Ce s-a întâmplat cu Ziarul Zaman şi Agenţia de presă Cihan,

pe înţelesul românilor

Ziarul ZAMAN a fost confiscat de puterea din Turcia. Ca lucrurile să fie bine înţelese, avem de-a face cu cel mai mare cotidian din Turcia (650 000 tiraj) plus ediţii internaţionale, plus format electronic. În noapte de vineri 4 martie a.c. Secretarul General al Reporters sans frontieres, proaspăt întors de la Istanbul, s-a deplasat la Paris, la sediul ZAMAN France ca să-şi exprime solidaritatea cu jurnaliştii şi dezaprobarea vehementă a ceea ce se întâmpla la turci : preluarea prin forţă, cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă, a unei redacţii de ziar privat.Ocuparea ei.

De mai bine de 15 luni continuă hărţuirea jurnaliştilor, invenţiile, elucubraţiile şi mai ales prigoana. Cauza e nu doar libertatea de gândire a articolelor, nu doar apartenenţa la o spiritualitate care nu face plăcere puterii ( mai exact cea de inspiraţie Gulen, vom reveni cu clarificări) cât faptul că ZAMAN a fost cumva vârful de lance al demascării marilor, enormelor afaceri de corupţiei din jurul liderului suprem şi al apropiaţilor domniei sale.

Întâmpinat de lumea internaţională, la început, cu simpatie şi entuziasm ( haideţi să ne gândim şi la apariţia lui Ceauşescu în anii ‘6o şi la ce credit începuse să aibă într-un popor un pic mai încrezător după ocupaţia bolşevică,cum era al nostru, într-o lume despărţită de cortina de fier ) Erdogan a involuat aşa cum se pare că li se întămplă multor conducători în ţari care se pretind democratice fără să treacă însă de probele democraţiei.

Principala probă a democraţiei este capacitatea de a suporta ca alţii să aibă o altă opinie decât tine şi să îi laşi să şi-o exprime. Chiar dacă nu îţi place, chiar dacă strângi din dinţi.

Din păcate acest lucru nu este posibil în Turcia de azi.

Erorilor de atitudine care i-au degradat poziţia, autoritarismului, complacerii în mizere lichidări ale tuturor celor ce grăiau altfel decît voia el, li s-a adăugat ceva interesant şi aş îndrăzni să spun, unic în lumea internaţională actuală.

Poziţia geostrategică a Turciei din acest moment istoric în care „lumea liberă”, sau lumea europeană sau lumea de pe continent, spuneţi-i cum doriţi, are nevoie acută ca Turcia să-şi respecte promisiunile.

Evident, privitor la stăvilirea valului de migraţie.

După ce Cancelarul german a uluit planeta cu entuziasmul dumneaei de-a anunţa că toată lumea e binevenită pe la Europa, a venit, după faza populistă, şi faza mai lucidă în care Germania şi Europa îşi dau seama că nu vor putea adăposti toată populaţia planetei, mai cu seamă toate milioanele de doritori de azil.

Pentru simplul motiv că, s-a văzut limpede, mulţi din cei veniţi nu vor decât să profite de ajutorul social. Nu luăm în discuţie cazurile reale şi disperate, care există. Nu luăm în discuţiile nici infiltraţii, cei mânaţi de la spate de vreun grup terorist şi care găsesc acum un bun prilej să pătrundă pe sol european, fie să comită ceva iute, dacă se poate de răsunet mediatic, fie să rămână „conserve dormitoare” care la o adică şi la un semnal să se trezească, cauzând moarte şi disperare cum s-a întîmplat în atîtea cazuri.

Paranteza fiind închisă, avem deja răspunsul la întrebarea legitimă :” De ce UE a fost atât de permisivă cu climatul autoritarist de decapitare a opoziţiei instituit de dl. Erdogan?” Într-o ţară care, nu-i aşa, evocă de ceva vreme posibilitatea aderării la UE!

Acum, ca să se înţeleagă mai clar ( pentru cine vrea) care este modalitatea aleasă pentru decapitarea presei de opoziţie, e bine de ştiut că puterea numeşte la cârma ziarului un administrator public.

Este ultimul episod al unei bătălii lungi pe care preşedintele Erdogan a dus-o cu „ titlul far” al presei de opoziţie.Lungă, pentru că ea a început în decembrie 2013 când membri ai guvernului său dar şi ai familiei domniei sale, au fost puşi în lumina reflectoarelor pentru afaceri de corupţie de un ordin de mărime care uluieşte şi sfidează.

