică să rămânem cu farmecul aprecierii lui Poincaré  drept un fapt de perspectivă istorico-antropologică, iar noi, ca mentalitate să evoluăm către altceva…Autoritate recunoscută internațional în cunoașterea problematicii rromilor, animat de un activism asumat de-a lungul întregii sale cariere dr. Vasile Burtea dedică un spațiu important acestei lumi pe care o cunoaște în profunzime, sondând în adâncurile istorice și dovedind o finețe a analizei care este deopotrivă academică și sufletească.

Totul este de citit și subliniat în această parte a cărții, în care aprecieri, dovezi, analize și spuneri vă vor interesa, șoca sau impresiona : ”Faptul că jumătate din quartetul ce s-a numit Şcoala Ardeleană era reprezentată de rromi declaraţi (deşi ipoteze recente conduc spre ideea că întreaga Şcoala Ardeleană – oare cine şi de ce i-a dat această denumire?- era constituită din intelectuali greco-catolici rromi) care au produs marea cotitură în limba şi, implicit, în cultura română, dirijându-le de la forma lor slavă (kirilică), de care nu era total independent nici conţinutul, spre cel firesc, latin, reprezintă o contribuţie crucială la constituirea patrimoniului comun, dar şi motiv de recunoştinţă şi respect pentru întreaga etnie din care s-au ridicat aceşti intelectuali de înaltă clasă ai vremii lor.”Dr.Vasile Burtea ne dăruiește, nouă, cititorilor interesați, o carte de mare profunzime și întindere, un tratat complex cu accente și cu străluminări, un eveniment de excepție al lumii culturii și educației civice, pornit din creuzetul unei sociologii demne. Scrisa dumnealui ne convinge și ne farmecă, fără să lăsăm garda jos, ne provoacă la interpretare și analiză,  e un fel de coexistență a perspectivei științifice cu tentația artisticului, sub semnul generos al umanismului :

” Inimosul şi exigentul Ion Budai Deleanu, alias Leonáchi Dianèu, în scrisoarea către celălalt rrom devotat al începuturilor culturii latine scrise româneşti, Mitru Perea, vestit cântăreţ, pe numele său adevărat Petru Maior, îşi rostea îndemnul şi credinţa confesându-se: ”fiind eu ţigan ca şi tine (s.n.), am socotit cuvios lucru de a scrie pentru ţiganii noştri, ca să perceapă ce feliu de strămoşi au avut. Adevărat că aş fi putut să bag multe minciuni, lăudând pe ţigani şi scornind fapte care ei n’au făcut, cum fac astezi istoricii unor neamuri care, scriind de începutul norodului său, să sue pănă la Dumnezeu şi tot lucruri minunate bârfesc. Dar’ eu iubesc adevărul”

” Discriminare, Intoleranță și Interculturalism în Societatea Contemporană” este un adevărat compendiu emanând  umanism și înțelepciune,  dovada aprofundării culturii domeniului, de către un strălucit  sociolog care și-a înțeles menirea.

Cleopatra Lorințiu

 

2.În memoria excepţionalei Jacky Sutton

O mare lovitură pentru Institut for War and Peace Reporting (IWPR)sau vai de jurnaliştii care acţionează în zone de război !

Jacqueline Sutton, o cercetătoare britanică care lucra pentru o organizație neguvernamentală în Irak, a fost găsită spânzurată sâmbătă seara în toaleta de pe aeroportul din Istanbul, după ce pierduse avionul care urma s-o ducă la Erbil, în Kurdistanul irakian.

Colegii și prietenii săi refuză să creadă în presupusa sinucidere, ipoteză avansată de autoritățile locale turce . (după Le Figaro,

Evening Standard și Europe 1).Variantele diferitelor agenţii de presă diferă sensibil. Astfel Agerpres relatează că „Ea părăsise Londra după-amiaza târziu și sosise cu un avion în Turcia în jurul orei 22:00. Un al doilea avion, care urma s-o ducă în Irak, decola la miezul nopții. Sutton ar fi intrat în panică după ce a realizat că nu are destui bani pentru a cumpăra un nou bilet, a presupus agenția de presă Anadolu, fără să citeze sursele ipotezei. Corpul său neînsuflețit a fost descoperit de trei cetățeni ruși. Media locale au indicat că femeia s-ar fi spânzurat cu șireturile încălțărilor sale. Această versiune a fost vehement contestată de rudele și prietenii săi.”

