Călătorie în timp – Expoziția artistei britanice Beverley Jane Stewart ,

https://jewish-heritage-europe.eu/have-your-say/have-your-say-romanian/

O foarte frumoasă prezentare însoțită de un interviu substanțial  al artistei britanice Beverley Jane Stewart care iată, redă cu gentilețe,  câteva din vorbele spuse de mine la vernisajul expoziției ei 🙁 11 noiembrie 2024)

“Stewart weaves a temporal collage-like narrative within her non-linear painterly world,” Lorintiu said at the opening. “[…] In her most personal pieces, past and present coexist: the colourless, fading past sits alongside the vibrantly colourful present, reflecting Stewart’s meditations on time, memory, and legacy.” In this personal essay, Stewart writes about her relationship with Jewish Romania, past and present, and discusses some of the individual works of art in the exhibit. (The cover picture, “Echoes of the Baal Shem Tov,” evokes the city of Piatra Neamt and its “Baal Shem Tov wooden synagogue.)

„Stewart împletește o narațiune temporală asemănătoare colajului în lumea ei picturală neliniară”, a spus Lorințiu la deschidere. „[…] În piesele ei cele mai personale, trecutul și prezentul coexistă: trecutul incolor, care se estompează, se află alături de prezentul plin de culoare, reflectând meditațiile lui Stewart asupra timpului, memoriei și moștenirii.”

În acest eseu personal, Stewart scrie despre relația ei cu România evreiască, trecută și prezentă, și discută câteva dintre operele de artă individuale din expoziție. (Imaginea de copertă, „Echoes of the Baal Shem Tov”, evocă orașul Piatra Neamț și „sinagoga din lemn Baal Shem Tov”.)

 

A fost și subiectul  dialogului dintre Cleopatra Lorințiu și Serena Adler la podcastul acesteia, Universul la  feminin din 30 septembrie 2024

 

 

Serena Adler : Bună ziua dragi prieteni.Astăzi avem și plăcerea și onoarea să vorbim cu doamna Cleopatra Lorințiu despre un eveniment special desfășurat la Bacău în urmă cu câteva zile. Este vorba despre o expoziție a artistei britanice Beverley Jane Stewart și are ca temă istoria evreilor din România. Bine ai revenit în edițiile mele Cleopatra  și îți mulțumesc.

Cleopatra Lorințiu: Bine v-am regăsit. Sunt într-un moment al vieții mele în care dau mare atenție rememorării, recuperării. Recuperării de amintiri, recuperării de istorie, recuperării de suflet.De atașament la mari idei, la mari sentimente.

Și expoziția asta face parte din acest efort al meu ;  o să ziceți,că uite , eu am fost jurnalist, sunt scriitoare, am lucrat și în diplomație, am făcut multe filme de televiziune, documentare. Ce m-a apucat să lucrez acum ceva cu totul și cu totul nou : curatoriat de expoziții plastice ? !

Ei, o să vă spun care este povestea. În perioada în care am fost director adjunct la Institutul Cultural Român din Tel Aviv am cunoscut sumedenie de artiști plastici : parte din ei aveau rădăcini românești. Și am cunoscut-o și pe Vera Pilpoul, curatoare și o pasionată a porților deschise, a ferestrelor deschise, a înțelegerii între oameni, artiști din diferite țări, de diferite culturi.Și uite așa ne-a venit ideea amândorura să facem expoziții dedicate unor artiști plastici contemporani mai puțin știuți sau chiar neștiuți deloc în România și care vor să vină aici din diverse motive. Și așa am avut-o întâi  pe Suly Bornstein Wolff: două expoziții i-am organizat, una la Muzeul Județean Bistrița Năsăud în Galeria de Artă Contemporană, o alta la Galeria de Artă Contemporană a Centrului de Cultură George Apostu din Bacău. Suly Bornstein Wolff este o israeliană cu origini braziliene și cu familie din partea soțului ei din partea transilvăneană.Ea a venit cu o expoziție tematică, artă plastică din reciclări !

