Domnule profesor, sunt copleșită de întâlnirea cu dumneavoastră. Ne însoțește și minunata dumneavoastră soție, doamna Delia Marga.

Suntem la Cluj pe scena „Casei de  Cultură a studenților Dumitru Fărcaș”. Și pentru că podcastul nostru se numește ” Autobiografii”, ”voiam să vă întreb un lucru. Filozoful care sunteți a fost mereu urmărit de istorie cumva pentru că

și circumstanțele venirii pe lume, ale apropierii dumneavoastră, cum să zic de acest loc, de fapt este o reapropiere, de părinți, de istoria copilăriei mici și sunt  legate de faptul de istorie și de Dictatul de la Viena și de consecințele lui nefaste.

 

-Da, sigur, nu m-am gândit niciodată la asta și… n-am niciun merit. Oricum, știți bine, ne nasc părinții, de fapt.

Se poate spune că am apărut pe lume în București dintr-un tată care mersese în sud , atunci, după Dictatul de la Viena.

Mama care era și ea din jurul Târgu Mureșului, de pe la Mediaș,

locuia în Mediaș înainte de a pleca  la București.Ei s-au întâlnit la familia unui inginer german care era și apropiat de Casa Regală și tatăl meu devenise un fel de administrator. Mama era foarte bună prietenă cu doamna inginer. Eu nu mai îmi amintesc de ei că

la un an m-au dus din București în Ardeal. Deci, sigur în acest sens e o istorie. Bineînțeles.

 

–Și acest administrator a jucat un rol în viața dumneavoastră.

– Mi-a dat numele lui. Sigur m-a botezat în primul rând . El  era Andreas. Și el a emigrat după ce după ce s-a proclamat republica.

Deci, regele a plecat și el a plecat, au fost familii germane care gravitau în jurul Casei Regale.

– Dar germană cum ați învățat, cum ați ajuns la ea?

– La Bistrița.

-Iarăși mă atingeți tare cu Bistrița.

-Știu, am observat că sunteți tot bistrițeancă, și chiar voiam să înființăm o universitate la Bistrița. Din păcate,bistrițenii, liderii lor, n-au reacționat cum trebuie. Erați pe listă.

V-am și dat un telefon atunci…

Sigur părinții erau destul de înstăriți după ce au fost susținuți de acel inginer german, dar până la Ploiești li s-au  furat toți banii și atunci au venit în Ardeal (unde să meargă?), tatăl meu avea  o mică proprietate, destul de semnificativă la Sebiș lângă și Șieuț În apropiere de Bistrița, dar a lăsat-o –  era un tip mai generos -a lăsat  fraților lui totul și atunci am plecat .

Am plecat cu  familia într-o comună lângă Bistrița, Neudorf…Pentru că, ce se întâmplase ? Acolo era o situație dramatică. Bărbații erau fie plecați cu frontul spre Est și rămași în prizonierat în Rusia, fie cei  care au supraviețuit sau care mai erau liberi au plecat cu frontul spre Vest. Erau multe familii cu femei, copii, dar fără soți.

Da. Și atunci, mă rog, părinții au mers acolo, acolo erau pământuri,  era de lucru, ca să spunem așa. Tatăl meu era un om foarte destoinic și a fost ales repede primar acolo.  Și la ora actuală, la Nürnberg, într-o biserică , e consemnat că a fost primar și a ajutat femeile să-și poată descurca în contextul de atunci. Oricum, se vorbea  săsește.

Se vorbea săsește și colegii mei toți au fost sași. Pe de altă parte la școală nu mai nu erau destui învățători în și în

română și în germană și atuncea unii învățători ne vorbeau o jumate de oră în germană, o jumate de oră în română , și așa s-a făcut  contactul.Și sigur apoi a urmat  viața cotidiană, când am început să citesc. sigur venea Neuer Weg era atunci un ziar dar ziarul, dincolo de toate ,se poate discuta mult, avea una din cele mai curate limbi germane care se vorbea în România – era meritul acelui ziar. Nici nu știu cine erau șefii, nu are importanță. Deci atunci am învățat și sigur după aceea

–Ați făcut liceul la Mediaș

Da,venind la Mediaș ,colegii erau masiv germani , sași mai exact,și am progresat. Un fost asistent al lui Nicolae Iorga

a fost trimis profesor la liceu. Știți bine, catedrele au fost moștenite după 45.Au avut și asistenți și conferențiari, unii au fost scoși din catedre și trimiși în licee.Era o puniție.  Adică voiau să reconstruiasca ..

 -Adică nu de dragul liceelor îi trimiteau, ci…

Nu , nu . Am nimerit la profesorul Nicolae Drăgan, care era o enciclopedie.  el m-a iubit și eu am ținut mult la el și soția lui, o geografă eminentă. Erau ei erau de proveniență basarabeni,  foarte cultivați.Oricum, ei s-au ocupat și de alți elevi, dar de mine cu deosebire le sunt recunoscător.Și acolo el a intensificat stimulentele ca să învăț germană, germană era atunci pe scenă. Engleza mai târziu a venit, știm bine, dar germana în Europa  și oricum, o spun și acuma, nu se poate face filozofie dacă nu știi germană, dacă chiar vrei să faci de performanță, dacă nu, sigur se poate citi.

Deci acolo, sigur am isprăvit liceul cu 10 la bacalaureat. Nu știam ce aduce asta. Am venit și am mai muncit o vară să mă pregătesc pentru admitere. Admiterea era grea, grea și erau erau 15 locuri și la București erau 20 de locuri, cred că filozofia era la București, Cluj, Iași. Acestea erau la filozofie. Ca să intri era greu, dar cu două zile înainte de admitere s -a anunțat că cei cu 10 nu mai dau examen și atunci am fugit de la Cluj cu trenul, am mers de la Bistrița 12 km pe jos și părinții s-au bucurat și ei că  am intrat și atunci a început cariera.

–Atunci a început cariera, la Cluj.

-La Cluj, da inclusiv legat de această casă. Casa era făcută în 60.

Da, se vede și în față. Da. Decanul facultății era un profesor foarte proeminent. Profesor n-a scris mult, nici

n-a cercetat el atât de mult, dar era o enciclopedie. Camil Mureșanu. Și el îmi povestea de multe ori că eu am devenit repede liderul studenților. Atunci studenții aveau o organizație care era separată de UTC, După aceea, a fost integrată și el povestea că și el a lucrat aici. Mereu când vin aici, îmi amintesc de ce-mi spunea el că el a lucrat ca asistent aici, la construcția casei.

