Domnul Alexandru Arşinel, un monstru sacru al scenei, un mare actor de film şi teatru, identificat pentru mulţi cu ideea de revistă, talent uriaş şi energie artistică inegalabilă, un om cald şi cu minte sprinţară, cu suflet mare. La Icr Tel Aviv ne-a povestit cu atâta naturaleţe despre viaţa şi cariera sa, despre Teatrul de revistă Constantin Tănase, despre povestea lui şi marele predecesor Constantin Tănase.Despre prieteni, despre colegii trecuţi în amintire, despre cei noi care vin din urmă şi care promit mult. A fost o lecţie de viaţă pe care noi am ascultat-o fermecaţi, o lecţie gravă şi subtilă întreruptă din fericire de hotote nestăvilite de râs. Că aşa e viaţa. 

De la Nică a lui Ştefan a Petrei la Alexandru al lui Arşinel

(un dialog cu Cleopatra Lorinţiu, director adjunct ICR Tel Aviv)

Reporter :Ştiu că în cronicile dvs. aţi urmărit ani de zile carierele şi prestaţiile multor actori de teatru şi de film, regizori, scenografi sau scenarişti, din vremea anilor optzeci, de la portretele pe care le semnaţi pe vremuri în reviste, în Cinema, Luceafărul, Contemporanul sau SLAST. Dar despre teatrul de revistă, despre divertisment nu cred că aţi scris. Nu mică a fost surprinderea mea să vă regăsesc animând cu farmec şi dezinvoltură o întîlnire dedicată…revistei, şi mai ales la Tel Aviv. Cum s-a întâmplat asta ?

Cleopatra Lorinţiu: E adevărat că mă gândesc cu nostalgie la sutele de cronici şi portrete de actori, regizori, oameni ai spectacolului pe care le-am scris vreme de ani buni. Poate că scriam atunci mai mult despre începători, despre debutanţi, despre genurile mai dificile tocmai ca un fel criticăde întâmpinare iar revista …oricum avea succes şi public din belşug , nu mai avea nevoie de vorbele mele ?Oricum, în această toamnă Tetarul Constantin Tănase, a făcut un Turneu în Israel şi iată că , în marja acestui turneu am izbutit şi noi să facem o întîâlnire cu publicul tradiţional al Institutului Cultural Român de la Tel Aviv.

Şi faptul că ei le-au vorbit şi povestit s-a transformat într-o breţă de nostalgie şideaducere aminte ăn care am avut prilejul să ăi provoc pe cei trei , să” le dau chibrituri “ cum zicea cineva odată, să îi plasez pe drumul confesiunilor.

Rep : Am observat de altfel că aţi profitat şi pentrua face un portret al lui ConstantinTănase.

100. 50. Pebtru că e bine şi e de datorianoastră să vorbim mereu despre înaintaşi,despre precursorii cei curajoşi,.Iar Tănase a fost un gigant,o inteligenţă artistică de excepţie debordantă, dublată de un simţ al comunicării deosebit, dar şi de un simţ als ocialului. De gura lui şi de spunerile luise temeau şi cei puternici şi cei care ne ocupau pe vremea aceea. Un amănunt mi-a atras atenţia : debutul adolescentului Constantin Tănase s-afăcut într-o trupă de teatru de limba idiş a lui Mordechai Segalescu .De altminteri dacă vorbimdespre Israel, să nu uităm că mulţi din umoriştii noştri aveau rădăcini evreieşti, de la textierii de mare succes precum Aurel Storin (care era de altfel şi poet, şi secretarul literar al teatrului o jumătate de veac ), la celebrul Mircea Crişan.Evreii au trăit de-a lungul istoriei atâtea tragedii, aşa încât au putut supravieţui doar cultivând specialul lor simţ al umorului.Umorul ca armă de autoapărare ,ca semn al inteligenţei ascuţite.

Rep. Aşadar turneul Teatrului”Constantin Tănase” a fost organizat de altcineva şi dvs . doar aţi sesizat o oportunitate şi i-aţi avut drept invitaţi în întîlnirea din sediul ICR Tel Aviv, sub eticheta “Cafeneaua românească” .

