Magicele interferențe din lumea desenelor și schițelor lui Baruch Elron

Lumea culturală a celei de a două jumătăți a secolului XX a fost fascinată de un curent cultural preluat din pictură ,cuceritor, ulterior în proză,ba chiar în film: realismul magic. Cu multiplele lui fațete și nuanțe, realismul magic ( teoretizat de Franz Roh și făcut celebru și nemuritor de Borges, Marquez ori Alejo Carpentier ) a fost un adevărat échappatoire pentru artiștii din toată lumea, dar mai cu seamă pentru cei din culturile oprimate de politici. Căci el nu făcea casă bună cu autoritarismul, cu dictaturile de toate felurile. Ca orice tendință ”dăunătoare” îngrăditorilor de libertate , a fost calea aleasă de mulți artiști de valoare .

Generații succesive s-au cristalizat (și în România) prin lumile literare ale scriitorilor citați mai sus și ale multor altora, că gândesc mai ales la influența uriașă a lui Julio Cortazar, iar plasticienilor de-a fost la îndemână să zboare pe acest covor fermecat, postexpresionist.

Îmi amintesc Bucureștiul anilor 80 în care pictorul Semproniu Iclozan, plecat ulterior în SUA, strălucit reprezentant al acestui curent( dominat de umbra lui Salvador Dali),”frisona” la sugestiile oferite plastic de pânzele populate de himere, magie și metafore.

Chiar evocând personalitatea lui Semproniu Iclozan care a marcat într-un fel tinerețile noastre culturale, ajung la subiectul principal al acestui text: Schițele și desenele lui Baruch Elron.

Personal, sunt fascinată de desen, schiță, crochiu, fie că e vorba despre o prefigurare a unei picturi ori sculpturi, ori că e vorba despre o lucrare care rezistă în sine. Tocmai de aceea partea de desen ( în cărbune, peniță, creion ori tuș) din ansamblul operei lui Baruch Elron îmi este cea mai aproape de suflet și, de ce nu, de preferința mea artistică.

Dar cine a fost acest prețuit plastician israelian ?

Mergând pe drumul autobiografiei sale, iată că îl regăsim între studenții la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, în anii cei grei de după perioada stalinistă, pe când cultura noastră se zbătea să reziste, încă dominată de comisarii sovietici.

Institutul a fost însă mereu o excepțională școală formatoare, meseria, tehnica deprinse acolo fiind fără cusur: aceasta este baza evoluției artistice viitoare.Artiști care mai sunt astăzi în viață, colegi de generație ori din generațiile imediat următoare și-l amintesc pe Barbu Teodorescu drept un artist care trudea din greu, pasionat, tenace, complet înrobit desenului și mai apoi picturii) căci a avut parte de învățători mitici: Ciucurencu, Molnar, Vasile Kazar, Corneliu Baba…)

Lucrările sale țipau de talent, motiv pentru care erau trimise la expoziții internaționale precum la Sao Paolo, Dresda sau Moscova. Azi, călătoria unor lucrări și participările internaționale ne par ceva firesc. Dar să ne imaginăm ce însemna pentru anii șaizeci acest lucru, când selectarea și ”promovarea” unui artist era ceva extraordinar așa cum și stagiile sale făcute la Bruxelles ori Paris. În 1963( perioadă în care mulți evrei originari din România au făcut Aliya), alături de tânăra sa soție Lidia, s-a stabiliti în Israel devenind din acel moment Baruch Elron(1934-2006).

Drumul artistic a fost unul dificil, pasionant și fără odihnă…dar marcat de succese, de recunoașteri naționale și internaționale de mare valoare. Există biografii, albume care îl prezintă pe de-a-ntregul, însă prilejul acestor cuvinte ale mele este prezența pe simezele IcrTel Aviv a unei selecții de desene, schițe, crochiuri pe care am avut privilegiul de-a le vedea înainte de a fi o expoziție, chiar în casa-atelier a artistului, grație remarcabilei sale doamne, avocata Lidia Elron, cea care a continuat expunerea lucrărilor, participările internaționale ale acestora, publicarea lor în albume structurate de Adrian Grauenfels, fondatorul Editurii Saga din Israel, care îsi așază semnătura și pe cel mai recent album publicat de dumnealui : Baruch Elron:Desene și schițe.

Lumea magică din lucrările sale a fost fin analizată în cărți scrise de Miriam Or, înThe Magical World of Baruch Elron”Israel, 2004, ori de Héctor Martínez Sanz, Niram Art Editorial (Spania, 2012).

Fără îndoială expunerea desenelor și schițelor sale, acest acces uimitor în laboratorul său de creație ( posibil grație generozității soției sale) va da teren fertil de analiză și disecare a ideilor : obsesia păsării, a zborului, a craniului și a claustrofobiei ori poate a limitărilor omenești, motivele recurente ale deplasării pe ciudate biciclete premonitorii într-un fel, anticipative,magia, misterul, fantasmagoria, somația biologicului, a melcului, a formelor preistorice dar și întoarcerea la mit, la legendele biblice, la partea de ezoterism și la spiritul Cabalei care planează asupra unor teme recurente.

Exegeza operei lui Baruch Elron – deopotrivă cea destăinuită prin desen și cea populată de culori, mari ansambluri picturale, serii mirobolante care sunt chemate spre expunere în mari expoziții ale lumii, e un drum al criticii care abia începe.

Ne mulțumim să fim încântați de faptul că suntem printre primii care pot vedea această expoziție interesantă, care deschide perspective exegetice și îndeamnă la plonjarea în gânduri, aducând omagiu acestui important artist.

Cleopatra Lorințiu

Tel Aviv,27 octombrie 2019