Această pagină include:

• Un semn de neuitare pentru o valoare a folclorului românesc, celebrând frumusețea folclorului năsăudean.
• „Sunt o norocoasă că m-am născut pe plaiurile Bistriţei Năsăudului!”( Dialog cu Valeria Peter Predescu publicat în placheta Despre tinereţe, Bistriţa ,1985 , album realizat de Cleopatra Lorinţiu)
• Despre ce s-ar numi ”posteritate”. Recunoștința urmașilor, Valeria printre cei de astăzi.( o adăugire din 2023, aprilie la festivalul-concurs național Valeria Peter Predescu,Bistrița aprilie 2023)

Valeria Peter Predescu,cântăreaţă aleasă a folclorului românesc, culegătoare neobosită şi om de mare autenticitate şi probitate, a fost prietena mea. Ne ştiam de pe când eu eram un nod de copil ea , o tînără şi ambiţioasă interpretă. Anii au trecut şi treptat am devenit două suflete care îşi împărtărşeau bucuriile, grijile şi speranţele.Nu ne vedeam des, mai degrabă când eu ajungeam la Bistriţa, în veri calde şi leneşe când venea acasă la părinţii mei şi depănam amintiri. Pe măsura puterilor mele am scris despre ea pe unde aveam cronici pe vremea aceea, la Luceafărul, la Contemporanul, la Slast sau la Tribuna României, ba chiar şi în cartea mea despre locurile noastre natale, Există un limpede loc.Am făcut emisiuni despre ea mai ales la postul tv etnic din Chicago unde eram producător deci puteam decide eu însămi, fără a avea nevoie de aprobări de pe la alţii. Acum, mult prea târziu, când Valeria nu mai e printre noi, adun pe această pagină câteva din paginile care ne-au legat . Pe ultimul ei drum a petrecut-o suflarea unui ţinut întrg căruia i-a dus semnul şi faima peste tot.    

  „Sunt o norocoasă că m-am născut pe plaiurile Bistriţei Năsăudului!”

( Dialog din placheta Despre tinereţe, Bistriţa ,1985 , album realizat de Cleopatra Lorinţiu)

”Fumuseţea, spontaneitatea, naturaleţea toate acestea se degajă cînd Valeria Peter Predescu povesteşte. Această cîntăreaţă atît de înzestrată a Bistriţei şi Năsăudului , care i-a dus cîntecul şi portul prin toată ţara şi prin alte colţuri de lume, nu are numai un glas de aur ci şi o spontaneitate de aur. Dialogul cu Valeria este o plăcere. Vioi, animat, de la inimă la inimă.Gîndul aleargă liber ca un mînz pe valea înierbată şi înmiresmată a Sălăuţei.”

-De unde vin cântecele dumneavoastră?

-Vin de demult,vin de la bătrînele satului meu, Telciu.Ascultam,la început ,avidă de cântec,zile în şir lângă femeile satului.N-aveam pe atunci magnetofon şi le memoram pur şi simplu.Ţin minte că de la o femeie,lelea Măriuca Olari, am învăţat într-o zi 18 cântece. Pe altele le-am deprins de la Aristina Olari,o soră a mamei, are acum 72 de ani.

-Solicitînd la un moment dat o melodie de-a dumneavoastră la cartexul Radioteleviziunii pentru o emisiune am fost pusă în faţa întrebării. Care anume ? Are peste 72 de melodii… Ce simţiţi acum când sunteţi o voce consacrată?.

-Sunt aşa, o fire …mereu nemulţumită ;cum să zic mereu îmi găsesc cîte o vină cînd îmi ascult înregistrările.

–Să configurăm sumar o evoluţie artistică –aveţi 6 discuri Electrecord ,personale ,contribuţii la două discuri colective,la 2 casete colective şi două caete personale.E o fişă plină iar discul dumneavoastră se epuizează cu elocventă repeziciune nu doar la Bistriţa Năsăud ci şi la Piteşti sau Bucureşti.  -Asta, să ştiţi, e marea mea bucurie.

-E oarecum firesc ca o generaţie matură să vă preţuiască:A crescut cu cîntecele dvs. Dar observ că şi tinerele vă iubesc. Vă ascultă ,vă murmură cîntecele .Ce le-aţi îndemna, ce le-aţi sfătui pe cele care iubesc cîntecul ?

-Să cânte în continuare cu drag şi cu pasiune. Să-şi culeagă cântecele cu grijă, să fie atente la păstrarea cu sfinţenie a portului,a obiceiurilor ca totul să fie autentic.

-Să deconspirăm faptul că marea interpretă Valeria Peter Predescu lucrează într-un laborator de cofetărie din Bistriţa ?

-Da bineînţeles,de ce nu.Să munceşti nu e o ruşine. Am lucrat şi în învăţămînt ca maistru instructor, apoi vreo cîţiva ani ca solistă a Ansamblului folcloric al Casei de cultură a sindicatelor, ”Codrişorul.”

