Toate au un sfârşit.Plec din Televiziunea Română.
Doar câteva zile mai sunt şi gata, nu voi mai lucra în Televiziunea Română.Ştim că toate au un sfârşit pe lumea asta. Va urma un alt job, un alt loc, alţi colegi. Va urma altceva . Fac socoteli . Cu excepţia celor 4 ani petrecuţi în post la Ambasada din Paris, iată că din 1994 si pina acum am lucrat …exact 20 de ani ( ca-n Dumas !) în aceasta instituţie. Sute de emisiuni, oare ce va rămîne din ele.?Sau mai exact, va mai rămâne ceva ? Sunt cam sceptică.Ar trebui măcar să fac o …listă cu oameni pe care i-am întîlnit în acest periplu care iata înseamnă deja o treime din viaţa mea. Greu. Primul documentar realizat de mine în 1994 pentru Tvr era cu Ovidiu Bojor. Cel din urmă, dedicat personalităţii lui Alexandre Safran, filmat cu acad. Carol Iancu, 2018.Intre ele,mii de minute,întâlniri,amintiri,colegi, echipe,planuri, amiciţii,speranţe,ambiţii şi deziluzii, şi sentimentul că fac ce doresc, ce îmi place, ce visez.A fost o pasiune. Nu ştiu încă nimic despre vremea decantărilor, despre ce va rămâne din acest ierbar de zile .