100. 50. Aşa este . S-au pus de acord impresara spectacolelor din turneul israelian,Liane Herman, apoi directoarea săptămînalului”Jurnalului săptămânii “, care a suţinut turneul, Doina Meiseles; s-au coordonat de asemenei doamna Oana Gerogescu care se ocupă de PR la Teatru şi referenta noastră Ana Maria Mărgineanu şi uite aşa am avut eu şansa să stau de vorbă două ceasuri cu Alexandru Arşinel, desigur şi cu Vasile Muraru şi Gabriel Dorobanţu care au avut amabilitatea să fie prezenţi la întâlnirea noastră, iar publicul să îi bombardeze cu întrebări şi cu amintiri nostalgice .

Rep. Am aflat cu multă surpindere că vă simţiţi legatăde locul de naştere al lui Alexandru Arşinel ! Aţi mărturisit-o chiar în timpul întîlnirii, de fapt a spus-o maestru Arşinel însuşi .De altminteri s-a văzut cum s-a instaurat o adevărată chimie între dvs şi invitaţi. Totul era foarte natural, cuceritor de natural aş zice.

C.L. Mare mi-a fost bucuria întîlnirii cu Alexandru Arşinel. Mama mea,Dumnezeu săoodihnească, Eleonora Leonte, era din Probota comuna Dolhasca , iar bunicii mei se ştiau bine cu familia domnului Arşinel. Aşa că ne-am lansat în amintiri moldoveneşti de mare tandereţe, evocând nume, oameni şi locuri, obiceiuri. Cartea amintirilor lui Alexandru Arşinel , consemnată din dialogurile pe care le-a purtat cu inspirata Maria Capelos şi care se numeşte “Alexandru Arşinel de la Dolhasca pe…Calea Victoriei” este excepţională. Atâta farmec, nostalgie şi fineţe a observaţiei , sincer de puţine ori am văzut prin cărţi autobiografice. Este cartea unei lumi, a unei atmosfere, ea începe cu anii grei din vremea războiului şi din anii refugiului din calea armatelor,şi ajunge pînă la gloria scenei, la minunăţia prieteniilor artistice, pînă la relaţia cu publicul şi secretele de dincolo de cortină. E foarte bine scrisă şi ţesută, evident prin famecul de povestitor al lui Arşinel, care la fel cum humuleşteanul de geniu, are arta molcomă a povestirii şi a observaţiei în sânge dar şi capacitatea Mariei Capelos de a selecta şi pune în pagină, fără nici o forţare, fără artificii inutile.

Sincer, e o carte care se citeşte iute,iute, cu bucurie şi cu o lacrimă în colţul ochiului.

Rep. Se pare că publicul nu doar că a fost receptiv şi încântat de întâlnire dar parcă se bucura de faptul că se face cumva dreptate genului, revistei. Gen cultural unanim recunoscut dar de foarte multe ori lăsat la o parte când vine vorba despre cultură dintr-un anume snobism.

100. 50. Ştiu ce vreţi să spuneţi! Am accentuat şi eu în întâlnirea respectivă. Emai uşor să îi faci pe oameni să plângă decât să râdă. Mă refer de fapt la inteligenţa pe care o preupune un umor de calitate şi care de foarte multe ori este unul social, pune degetul pe rană şi poate să acţioneze ca un sanitar al scoietăţii.Dacă Tănase avea curajul să înfrunte metehnele ocupantului sovietic, apoi în anii maximei cenzuri dinainte de 89 la Grădina Boema abundau aluziile şi “şopârlele”, revista nu se opreşte acum şi merge înainte pişcând acolo unde trebuie, ironizând, floretă fină care poate să şfichiuiască metehnele societăţii. Ea nu e comodă , nu se lasă , cupletele ştiu să “atingă” de minune. Deopotrivă actorul Vasile Muraru care este o prezenţă excepţională, un mare actor, un om de scenă extraordinar şi sinceritatea amintirilor veşnicului romantic din gara noastră mică (cum îmi place să spun! ) al muzicii noastre uşoare , Gabriel Dorobanţu au făcut din întâlnirea noastră dintr-o amiază de vineri la ICR Tel Aviv, un fel de clipă memorabilă de notat în jurnalul fiecăruia. Cred că numai căldura şi sinceritatea pot cuceri cu adevărat publicul. La trecerea prin Israel, redutabila echipă a Teatrului Constratin Tănase a lăsat o bucurie în multe suflete.