 

https://www.youtube.com/watch?v=T_0LT1BM3Mg

Un fel de pledoarie pentru ecologie, pentru economie, ca să fim mai înțelepți cu obiectele din jurul nostru, în ideea că și din nimic se poate face ceva frunmos .Iar eu i-am găsit un titlu în românește și care a avut succes și internațional :  ” Fă Rai din ce ai.”!

Următoarea artistă plastică pe care o curatoriem, israeliana Vera Pilpoul și cu mine, este doamna Beverley Jane Stewart care are o biografie artistică cu totul deosebită. Dumneaei nu este născută în România, bunicii ei  erau din România și au fugit bineînțeles de teama pogromurilor și a nedreptăților,la începutul secolului XX, și s-au instalat în Marea Britanie.Deci ea este o artistă britanică. A spus în  discursul rostit la Bacău, la vernisaj unde i-am organizat această expoziție: ”Bunicii mei au plecat din România cu teamă,eu vin cu încredrere și cu onoare ” . Este impresionant . Ce-a făcut această artistă? Ea are un palmares deosebit, a lucrat și ilustrație, a avut tot felul de expoziții interesante . Dar punctual, această expoziție este rodul a trei ani de zile de  în care Beverley Jane Stewart, britanica noastră, absolventă de școli importante și pictor recunoscut în Marea Britanie, vine în România într-un proiect ca să zic așa personal și desigur cu știința Comunității Evreiești din România, străbate țara și merge din sinagogă în sinagogă și din oraș în oraș și recupereză memoria acestor locuri, făcând niște lucrări foarte interesante : unele din ele sunt colaje, altele sunt desene altele sunt picturi.

Ideea principală este aceea de a armoniza un trecut care în general este întunecat dar are și pete de culoare frumoase, cu un prezent pe care ea îl vede. Ea neffind româncă, descoperă aceste orașe care pot să fie Oradea,Timișoara, Bacău,bineînțeles Botoșaniul natal al bunicilor ei, Bucureștiul, Constanța, Galați, Alba Iulia. Deci ea călătorește într-o Românie pe care o descoperă. În centrul lucrărilor ei care sunt figurative, care sunt frumoase care sunt atracțioase pentru un public foarte larg, sigur că pune semne iudaice, și pune amintirea sinagogii, și pune amintiri triste, și face referințe culturale .Dar în același timp pictează, desenează și ceea ce vede : chipul orașului de astăzi care e colorat, care este frumos, care este interesant, dinamic, energic și pe care ea ajunge să-l prețuiască. Astea sunt lucrările lui Beverley Jane Stewart, sper să le itinerez în România și cu sprijinul Comunității Evreiești : la Oradea, or să fie expuse acolo în Sinagoga aceea fastuoasă. Această dorință a mea de a o aduce pe Beverley Jane Stewart în România are mai multe fațete.

Bineînțeles că fațeta principală este cea a revalorizării, a cunoașterii, a coborârii în resorturile culturii iudaice și a memoriei.Dar este o lecție pentru oricare dintre noi. Dincolo de faptul că avem o religie, sau avem o etnie sau că avem o poveste. Toți trebuie să ne gândim la trecutul nostru pentru că trecutul înseamnă rădăcinile, podiumul pe care ne alcătuim ființa . Ființa artistică, ființa spirituală.

Serena Adler : Rădăcinile noastre. Și eu cred că e important că acele orașe să fie prezentate, chiar legăturile etnice din acele orașe.Eu cred că este foarte important să ne adresăm unei palete largi, să fie cuprinse toate orașele pentru că a existat un specific , o căldură anume în relațiile acestea.

Cleopatra Lorintiu . Exact. A fost impresionantă întâlnirea ei cu publicul.Și ea a fost impresionată de căldura cu care a fost primită de publicul de la Bacău, cei care urmăreau fiecare detaliu din lucrările ei.

