Pulbere mitologică (fragment din cartea de interviuri “ O lumină suplimentară” )

Ultimul interviu acordat de acad. Romulus Vulcănescu (1912-1999)

 

Intrarea în casa academicianului Romulus Vulcănescu mi-a fost prilejuită de scriitorul, profesorul, prietenul său statornic, Tudor Opris.Acesta  îi fusese elev, rămăseseră într-o superbă relaţie şi amiciţie literară care, iată, dura de mai bine de cincizeci de ani. Pe mine cifrele astea mă ameţeau pur şi simplu.

Dar fiind o admiratoare a operei etnografice publicate de academician, ideea de a-i lua un interviu mi s-a părut o şansă. Într-un fel, a şi fost. Deşi  faptul că nu am reuşit prea lesne să-l difuzez pe post, mai exact s-au difuzat în timpul vieţii sale doar vreo cinci minute, la o oră total nepotrivită, iar un alt sfert de ceas abia la trei ani după ce el trecuse deja Styxul, mi-a creat o stare de frustrare. Interviul însă, derulat într-un început de toamnă a anului 1997, în casa maestrului, care poartă la intrare o delicată placă de marmură, semn că acolo a trăit cel care a fost talentatul grafician şi scriitorul Mihu Vulcanescu ( fiul academicianului, trecut în lumea celor drepţi nedrept de devreme ), filmat la lumina reflectoarelor, în prezenţa oamenilor din echipă, poate plictisiţi, cu gîndul aiurea, uitându-se adeseori pe ceas, uşor exasperaţi că discuţia nu se mai termină odată, interviul,zic,a rămas cuminte, înregistrat pe casete, conservând starea din dimineaţa aceea luminoasă.

Care anume era starea? Aş putea s-o definesc uşor printr-o vorbă: seninătate. Maestrul îmi făcea un hatâr. De altfel îi făcea plăcere să fie filmat, o epata uşor pe doamna brunetă care-i ţinea companie, se răsfăţa jucându-se cu câinele şi lansând paradoxuri. Asta e. Îi plăcea să fie paradoxal. Chiar spune la un moment dat într-o parte a discuţiei, mai necoagulată, când încă nu ne găsisem ritmul: ,,fără paradoxuri, nu se poate.’’ Am selectat cîteva părţi din interviu , incluzându-le în această carte, cu toate că dialogul poartă inevitabil această amprentă a spontanului sau încropitului; e însă ultimul său interviu, opiniile, gândurile, seninătăţile, indiferenţele şi paradoxurile dinaintea marii treceri către dincolo. Iar Romulus Vulcănescu rămâne un moment important al etnologiei româneşti .

                                  ”     Sa rămâi în pământul țării tale…”

Suntem viaţă în devenire, suntem realitate şi mit, suntem pulbere mitologică din străfundul istoriei, peste timp. Suntem deopotrivă lemn şi cenuşă, aspiraţie şi zădărnicie sublimă.

-Domnule profesor, ştiu că vă place să vorbiţi despre neamul Vulcăneştilor.

-E o familie bogată, în sensul că are sumedenie de ramuri, cele mai multe sunt în părţile Craiovei. Deci suntem olteni, din cei cu prazul. Nenorocirea este că s-au răspândit peste tot în lumea asta. Ca să-i vizitezi trebuie să pierzi un an umblând după ei.

-Dumneavoastră aţi rămas aici. 

Da, eu am rămas aici fiindcă am cumpărat această casă pe când se construia cartierul. Aici e linişte. Aer curat, oameni veniţi de la ţară…

-Eu mă refeream la faptul că aţi rămas în România.

-Gândul de a pleca în altă parte l-am avut numai pentru a mă duce şi a mă întoarce. N-am vrut niciodată să părăsesc ţara mea. Ultima dată cînd am fost în America, nişte prieteni care câştigau serios acolo mi-au spus:dragul meu, vezi apartamentul ăsta? Ţi-l dăm ţie. Dar hai să trăieşti aici. I-am lăsat să creadă că voi rămîne şi în ziua plecării i-am invitat la aeroport. Unul a plîns. Nu sunt un fugar! E bine la mine acasă, în curticica mea.

Anii de închisoare n-au răscolit în dvs. nici un gînd rău?