 

-Iar dumneavoastră ați vorbit de pe această scenă!-Am devenit apoi liderul studenților pe universitate. Da.

Și apoi am fost ales lider al Centrului Universitar. Iar de aici, de pe scena aceasta, evident, am ținut multe discursuri.

Până când am plecat în Germania. Era aspirația, era mentalitatea. Atunci, dacă faci filozofie, să faci neapărat doctorat în Germania.

-Da. Ați avut niște șanse de deschidere? Ați picat pe niște momente de deschidere.

-Sigur. Asta mi se pare interesant, istoricește.

-Apropo de istoria care v-a fost punctual favorabilă când a fost povestea cu Statele Unite ale Americii.

-Da, am Da. Șansa mare a fost, evident pentru numai pentru mine, pentru toată generația a fost cu

64- 65 cu declarația României de distanțare deopotrivă de URSS ul de atunci și China de atunci.Și deschiderea de contacte cu oameni. Ar trebui spus că atunci când eram studenți aici, în fața casei de cultură, erau chioșcuri de ziare. Aici citeam Rinascita , cunoscută revistă italiană, Frankfurter Rundschau, Le Monde, Da. Deci aici , ca studenți noi, am trăit cu acestea.Era o surpriză.

-Bine, citeam și eu Pif,** la Bistrița…

-( râsete) Bine, sunteți mai tânără, da?

–Alte generații n-au avut această această șansă. Da. Și a fost și perioada în care s-au tradus foarte mulți scriitori

-Da, numai că, vă spun, traducerile pentru generația mea au fost importante, dar cum să zic, câțiva ne-am prins repede că e important să înveți limbi. O spun sincer. Ca să înveți, să înveți limbi. Și sigur făcusem în liceu franceză, făcusem rusă, din păcate n-am mai continuat pentru că…

 –Interesant. Multă lume pe a pierdut limba asta.

Da, pentru că e important să știi limbile, nu?

-Probabil că o antipatie, o antipatie care exista, care persista, făcea asta.

-Asta e și acuma, din păcate, la ora asta, nu rezolvă nimic. Noi trebuie să fim minți deschise, că așa se chesti să învățăm

Am făcut însă imediat germană. Am făcut, am făcut italiană, am făcut engleză, ceea ce m-a blindat, recunosc. Iar apropo de America, sigur că citeam, de pildă , în librării și, mai ales, în anticariat, găseam cărți fabuloase și acum îmi amintesc că un autor, Henry Steele Commager, a scris o carte teribilă despre mentalitatea americană și aia a fost tulburătoare pentru toată generația și eu am cumpărat-o imediat de

la anticariat și atunci ne-am dat seama de ce e America. Evident că  în ce mă privește, sigur, norocul de a fi selectat între cei 75 care am plecat în America să vedem …

-Destul de mulți!

-Da…păi păi era  și  o trupă de dansatori, să știți.

Erau fete frumoase  și  dansatori viguroși .Și ne-au dus în Statele Unite o lună și am trăit numai în familii. Am nimerit între altele la casa care a fost a lui Casus Clay, o vânduse proprietarului lui McDonald’s. Am stat la proprietarul lui McDonald’s. Da.Extraordinar. Da. Ne gândeam atunci că mâncăm și noi mai copios, dar nu a fost așa… Deci, a fost un moment atunci, primirea la Casa Albă. Ca să te primească președintele SUA în Biroul oval

– Și totuși ce eveniment pentru un tânăr, nu?

-Foarte, foarte mare. George Călinescu spunea asta,  atunci am ținut mine :  să citești înainte de călătorie.

Când am aflat că trebuie să plec, mai aveam  vreo 10 zile,am plecat la București și în Biblioteca Centrală (atunci am luat contact cu BCU, biblioteca Carol I )și acolo cred că am epuizat tot ce era despre America. Așa o poftă aveam. Am epuizat rapid.

– Sigur, nu era prea multă bibliografie

-Și totuși, totuși era. Am citit și atunci ești ești mai blindat, nu? și să pleci de la Bistrița, de la Cluj chiar, și să pici în New York în era o treabă…

–Erau perioade paradoxale.Gheorghe Tomozei, de a cărui memorie mă ocup, povestește cum

în perioada în care se ardeau cărțile și se distrugeau cărțile și se epurau din biblioteci, cărțile care erau epurate

erau transportate în Târgoviște, unde el era elev,  de un căruțaș care le ducea într-un loc. Și căruțașul ăsta

contra unui țoi de rachiu le dădea . Deci el a avut privilegiul ăsta…

-Vedeți, aici sunt experiențe diferite. Probabil că am fost avantajați de ce?

În anul trei eram și vă poate confirma și prietenul meu și concurentul meu și eu concurent pentru el, Ion Cristoiu.

Noi am fost colegi de grupă. Noi am luptat să rămânem asistenți la D.D. Roșca. Am  luptat cinci ani. Da. Amândoi am fost competitori și la urmă, am rămas amândoi. Deci ne-am împăcat. Am am luptat cinci ani. Da. Amândoi am fost competitori.

–Nu am știut ce s-a întâmplat la Cluj,cum să zic, arderea de cărți și astea probabil că au fost înainte,

-În anii cincizeci au fost arderi.În perioada postalinistă imediată și stalinistă.

-Da , și aici la Cluj s-a petrecut un fapt. Eram studenți în anul trei. Eu eram și liderul studenților. Și

l-au eliberat din închisoare pe Nicolae Mărgineanu, cel mai mare psiholog în continuare  în cultura română, cred eu. Da.

Și cei din catedra de la universitate s-au opus venirii lui la universitate, deși el de acolo fusese arestat și  băgat la închisoare. S-au opus, și atunci noi, ca studenți am făcut un protest și el a venit și ne-a predat.

 -Era posibil un protest în vremea aia?

-Da, sigur. Noi am protestat și el era „intabulat” la medicină, dar a venit și ne-a predat. Și după aceea făceam lungi plimbări seara și ne povestea lucruri fabuloase din experiența lui.

Acuma, nota bene , el a fost și rămâne cel mai ”studiat” dintre tinerii români,cred, el și Virgil Bărbat, profesorul lui, au o biografie care, din păcate, nu se studiază încă. Nu se examinează, dar Mărgineanu a făcut studii la Paris, a

făcut în Germania, a făcut în America, a făcut în Anglia. Profesorul lui Virgil Bărbat, care murise în 31 cred

că nu greșesc, oricum murise devreme, la 49 de ani a murit, din păcate.