Evenig Standard nuanţează: După britanici, Sutton ajunsese pe aeroport la timp, pe la ora 10 seara.Familia ei a reuşit să arate înregistrarea video în care ea ajunge din direcţia London Heathrow şi trece prin filtrul de securitate de la Aeroportul ATATURK din Istanbul.

Pe video se vede cum cere o cafea şi citeşte o carte. La 11 p.m. se pregăteşte să se îndrepte spe poarta de îmbarcare pentru zborul ei spre Erbil (Irak) dar e prea devreme pentru îmbarcare. Ce urmează nu e clar. Se pare că Jacky ar fi aţipit, obosită fiind foarte după o săptămână foarte agitată.

Se pare şi că anunţurile făcute la aeroport(considerat de Evening Standard „ haotic şi întortocheat”) nu erau foarte clare, imediat după miezul nopţii Jacky se duce la poarta de îmbarcare dar avionul ei plecase.

Se reîntoarce la biroul de bilete şi cere un alt bilet pentru viitorul zbor dar ca să facă asta a trebuit să iasă din aria de securitate şi să reintre apoi în ea, oricum, nu exista un alt zbor înainte de seara aceleiaşi zile.Intrată în toaleta aeroportului din Istanbul, Jacky avea să fie găsită spînzurată, de trei femei rusoaice conform relatărilor jurnaliştilor turci.

Un val de îndoieli din partea tuturor celor care au cunoscut-o

‘Circumstanțele morții sale nu sunt clare, iar noi încercăm să restabilim faptele’, a declarat angajatorul ei, Institut for War and Peace Reporting (IWPR). Directorul executiv al IWPR, Anthony Bordin, a cerut o anchetă ‘deschisă și transparentă’, subliniind că este dificil de acceptat teza sinuciderii. (Referitor la versiunea vehiculată de presă turcă privind ‘șireturile’, el a spus că ‘nu este sigur că ea purta încălțări cu șireturi’).

‘Teoria potrivit căreia ea s-ar fi sinucis din cauza unui avion pierdut nu este credibilă’, a declarat pentru France 24 vechea sa prietenă și colegă de la Australian National University, Susan Hutchinson.

Jane Pearce, directoarea Programului Alimentar Mondial al SUA (PAM) în Irak, este la fel de sceptică: ‘Deplâng moartea prietenei și colegei mele Jacky Sutton. Nu cred în ceea ce relatează presa’ (turcă).

Ziarişti, activişti din umanitar, responsabili ai programelor de dezvoltare, toți cei care o cunoșteau sunt de acord că sinuciderea sa este improbabilă. Jurnalistul irakian Mazin Elias, care a lucrat cu ea, a declarat în Mail Online că este ‘imposibil’ ca ea să se fi sinucis. ‘Scopul ei era să amelioreze viața altora. Și să se sinucidă ? Este complet nebunesc’, a reacționat Mazin Elias. ‘Nu vorbim despre o tânără oarecare. Ea era o femeie matură, o femeie cu responsabilități. In opinia mea, Jacky a fost ucisă.’

Potrivit BBC, sora lui Jacky s-a deplasat la Istanbul însoțită de un angajat al IWPR pentru a întâlni autoritățile turce și engleze. Pentru moment, MAE britanic nu a făcut decât să confirme moartea lui Jacky Sutton.Anunțul morții sale a fost un șoc pentru toți colegii săi care o descriu în unanimitate ca pe o persoană cu o ‘natură pozitivă’.

Jacqueline Sutton a lucrat ca jurnalist pentru BBC World Service și Radio Vatican între anii 1998 și 2000, efectuând de asemenea misiuni pentru ONU în numeroase țări, precum în Afganistan, Iran, Ghana și Irak, potrivit IWPR. Divorțată și fără copii, Sutton, care vorbea cinci limbi, pare să fi trăit mai multe vieți, uneori paralel.