-Sunteţi solicitată foarte des, la spectacole de anvergură, la emisiunea Tezaur folcloric a Marioarei Murerescu, la radio ,pentru înregistrări. De fiecare dată vă reprezentaţi pe dvs dar şi locul acesta, meleagurile năsăudene.

– De fiecare dată simt o mare responsabilitate. Căci trebuie să duc eu, o femeie, acolo, în vocea mea, toată bogăţia şi frumuseţea acestui loc. Şi nu e uşor. Eu însă nu m-am simţit niciodată în competiţie cu nimeni, niciodată. Asta m-a preocupat, să mă autodepăşesc.

– Cînd aţi debutat ?

– În 1971 , pe scena Căminului cultural din Telciu.

– Şi la radio ? – În 1974 într-o emisiune a Mărioarei Murărescu într-un medalion de 15 minute.

– Dintre glasurile folclorice ale zonei noastre,de pe valea Bistritei, a Someşului,Sălăuţei sau Rebrei,Şieului sau Ilvei,  ce preţuiţi în mod deosebit ?

– Formaţia Cununa din Maieru care este de o mare dăruire întru autenticitate. Am fost mîndră de faptul că m-au chemat să colaborez cu ei la festivalul de folclor de la Zakopanje cînd am cucerit şi trofeul cel mai de preţ,Toporaşul de aur, la categoria autenticitate. Menţionez că mai existau două categorii folclor ,folclor reconstituit şi folclor stilizat.Toate amănuntele legate de turneu şi apoi de călătoria mea cu măierenii în Franţa mi-au rămas întipărite în minte şi în suflet.

– Povestiti-ne o clipă de emoţie dintr-o carieră de interpret de muzică populară.  – O, e greu, căci au fost atîtea. Dar mi-amintesc de nodul în gît care mi s-a pus cînd am văzut într-o cameră realizată de folcloristul de renume modial care este Jean Roche, într-o imensă colecţie de discuri trei de muzică romînească .eram printre cei aleşi alături de Zamfir şi Fărcaşu. Atunci mi-au dat lacrimile.

– Aţi cântat în străinătate, în Franţa,în Polonia, în Emiratele Arabe Unite, în Belgia. Ce v-a susţinut în turnee: vocea,tenacitatea,autodisciplina, autenticitatea? 

– Eu zic că am fost tare norocoasă că m-am născut aici pe plaiurile Bistriţei Nasaudului.Tot ce am, am de la moşii şi strămoşii mei tot ce ştiu mi se trage de la Telciul meu natal.Tot succesul acesta de care vorbiţi este chiar succesul cîntecului năsăudean.

– Ascult cel mai recent disc al dvs şi iată, se aude în fundal şi vioara fermecată a altui telcean de mare talent , violonistul care este Ion Sabadîş.

– Da sunetele lui şi arcuşul lui sunt cu adevărat fermecate.E un mare instrumentist şi cred că sufletul pe care l-am pus eu în cîntec mi l-a insuflat şi interpretarea lui, aş zice unică. Dădeam tot ce pot da din inimă şi din voce atunci cînd simţeam alături melodia cîntată exact ca la mine acasă, la Telciu.

– Observ cu reală încîntare fotografia dvs de pe acest disc. Purtaţi portul năsăudean, simplu, nealterat :catrinţe cu vîrste în culori vegetale ,cămaşă cu mărgeluţe, năframă, totul în litera şi spiritul autenticităţii folclorului.

– Da, în fotografie port cămaşa de mireasă a bunicii mele şi mărgelele dintr-un rozar de la mama. Şi eu ţin ca la ochii din cap la păstrarea obiceiurilor noastre şi pe fetele noastre chiar aşa le-aş îndruma să nu îşi facă nici catrinţe din melana şi din silon şi nici poale din nylon şi să nu îşi puie-n cap năframă de plastic că-i mare păcat de tradiţia noastră pură, romînească ,să o stricăm din ignoranţă, din nepricepere. E o zestre transmisă din generaţie în generaţie şi pe care trebuie s-o păstrăm neatinsă de microbul kitch-ului.(1987,Bistriţa)