Și Bărbat, făcuse și el studii în toate marile centre ale lumii de la acea oră.

Sigur, mai e un lucru de spus, profesorii noștri și Cristoiu pot confirma oricând și alții care mai

trăiesc. Profesorii noștri chiar dacă erau mai tineri, erau totuși foarte foarte în contact cu ceea ce se face în lume. De pildă, la sociologie era Achim Mihu.Da. El e rămâne, știu că astăzi unii sar în sus, el  rămâne cel mai mare sociolog  al erei postbelice în România.Degeaba îl tot ocolesc mulți. De departe e cel mai mare prin ce a produs, era Ion Aluaș, care nu a vrut să și dea doctoratul, care făcuse la Moscova, la Paris, laMünchen studii, foarte foarte doct. Și sigur acum trebuie spus un lucru. La Cluj a fost o atmosferă mai deschisăcreată de inteligenție,  de intelectualii evrei și maghiari și germani. Noi am făcut ca studenți la filozofie cu toți.N-aveam nicio nici nici nu am întrebat ce etnie au ei, dar după aceea am aflat și eu un timp ce etnie aveau. Noi am făcut biologie,teoriile biologiei, cu Stugren dintr-o comunitate germane, era  foarte bun. Am făcut fizică cu Weiseman din comunitatea evreiască. L-au și dus de aici direct la Columbia, la New York. Am făcut cu Nicolae Coroș un tip de osclipire rară  care ne preda liberalismul american. Ne preda liberalismul american în anii ’68.Deci Clujul a fost mai liberalizat, în sensul bun.

 

-Ne vorbiți despre o atmosferă de toleranță totuși, astăzi când trăim într-o perioadă a intoleranței.

-Așa e,  și șeful de catedră la Istoria Filozofiei era un intelectual maghiar de prim nivel care făcuse la Sorbona.

Dar deja era epoca în care-i lăsa să spună ce doresc. Nu era o problemă.  După aceea au venit apoi

Restricții, mai târziu, dar studenția a fost o fereastră extraordinară.

 -Da. Ați beneficiat de niște, cum să zic, perioade de documentare în Germania în perioada aceea

-Da.Numai că trebuie să spun un lucru. Am plecat în Germania, Puteam să am emoții pentru că Germania era și în mintea mea și în toate, era idealul.Dar trebuie să-o spun foarte franc, fără să mă laud, ca nivel de pregătire nu am simțit vreodată atunci -eram la doctorat-că nu  am o cultură ca oricare care venea din Grecia, Statele Unite, Franța. Am fost  un grup de vreo 17 inși  cred .Un tânăr american avea pile destule și m-a și introdus să-l  vedem pe Heidegger în viață.

Eram la Freiburg.  A fost o obligație să faci un examen de limbă, așa, de limbaj filozofic. Numai așa te admitea.

Și atunci el m-a și introdus , aranjase, avea cum să zic, o pilă în sensul larg a cuvântului. Într-o amiază m-a luat și zice: „Hai să stăm de vorbă cu Heidegger”. Am mers, l-am salutat doar,  că era foarte în vârstă. Dar în România apăreau interviuri cu Heidegger…( scurt  moment  de hilaritate)Mă tem că interviurile sunt create, dar mă rog, fiecare răspunde …

-Marile întâlniri sunt importante.

-Întâlnirea mare pentru mine a fost cu două personalități. În primul rând, am cerut să mă duc la Habermas . Habermas se anunța ca cel mai mare gânditor, dar nu era încă. Era și el încă în ascensiune, și am cerut să merg la el. El mi-a spus, zice: „Da, vino, dar în primele luni vei lucra cu asistenții mei pentru că trebuie să predau  în California, la Berkley. ”

Și după aceea a revenit și am fost în relații foarte bune cu el și cu soția. Am fost de mai multe ori și ne ne știam. Da.

Întâlnirea cu el și de fapt cu ceea ce reprezintă el în filozofie a fost important… e cel mai mare

-Și Marcuse?

– Despre Marcuse mi-am făcut doctoratul, dar când am mers la Habermas, el mi a spus : „Știi, pe scaunul tău a stat acum opt luni Marcuse.” .. El decedase,asta era.

-Da,  dar v-ați ocupat de opera lui

-Da, am citit totul. Așa e regula. Noi nu înțelegeam să scrii despre un subiect dacă nu ai citit totul despre subiect.

–Știți ce mă roade , întrebarea asta:Între filozoful care sunteți, strălucitor, lăsați- mă să spun treabaasta și impactul cu viața, să zicem, cu funcția publică,cum s-a petrecut, cum, cum puteți să treceți de la lumea asta care este muzica sferelor la întâlnirea cu…. pentru că funcția publică nu presupune numai petale, nu?

 

-Sigur, sigur. Acum ce se întâmplă. Aceste lucruri depind de dacă faci totuși ceva filozofie și de viziunea în care te formezi. Acuma, noi suntem o generație formată prin forța influenței lui  D.D.Roșca.(8)

D.D. Roșca era în ultimii săi ani de profesorat. Da, cu noi a încheiat și aici colegul Cristoiu poate să vă spună multe

lucruri. Cristoiu era foarte bun în comentarea științelor lui Hegel, aproape că invidiam.

Era foarte bun. Cristoiu era un commentator extraordinar, un băiat foarte inteligent și pasionat de filozofie.

 

A lăsat pasiunea pentru filozofie…

A lăsat-o din diverse motive, dar totuși se vede că a făcut. Deci D.D.Roșca avea o prejudecată. Filozofia mare, spunea el, se încheie cu idealismul german, cu Kant și cu Hegel.Eu m-am revoltat. Am zis, sigur nu-i asta, dar trebuie să învăț.

Da, de aia eu am venit în contemporanitate.Dar aici,  la  Kant  se învață că idealul național e un ideal puternic pe care în viață trebuie să-l îmbrățișezi.

Kant a marcat aceasta. Iar la Hegel învățai că problemele vieții sunt în fond practice.

Deci acești doi gânditori au creat premise pentru mine și generația mea, cred, da, pentru a privi rolurilepublice, nu cu prejudecata cu care se privesc și la noi și acuma, că politica e murdară, politica pângărește, politica e ceva derespins, nu. Politica este parte a vieții umane. Trebuie să o stăpânești dacă vrei s-o faci. Deci, acolo a fost o premisă.