‘Ea era cu adevărat sclipitoare, de înaltă competență și se putea descurca în medii dificile. Și era iubită de toți. Suntem total în stare de șoc. Jacky revenea în Irak plină de proiecte, în special pentru combaterea extremismului violent care amenință țara de care se atașase atât de mult. A fost una dintre cele mai bune specialiste ale noastre în programe de dezvoltare privind Irakul și și-a dedicat aproape zece ani din viață pentru a ajuta această țară‘, a mai indicat IWPR.

Jacky Sutton cunoștea riscurile meseriei sale. Predecesorul lui Sutton în Irak, Ammar al-Shahbander, fusese ucis într-un atac cu bombă, atribuit Statului Islamic, cu doar cinci luni în urmă.

Sutton se deplasase la Londra pentru a participa alături de familia acestuia la o ceremonie religioasă care îl comemora săptămâna trecută. Ea lucra la un studiu asupra dezvoltării internaționale pentru Centrul de studii arabe și islamice de pe lângă Australian National University. ‘Când și-a reluat munca, noi știam că este o activitate primejdioasă într-o țară periculoasă’, comentează The Guardian. În iunie, Jacky Sutton abordase în treacăt acest subiect cu fondatoarea revistei Her Camberra, Amanda Withley. Ea explicase că și-a schimbat locuința la Ebril din teamă că cineva s-ar fi introdus acolo pentru a o ucide, aşadar era precaută şi avertizată.

Președintele parlamentului irakian, Salim al-Juburi, a cerut la rândul său autorităților turce să ‘clarifice pe deplin circumstanțele acestui incident’, potrivit unui comunicat. „A murit în circumstanțe misterioase pe un aeroport turc în drum spre Irak, unde urma să meargă pentru a ajuta țara noastră”.

Stutton dezvoltase un stres posttraumatic după ce a fost arestată sub suspiciunea de a fi spion în timpul unei misiuni în Eritreea la mijlocul lunii 1990, înainte de a fi ‘expulzată’ din această țară, dar își revenise. Imagini ale camerelor de supraveghere d epe aeroport, care o arătau pe Sutton sosind în aeroportul din Istanbul, circulau marți pe rețelele de socializare.

În această înregistrare de câteva secunde, ea poate fi văzută trecând prin controlul de securitate cu două genți. Apoi, mergând pe aleile aeroportului. Este îmbrăcată într-un mantou mov, poartă blugi și pantofi de baschet albi. În alte imagini, poate fi văzută purtând ceea ce pare a fi o sacoșă cu cumpărături.

Sutton ajunsese pe aeroport la timp, pe la ora 10 seara.Familia ei a reuşit să arate înregistrarea video în care ea ajunge din direcţia London Heathrow şi trece prin filtrul de securitate de la Aeroportul ATATURK din Istanbul.Pe video se vede cum cere o cafea şi citelte o carte. La 11 se pregăteşte să se îndrepte spe poarta de îmbarcare pentru zborul ei spre Erbil (Irak) dar e prea devreme pentru îmbarcare. Ce urmează nu e clar. Se pare că Jacky ar fi aţipit, obosită fiind foarte după o săptămână foarte agitată. (Turkish media claim she had become distressed after missing a connecting flight and having no money to buy a new ticket.)

Se pare de asemenea că anunţurile făcute la aeroport(considerat de Evening haotic şi întortocheat) nu erau foarte clare, imediat după miezul nopţii Jacky se duce la poarta de îmbarcare dar avionul ei plecase. Se reîntoarce la biroul de bilete şi cere un alt bilet pentru viitorul zbor dar ca să facă asta a trebuit să iasă din aria de securitate şi să reintre apoi în ea, oricum , nu exista un alt zbor înainte de seara aceleiaşi zile.Intrată în toaleta aeroportului din Istanbul, Jacky avea să fie găsită spînzurată, de trei femei rusoaice conform relatărilor jurnaliştilor turci.