Nu. Au închis atâţia oameni. …Mi-am zis: m-au închis şi pe mine, dacă mor în închisoare, asta-i soarta mea; nu m-am plîns niciodată. Am lăsat lucrurile să vie de la sine.

Vorbeaţi cu seninătate despre asumarea unei sorţi. Soarta este să mori acolo de unde ai venit. Nu printre străini, unde nu te mai ştie nimeni. Ce relaţie aţi avut dumneavoastră personal, cu sacrul?

Relaţia mea? Tot timpul m-am gîndit la sacralitate şi am scris despre ea. Care anume era starea? Aş putea s-o definesc uşor printr-o vorbă: seninătate.

Comentariu ( această pagină redă textul emisiunii tv deci include și comentariile)

Maestrul îmi făcea un hatâr. De altfel îi făcea plăcere să fie filmat, o epata uşor pe doamna brunetă care-i ţinea companie, se răsfăţa jucându-se cu câinele şi lansând paradoxuri. Asta e. Îi plăcea să fie paradoxal. Chiar spune la un moment dat într-o parte a discuţiei, mai necoagulată, când încă nu ne găsisem ritmul: ,,fără paradoxuri, nu se poate.’’ Am selectat cîteva părţi din interviu , incluzându-le în această carte, cu toate că dialogul poartă inevitabil această amprentă a spontanului sau încropitului; e însă ultimul său interviu, opiniile, gândurile, seninătăţile, indiferenţele şi paradoxurile dinaintea marii treceri către dincolo. Iar Romulus Vulcanescu rămâne un moment important al etnologiei româneşti .

Sunteţi de aceeaşi părere cu celebra spunere conform căreia secolul 21 fie va fi religios fie nu va fi? 

A, nu, asta-i o prostie spusă de unii, altora, care au difuzat-o.

 

Totuşi credeţi că această credinţă, această religiozitate, mai reprezintă un suport pentru sufletul omului în mileniul acesta, al treilea?

Doamnă dragă, oamenii de astăzi au cam dat la o parte religie, credinţa. Dar minoritatea care a rămas credincioasă îi va aduce din nou la adevăr. Asta este convingerea mea. Totuşi religia a fost de-a lungul timpului şi o coerciţie. Ea, ca instituţie. Da, dar acum este îmblânzită. Şi îmblânzirea asta îi face bine fiindcă altfel ar dispărea. –

Cred că este fascinantă această întâlnire dintre studiul etnologiei şi al religiei. Într-un anumit punct, ele se întâlnesc. Sunteţi unul dintre aceia care au dat publicităţii, au comentat,fascinanta descoperire legată de tăbliţele de la Tartaria, cea mai veche scriere a lumii, anterioară celei sumeriene sau egiptene.

Da, toate disciplinele se întâlnesc şi toate religiile se întâlnesc. Toate au acelaşi suport.

Dumneavoastră vorbiţi undeva despre faptul că direcţia de investigaţie în mitologia românească ar fi o sinteză integratoare a celor două straturi mitologice, cel dac şi cel roman, a zestrei şi influenţei mitice a geţilor.

Adevărat, odată contopite, rezultă altceva, ce se leagă apoi cu creştinismul. Păgânismul şi creştinismul se influenţează reciproc.

Sinteza la care lucraţi acum va fi tot din aria mitologiei?

Mitologie şi religie. Vreau să arăt că mitologia a dus la religie şi că religia se sprijină pe mitologie. Să fim serioşi, dacă citeşti ,, Faptele sfinţilor,, ele sunt toate poveşti. Credibile în parte, necredibile în altă parte, căci există un fond de credibilitate şi unul de inventivitate, de ficţiune.

Probabil că omul are nevoie până la urmă şi de poveste, chiar literatura este expresia acestei nevoi continue. Pentru această carte de întâlnire dintre religie şi mitologie, v-aţi preocupat de soarta religiilor lumii, nu? 