După aceea , sigur, acuma noi eram noi eram generația,68, să zicem așa, Noi eram generația care voia schimbarea lumii. Nu era clar pentru noi cum se poate schimba lumea.

 -Generația din România sau faceți referire generația în general?

-În general, adică ne gândim și la 68-ul francez.

 

Se simțea nevoia de a ieși din ceva anchilozat?

Sigur, sigur. Asta era clar. Păi, asta a fost și și în Franța, a fost și în Germania, deci asta a fost peste tot. Dar sigur, v-am spus mai devreme că citeam Le Monde, Frankfurt de Grund, și așa mai departe și aveai ecourile și radiourile mai prezentau, televiziunile nu erau așa de prolifice ca astăzi.

Deci se știa mai departe, pe acest fundal sigur s-a întărit conștiința că intelectualul trebuie să joace rol public, un rol în societate și mai departe. Sigur, acuma nu, noi n-am făcut niciodată caz de relația cu regimul. Regimul românesc atuncea mergea în sus, adică se democratiza, și urca

În 66 am intrat la facultate, în 68 România mergea în sus, câștiga poziții internaționale, nu era ceva ignorabil.

România era o treabă bine făcută, să zicem așa.

Ei bine, treptat însă, și din lecturi, ne-am dat seama că lucrurile sunt mai complicate. Oricum,pe scurt, în vara lui 68 când s-a produs intervenția trupelor Pactului de la Varșovia în Cehoslovacia,noi  eram toți pentru mișcarea din Cehoslovacia chiar dacă nu fusesem  acolo. Și atunci chiar distinsul coleg Cristoiu a ținut un discurs la ”Calul lui Matei ” în Cluj.

Atunci, vara, știți bine, s-a produs intervenția.

mulți am fugit de acasă, la Cluj, să vedem ce facem.

Ce facem? Da. Deci era o un angajament .

Sigur, socialismul birocratic nu era agreat de generație, nici prin lecturi, nici prin sensibilități.

Unii aveau părinți care suferiseră în rigorile politice din trecut. Deci erau multe experiențe care se adunau într-o opoziție la regimul care a fost.

 

După ce am terminat facultatea s-au stins aceste deschideri din viața politică a României.

Am terminat (facultatea)în 71. În 71 au venit tezele din aprilie (11) care au închis din nou perspectiva. Da. Și atunci sigur au trebuit adoptate alte soluții, dar oricum, personal eram preocupat de doctorat, eram preocupat să plec în Germania, sigur am continuat săfiu în roluri  publice și am fost cum spuneam pe rutele studențimii.

-Bine, dar după după momentul 1990 ați avut ca să zic așa locuri, ați fost ministru educației…

-După ’90 sigur…nu ascund că mereu am avut complexul că nu citesc destul

-asta-i culmea

-Da, mereu am avut și am complexul că n-am citit încă destul și atunci sigur eram informat. Sigur am fost ales decan, am fost ales prorector,a fost însă un prag neașteptat, dacă vreți, invitarea de către miniștrii germani a forțelor intelectuale compuse din bursieri, din bursierii germani la Bonn, atunci Bonnul era capitală încă. Să vedem ce propunem noi să se facă în Europa răsăriteană.

-Interesant. Da.Deci se gândea, sigur…

-Păi acuma sunt oameni maturi care gândesc continentul.

Mai sunt, da. Acolo mi-am dat seama ce înseamnă să abordezi o universitate.(Eram prorector deja și (am înțeles )cum cum operează instituții ca cele germane care aveau  o tradiție lungă în spate. Oricum a fost o întâlnire formidabilă. Am fost mulți acolo colegi din Rusia, din Croația, din Bulgaria, din Ungaria, de peste tot , bursierii eram adunați. Da.

Așa, din Rusia era chiar rectorul de Petersburg, un matematician strălucit, Merkuryev, din păcate, a sucombat la o ședință de Senat. A murit pe loc. El îl avea prorector pe Putin.

Deci ce înseamnă istoria…

Da, el era prorector și asta mi-a  spus-o… mai târziu. Am fost ales în conducerea Universității Națiunilor Unite de la Tokyo și acolo era o lingvistă ilustră,rusoaică, Șerbițkaia  ea îmi povestea cum era și ea era prorector  și Putin, alt prorector.Pe

Merkuryev l-am cunoscut ca bursier,  ne știam ca bursieri.

(Bănuiesc , Stanislav Mercuryev,1945–1993 Fizician, matematician sovietic și rus. N.n.)

Am venit de la această reuniune, am schimbat fundamental.Am proiectat, eram și prorector. Eram  obligat să gândesc reforma și am gândit aceasta ,și în 30 martie,cred , am fost ales rector și atunci sigur a fost și un câmp de acțiune. Rapid am invitat vârfurile politicii universitare mondiale, Germania, America, Franța, Israel etc. Și -am invitat… pentru că pentru mine a fost mereu  convingerea să iei legătura cu cei care știu cel mai bine.Acolo te confrunți, acolo înveți,  acolo e examenul tău. Dacă poți face față bine. Dacă nu, te ocupi de altceva.Mergi și te ocupi de industria lemnului sau de alte industrii foarte importante și ele, nu-i problema asta. ( mic moment de hilaritate)

Sigur, atunci au venit la Cluj practic cei mai mari intelectuali implicați în politica universitară. Au venit apoi

sigur cardinali, au venit premianți  Nobel, au venit personalități de vârf ale culturii mondiale, dar asta a fost în timp.

 

-Legătura cu lumea religiei care este, când s-a format ea?

-Da, asta e o întrebare foarte bună. Vă mulțumesc. Ce se întâmplă: în comunitatea noastră, românii îi  imitau

pe sași. Tradiția săseșea ca vineri după-amiază copiii să fie duși la biserică și acolo să li se relateze Vechiul Testament și Noul Testament.Împreună, bineînțeles. Da, românii preluaseră aceasta înaintea mea acum mult timp.Noi am plonjat în astea și atunci, cum să zic, un preot, el era un greco catolic trecut la trecut la Ortodoxie 48 ,prin mișcările, știți care sunt,

-forțat, probabil

-și el a organizat încât cum să zic noi în clasa a VII a eram familiarizați destul de bine (acuma în timp în timp mi-am dat seama, destul de bine ) cu relatările Vechiului Testament, Noului Testament..