 Centrul de Cultură George Apostu prin directorul său, domnul Gheorghe Geo Popa, a realizat o seară deosebită, și cu muzică, o expoziție bine organizată, i-au făcut un foarte frumos Catalog de Expoziție . Băcăuanii ne-au primit cu brațele deschide ceea ce nu e puțin lucru în vremurile astea în care oamenii se gîndesc la multe alte lucruri. S-au axat în seara aceea pe dorința de cultură, pe acest pod de relație. Iată suntem deja trei țări prezente : Beverley Jane  Stewart  vine din Marea Britanie, unde a vorbit în aceste zile despre expoziția din România, Vera Pilpoul din Israel și prin intermediul ei am organizat aceasta expoziție aici în România unde locuiesc eu acum.

Serena Adler : Draga mea este o plăcere reală să vorbim împreună și să te ascult. Cumva îmi anticipezi întrebările.Mă gândeam să spunem celor care ne urmăresc , foarte mulți dintre ei sunt din acea zona a țării, iar din Bacău sunt prietenele mele de suflet pentru că eu am copilărit acolo, vacanțele mele de suflet au fost acolo, dar mi-ai anticipat întrebarea, expoziția este la Centrul cultural George Apostu.

-Cleopatra Lorintțiu : Da , la Centrul de Cultură George Apostu care are o sală de expoziție foarte frumoasă, o galerie europeană, în care expun artiști valoroși din România și din străinătate, și știi, în fundalul acestei săli tronează trei lucrări chiar de George Apostu, recuperate din străinătate și care cumva ”păzesc” atmosfera de înaltă cultură și de respect pentru cultură .

Serena Adler : Așa este.Respectul pentru cultură, pentru că eu știu ce fel de oameni sunt acolo.Este respectul pentru cultură care s-a păstrat într-o mai mare măsură decât în tumultuosul nostru București.Sigur că și noi îl avem dar se pierde cumva pe fundalul mai zgomotos al orașului.Mă bucur foarte mult că vorbim. Eu la început nu te-am prezentat pentru că toată lumea te cunoaște dar aș vrea să avem odată ,noi două ,un interviu despre tine pentru că tu ești o personalitate culturală, literară,un om de cultură,un omde o vastă cultură și eu sunt foarte încântată și aș vrea să facem asta pentru cei care ne iubesc. Și sunt mulți cei care ne iubesc.

Cleopatra Lorințiu : M-aș bucura.Abia aștept.

Serena Adler. Spune-m , bănuiesc că după acest succes și după această reușită, este o reușită personală dar și o reușită de grup și de tematică,dacă ai în plan să continui cu această tematică.

 Cleopatra Lorintiu : Da, da.Am în plan să continui. Avem planuri împreună cu Vera Pilpoul. Atât să ducem artiști din România pe care ele, aceste pictorițe i-au cunoscut aici, cum ar fi de pildă Maxim Dumitraș, care va fi, sper, prezent anul viitor cu o expoziție la Casa Artiștilor din Tel Aviv, acolo unde manager este Arie Berkovitz care este un cunoscut artist plastic israelian, tot cu origini românești, și la începutul anului viitor , cum am mai spus la splendida Sinagogă din Oradea ,cu ajutorul lui Robert Schorr să itinerăm Expoziția ”Călătorie în timp” a lui Beverley Jane Stewart.De asemenea există aici, adică în România,  lucrarile lui Suly Bornstein Wolff, ele vor fi prezentate pe simeze la Sfântu Gheorghe unde o să am bucuria , spun aici în premieră,de a lansez o  carte publicată acolo, e vorba despre o parte din poemele mele traduse în ebraică, engleză,franceza, spaniolă și italiană , se cheamă ”Lumi multiple” ilustrată cu lucrări ale artistei plastice israeliene Suly Bornstein Wolff.

Serena Adler : Superb .mă simt, nu doar că mă simt, sunt mândră că sunt prietena ta și sunt aicea și mă emoționează toate aceste lucruri frumoase și acea căldură și spiritul pe care tu îl degaji dincolo de ecran ,înregistrări și alte lucruri .