Fostă jurnalistă , Sutton era puternic implicată în Irak prin Clerkenwell-based IWPR organizaţie menită să întărească libertatea de exprimare a media şi a societăţii civile în ţările aflate în conflict.

Pleca spre Erbil pentru un proiect în care ar fi urmat să monitorizeze extremismul violent şi să înveţe lumea ce este libertatea de exprimare.Predecesorul ei care acţionase şi el în Irak la aceeaşi organizaţie IWPR Ammar Al Shahbander fusese ucis de o maşină -bombă la Bagdad în luna mai.

IWPR a suportat două pierdri cumplite, cum s-a exprimat însuşi comducătorul acesteia, Borden.

Vineri, Sutton îi telefonase unui jurnlist din Erbil,Hiwa Osman.

Declaraţia acestuia este : „Mi-a spus că la Londra era frig, că o întîlnise pe sora mea la o cafea, şi că vine cu cadouri pentru copiii mei. Intenţiona să rămână cu noi în Irak. I-am spus să ia o sticlă de vine de pe Aeroportul Ataturk din Duty free şi că terminasem de construit o cuşcă pentru iepurele pe care-l salvase..”

Ancheta continuă.Victimele jurnlismului în zonele de conflict sunt tot mai numeroase.Occidentul, Europa , încearcă să explice şi să implementeze libertatea de expresie, valoare fundamentală a democraţiei.Preţul acestui demers este foarte des, moartea.

Cleopatra Lorinţiu( Bucharest 25.10.2015)

The prize to teach media freedom in these countries is twoo much !

Killing Sutton is an abominable act. I don’t care what investigation says . She was killed .

 

3. Ce li se întîmplă jurnaliştilor turci?(La umbra dramelor în floare…)21septembrie 2015

Continentul întreg e profund marcat, divizat,impresionat sau speriat din pricina refugiaţilor şi imigranţilor, lumea întreagă stă cu ochii pe acest eveniment fără precedent care începe încetişor să domine pagina întâia a actualităţilor de peste tot.Aşadar atenţia lumii e distrasă, ca să zic aşa şi în marginea acestei drame, se petrec alte evenimente cărora opinia publică internaţională nu mai are cum să le ofere interesul necesar.Când e vorba de viaţa a milioane de oameni, cine să mai observe ce li se întâmplă jurnaliştilor turci şi ce se petrece cu  aproximaţiile de  pretexte justiţiare din acel spaţiu ?(citeşte mai departe pe http://zamanromania.ro/stiri/ce-li-se-intimpla-jurnalistilor-turcila-umbra-dramelor-in-floare/

4.Radiografia unei drame turceşti:Kurzii şi exilul interior

http://zamanromania.ro/stiri/radiografia-unei-drame-turcesti-kurzii-si-exilul-interior/

28septembrie 2015 Între pericol şi deziluzie:diferenţa dintre cauza kurdă şi deriva militaristă PKK.

„Unica soluţie rezonabilă ni se pare în acest moment cea pacifistă, în condiţiile întăririi valorilor democraţiei şi a demilitarizării branşei armate a PKK.Dar şi pentru această soluţie sunt implicate trei părţi care ar trebui să coopereze.Întrebare implicită : Vor coopera ele cu adevărat ?”

http://zamanromania.ro/stiri/intre-pericol-si-deziluziediferenta-dintre-cauza-kurda-si-deriva-militarista-pkk/

Cu toate că sunt jurnalistă am ştiut să fac mereu diferenţa între realitate şi mediatizare.Între problemele adevărte şi crearea unei supradimensionalizări. Între ce este în realitatea palpabilă şi subiectele de presă. Noi am trecut de la vidul informaţional al „limbii de lemn” la avalanşa fără discernământ de astăzi.