Am studiat de fapt toate religiile. Există diferenţe mici şi mari. Doar la popoarele care au rămas semiprimitive mai există mitologie. Când ele vor dispărea, va dispare şi mitologia lor. Aşa că rămân numai religiile: creştină, budistă, etc. Eu am fost bucuros să văd şi să întâlnesc temple, sinagogi, toate bisericile lumii. Am constatat că cei maicredincioşi sunt musulmanii care au şi o mare doză de fanatism. De pildă, între ortodocşi şi catolici au existat de-a lungul timpului mici certuri. Totuşi, cea mai tolerantă religie, tot creştinismul este. Dovadă că s-a răspândit atît de tare pe glob. Prin toleranţă.

E, s-a mai răspândit şi prin puterea sabiei, să fim corecţi. 

Au ajuns în anumite momente şi prin forţă, e adevărat..

Dar şi românul este tolerant, nu?

Românul. Este foarte tolerant. Este imbecil de tolerant aş spune. Nu noi între noi, ci noi cu cei care vin peste noi şi ne strâng oasele.

Nu credeţi că în această perioadă noi, românii,pierdem ceva din datele noastre fundamentale, ale felului nostru de a fi, că acceptăm prea uşor unele lucruri venite dinafară? 

Asta se întâmplă pretutindeni. Se întâmplă cu noi poate mai mult din cauza toleranţei noastre. Dar sunt convins că toleranţii au viitorul în faţă.

Cum au decurs cercetările dvs. pentru lucrarea de mitologie românească?

Cercetările mitologiei române au pornit prin cercetarea mitologiei în general. Şi religia are poveşti dar tincturate, aşa , ca să creadă proştii. Nu pot spune că nu există Dumnezeu. Pe pământ, în cer, apără, păzeşte, pedepseşte, este tolerant şi intolerant. Dar dumnezeul ăsta are şi el două feţe. Cînd unii devin intoleranţi, dă peste ei. Când sunt toleranţi, îi lasă în pace…

Aş reveni la începuturile dvs. şi la faptul că aţi avut ocazia în tinereţe să îl cunoaşteţi şi să lucraţi în echipele sociologice ale lui Dimitrie Gusti.

Era un profesor foarte bun. Nu te certa, nu-ţi făcea observaţie când făceai vreo trăznaie. Adeseori, am observat că l-aţi citat pe Vasile Băncilă , o personalitate aproape necunoscută a sociologiei româneşti, nouă, celor de azi,deoarece a fost considerat legionar. Activitatea lui a fost ignorată dar va reveni în atenţie. De altminteri evenimentele istorice au blocat de multe ori dezvoltarea unor discipline ştiinţifice la noi. Dacă n-ar fi fost războiul, ehei, eram departe acum cu cultura noastră. Pentru că şcoala sociologică a lui Dimitrie Gusti era împănată cu conferenţiari, cu mari profesori, unii străini. Vă daţi seama ce avânt ar fi luat…

Domnule profesor, dvs. aţi scris şi despre etnologia unor popoare africane. Cum v-aţi confruntat cu problemele proprii acestor popoare? 

Când zici etnologie, zici ştiinţa etnosului. Fiecare popor are etnosul lui. Interesant e că între popoare apropiate, ca limbă, ca cultură există foarte multe asemănări. Noi suntem foarte apropiaţi de cultura Italiei. Vorbind despre cosmism, dvs. afirmaţi undeva că resuscitarea cosmismului din om prin creaţie spirituală a stat la baza concepţiei lui Vasile Pârvan despre cosmismul autohton.

Vasile Pârvan a fost unul dintre modelele dvs? 

Da şi nu. Modelele mele sunt mai multe: Vasile Parvan, Dimitrie Gusti, Vasile Bancila dar şi Mircea Vulcanescu (eu sunt nepotul lui ).

E foarte interesantă relaţia pe care o stabiliţi dvs. în studiile de mitologie pe care le-aţi publicat, cu creştinismul. Interesant e faptul că mitologia noastră e oarecum creştină… Totuşi afirmaţi că există un suflu de păgânism puternic. Un suflu de păgânism există, peste tot. La un moment dat spuneţi aşa, permite-ţi-mi să vă citez, mi-am notat aici fiindcă m-a frapat exprimarea: Când subliniem cu atâta apăsare că românii au fost totdeauna creştini, creştinismul venind peste ei ca o întâmplare şi nu ca purtătorul unui mesaj, al unei crize de tip nou, recunoaştem că după ce ne-am creştinat am păstrat moduri ale lumii păgâne’’.

