Geoda

Mărturisire : Ani de zile am evitat să merg în parcul La Vilette , nu voiam să contrariez sensibilitatea soţului meu, Bernard. El moştenise de la părinţii săi nişte spaţii comerciale, garaje, acolo în arondismentul 19. Odată cu marele proiect urbanist , primăria l-a recompensat ( cu banii de la vremea aceea !) pentru terenuri şi construcţii. Banii s-au dus pe apa sâmbetei, cum se întîmplă de obicei şi din tot ce a fost avutul său din acel arondisment s-a ales praful. Aşa că Bernard nu putea vedea în ochi … Geoda si Cite des sciences…

Aşa că acum când m-am dus acolo, (cu inima strînsă să văd totuşi!) , mi-am dat seama ca ma pot detaşa de percepţii personale şi amintiri , şi pot să privesc un loc pur şi simplu pentru că este deosebit şi util. Iată:

„ Cité des sciences et de l’industrie”, tot la Paris, lângă celebra Geodă!Locul care a suscitat atâtea discuţii, dezbateri pro şi contra. Geoda, o clădire aproape sferică, situată în Parcul La Villete, în arondismentul 19, a fost construită de arhitecţii Adrien Fainsilber şi Gérard Chamayou şi inaugurată la 6 mai 1985 de preşedintele de atunci, François Mitterrand.Se dovedeşte a fi azi totuşi, locul în care vin mulţi tineri, un loc de recreere, un fel de punct de plecare într-o eventuală călătorie către ştiinţă şi tehnică… fantezie(vorba emisiunii de radio de-acum 40 de ani.)Oricum, e altfel la fiecare clipă a zilei, a serii, la fiecare şi care de vânt şi rază de lumină.Un experiment şi un joc al opticii, iluzie şi construcţie, într-o lucrare de mari dimensiuni în care te poţi lăsa uşor ademenit.

Un proiect, un pariu, un loc pentru întâlnire şi relaxare, promenadă şi film,un loc hălăduit pe alei, făcut sport sau vizitat expoziţii îndrăzneţe.

De fapt, Geoda s-a deschis cu un an înaintea celebrei „ Cité des sciences et de l’industrie”, dar astăzi aparţine de aceasta. Structura ei este cumva ca a unei cepe, dar ceea ce se vede e stratul exterior : o geodă cu un diametru de 36 de metri, compusă din 6433 triunghiuri sferice echilaterale în oţel lucios care reflectă lumina cam ca o oglindă. Triunghiurile acestea cu latura de un metru douăzeci sunt fixate pe o osatură metalică foarte fină, care reia structura geodezică în triunghi, constituită din 2580 de bare de oţe. Triunghiurile din oţel nu sunt lipite etanş pentru a nu comptromite efectul de oglindă şi pentru a permite triunghiurilor să se dilate sub efectul căldurii iar apara care se infiltrează între ele este captatată de bazinul care înconjoară geoda.

Cite de science et de industrie într-o traducere liberă „Cetatea ştiinţei şi industriei , este un loc în care tinerii pot vedea, înţelege, vizita sau pot să petreacă timpul liber, un adevărat orăşel dedicat lor.

În anii 80,pe locul fostelor abatoare, într-o zonă eclectică a Parisului, statul decide să creze un parc enorm cu o destinaţie precisă: recreere şi învăţămînt.O operaţiune de urbanism de mare anvergură, care desigur pe mulţi i-a contrariat atunci :mai cu seamă pe cei care locuiau acolo, sau aveau diverse spaţii comercialedar şi pe cei care considerau că Parisul trebuie să rămână un orn oraş al arhitecturii clasice, haussmaniene.Un concurs de idei e lansat. Inceput sub Pompidou, continuat sub Girscard d’Estaing, proiectul se definitivează sub Mitterand, purtând cum spun istoricii, marca socialistă : Danièle Voldman scrie :” aceasta se exprimă într-o dorinţă mai clară de a reechilibra Parisul către est cu echipamente culturale de înalt nivel.”Din acest proiect fac parte de asemenea Opera Bastille şi Biblioteca numită apoi, Francois Mitterand. 805 de mari grupuri industriale s-au înscris la concurs , reprezentând 41 de ţări diferite. 472 de proiecte sunt acceptate , venind din 36 de ţări iar juriul avea în componenţă numai celebrităţi şi personalităţi de mare competenţă în varii domenii, de la istorici, peisagişti,urbanişti, arhitecţi.După două tururi de scrutin, e ales in final elveţianul Bernard Tschumi, cunoscut până atunci mai ult ca teoretician decât constructor. El devine şeful de proiect.S-ar putea scrie cărţi întregi ( de fapt s-au şi scris ) despre acest proiect. De ce vorbim despre el acum ? Nu, nu pentru că la Paris se petrece Campionatil European de fotbal. Nici pentru ca la Paris lumea e mereu alertată din cauza presupuselor atentate şi a nebunilor dezaxaţi care pretextează că ucid la adăpostul unei relgii. Nici măcar din pricina revoltelor şi grevelor recente din pricina unei legi a muncii, cel puţin ciudate, care-i avantajează pe cei înstăriţi şi îi defavorizează pe cei care muncesc şi nu au pile. Pur şi simplu din pricină că un proiect de mare anvergură a legitimat o guvernare. A fost o idee, o dorinţă de a lăsa ceva, după.

Dincolo de ideologii , dincolo de lupte politice, Proiectul de la Vilette există şi azi pentru tineretul francez şi pentru vizitatorii din lumea toată. Asta cred că ar trebui să reţină edilii Bucureştiului. 12 iunie 2016