La această ediție, a cincea, a Simpozionului ”Femei celebre ale României ”organizat cu adevărat într-o manieră exemplară de Muzeul Județean ”Stefan cel Mare” Vaslui, a fost lansata și cartea care reunește comunicările de anul trecut. Dacă acum un an nu am fost la Vaslui, mulțumindu-le doar celor care au avut gentilețea de-a mă fi inclus într-o listă de nume pomenite atunci, de astă dată am fost eu însămi la Vaslui, alături de persoane pe care de acum le consider ”prietenii mei ”, într-o atmosferă de comunicare, multă informație, convivialitate densă, admirând rodul muncii de cercetare al celor care știu să se aplece asupra unor biografii feminine care ne fac cinste și au marcat cultura și civilizația românească.

Așa că, de data asta, am spus și eu câteva cuvinte despre remarcabile personalități feminine pe care le respect : regizoarele Malvina Urșianu și Elisabeta Bostan, fascinanta jurnalistă de cinema Ecaterina Oproiu, maestra Arta Florescu dar și rememorări ale interviurilor mele cu Cella Serghi și Gabriela Manole Adoc.

Am aflat foarte multe în aceste zile vasluiene și m-am încărcat de energie bună într-un loc cu oameni calzi și locuri de istorie, cu dealuri line și apusuri fascinante.

Cleopatra Lorințiu – scurt fragment din comunicarea susținută la Simpozionul” Femei celebre din Romania,” ediția a V-a Vaslui  , martie 2023 organizator colectivul  Muzeului Județean Ștefan cel Mare din Vaslui.

Celebre dar și substanțiale, tenace, demne și profunde

Titlul simpozionului dumneavoastră, pe de o parte m-a încântat și pe de altă parte m-a pus pe gânduri . De ce ?

Pentru că în toată desfășurarea aceasta de forțe, de texte, de rememorări e vorba desigur despre femei far din cultura română despre care se vorbește sau s-a vorbit. Noțiunea de celebritate precum știți nu e întotdeauna asociată valorii,  tocmai de aceea la un moment dat va trebui să vorbim despre personaje feminine de mare valoare culturală, socială, umană și care au trecut și această probă,  a celebrității. Mai ales în zilele noastre când celebritatea se dobândește cumva prin alte mijloace și de ea se bucură mai de grabă vedete de muzică, infuenceri sau chiar onorabile staruri al ale platourilor de televiziune.

Acum treizeci de ani visam ca în scurt timp să nu mai vorbim neapărat de ”politică feministă”, să nu mai aniversăm evenimente bazate pe sexul pe care îl avem – egalitatea sau recunoașterea ei să fie ceva natural. Imi amintesc o spunere a unei mari jurnaliste, Mathilde Niel,  a cărei carte fusese prefațată de Ecaterina Oproiu la noi la inceputul anilor 70  și  în care acea autoare spune că ” femeile sunt grupul social cu cea mai îndelungată dovadă a exploatarii in istoria umanității.”

Atunci în anii comunismului, acea spunere m-a șocat .

Au  urmat anii tranziției și speranța românească a reglementării lucrurilor- în comunism aveam multe tovarașe care își meritau locul mai degrabă din cauza originii sociale, a corectitudinii politice și uneori a asemănarii coafurii cu ceea ce trebuia  în acel moment.

Dar, și aici vine partea interesantă, nu numai.

Pentru că iată, în acei ani când încă nu aveam excesele de tip  Mee Too  de natură să ne jignească uneori și să ne plaseze pe noi însene  într-un inutil război cu sexul masculin, lucru total inutil, razboaiele ar trebui sa le purtam împreună, alături),ei bine chiar în acei ani puteau să se afirme totuși persoane efectiv de mare calitate : de la știință la artă, de la arhitectură la muzică. Am scris despre multe dintre ele, mai cu seamă în revistele vremii . M-a copleșit de pildă forța doamnei Arta Florescu, profesoară și maestră, a regizoarei Elisabeta Bostan ale cărei filme ne-au încântat și s-au dovedit a fi memorabile,au rezistat si probei timpului sau  a Malvinei Urșian impostanta regizoare.

Mă opresc așadar la chipul Cellei Serghi ,( Cella Serghi (nume real: Cella Marcoff; n. 4 noiembrie 1907 , Constanța, România – d. 19 septembrie 1992 , București, România)  cu care am dialogat în anii 80, ea este o scriitoare importantă în literatura noastra prin chiar mugurii de emancipare pe care destinul ei i-a conturat. Dar și prin faptul că nu numai că a trecut proba timpului ci chiar a fermecat mai cu seamă generații de adolescenți. A fost ceea ce se cheamă un scriitor popular !

”(…)In sfârșit aș vrea să vă vorbesc despre cariera sculptoriței Gabriela Manole Adoc . n. 14 noiembrie 1926, comuna Pleșani, județul Botoșani – d. 17 iulie 2002, București) (…)

De ce am ales aceste două exemple, de autoare care au reușit să existe în pofida unor opreliști care și-au făcut opera înfruntând dificultățile vremilor?

Pentru că eu cred că e bine să fim atenți la judecățile de valoare, și la graba cu care judecăm omul și opera în afara contextului.

Societatea noastră românească, foarte grăbită și de multe ori superficială, se lasă ocupată de mentalitatea grabită, de preferința pentru scandal  dar și minimalizare. Avem aur în cămările culturii noastre, nu trebuie să-l irosim ci să-l păstrăm si să îl prețuim fie și public.