Ăsta a fost un pas mare, pentru că mai târziu pentru mine n-a fost dificil să înțeleg. Unii, din păcate, colegii mei, mai aveau dificultăți pentru că nu cunoscuseră…Asta a fost prima chestiune.

A doua:  sigur, nu ascund că în Germania, ca să-mi pun la punct limba,pentru că limbajul filozofico-teologic e mai complicat și trebuie să- l exersezi, mă duceam în fiecare sâmbătă și duminică la biserică să ascult predicile.Nu puteam eu să cânt sau  altceva, dar predicile, pentru că și predicile erau teribile, erau eseuri.

Acuma  e adevărat că asta era în orașe ca München, Köln, deci principalele centre ale catolicismului și ale protestantismului german. La Nürnberg era protestantismul german, dar, pe de altă parte, sigur făcusem bine Max Weber(12) la Cluj, cu profesorul Aluaș, și, fiind la Erlangen, care-i lângă Nürnberg, mergeam mereu să înțeleg ce a spus de fapt Max Weber când spunea că protestanții au creat capitalismul, că neoprotestanții care sunt neoprotestanți sunt, la bază, tot protestanți. Da. Deci am atunci înțeles sau atunci i-am văzut pe mulți dintre teologii mari care aveau să devină mari. Atunci am început să citesc Ratzinger(13) , sigur era figura care urca.

 

-Atunci ați început să citiți Ratzinger.?

-Da, am citit cartea lui. Cartea lui despre creștinism. Merită să o citească oricine, chiar dacă nu vrea să fie creștin sau vrea să fie,nu contează. Da, este fundamental.

Și apoi, la universități, aici la Cluj, la filozofie, trebuie spus că a fost cel mai bun curriculum care s-a aplicat în România la filozofie. Noi am făcut două semestre de genetică și teorie a evoluției în biologie. Am făcut două semestre de teoria relativității și mecanică cuantică. Am făcut patru semestre de logică simbolică pe lângă logica

clasică. Deci, lucruri care acum nu se mai fac, din păcate, și pot să dau și alte exemple. Iar aici am făcut două semestre de istoria religiei, dar cursul îl ținea un lector maghiar foarte bun. Nu era el un teolog, dar măcar ne împingea să citim. Și am citit atunci destul de mult, cred, pentru că nu am mai avut probleme să mai să înțeleg marile diviziuni, iudaism, creștinism, mahomedanism și apoi neoprotestantismul. Și în sfârșit, când am devenit rector atunci problema, una din probleme era ce facem cu această universitate.Pe de o parte era o presiune mare s-o scindăm, să o desfacem.Se știe cum s-a creat. Știam toți istoria.Sigur, în ce mă privește, am mers repede la bibliotecă și am citit ce a zis Maria Tereza despre  Universitatea din Cluj. MariaTereza a fost pe ideea că la Cluj trebuie universitate româno-maghiaro-germană. Cam asta e formula.

Am parcurs repede și opinia lui Nicolae Iorga, care știa bine dosarul și el insista mereu pe lângă românii din Cluj ”să nu cumva sălăsați ca maghiarii să părăsească universitatea”. Căutați să-i convingeți să rămână aici.”

Și  Iorga era și el pe această soluție în mare și atunci am aplicat soluția.

Mai era și un ministru al Ungariei în timpul imperiului, Eötvös,un liberal care și el a spus că trebuie pe trei ramuri. Și atunci și am zis: „Domnule, de ce apelez la aceste argumente istorice? Pentru că trebuia să argumentez și eu în context. Trebuia să conving maghiarii că Eötvös a spus o asta.Trebuia să conving românii că Iorga a spus-o.

Trebuia să conving pe alții că Maria Tereza deja a spus asta

 

-Asta da, diplomație.!

Și atunci și atunci am organizat universitatea pe cele trei limbi  română, maghiară, germană cu o componentă evreiască. Evreii având o contribuție în toată mișcarea de la Cluj.

Puțină lume știe la ora actuală că Possevino , care trece drept primul rector la Cluj, el era evreu de origine, (erau evreii convertiți.)

Și cel care l-a sucedat era Wujek,(16) fondatorul colegilor poloneze catolice. Era și el un evreu convertit. Deci citisem aceste lucruri, le știam,  nu era problemă.Și am organizat universitatea pe trei limbi.În Transilvania, știam dintotdeauna,

teologiile, bisericile au un rol. Dacă vrei să discuți cu populația, s-o convingi, trebuie să discuți cu bisericile. Și

atunci am inițiat discuția.iar ca să dau intru direct în tema ,cardinalul Ratzinger,

a fost foarte entuziasmat de această soluție. A zis: „Domnule, asta e ceva nou și el ne-a și sprijinit, de   aceea e și

honoris cauza. El nu  a mai putut să vină la Cluj atunci.

 

-Rămâne o figură de o luminozitate extraordinară.

Când am fost în timp la el o dată, eram cu soția și i-am spus, suntem niște umili oameni de la Cluj. Zice: „A, dar zice: „Știu căam fost la Cluj.” Fusese probabil ca tânăr, ca tânăr preot. Probabil. Da.

 

-Vorbind despre Ratzinger , îmi permiteți să arăt această carte? 17

 

-Da, acuma ( fiind vorba n.n.) de soția mea nu vreau – o laud. Ea a inițiat traducerea lui Ratzinger în românește. După aceea au făcut o mulți alții. Sigur.

-Ați ați lucrat mult cu soția alături în traduceri și lucrări? 

-Da, am lucrat.Ea a publicat Charles Peirce.

–Nu uitați că suntem la autobiografii.

-Deci trebuie (spus n.n.), ea a tradus Charles Peirce și el este cel mai mare filozof al Americii până la această oră.

-Toată admirația!

Trebuie cunoscut , dar nu numai filozofia, ci  implicațiile lui .În America, filozofia e mai legată de viața oamenilor decât în Europa.

-Deși dacă mă uit la francezi, de pildă, filozofii sunt pe scenă, astăzi.

 Păi, sunt. Acuma e din nou o curbură în cultura mondială.A fost o perioadă în care filozofia s-a detașat. Acum, din nou, asta e teoria  mea, una din teoriile mele.Acuma nu e posibilă o soluție decât venind din nou la un tablou al lumii, care- i tablou filozofic, și plecând deaici pentru a repune în mișcare lucrurile. Acum, din nou, sunt crize.