Cleopatra Lorințiu : Lucrurile astea au fost posibile și din cauză că cei care erau acolo care nu erau neapărat obligați să fie afectuoși, ei au devenit afectuși și empatici cu noi din acest sentiment al solidarității culturale .Cei care s-au ocupat de expoziție erau ei înșiși artiști :Ovidiu Ungureanu este un mare artist vizualși fotograf.El s-a ocupat de partea vizuală.Apoi mă gândesc la ceramista Anca Mihăilă care de curând a luat Premiul Uniunii Artiștilor Plastici și care lucrează acolo la Centru de Cultură și Mari Bucur care este o pictoriță talentată.ne-am format așa, ca un colectiv imediat cu dorința de a face ceva deosebitdin prezența artistei britanice în onoarea faptului că ea își onorează rădăcinile. Dar îți dai seama , e vorba totuși de rădăcini de la 1900. Mie asta mi se pare foarte emoționant .Gîndește-te că bunicii ei aveau rădăcini românești și ea vine astăzi, se vede din lucrări, cu tot prea plinul ăsta de drag pentru România.

Serena Adler. Foarte frumos și emoționant .

Cleopatra Lorințiu : de curând am scos două cărți, una este publicată în România, se cheamă ”După amiaza vieții”și este o restituire a unor amintiri, interviuri, evocări, personalități din lumea cultural artisticădin România dar și din alte țări. Ei in aceasta carte alături de hai să zic Ion caraion, marin pred, Gheorghe Tomozei, Iosif Sava și mulți mulți alții sunt portrete și ale acestor două artiste : Beverly Jane Stewart și Suly Bornstein Wolff .

La Tel Aviv, de fapt la Rishon Lezion, a fost publicată în limba română o carte a mea, ”Simanei Haverut”, adică ” semne de prietenie ” conține vreo 15-20 de portrete dedicate unor personalități culturale din Israel, scriitori ca Marlena Braester , Moshe Itzaki, Menahem Falek , plasticieni , dar și Suly Bornstein Wolff . Deci ceea ce am făcut în anul acesta a fost un fel de du-te vino între trecut și prezent, între prieteni, prin portrete de oameni pe care i-am cunoscut și pe care îi respect, cum ar fi de pildă marele arheolog Silviu Sanie care locuiește acum în Israel și care este ca să zic așa cea mai importantă și autorizată voce în materie de arhelogie a Daciei Romane. Eu am publicat interviul cu dumnealui în ”După -amiaza vieții” dar exista cred în video interviul filmat pe site-ul Icr Tel Aviv , presupunpentru că am reușit să îl filmez, chiar cu puțin timp înainte de a pleca eu de la la Tel, Aviv un interviu cu domnia sa.filmat de Andreea Soare. Noi  două,așa, cu mijloace artizanale, am încercat să prindem clipa, să punem în imagine și în text personalitățile pe care le-am întâlnit pentru că e important. Este ”calitatea de martor” cum zicea o mare poetă.

Serena Adler . Este foarte adevărat.Și spuneam înainte de a începe înregistrarea aceasta că mai am emoții cu internetul ca s-ar putea să se mai întrerupă,iar mijloacele sunt cele pe care le avem noila îndemână dar uite așa cu aceste mijloace, oamenii ne urmăresc pentru că vor această legătură directă, această naturalețe pentru că nu e nimic artificial.Este pur și simplu contactul cu viața și cu ce mai fac alți oameni

Cleopatra Lorințiu : Este picătura noastră de pasăre colibri la frumusețea lumii.

 Serena Adler : Da ,așa este   (…)Daca vrei sa mai spui ceva prietenilor de aici si din Israel , te rog sa o faci

Cleoaptra Lorințiu :Prietenilor noștri de pretutindeni ca să zic așa, gândul cel bun,speranța, puterea de a ne apăra credința, gânudrile bune și respectul pentru faptul că totdeauna cultura, cartea trebuie să stea la baza vieților noastre șia formării noastre.Pentru cei care iubesc cartea, pentru cei care iubesc cultura , gândul meu cel bun și dorințade sănătate și de a răzbate peste toate greutățile.Pentru că totuși greutățile sunt temporare și dincolo de toate, orizontul nostru trebuie să fie cel deschis și cel senin.

