Confesiuni crude și gingașe*

Un jurnal care  vrea să disimuleze o tentativă de roman publică talentatul autor Alin Cordoș, gazetar de succes și prozator îndrăzneț, care reușește să-și ascundă cu pricepere propensiunile jurnalistice  într-un stil discursiv, colocvial, adesea jargonic sau metaforic, într-o formulă originală.

Greu de parcurs  această ”Păpușa de porțelan” care amestecă viață de tinerețe,armată, chinuială,  frustrări amoroase  și mai ales ecouri de judecată socială și persistența unor sugestii  culturale și istorice  foarte diverse.

Pentru că personajul auctorial ne poartă prin emoțiile lui, prin judecățile personale și prin „durerile înăbușite”, aș zice, cu un termen luat de la Sadoveanu (nu, nu e nicio legătură cu autorul, nicio tangență, niciun fir inspirator!) Autorul face parte din categoria celor  mai supărați pe lume, din lista pe cale să se dilate a ”tinerilor furioși”, mizând pe deconstrucție înaintea construirii propriu-zise și pe frustrare,  cu motivație, înainte de toate, de sorginte politico-socială.

Aș lua cartea ca o alcătuire pe principiul ”millefeuille”, o prăjitură făcută în straturi.Foarte bună, de altfel.Brigadier, soldat, în agricultură,prin combinate, în echipă, ei bine pe sistemul de puzzle , toate  se combină într-o posibilă biografie  în care senzația predominantă este (adesea) de silă, de greață profundă, de lipsă de perspectivă-totul explicat prin domnia regimului egalitarist, socialist,dictatorial, pe care autorul-narator-personaj, îl urăște din toți porii.

Nu aș putea să dau exemple elocvente, fie și pentru faptul că, în realitate, aceasta este adevărata substanță a înșirării de secvențe: avem de-a face cu o mostră de  eșec total , de ratare consubstanțială a vieții din motivul fundamental al inadecvării. Al nesupunerii gândului, de fapt. Din refuzul compromisului la nivel ideatic.

Citate din Capitalul lui Marx,din Lenin, prezența lui  Ceaușescu,  ”tovarășul responsabil”, milițienii, propagandiștii, totul se amestecă în carcaterizări caricaturale,adeseori hidoase . Oamenii sunt brutali, bestii, de o vulgaritate  supraexpusă, inculți, mimetici, oribili. Oamenii pe care -i vede personajul, sunt așa : ”i-auzi matale cum vine ei, ăștia micii, dă culege roșiile, ardeii și vinetele poporului, culege pe dracu,pă dracu culege,ăștia vor să fugă  ,auzi tov Nilă la ei, în lumea liberă…Plescăi și flegmă pe placa de ciment din cantină, Paștele mamii lor cu lumea lor liberă cu tot,îi omor în pumni mă, în pumni îi omor.”

Victimă a unor realități atât de oribile cum cele întrevăzute în mediul în care evolueză, fie că e vorba de brigadă, echipă,formație, combinat sau altceva, personajul este fundamental nefericit și obsedat de imposibilitatea de a zări o luminiță.

Viața amoroasă ar putea fi o soluție, de altfel pasajele legate de această latură a sa întrezăresc câte ceva, o listă de nume de femei care apar și dispar,(una anume tot rămâne…) care îl urmăresc , îl preocupă, se întrepătrund cu sugestii culturale ( vezi poezie celebră de Nichita Stănescu), lecturi, titluri, aluzii plasate în cele mai neobișnuite contexte.

Alin Cordoș exploatează tot, tot, din jurnalul personajului și n-o să facem greșeala să îi atribuim neapărat caracterul autobiografic în această carte care încearcă să fie cumva rotunda, grație metaforei principale , aceea a păpușii de porțelan.Încet, încet personajul-narator trece din frustrările obsedante ale vieții socialiste care îl terfelește pur și simplu, în registrul mult mai destins al problematicilor eterne ale iubirii și partea a doua a cărții alunecă în acest registru. Reușim să aflăm că este vorba despre jurnalul agitatului an 1989 , anul care se sfârșește cu revoluția românilor, implicit cu terminarea chinului socialist, personajul principal al cărții.Intenția autorului pare tot mai difuză, caracterul de jurnal tot mai greu de descifrat. Revin la calificările și interpretările de la început: ”Dar glasul acela spune altceva:Poate nu e așa, poate că așa au fist brodite lucrurile de Croitor, singurul care măsoară o singură dată și taie de ori câte ori este nevoie.”

Asemenea spuneri înfrumusețează scriitura și ridică nivelul jurnalului, devenind pentru moment memorabile și destăinuind mult mai mult nu numai pentru personajul-narator cât și pentru autor.

Sunt descrieri de reală respirație de prozator care apar sincopat, încântând cititorul, de pildă ” Deschid ochii! În jurul meu peste zbuciumul ființei mele se așeaază (sic!) liniștea.Este umbrită doar de-un vânt,de-o pală de vânt ce izbește ușor,foarte ușor,ierburile înalte și tăioase,uscate la un maxim al minimului de marele Stăpân ce-și picură osânza arzătoare peste câmpia întinsă și învăluită în profunde tăceri-Bărăganul”!

Interesant demersul acestui scriitor înfuriat pe trecut care reușește să se elibereze cu greu din ițele acelui socialism văzut de el distructiv și monocrom. Un socialism în care s-a format însă chiar dacă personajul-auctorial urăște această formare.

Cleopatra Lorințiu ( pentru revista digitală meridian Timișoara, director Dumitru Oprișor, 28 iunie 2026)

————————————————————————————

*Alin Cordoș- ”Păpușa de porțelan”, roman, editura Charmides 2025