Toate tradiţiile popoarelor merg până la păgânism. Ei bine, asta rămâne, nu poţi să-l elimini cu legea. Ele se alterează cu timpul şi dispar. Dar la noi, nu prea dispar. Asta înseamnă că noi avem o putere spirituală care s-a grefat pe păgânismul românesc şi îl mai ţine în mână cât poate.

Dar de fapt ce e păgânismul, mulţi îl încarcă de fapt cu un conţinut negativ, din neştiinţă.

Păgânismul e tot o religie.

Neinstituţionalizată, nu? 

Exact, fără temple sau biserici, şi cu o viziune mult mai largă.

Eliade, pe care îl citaţi şi pe care înţeleg că l-aţi şi cunoscut, la un moment dat vorbeşte despre confruntarea dintre religia cosmică şi cea istorică.

Religia istorică este cea devenită în succesiunea timpului iar cea cosmică este poate că e şi cea mai apropiată de sufletul nostru. Da, da. Noi avem o viziune cosmică pe care n-a făcut-o nimeni a vieţii noastre, a existenţei noastre pe pământ.

Opera lui Eliade este ecoul acestei fuzionări între religia cosmică şi cea istorică?

Eliade este un scriitor foarte serios, cu lucrări temeinice dar toată filozofia lui este astfel alcătuită încât poţi s-o iei cum vrei! Ceea ce este foarte important, căci nu vei întâlni asta la nici un alt filozof, este meritul lui. 

Când l-aţi cunoscut?

Nu cu mult înainte de a muri.

Interesant e faptul că studiile lui de istoria religiilor s-au făcut tocmai în America, o ţară atât de proaspătă, aş zice.

Da, da, totdeauna ţările noi sorb cultura ţărilor vechi. Aşa încât este oricum foarte merituos ce a făcut Eliade.

Noi, care avem atâtea straturi suprapuse de istorie, parcă în ultima perioadă suntem mai puţin preocupaţi de investigarea lor.

Majoritatea cercetătorilor nu sunt antrenaţi în asta… Cultura românească populară, cea care se menţine până astăzi, o păstrează câţiva nebuni ca mine. Noi suntem nebuni, să ştiţi. Un om care se apleacă asupra unei probleme atât de dificile şi care este în dispariţie, este nebun. Dar eu merg cu nebunia mea până la capăt.

Acum, când după o viaţă intens trăită şi închinată acestei discipline, vă contemplaţi cărţile, fără îndoială fiecare din ele are o poveste, e legată de un moment istoric. De pildă, ştiu că pe când eraţi studentul lui Gusti apăruse deja ,,Spaţiul mioritic’’ al lui Lucian Blaga. Cum a fost el perceput?

Să ştiţi că mie mi-a plăcut Blaga. Este o figură mare! Uneori ,,explodează’’ prea mult. Trebuie să ştii unde să te opreşti iar el, în unele părţi nu a ştiut, dar eu trec peste mine şi mă interesează ceea ce a rămas din el. Poţi scrie 5, 10 lucrări, din fiecare rămâne ceva, sau o carte, o carte întreagă. Ei bine, eu mă strădui acum ca toate cărţile mele să le condensez în una singură. Adică o sinteză.Nota autorului:(Proiectul a rămas nefinalizat, la puţin timp după acest interviu, Romulus Vulcănescu s-a stins din viaţă. n.n.).

Vorbind despre folclor, este evident faptul că unele lucruri se pierd de la o zi laalta.

Se pierd la cei care au plecat de la ţară. Dar în cei care au rămas acolo eu cred că rezistă.

Credeţi în rezistenţa culturii populare în modul conservării ei în muzeu?

Da, intră în muzeu, ca şi cultura cultă, ca şi cea a haimanalelor…toate intră!

Mi-am zis să risc şi să nu evit această întrebare devenită un loc comun: ce viitor întrevedeţi etnologiei? 

Ştiinţele toate, nu vor dispărea decât prin cataclism. Dacă dispare, trebuie să pui altceva în loc. Ori cultura nu dispare, ea evoluează mereu. De exemplu cultura populară, pe ea s-a grefat şi altoit cultura cultă. Există o veşnică continuitate.

Sentimentul naţional a intervenit în cercetarea dvs.? Un cercetător poate să-şi permită să fie sentimental?

