Aprilie si amintirea lui Gheorghe Tomozei
Dacă am fi avut poate un aparat de fotografiat în acei ani, ne-am fi făcut poate, mai multe fotografii… Cu toate că, uite , nu cred. Eram mai degrabă oamenii versurilor. Din vremea aceea , poeziile lui Gheorghe Tomozei, cu imagini, trăiri, metafore rupte din inspirația clipei noastre comune de viață, sunt mai prețioase ca orice poză…Ca mai toți cei din apropiere, Tom mă striga ”Crina” , numele pe care l-am purtat în familie, de mică, și care nu figurează în nici un act de identitate.
«Aşa te văd acum, în cerdacul conacului din Piaţa Amzei (era să zic Mirceşti) privind ninsoarea galeşă în care se închide eroul unei proze de-a ta, copacul Gică şi, privind turlele de tablă ale Bucureştilor (era să zic ale Iaşului) acoperind palate geometrice (era să zic bojdeuci) aşa te văd, gândind şi …dictînd. Fiindcă de 20 de ani îţi dictezi versurile scrise în prealabil în meninge cu caligrafia ta fumegând cristale, dictatorule ce eşti, şi tiranule,incomod Commodus. Nerone…alb , Caligula cu încălţări de şindrilă.»
Maria Gaitan Mozes, Bella Rosenbaum şi alţi 129