 

Un articol de Cleopatra Lorințiu dedicat artistei Beverley Jane Stewart . Apărut in revista Baabel.

 

Prin sinagogi și grădinile amintirii : plasticiana Beverley-Jane Stewart

 

În continua mea căutare a celor care prețuiesc trecutul și pun o parte din viața lor în folosul valorificării amprentelor, dovezilor sale, drumul m-a adus printr-o întâmplare ( căci nu există nu-i așa, coincidențe, ci doar clipe tainice predestinate, în care dumnezeu ne face cu ochiul…) în apropierea unei artiste care trăiește la Londra, are rădăcini evreiești -românești și este o interesantă plasticiană.

Să spun pictoriță, să spun desenatoare sau graficiană sau autoare de ”instalații” cum e la modă acum ?

Greu de spus. De la ea am învățat că tenacitatea poate da roade surprinzătoare și felul ei de a fi mi-a întărit convingerea că încăpățânarea în a apăra ceea ce credem ( simțim!)  e importantă uneori și că poate lăsa o urmă a vieții noastre în acest vast peisaj al vieții în care, nu o dată ne simțim rătăciți.

Dar ce anume face ea?

Beverley-Jane Stewart s-a documentat cu minuție și pasiune, a plonjat în adâncurile culturii evreiești din România vreme de câțiva ani de zile, cufundând-se în istorie și reinterpretând plastic toată profuziunea de informație dar și de impresie subiectivă a acestei documentări.Tablourile ei sunt o reconectare între trecut și prezent, între istoria în ansamblul ei, cumva semnele vieții evreiești pe teritoriul românesc și experiența personală a familiei sale.

Această  actualizare plastică remarcabilă lasă loc pentru contemplație dar și  reflecție.

Cu o carieră internațională plastică de renume, trăitoare în Londra și revendincându-și  cu noblețe rădăcinile evreiești, ea face un fel de arc de cunoaștere prin imagine a unor episoade de istorie evreiască românească, pe care noi poate le știam dar nu ne aplecasem suficient asupra lor.Sunt  peisaje felurite în picturile ei, structuri antice alături de turnuri înalte moderne, interioare de sinagogă, sate de munte pe versanți care coboară spre o întindere de apă albastră cu bărci mari cu pânze și scene care par a fi din manuscrise de demult. Este de fapt peisajul românesc desfășurat și orașele pe care ea le-a vizitat și observat cu atenție prezentând apoi o carte de vizită  înainte de toate românească și desigur, a unei bogate vieți evreiești care a fost odinioară iar acum a rămas mai mult amintire conservată de sinagogi și în cărți de bibliotecă.

Britanica Stewart aduce în expozițiile sale o tematică românească-evreiască pe simeze, în diferitele mari focare de cultură europeană și nu numai. Este interesant cum pătrunde informație despre România prin glasul artistic și evident cultural al celor care nu sunt trăitori în România.Noi ne-am obișnuit oarecum cu instituțiile create și mânuite de politica românească de-a lungul multor ani căci așa a fost și înainte și așa e și acum.Un joc de biliard politic aduce în prim plan un personaj care ”conduce” la un moment dat  difuzarea imaginii României culturale, fie că are vocație, fie că nu are, un joc al politicii și intereselor nu întotdeauna curate : asta ni se pare a fi imaginea României de care, cică ne-ar păsa…

Imaginea României se construiește însă bucățică cu bucățică, și ea e mai verosimilă atunci când e creată extrainstituțional. Chiar și prin filiera ori discernământul unui artist. Cum e cazul acesta. Iată un fragment din prezentarea din străinătate a expoziției artistei : Romanian Heritage.” Evreimea românească, a treia comunitate evreiască ca mărime din Europa înainte de al Doilea Război Mondial, reprezintă o comunitate veche, splendidă și importantă, cu un impact evident asupra surselor și asupra vieții și spiritului cultural bogat. Evreii din România au contribuit de-a lungul secolelor la economia țării și au format un strat important de populație.