Limbaj artificial , expresii prefabricate, teme repetitive aflate la îndemână abundă astăzi în presă.Marele avantaj al televiziunilor este că se adresează unui nivel minimal de receptare : vorbele ,imaginile trec pe lângă noi şi unele se agaţă de noi, de gândurile noastre aşa cum ciulinii uscaţi se prin în blana oilor aflate la păscut. Am fost de curând însoţită de prieteni, aşa cum probabil mare majoaritate a dumneavoastră, şi prin România profundă: aceea a satului sau chiar a orăşelului de provincie, aceea în care oamenii sunt coupaţi cu de-ale gospodăriei, cu viaţa, cu creşterea copiilor şi care nu sunt prea preocupaţi de ce se petrece pe la televizor.Şi la noi, ca mai peste tot lumea e împărţite ăn tranşe atît de diferite încât tortul acesta bizar al democraţiei e din ce în ce mai greu de înţeles.Dar dincolo de programe de dezvoltare, de idei şi de fapte, de sincronizări europene sau mondiale cred că ceea ce ne trebuie cu adevărat nouă românilor este, o asimilare a ideii de moralitate, o minima moralia, oconştientizare a ideii de moralitate.

Fără această lucrare pe care cineva trebuie să şi-o asume, ţara nu poate prospera, naţiunea noastră nu se poate consolida. De parcă un arbore frumos, fălos, cu coroana verde profilată pe cer, ar fi mâncat în trunchiul lui de un putregai. Fiindcă în ziua de azi este esenţial dialogul, schimbul de opinii. Nu suntem atât de singuri, cineva e alături de noi, cuiva îi pasă de noi. Viaţa nu poate fi trăită la întîmplare şi are un sens numai ancorată între principii morale

2015 publicat in ZAMAN ROMANIA(august 2015)

Un interviu acordat de Cleopatra Lorinţiu sitului de geostrategie Global News Intelingence .2015

Întrebările formulate de redactori de la Global News Inteligence au fost cele de mai jos, o discuzţie în studio pe aceleaşi teme a fost postată pe you tube la adresa:

Emisiunea Obiectiv Strategic Cu Cleopatra Lorinţiu

Întrebările redacţiei au fost :

1.Care sunt efectele sociale ale atentatului asupra redactiei CH?

2.Riscam sa asistam la o escaladare a tensiunilor sociale in Franta?

3.Ne putem astepta la suprize electorale la viitoarele alegeri prezidentiale? Care sunt sansele lui Marine Le Pen?

4.Care sunt cauzele esecului de integrare al musulmanilor in societatea franceza?

5.Cum pot opri musulmanii moderati astfel de atentate?

Exista o implicare activa a acestora in randul societatii franceze?

6.Credeti ca se mai pot repeta astfel de evenimente pe termen scurt in Franta?

 Răspunsurile Cleopatrei Lorinţiu au fost : 

1.Răspund la întrebările dvs. încă la cald, fapt care contrazice cumva regulile de aur ale analistului fenomenelor din geopolitică şi se apropie mai degrabă de perspectivele jurnalistului.

Totuşi, atentatul asupra redacţiei revistei satirice Charlie Hebdo, prin care terorismul internaţional, djihadismul de esenţă obscurantistă „pedepseşte” valorile exercitate de democraţie: libertatea de expresie, dreptul de a avea opinii diferite, pare că face parte dintr-un plan mai mare, elaborat de minţi paradoxale: organizaţi şi haotici, aplicaţi şi complet dezordonaţi, iar analiza acestor personaje ar ţine mai degrabă de domeniul psihiatriei.

Efectul social cum spuneţi dvs. e foarte greu de măsurat, fără îndoială prima impresie este aceea a solidarizării sociale, pe care guvernul, preşedintele şi forţele responsabile mizează în acest moment.

Franţa e o societate specială. Nu trebuie să uităm, cu bune şi cu mai puţin bune, că lungul curs al istorie a fost influenţat fundamental de acest popor.Capacitatea de a insufla lumii principiile umanismului, acel liberté,égalité, fraternité, pleiada copleşitoare a gânditorilor care au influenţat istoria culturii mondiale, toate acestea presupun ca noi astăzi să avem o gândire globală, nuanţată şi diferenţiată în ceea ce o priveşte.