Crizele sunt drastice și atunci filozofia va fi primul pas intelectual.

Nu,filosofia rezolvă totul, bineînțeles, dar pasul intelectual care trebuie făcut este o filozofie serioasă. Vedeți și acuma și în  România.În  România e o criză acută și pentru că intelectualii nu intervin, iar filozofii care sunt acuma pe scenă n-au pregătirea pentru așa ceva.

-Din păcate. Dar de la toată povestea asta cu imersiunea dumneavoastră în lumea înțelegerii religiilor până la această carte absolut  fascinantă pe care ați scris-o ”Frații mai mari-întâlniri cu iudaismul ,care pe mine m-a ,cum să spun…m-a impresionat. E de citit cu creionul în mână. Ne-am și întâlnit la Tel Aviv când, nu știu dacă ați lansat-o  pe asta sau altă carte

 -Cred că nu, a  fost lansarea unei cărți a unui coleg din Franța, Carol Iancu.

-Da,prietenul nostru comun care este un mare istoric, mai cu seamă al evreilor.Cum ați ajuns să scrieți cartea asta? Cum ați ajuns să plonjați  într-o lume care totuși nu este lumea cea creștină ,cu care ați început demersul dumneavoastră?

 Cel care face filozofie și mai ales filozofie care vine din spațiul german, dar și cea din Franța e la fel, și chiar cea din

Anglia, știe bine care a fost implicarea evreilor în emergența filozofiei europene, fie engleză, fie ea franceză, fie ea germană.

Practic, nu poți înțelege istoria Germaniei și nici filozofia germană cu Hegel, Kant etc. fără să te oprești la emanciparea evreilor în cultura germană. Sigur, știm bine istoria evreilor, știm bine că au fost scoși din țara lor, au fost trimiși în diasporă, știm bine istoria care este. Dar sigur  știam aceste lucruri de natură istorică.

Mai departe, eu, fiind contemporanist în filozofie, ocupându-mă de perioada contemporană, evident că întâlnești ce s-a întâmplat în istoria contemporană, și anume  reacția care a fost din partea naționalismului german la începutul secolului XX față de emanciparea evreilor. Curentul care a venit în revanșă față de emancipare și care a întrerupt-o și care a declanșat reacția evreilor care au început plecarea spre Israel din

Germania .Da,plecarea spre pământul sfânt. Da.

Și deci toate aceste lucruri le-am întâlnit, sigur, profesional, bineînțeles.

, sigur, știam, aveam prieteni evrei și ca studenți și așa mai departe. Dar fiind la Ministerul Educației, nu știam că România la nivelul lui ’98 nu clarificase în manuale Holocaustul.

Și atunci am analizat și eu situația. Am fost invitat la Stockholm la o conferință  pe problema aceasta, România rămăsese ultima în Europa  în tratarea Holocaustului  ca parte a manualelor școlare .Și atunci  am luat decizia ca ministru, am dat și unordin care e publicat și care a avut ecou international, ca să se introduce… și trebuie să spune că am întâlnitatunci, a  fost norocul meu, pe cel mai bun istoric român în viață care a fost Florin Constantiniu.s-au făcut mai multe manuale.

El a făcut cel mai reușit și da, era un om foarte cultivat. El știa cum se tratează o problemă. Acuma, în  problemele astea  delicate se bagă de multe ori mulți amatori care nu știu cum se tratează și nu au în minte toate implicațiile. El a știut, a făcut cel mai bun manual atunci.

S-a normalizat situația  cu predarea.  Mai departe, sigur  creând această componentă evreiască la Universitatea Babeș-Bolyai, adică un program de studii iudaice, pentru că, mă rog, și calculul meu a fost simplu.

În definitiv, de ce să nu știe și românii toate bazele, ? cum le știu și germanii, englezii, francezii, bazele creștinismului. Bazele sunt evreiești, bineînțeles. De știm toți asta. Da.Ei bine, intelectualii evrei au fost foartesuportivi și din Israel. Atunci au venit aici cei mai mari intelectuali evrei ai momentului, ai timpului. Sigur și acumaamintesc mereu de Șlomo Avineri  un teoretician  al lumii și el e creatorul tratatului de pace dintre Israel și Iordania.

Pot da multe alte exemple, mari rabini și așa mai departe.

Deci pe această filieră, să spun așa, a datoriei ca ministru de a normaliza o situație pentru România,  pe această filieră a contactelor cu cultura evreilor,și sigur, după aceea când am ajuns să și predau la Ierusalim mi-am dat seama, oricine își putea da seama, firește, de ponderea mondială a culturii evreilor. Ea nu e oarecare. Esteo pondere greu de concurat, să spunem așa.

–Credeți că toleranța poate să fie îmbunătățită în România prin cultură și educație?

În clipa de față mă refer la toleranță în general, dar plec de la ideea acestor religii pe care dacă le acceptăm, le

acceptăm pentru că înțelegem și am citit și știm despre ce e vorba. Oamenii au tendința să nege ceva pentru că nu cunosc.

-Da, acuma atmosfera, după percepția mea, e mult ameliorată.  România nu are probleme de, cum să zic, de conflictualizări din motive religioase.

Nici nu se pune problema.

Sigur, dacă vreți să intru foarte rapid într-un subiect: cine l-a omorât pe Iisus? E o problemă pusă în teologie foarte acut. Da, astăzi mai sunt  doi, trei, care mai spun că evreii l-au omorât pe Iisus.

Mă rog,  adevărat că unul dintre cei doi-trei este și în Academia Română. Am și polemizat, i-am și spus. Asta nu mai

rezistă. O spun, eu nu sunt istoric a religiilor, dar am toate probele și eu ca și mulți alții înaintea mea, ca să spunem că acolo a fost o o cabală, spune o cabală romano evreiască.Da,  e un context care trebuie  luat ca atare, nu poți să pui doar în sarcina unora ,aceasta . Sigur sunt aceste discuții, bineînțeles.Sigur, problema mare care se pune este de a da și noilor generații.Sigur, generația de studenți cu care eu am lucrat,  sunt încredințat că au plecat cu o cultură.

Pot să vă dau un indicator.

Dați-mi

Nu știam, nu-i știam pe toți studenții.Erau mulți la curs , dar acuma îmi scrie, acum doi ani, unul din ei că are doctoratul la în America, a scos o carte și acuma, scurt, contează ca unul din cei mai importanți teoreticieni în Franz Rosenzweig din lume. El venind de la un curs pe care eu l-am ținut pentru toată lumea, deci nu e un curs special,era un curs general.