Vă reamintim că primul episod al politicii represive s-a derulat la 14 decembrie 2014 prin arestarea redactorului şef Ekrem Dumanli, pentru „apartenenţă la un grup terorist”,aluzie la Hizmet, evident, numită cu obstinaţie „organizaţie paralelă”.

În plus acesta era acuzat de-a fi făcut o propagandă contra unui grup rival (denumit Tahsiye) şi, urmare a acestei acuzaţii a fost reţinut alături de,nici mai mult nici mai puţin Hidayet Karaca! Cine cunoaşte un pic media actuală, realizează că avem de-a face cu Preşedintele Canalului TV Samanyolu, care nu mai are nevoie de vreo prezentare…Imaginaţi-vă, preşedintele acestui atât e important grup de televiziune e şi astăzi în închisoare.

La 10 octombrie 2015 a venit rândul lui Bülent Kenes,redactor şef al revistei de analiză geopolitică şi comentarii Today’s Zaman,arestat de Curtea penală nr. 7 din Istanbul pentru că…a transmis pe Tweeter cuvinte considerate defăimătoare la adresa aceluiaşi preşedinte…A fost invocat un articol nr. 299 a Codului penal turcesc !

Sechestrarea Redacţiei Zaman este punctul culminant al acestei spirale, anunţată de Fuat Avnişi ordonată de „ al şaselea judecător de pace „ din Istanbul.

Aparent, imaginaţia puterii care dirijează justiţia este debordantă!

Didier Billion, director adjunct al Institutului de relaţii internaţionale şi strategice (Paris) specialist în problematica Turciei, şi-a exprimat neliniştea privitoare la capacitatea de a ocupa cu forţa presa independentă dar a arătat cu degetul şi către „ tăcerea” responsabililor de la Bruxelles.

Cei care, se pare, au nevoie de Erdogan şi în această situaţie, poate să coste oricât,ei pun o surdină obiecţiile lor .

Totuşi nu acelaşi lucru se poate spune despre Martin Schulz, o voce clară şi distincă care l-a somat pe Preşedintele turc să ia aminte la aceste acte de suprimare a dreptului la expresie. „UE a subliniat în mod constant că Turcia, în calitate de țară candidată, trebuie să respecte și să promoveze normele și practicile democratice, inclusiv libertatea mass media.Controlul asupra Zaman este o altă lovitură la adresa libertății presei în Turcia”.

Din categoria reacţiilor de care aveam nevoie :comisarul european pentru politica de vecinătate și negocieri pentru extindere, Johannes Hahn, s-a declarat „extrem de preocupat” de situația de la Zaman, considerând că „pune în pericol progresele făcute de Turcia în alte domenii.Vom urmări îndeaproape acest caz.Turcia, ca țară candidată, trebuie să respecte libertatea mijloacelor de comunicare, drepturile omului sunt pe agenda (de discuții)” și „nu sunt negociabile”.

„Libertatea presei este serios atacată în cadrul măsurilor alterate care nu ating numai presa .Statul de drept nu mai există de fapt în Turcia ,procesele politice se multiplică,presa este intimidată ceea ce inspiră un real sentiment de revoltă.” scrie Fouad Bahri, de la Paris.Pentru Edwy Plenel «oricare ar fi contextul , nu există nici o scuză pentru a prelua cu autoritarism controlul în media.În acest ritm şi cu mijloacele de care dispune Statul, putem să ne temem că pur şi simplu presa independentă turcă o să dispară. Ca Wilikeleaks ,contre puterii nord-americane, confraţii noştri turci trebuie să ducă rezistenţa mai departe perin numeric şi internet bătându-se pentru a arăta cetpţenilor că libertatea presei nu e numai libertatea de expresie. Este mai mult, accesul la informaţie, dreptul de a şti ce este de iteres public şi ce face puterea în numele lor. „

„Confiscat , jurnalul Zaman devine acum pro Erdogan conform”dreptului în vigoare” scrie Sami Kiliç.

La ora la care scriu, a fost confiscată şi Agenţia de presă Cihan. Un judecător de pace din Istanbul a decis să plaseze sub tutelă judiciară cea mai mare agenţie de presă privată .

Aşadar marii jurnalişti ai lumii, s-au pronunţat. Aşadar ocolul imaginilor ruşinoase de la preluarea, sechestrarea,ocuparea ziarului Zaman au făcut înconjurul lumii. Aşadar la capătul a 15 luni de hărţuiri, dictatura învinge. Întrebarea este, până când?