Cursul istoriei nu mai poate fi schimbat şi, sincer, am avut o strîngere de inimă când am citit opiniile unor persoane aşa zis cunoscătoare, persoane de la noi, din România, în care se spunea că „Franţa culege ce a semănat„.Reflecţia româneasă venea în continuarea spunerii populare referitoare la capra vecinului, refectând mai degrabă o tarră de gândire naţională.

Nu numai Franţa culege ce a semănat( aici era sensul acela , de „v-am spus eu că o să fie rău „etc etc.) noi toţi am cules ce a semănat Franţa: principii ale deomcraţiei, capacitatea de a-l accepta pe celălalt, lupta aceasta dificilă împotriva intoleranţei, căci există acest sâmbure rău în natra umană mărginită, de-a zice că tu eşti cel „adevărat” , că religia ta e cea mai bună, că tu gândeşti bine şi nu celălalt.

Sincer, sunt de părere că se plăteşte un preţ pentru modul în care francezii de după cel de al doilea război mondial s-au chinuit cu toate forţele să rămâie fideli unor principii:unul din ele e libertatea de expresie. Un altul, este principiul laicităţii, aplicat ca lege în Franţa de la începutul de secol şi pe care iarăşi, românii îl pricep cu greu. (Legea din 1905 care confirmă în articolul 1 libertatea de conştiinţă, cea care era deja evocată în articolul 10 al declaraţiei drepturilor omului din1789).

L-aş explica într-un fel poate prea simplificator dar util pentru a pricepe configuraţia de azi : Această ţară a luminilor şi cutezanţelor a avut într-atât de mult de suferit din pricina amestecurilor, amalgamurilor dintre stat şi biserică, dar mai cu seamă de pe urma războialelor religioase, a luptei crâncene dintre creştini ( vezi Le massacre de la Saint-Barthélemy, 24 august 1572) încât a îndrăznit să aplice acest principiu: neamestecul statului în treburile religiei şi invers. Deci fiecare cetăţean are dreptul să îşi practice religia lui, dar aceasta nu este susţinută, plătită de stat.

Noi, publicul exterior, vedem numai momentele de criză, atacurile contra însemnelor evreieşti sau creştine sau musulmane. Nu vedem însă marea majoritate a situaţiilor, singura posibilitate a Franţei de a supravieţui acestui amalgam de religii a fost aplicarea principiului laicităţii.

Efectul social al manifestării unui integrism,fanatsim religios exportat din centrele modiale ( vezi Yemen, Siria, Afganistan şi altele sau prin finanţări cel puţin discutabile din partea unor ţări precum Arabia Saudită) prin atentat ucigaş va fi probabil costisitor, rănile cauzate de el în societate vor fi mult timp vizibile.

Asta în cazul în care ţara sau chiar Europa vor avea timp să se vindece, va fi un răstimp ca rănile să facă o crustă, o cicatrice. Căci, în acest moment cu tot enormul efort al forţelor de inteligenţă şi securitate, nu prea putem şti ce va urma.

2. Cred că da. Mai cu seamă din cauză că există un climat politic propice acestei escaladări.Francezii sunt renumiţi prin capacitatea lor de a cârti. Ei spun că „Ils aiment râler” ,”râler” înseamnă a fi un fel de „Gică contra” cum s-ar zice la noi, a critica, a obiecta, a comenta mereu, a avea dreptul la o opinie diferită.Personal nu cred că a existat un moment în care francezii nu şi-au exercitat această dimensiune naţională care îi identifică oarecum în ansamblul popoarelor europene. Ei critică totdeauna, sunt nemulţumiţi de tot şi toate . Aşa e felul lor de a fi . În plus au această caracteristică (moquerie) în gene.Şi totuşi, de acest fel de a fi se molipsesc şi imigranţii, toţi cei care ajung să locuiască acolo, temporar sau de tot, cu acte sau fără, indiferent de rasă, religie şi nivel social. Că societatea este profund scindată, asta nu e un secret.Sunt lumi, straturi sociale care nu comunică între ele.Pe de altă parte vă asigur că fundamental, francezii sunt mult mai comprehensivi, mai toleranţi decât ne imaginăm.Hai să ne închipuim ce ar face un grup de enoriaşe de la o biserică de ţară în România, dacă ar avea pentru scurt timp puterea în mînă, mijloacele finaciare etc. Păi eu cred că am asista la o prigoană fără margini împotriva ateilor, a musulmanilor, a iudaicilor, a grecocatolicilor sau a evangheliştilor neoprotestanţilor etc.