Deci da, vedeți că apar și surprizele acestea. Deci România acuma nu numai în materie religioasă, dar și materia religioasă trebuie să accentueze pregătirea tinerilor, pregătirea serioasă cu lucruri serioase,

Acuma, să spun clar, învățământul e invadat de propagandă.

Nu numai în România. Nu numai în România, ci și în altă parte e invadat de propagandă. Ori asta nu creează lucruri durabile.Degeaba ne flatăm.

E invadat de propagandă. Sunt cu totul de acord.

Totuși, eu mă uit la istorie. La istorie se scrie o istorie liricoidă, propagandistică. Ori trebuie scrisă istoria. Istorie.

Asta este dramatic.

Dar totuși, la francezi ei dau bacalaureatul din la filozofie. Adică e totuși o diferență.

Înțeleg că este autodistrugere intelectuală peste tot în lume, nu numai în Europa. Dar totuși suntem în altă

situație. Apetența spre cultură este  împinsă înainte de sistemul educațional francez.

Sigur. Acuma, vedeți, unul dintre reproșurile mele este că la noi vedem bine acuma, cred că tot suntem de

acord, că meritocrația nu se mai cultivă destul. Ori tânărul învață dacă știe că, acumulând merite, poate să ajungă unde dorește el. Generațiile noastre așa au fost, au acumulat merite și au căutat să fructifice situațiile.

-Cuvântul meritocrație îmi pică foarte dureros ținând în mână cartea dumneavoastră ”Sincronizarea culturii române, un proiect.”

-Da, acuma ce spun eu, ce spun, da, aici e vorba  de tot dosarul ICR ului, că nu atunci a fost o discuție, mă rog,

chiar și oameni pe care i-am ajutat, nu eu personal,prin din funcțiile în  care am fost , erau nemulțumiți că n-au primit bani. Știți bine, la ICR s-a creat o boală, da, o boală.

-Din nefericire,știu.

-Dacă nu primesc banii ,ei se dau în continuare mari figuri ale culturii, părerea mea că sunt mai modeste decât cred ei, dar asta e o altă discuție.Dacă nu le dai bani… și  ma atacau că nu le-am dat bani destui. Păi, domnule, bani, banii se dau câți sunt!Eu am fost, de pildă, ca să fiu clar și aici,  pentru a deplasa mai puțini oameni, dar a crea -și aranjasem o librărie românească la Paris

Visul tuturor este librărie românească la Paris!

Dar asta, dar asta era soluția, căci ce se întâmplă? Exportul de cărți…că la noi acum mulți își  închipuie că trebuie să meargă el cu cartea!Uneori mergi, dar nu, uneori nu poți să mergi, că totul costă pe lume și nu te poate finanța o instituție, nu poți finanța toți doritorii de deplasări!Și mai aranjasem la Frankfurt  să facem o un salon, câteva camere, în  centrul orașului  de prezentări plastice.

România era atunci puternică în arte plastice, mai puternică ca astăzi, și puteam să asigur, mai ales că se puteau și valorifica operele plastice, se puteau vinde, ca să fim clari, și câștiga artistul, câștiga, nu câștiga altcineva decât autorul, decât artistul. Da, dar nu voiau și atunci, sigur, am și demisionat și le-am spus că așa nu mai rămân, mai ales că presiunea tradițională la ”pilăraie”, la numire în posturi era îngrozitoare. Am zis: „Domnule, eu nu pierd timpul cu așa ceva.

-Filozoful a pierdut niște ore.Dumneavoastră ca filozof ați pierdut niște ore, încercând…

-Am înțeles mai bine România.(moment de hilaritate)

-Asta da.” Introducere în filozofia contemporană” este o operă de o viață.-

-Da, una dintre ele, acuma lucrez, -nu vreau să mă laud,- dar acuma lucrez la sistematizarea filozofică proprie. A apărut primul volum. Când apare și al doilea, o  să vă dau ambele.  Deci acum aceasta este, cum să zic, plonjarea în imensele ape ale filozofiei contemporane, aici în volum. Deci e spațiu imens cu curentele

care sunt. După ce am înotat în aceste ape, acum pot să-mi permit să creez. Cred că am pus bazele unei construcții filozofice personale. Mulți dintre colegii mei spun că e prima tentativă de filozofie de autor de la noi de la Mircea Florian încoace. Pe amândoi ( Mircea Florian și Constantin Noica, n.n.)sigur că i-am iubit

mult și ca student. Micea Florian a fost( tema,n.n.) primului meu referat.Da, cosmologia Elină, un text superb. Mircea Florian a fost cel mai cultivat.A fost cel mai cultivat dintre filozofii români interbelici, dar sigur s- a certat răucu Blaga

-Poate mai estetizant …aș zice

-Da, s-a  certat rău cu Blaga, nu s-au  înghițit, mă rog, dar asta trece, asta este altceva.

Da… Și sigur Noica, pe care l-am cunoscut personal, el când venea la Cluj, ultimele dăți, dormea la noi. Da.

-Cum era Noica ca persoană?Modest, da?

– Ca ținută etică,  ca nevoi, da.

-Citea enorm, bineînțeles.

Citise, citise, da. Și parcursese experiența filozofului care merge de la a stăpâni prin lecturi ce s-a întâmplat, la creație filozofică.Totuși, el dă o creație, teoria holomerului. Asta e părerea mea. Este o teorie originală. Sigur însă în România

n-au fost șanse de traducere. Pot să vă dau o întâmplare.Eram la Erlangen, la profesorul Riedel  cu care am lucrat și sigur, am profitat din concepția lui. Era cel mai mare heidegherian al timpului. Era și șeful ”Societății Heidegger”

în lume. Și profesorul Manfred Riedel  mi-aspus, zice: ”Am auzit de Noica .Nu poți să mă pui în contact cu el ?

Vreau să- l invit să țină o conferință la Erlangen.” Zic, ”ba da”. Bineînțeles, am venit, i-am spus lui Noica,  sigur, și

Noica era foarte bucuros că totuși …președintele societății Heidegger …și a spus ” vreau să-mi traduc un volum”.

Și a tradus un volum, traducerea a făcut-o cel mai bun germanist din România. Era la Sibiu, un profesor german, dar și germanist foarte bun.