Există documente despre prezența evreilor în România de secole; printre descoperiri se numără pietre funerare din timpul cuceririi romane decorate cu simboluri evreiești și litere ebraice gravate. Orașul București are dovezi ale existenței unei comunități evreiești începând cu secolul al XVI-lea. Relația dintre populația locală și conducătorii din diferite epoci și dintre comunitățile evreiești din satele și orașele care au înflorit, a cunoscut suișuri și coborâșuri, afectată de circumstanțe sociale, invazii și cuceritori (Imperiul Otoman, Germania nazistă, regimul sovietic) alături de dezvoltare, integrare, înflorire a culturii, evreii au suportat pogromuri și răzbunări sângeroase.

Evident lucrările lui Stewart sunt o interpretare originală a legăturilor sale cu rădăcinile ei din Europa de Est și a dialogului constant pe care îl menține cu acestea.”

Așadar asta e litera scrisă a catalogului prezentării expoziției și la privitorul din te miri ce oraș, muzeu al lumii, așa ajunge țara să fie cunoscută ori simțită.

Beverley-Jane Stewart face așadar cât nu știu câți activiști culturali și de multe ori mai mult decât ei adunați la un loc. Căci pentru ea aceasta e o credință și nu o sinecură.

Ar fi multe de spus în ce privește stilul artistei care și el se adaptează în funcție de moment, de ciclu tematic. Evoluând de la un fel de reprezentare cu accente vădit naive, ostentativ didactică aproape, de felul: ”asta  ar cam fi  de reținut, privitorule!”  și ”cam asta ar fi de învățat din lecția mea”) până la crochiuri excelente desprăfuite de timp, viziuni abstracte în care se strecoară ici și colo câte un simbol care revendică tema.

Fie că e vorba despre o sinagogă activă (cum e de pildă în București, Cluj, Oradea sau Timișoara) ori una abandonată, lăsată în tăcere azi, mai cu seamă din lipsa numărului suficient de credincioși, fie că se oprește asupra unui mare oraș sau ajunge în unul mai mic dar martor al vieții evreiești de-a lungul vremii, Beverley-Jane Stewart pune în lucrare aceeași minuție, același interes adeseori artizanal și marchează aparetenența culturală, plasează în tablouri sinagoga în inima orașului, este aici o viziune și o declarație care evident nu respectă geografia, topografia locului. Este o metaforă.În pictură, în desen și crochiu, în gravură, pe lemn și Perspex ( acest material acrilic extrudat, dovadă de adaptare a artistei la mediile noi de lucru) ea își este fidelă, recognoscibilă printr-o amprentă personală, ceea ce în lumea artistică de astăzi nu e puțin lucru. Și așa o întâlnim la expoziții prestigioase de la Ierusalim sau Londra, de la Birmingham,Torino,Tel Aviv sau Alba Iulia !

Definindu-se ea însăși ca o credincioasă practicantă, Stewart înfățișează compozițiile de tip colaj care dezvăluie o țesătura urbană și care vin din trecut și până în prezent: teatrul idiș din București, sinagogi, clădiri laice, urbane și rurale – toate sunt împletite, ”mărturisind schimbările sociale și comunitare din comunitatea românească, istoria și traumele evreilor români care au suferit atacuri și discriminări încă din secolul al XIX-lea și nu este uitat de fel numărul mare de evrei români deportați în lagăre de concentrare, uciși în al Doilea Război Mondial”dacă e să ne referim la zona transilvană aflată sub consecințele nefaste ale Dictatului de la Viena, sau la deportații în Transnistria, dacă e să facem referire la restul teritoriului românesc prins în conflagrația mondială.

Arta londonezei evreice și puțin românce Beverley Jane Stewart e o pledoarie pentru respectarea originilor, a rădăcinilor, pentru comprehensiune și toleranță, într-un secol în care neînțelegerea și igrnoranța pot să nască  monstruozități. Este o artă nu doar întru istorie și emoție ci și întru înțelegere și toleranță, umanism.