Asta e însă o discuţie despre toleranţa religiilor, despre felul reductor de a vedea lumea şi despre intransigenţă.

E clar că oamenii dintr-o religie au impresia că numai ei pot ajunge la esenţa divinităţii, că numai rugile lor sunt autentice şi că restul de, să zicem patru sau cinci miliarde de pământeni, nu au dreptate!

Vedeţi ? Dacă reducem discuţia în acest mod , putem mai bine înţelege cât de tensionate devin raporturile dintre oameni pornind de la un unic factor: credinţa religioasă .

3. Franţa a fost deja forţată să se coalizeze odată dacă vă aduceţi aminte în spatele lui Jacques Chirac, la alegerile din 2002. În contextul de atunci, stânga a fost în primul tur atât de divizată, candidaţii au fost atât de mulţi , încât principalul şi singurul posibil nume cîştigător, anume Lionel Jospin, nu a reuşit să întrunească în primul tur de scrutin un procent care să-l califice mai departe în alegeri.În turul doi s-a calificat Jean Marie Le Pen -tatăl, port drapelul Frontului Naţional. Partid de extremă dreapta. Alegătorii, în turul doi, cei de stânga şi cei de centru şi cei de dreapta l-au susţinut pe cel rămas în cursă din partea formaţiunii Rassemblement pour la République, ( Jacques Chirac, ales cu un procent care s-ar fi potrivit mai degrabă unei ţări africane, 82,5 %!) Nu sunt sigură că de această dată şi în acest context , poziţia fiicei sale, ritoasa şi provocatoarea doamnă Marine Le Pen, nu este mai bună decât a tatălui ei de atunci.Aceste evenimente ( atacul terorist din ianuarie 2015 )ar părea că pot contribui la creşeterea procentului doamnei Le Pen, deci a extremismului de dreapta, un fel de neofascism, în ansamblul preferinţelor alegătorilor. Este un discurs periculos, antiimigraţionist, presărat cu islamofobie şi antisemintism, este discursul francezului de mijloc, care nu ştie prea multe dar e împotriva celor veniţi de prin alte părţi, a veneticilor, cei care i-ar lua locurile de muncă sau ar beneficia de favoruri sociale.Toată speranţa este în dreapta judecată a societăţii franceze, în maturitatea ei şi mai cu seamă într-o bună politică a partidelor echilibrate, de stânga sau de dreapta.Pericolul extremismului există însă peste tot în lume, uneori poate să ia forma de manifestare a acelui extremist norvegian(Anders Behring Breivik) , autorul oribilului atentat din 2011, capabil să asasineze cu sînge rece conaţionalii săi(77 de morţi şi 150 de răniţi) tocmai ca semn împotriva democraţiei , marcându-şi clar opiniile doctrinare profasciste.
4. Nu cred că este un eşec de integrare la modul general. Cred mai degrabă că au fost speculate liniile de falie, persoanele vulnerabile. Foarte mulţi imigranţi şi-au găsit locul în sociatetea franceză , au ajuns în posturi cheie şi chiar la demnităţi republicane ( să ne gândim numai la Rachida Dati,fosta ministră a justiţiei, la Christiane Taubira actuala minstră a justiţiei, la Rama Yade, la mari jurnalişti, scriitori, oameni de cultură, de ştiinţă,de afaceri,politicieni .Există o lume mai puţin reuşită pe care factorii de influenţă ai integrismului religios au folosit-o din plin, facilitându-le acces la îndocrinare ( vezi îndobitocire) , oferindu-le aparenţa că pot să iasă cumva din marasmul nereuşitei lor profesionale şi umane , oferindu-le postura de „eroi”. Această slăbiciune alimentată de fonduri de bani importante ,surse de finanţare care sper că vor fi în fine făcute publice în scurt timp, au creat excrescenţele ideologice despre care vorbim şi pe care,un cancer planetar cum este acest autoproclamat stat islamic sau această nebuloasă Al Quaeda, le folosesc.Observaţi ce concurenţă confraternnă s-a instituit între aceste două formaţiuni teroriste. În spatele lor este aceeaşi nebuloasă finaciară. În mare, petrodolarii.Viaţa de « banlieue » şi de « cité”are fireşte dificultăţile ei, dar nu condamnă oamenii la eşec. Politica socială a Franţei este generoasă, ajutoarele sociale curg gârlă (comparativ cu ţări ca a noastră) şi etnicii arabi sau africani ştiu foarte bine cum să profite de acest ajutor social. 5-6.Am fost întodeauna de părere că valorile Islamului trebuie cunoscute şi respectate. Am pledat pentru acest lucru şi cu modestele mele mijloace ( scrise sau documentare tv , vezi ciclul Luminile Islamului de la TVR din perioada 2008-2010) am îndemnat la cunoaştere şi respect reciproc. Dar aici e vorba despre musulmanii din Franţa. Ei sunt mulţi ,unii spun 6 milioane, după umilele mele cunoştinţe ei depăşesc 9 milioane.