Da, nu sentimental aş spune, la modul intelectual. Dar dacă se combină, este perfect. Eu le-am combinat.

Voiam să spun în încheierea interviului nostru faptul că dvs. sunteţi un mare român aşa că aţi făcut totul cu mintea şi cu sufletul.

Doamnă dragă, eu am fost închis trei ani când am spus că sunt nepotul lui Mircea Vulcănescu!Şi mă mândresc cu asta.  (interviu filmat in noiembrie 1997)

Citeva date in biografia lui Romulus Vulcanescu (23 februarie 1912-9 noiembrie 1999)

a absolvit  Facultatea de Litere si Filosofie la Universitatea din Bucuresti (1934-1937), licenta in estetica si sociologie.Lucrarea de doctorat (1949) are ca titlu „Coloana Infinitului“. Profesor de filosofie intre 1938-1948.Redactor la revistele „Gongul“ – de cultura teatrala (1941)  „Simpozion“ – de filosofie (1943)  „Cercetari folclorice“ (1946) Unul dintre organizatorii „Cercului de studii folclorice” din Bucuresti (1948). Sef sector etnografie la Institutul de Arheologie Bucuresti (1957) Sef sectie la Institutul de etnografie si folclor (din 1964). Secretar stiintific al „Comisiei de antropologie si etnologie“ – Academia R.S.R. (1968).Coordonator sef adjunct al „Grupului de cercetari complexe Portile de Fier” al Academiei R.S.R. (1969). Responsabil al sectiei de etnologie din cadrul colectiei „Realitatea antropologica si etnologica româna“ (1973) Editeaza si conduce, din 1978, publicatia „Ethnologica“. a fost membru al: Societatii de Istorie si Retrologie din România Institulului stiintific de sociologie din Roma Uniunii Internationale de stiinte antropologice si etnologice Societatii de Folclor din Londra Asociatiei de studii a civilizatiilor mediteraneene din Paris Asociatiei slavistilor din România Academiei Române (onorific) A sustinut conferinte stiintifice internationale in Bulgaria, Cehoslovacia, Germania, Belgia, Italia, Japonia, Mexic, Portugalia, Austria si diferite cursuri la universitatile din Cleaveland, Boston, Ohio, Hanovra, Neapole, Roma etc. A publicat urmatoarele carti:

Scurta privire asupra mitologiei române – 1937 Troita, insemn solar – 1943 Doua tipuri de mitologie româna – 1944 Fenomenul Horal – 1944 Mastile cucilor – 1960 Caractere inrudite intre portul popular român si slovac – 1962 Calaretii sarari – 1963 Toponimie profesionala – 1964 Signes juridiques dans la region Carpato-Balkanique – 1964 Cartografierea etnografica a transhumantei in Oltenia de Vest – 1964 Figurarea miinii in ornamentica populara româna – 1964 Pietrele colibate – 1965 L`évolution des abris pastoureaux chez les Roumains – 1965 Gogiu — un spectacol funerar – 1965 Dimitrie Gusti si cercetarea etnografica – 1966 Agricultura de munte – 1967 Metoda de investigatie etnologica in zona Portile de Fier – 1968 Dinamica culturii in antropologia actuala – 1968 Agricultura in Clisura Dunarii – 1968 Etnografia, stiinta culturii populare – 1968 Bosimanii – 1968 Rolul etnologiei in procesul autocunoasterii culturale – 1969 Lucrari artistice in metal, os si piatra – 1969 Toponymie agraire de montagne dans les Carpates Roumaines – 1970 La dactylopuncture – 1970 Etnologia juridica – 1970 Mastile populare – 1970 Incasii – 1960 Concepte de reprezentare cartografica in etnografie: scheme, tipuri si modele – 1970 L`écho des quelques monuments mégalithiques dans le paléo folklore et le folklore roumaine –1971 Coloana cerului – 1972 Dynamique du théâtre populaire folklorique roumaine – 1973 Mit si folclor – 1973 Toponimie mitica româneasca – 1974 Istoria etnologiei române – 1975 Les aspects essentiels de la mythologie roumaine – 1977 Dictionar de etnologie – 1979 Mitologie Româna – 1987 Isvoare de cultura – 1988