S-a dus după aceea la Erlangen. Manfred Riedel  l-a primit,

după aceea mi-a spus după vreun an ” Știi  că a fost Noica aicea ” .Zic”da. din câte știu s-a bucurat”

Zice „Da, numai că trebuie spus, dacă nu se traduc ca lumea lucrările filozofilor români …. limba germană în care s-a tradus este cam cu 40 de ani în urmă…”

-Știa germană, dar o germană veche. Da.

-Da, dar tradusese germanistul number one al nostru al, României. Deci se întâmplă. Da. Asta-i problema.

Da. În filozofie. Filozofie. Probabil că și în literatură până la un nivel.

–Aș vrea să încheiem cu un gând pentru educația românească, pentru cultura românească și pentru ce

vedeți dumneavoastră că se va întâmpla în viitor.

– Chiar acum scriu la invitația celor de la Iași la aniversarea lui Spiru Haret. Sunt 175 de ani de la nașterea lui, în toamnă. Va fi o reuniune la Iași. Sigur,educația noastră, din nefericire, a căzut continuu în ultimii ani, trebuie din nou relansată.

Părerea mea e că, așa cum arată lucrurile acum, nu mai putem. Ei au distrus și reformele făcute după ’89.

După 89, totuși, România a făcut reforme.  Cine nu vrea să recunoască înseamnă că nu știe despre ce e vorba.

M-am bucurat că am fost în mijlocul reformei educației și se pot vedea aici în date internaționale,

pentru că la noi de multe ori se discută în termeni polemici de unul sau altul. Ori când mergi la datele efective internaționale, vezi că lucrurile sunt altfel. Acum trebuie din nou angajată o reformă, dar nu orice  reformă. Acuma se fac reforme de astea tehniciste. Da.

La noi se crede că dacă psihologia cognitivă e pe scenă- și eu citesc psihologia cognitivă, ea e importantă, l-am adus aici pe creatorul ei, Ulric Neisser.la Cluj,- dar asta nu înseamnă să credem că e singura psihologie în lume.

Psihicul uman trebuie prins cu mai multe abordări, cu mai multe abordări(aprochuri ), ca să luăm terminologia franceză.

Ori la noi se crede că e ultim aproche și gata. Nu, sunt mai multe aproch-uri. Deci trebuie făcut ca și francezii.

Un ministru foarte bun al lor a și spus că trebuie să ieșim din tehnicismul creat de interpretări de acest fel. Oricum,

Scurt, ca să fiu cât mai concluziv,  România trebuie să facă o nouă reformă.

Ea trebuie bine gândită, pentru că dacă mai vin reforme de astea făcute de președinți,  ne furăm căciula. Ele nu

sunt competente. Ele sunt făcute ca să-și salveze mandatele președințiale . Am avut și ”România educată”, am avut și înainte…… nu mai țin minte ce titlu avea sub Băsescu, dar astea nu rezolvă problema. Astea sunt programe făcute ca să salveze ei mandatele

-Forme fără fond

Da, deci trebuie făcută aceasta. Dar și concret trebuie și în România multe lucruri. Am și publicat un text mai mare pe treaba aceasta . Trebuie învățat din reforma lui Spiru Haret.  Spiru Haret  a gândit reforma plecând de la misiunea educației, nu de la aspecte strict tehnice. Cele tehnice intervin, bineînțeles, dar trebuie plecat de la misiunea educației.

Misiunea educației în România nu poate fi altă decât să repui în mișcare energiile acestei țări dacă vrei  să-ți faci datoria.

Eu cred că acum trebuie urgent câteva școli, câteva licee, câteva școli de meserii și câteva universități, una,

două, trei, experimental organizate pentru a relansa un model. Altfel nu va merge România ,nu merge. Și Germania în

1968 a schimbat tot sistemul. După 1968, a schimbat sistemul,  cu două universități, Konstanz și Billefeld, care au fost

experimentale și care au indus o schimbare în toate. Acuma schimbarea e absorbită în toate.

 

-Vă mulțumesc. Să sperăm că așa se va întâmpla.

optimiștii care suntem, câți am mai rămas pe aici, dar

persistă o părere de rău că într-o țară în care avem minți strălucite, cultura nu este totuși cea care strălucește și care trage oamenii în sus, care-i trage, cum să spun, spre un ideal umanist, spre un ideal adevărat.

 

-Dar vedeți, eu în acest punct am două obiecții la direcția actuală din Cultură.

Da. prima prima obiecție este aceea că nu se discută și se vede bine,eu am mulți amici de de la istorie, bineînțeles, dar nu se scrie istoria contemporană, se bavardează, să nu zic altfel, se și minte, hai să fim clari, se falsifică date, dar hai

să dăm imaginea cât de curat putem s-o dăm  ca oameni ca să putem ști de unde

Și a doua,  marea lipsă este lipsa monografiilor!

Dacă ne uităm bine cum să zic  chiar la Spiru Haret este o monografie de acum vreo 40 de ani cred

Dar nu s-a mai scris una ca să-l vezi astăzi.

 

-Bine, dar noi nu ne mai uităm către trecut cu stimă ,asta am observat.

 

-Ca generație, dacă tot m-ați întrebat, eu am înțeles ce a zis Goethe când am citit cartea lui Gundolf. S-a tradus atunci la cred, la Univers, la editura principală de la București.

Atunci  am înțeles. Deci, o monografie te face să înțelegi un autor de anvergură. Altfel nu merge. Altfel numai ciupind ceva sau altceva,nu merge.Deci sunt două, două părerea mea, lacune mari:  nescrierea istoriei contemporane,

Nota bene, o scriu alți!.

Dacă ne uităm bine la textele cheie, de pildă, eu am fost uimit când am fost la bursă în Germania, când am mers, citisem și eu ceva istorie. Nu mă dau istoric.

Vai de mine. Dar am când am citit cartea lui  Hillgruber , doctoratul lui „Antonescu Hitler Carol al I-lea”, atunci am înțeles istoria României, dar nu numai că am înțeles-o, ci mi-am dat seama în timp că, de fapt, ce scrie acolo s-a preluat și în istoria și istoriografia din România….Putem să mai luăm și alte lucruri care sunt scrise acolo și preluate.

De ce ?când avem atâția istorici, oameni care au apetență și care citesc, nu?

Acum sunt istorici și filozofi mai mulți decât oricând în istoria României, dar productivitatea trebuie să fie mai mare.

 

Vă mulțumesc pentru această notă veselă de final, domnule profesor.