   

   Şi numai cu un sens al culturii şi mai ales al respectului pricipiului laicităţii se poate reuşi . Segregarea, ignorarea reciprocă, ura rasială şi religioasă sunt de natură să arunce în aer pacea socială a unei ţări căreia îi datorăm apărarea principiului dreptului la expresie. Barbari care se cred „eroi” care şi-au hrănit ura prin închisori şi au fost recrutaţi prin internet a fost posibil să comită atacuri poate şi datorită faptului că societatea franceză le-a dat dreptul la diversitate. Tentaţia de a pleca „ la război” ,în Siria sau în Libia le oferă aparenţa unui „sens”. Odată prinşi de această pantă, greu mai pot fi recuperaţi.Ceea ce va urma, nu putem aticipa. E clar că există „celule adormite” cele pe care telefonul lui Coulibaly( asasinul care a luat ostatici şi a şi omorât cîţiva într-un magazin ) le căuta. E clar că au fost dejucate foarte multe atentate, în Franţa şi prin alte ţări occidentale, lucruri de care nu ştim şi poate că e mai bine să nu ştim, tocmai pentru a reîncerca să reluăm cursul vieţii zilnice. E clar că, atunci când vorbea despre şocul înfruntării civilizaţiilor, Huntington vorbea desore asta , despre raţiune şi ponderare contra fanatismului religios de orice fel. Sunt mai degrabă optimistă şi dispusă să creditez toleranţa şi înţelepciunea în defavoarea intoleranţei şi a fanatismului. Sunt de asemenea dispusă să accept că lecţiile istoriei trebuie învăţate. Chiar cu aceste prilej am putut vedea şi noi românii cât de pregătiţi şi de toleranţi suntem…Au ieşit la iveală atâtea frustrări, atâtea fanatisme, atâta intransigenţă şi în plus un fel de aroganţă românească , prezentă mai ales în rândul comentatorilor fenomenului pe la posturi tv unde trebuie umplut timpul cu te-miri-ce, încât m-am şi speriat.Să nu uităm că traversăm un moment în care educaţia a avut foarte mult de suferit în România iar românul de mijloc începe să fie din ce în ce mai ignorant şi mai incult. Cred că acesta este marele pericol şi dacă avem de făcut ceva, atunci acest ceva trebuie să se plaseze în zona culturii, a educaţiei şi a informării corecte. Lungile, nesfârşitele dezbateri de pe televiziuni sunt de natură de multe ori mai degrabă să arunce publicul în neînţelegere şi confuzie:dar probabil că acesta este un alt subiect, o altă temă pentru un alt moment, al viitorului.