Culoare, idee, sentimente înălţătoare

(Album de artă dedicat Victoriei Fătu Nalaţiu)

„Când pictez am presentimentul că aduc la vedere o altă

lume, neștiută, nevăzută nepământeană”

George Vasile Dâncu scrie la un moment dat că o invidiază pe pictoriţa Victoria Fătu Nalaţiu pentru universul în care aceasta trăieşte. Am stat şi m-am gândit o vreme la această spunere frumoasă şi necircumstanţială. Da,cred că el are dreptate să formuleze aşa în cuvinte gândul că nu există viaţă mai frumoasă şi mai împlinită pentru artist decât aceea în care face ce îşi doreşte, trăieşte prin arta sa şi pentru întruchipările artistice pe care reuşeşte să le facă.Acest album superb editat de Valentin Ajder şi Vasile George Dâncu pune în carte,în album, între coperţi, toată viaţa şi toată pictura acestei pasionate de factură atipică aş zice căci ea nu vine din traseul tradiţional al absolvenţilor de arte , care au drum bine definit de la început, presărat cu podiumuri şi în mod egal, cu capcane.

E un album de sărbătoare, o simfonie romantică şi o reuniune de teme şi modele însoţite de multe spuneri foarte frumoase şi pertinente, poetice sau sufleteşti,care însoţeşte acum cariera Victoriei Fătu Nalaţiu, artistă talentată şi tenace care şi-a dedicat viaţa picturii cu o pasiune plină de o autenticitate care impresionează. El cuprinde cu duioşie toată viaţa autoarei, de la naştere până în clipa de faţă, cu tot ce a fost semnificativ pentru ea însăşi, un fel de album de amintire, în care cuvântul, evocarea şi culoarea se împletesc şi se întrepătrund. Căci dacă arta este raţiunea de a exista a acestei doamne, nu mai puţin adevărat este că celebrarea actului artistic este un ritual pentru ea, grija de a aduna şi reda, de a depune mărturie şi de a aduce aminte sunt o lecţie pentru mulţi dintre noi.

E interesant deopotrivă faptul că autoarea nu rămâne captivă într-o temă, chiar dacă aceasta este foarte ofertantă şi-ii dă satisfacţiile necesare la nivelul percepţiei criticii şi al reacţiei publicului.

După splendidele interioare şi uşi bisericeşti, după temele creştine mari abordate şi după peisajul structurat cromatic , ce anume urmăreşte ea ? Amintindu-ne mai degrabă un Dimitrie Ghiaţă, Victoria Fătă Nalaţiu se îndreaptă spre atât de dificilul portret de copil, chiar şi „actualizat” cu tema importantă a emigrării, a plecării din ţară în căutarea unui iluzoriu trai mai bun. Mirela Niocolae remarcă într-un comentariu radio că :”Tema principală este așa, cum bine au remarcat și criticii de artă, tristeţea și melancolia ţăranului roman și tristeţeabcopiilor de la ţară pe a căror chipuri se recunosc parcă ochii bătrânilor din cauza părinţilor plecaţi în străinătate și,din nefericire, va avea rezultate proaste pentru cultura populară.Pictura Victoriei Fătu Nalaţiu este semnal de alarmă pentru cultura populară . Atrage atenţia asupra culturii populare care trebuie revigorată”.(Mirela Nicolae)

Eu însămi o prefer în portretul burgului medieval, în care culoarea e păstoasă şi încarcă tabloul de”stare de istorie.”Editura Eikon cu sprijinul CJ Bistriţa Năsăud şi al Muzeului Judeţean,coordonatori Alexandru Gavrilaș, și Alexandru Pugna, au făcut o sărbătoare din editarea acestui album.Cronicarul şi poetul Menut Maximinian notează inspirat pe marginea evenimentului :”Sub genericul „Dorinţa chemărilor/ mă trimite/ într-o lume sălbatică a/ culorilor” dintr-o poezie a artistei, ne întâlnim cu creaţia de-o viaţă, tablouri expuse în cele mai pretenţioase galerii româneşti, dar şi pe plan internaţional, grupate în catalog sub genericul „Iconostase de biserici de ţară”, „Iconostase din catedrale”, „Sărbătorile la români”, „Expresia unor chipuri de ţărani”, „Tainele copilăriei”, ş.a.

Artista născută care e Victoria Fătu Nalaţiu nu e din cei care au avut norocul să aibă un drum simplu, de la punctul A ,adică institutul de arte frumoase, la punctul B, Uniune de creaţie, spaţii de expoziţie, critici din aceeaşi generaţie. Totul e deosebit , sau poate totul e cum ar fi spus într-un titlu genial de carte Gheorghe Tomozei e „Suav anapoda”! Dumneaei a parcurs un alt drum faţă de plasticienii de carieră şi tocmai de aceea a trebuit să-şi probeze pasiunea artistică mai dihai decât aceştia. Ei nu i se scuza nimic pentru că nu era din „ cercul lor restrâns”. Ea a trebuit să strângă din dinţi, să-şi pună banii de pensule şi culori la bătaie şi să picteze pe terasa apartamentului ei cu vedere spre sud, în zilele în care deopotrivă trebuia să-şi facă meseria dumneaie pedagogică, aceea care îi asigura traiul zilnic dar şi , atenţie, inspiraţia zilnică!

Coboară soarele, mirarea învierii e-n firul de iarbă.

Aşa îşi intitulează artista un subcapitol din Albumul ei care e colecţie de imagine, spuneri inspirate ale altora şi destăinuiri foarte bine scrise, vărsate din inimă cum e şi cea despre impactul cu poezia lui Dinescu. Superb text.Mioara Vergu remarca în 1988:”Există în tablourile artistei culoare și idee, există sentimente înălţătoare, există puritate și frumuseţe, dragoste de natură și de oameni, există mărturisită artistic, cu mijloacele penelului și ale culorilor. Dragostea pentru carte și pentru conţinutul ei, pentru mesajul ei mereu proaspăt, mereu nou, mereu adevărat. Migala și strădania de a face din fiecare pânză un izvor de delectare, o definiţie a pasiunii slujită cu încredere și neodihnă, rodesc pasiuni și odihnă activă, în ochii și gândul privitorului, izvodesc noi frumuseţi pe pânza artistei…”Sunt aproape douăzeci de ani de la acest text dar totul rămâne valabil !Nu s-ar spune că artista,în pofida dificultăţilor traseului ei artistic, nu a fost o răsfăţată a criticii! Este omagiul frumos pe care i-l oferă contemporanii unei artiste îndrăgostite de arta ei, altruiste şi plină de lumină.

Cleopatra Lorinţiu