                     Ansamblul folcloric Cununa de pe Someş

( text publicat în Slast , la rubrica Mica antologie a artei tinere) „A venit mulţime de oameni din toate satele grănicereşti îmbrăcată în costumele locului, bărbaţii cu sumane şi şerpare,nevestele şi fetele cu cămăţi şi fote înflorite. Fetele au cosiţe împletite astfel încât dau impresia unei minuţioase broderii.Au apărut flăcăii pregătiţi să joace dansul căluşarilor,cu clopoţei aninaţi de glezne şi cu mari, cu fantastice cozi de păun înfipte în panglica pălăriei” scria Tudor Vianu descriind o sărbătoare populară la Năsăud cu un prilej      de cinstire culturală-omagiu adus de Valea Someşului memoriei poetului George Coşbuc. Descrierea criticului surprindea fotografic starea de   sărbătoare someşană în bogăţia ei spirituală,în copleşitoarea revărsare de simboluri, în demnitatea ri adânc românească    ,surprindea  acel ceva greu de trecut în cuvinte din sentimentul   de măreţie firească şi deplinătate adevărată a sărbătorilor întâmplare oamenilor de pe Someţ. Acest lucru încearcî să-l redea pe scenă, să-l arate lumii, nu demonstrativ, nu festiv ci cu naturaleţea sincerităţii Ansamblul  „Cununa de pe Someş”.Acea explozie de culoare, de sunet, din dans şi din cântec. Acea revărsare   de simţ plastic din costume.Acel semn major de tradiţie din simbol. Un glas ancestral conservat, un motiv folcloric plin de densitate, traducând în muzică măreţia sărbătorii muncii la câmp.Tot ce ţine de grâu are pentru mine un farmce şi-o putere de sugestie fără seamăn. Spic, ţarină,seceră, dogoare,pleavă,făină,moară,tărâţe.O poezie a copilăriei în mirosul grânelor coapte de pe valea Siretului, în lanul pătat cu albăîstreşe şi maci sângerii de pe lângă Năsăud.   Imaginea morii de la Maieru, moara de pe Someşul Mare din lunca ireal de verde şi de proaspătăt.

Poezia aceasta aşa de pură o regăsesc în cântecul”Cununii de pe Someş”.Cântecul pe care-l duce o mână de oameni fermecaţi de folclor,  devotaţi în chipul acela sublim unei pasiuni,în Europa uimită de puritatea şi frumuseţea obiceiului românesc al cununii „Cunună de rod bogat” Nunta Zamfirei căci Coşbuc e prezent şi-n vis, şi-n gând în fiinţa oricărui ardelean! Dorule isvorule,Aşa joacă-n sat la noi, Zi de bucurie,Cântec şi joc românesc, spectacole de mare răsunet,nu, nu sunt cuvinte de circumstanţă, ele au o acoperire pe măsură în cronicile explozive, entuziaste apărute la Agrigento ori la Zakopanje, de pe Coasta de Azur în insulele greceşti înfierbântate de soarele amiezii.elogul linei pure a dansului someşan,  unduirii doinei,glasului de efect al Valeriei Peter Predescu, al Lidiei Someşan,  al Palagicăi Birdan ori al lui Alexandru Pugna. Şi oamenii aceştia repetă ore în şir, ore de efort, ore de repetiţii epuizane, ore de epuizare în bărbunducri repezi  ori ore de precizie în „De-a lungul” repetă cu sârg şi perseverenţă,  cu dăruire aş zice,fără teamă   în faţa cuvintelor, pentru că de data asta ele au acoperire în aurul medaliilor obţinute în confruntările internaţionale. Repetă într-o clădire aşezată într-un parc umbros,( o clădire uşor manieristă,construită în stilul epociişi gustul  saşilor din vechiul burg), căci orăşeni fiind şi ei acum ,fără nici o îndoială, regăsesc în orele de repetiţii glasul unei copilării care revine iar şi iar în memorie, o copilărie în care grâul trăia.Vorbesc despre grâu ca despre un personaj   şi sunt chiar sigură că este.unul extrem de important în basmul acesta pur şi străvechi, românesc.”( 1984)

Despre ce s-ar numi ”posteritate”.Recunoștința urmașilor, Valeria printre cei de astăzi.( o adăugire din 2023, aprilie)

Poate că nu aș fi adăugat aceste vorbe aici, un fel de post scriptum la cele scrise acum mai bine de 30 de ani dacă scriitorul Menut Maximinian nu m-ar fi incitat prin spusele sale, la o recentă lansare de carte petrecută la Biblioteca George Coșbuc din Bistrița.

 Ce a spus el ? A remarcat faptul că peste tot când am sau nu am prilejul, o pomenesc pe Valeria ( chiar și in aceasta recetă carte , ”Zboruri secrete”, apărută de curând la editura Ecou Transilvan, pe care câțiva prieteni  au prezentat-o într-0 zi surprinzător de rece și de ploioasă , la Bistrița.

 Menut Maximinian a spus cu generozitate cum că paginile scrise de-a lungul vremii de mine, despre Valeria, la început, în anii 8o,publicate  în revista ”Contemporanul”, mai apoi într-o cărțulie-broșură apărută cu chin înainte de 89 dar și în cartea mea ”Exista un limpede loc”(editura Sport Turism, 1989, redactor de carte Valentin Borda) au fost ” cele mai frumoase ”! O, sigur că nu.E doar o plecăciune grațioasă în aceste vorbe.

  N-am scris eu cel mai mult și mai frumos despre Valeria, dar calda mea prețuire față de ce era ea ca artist, culegător de folclor și om, mi-a fost însoțitoare câteva zeci de ani.

Urmăresc prin două perspective diferite ceea ce se eptrece cu folclorul nostru: trag cu ochiul la cei care reușesc să păstreze autenticul și mă entuziasmez copilărește când văd cazuri fericite.

Cea de-a doua perspectivă este una ca să zic așa, mai subiectivă: mă interesează ce se petrece cu folclorul năsăudean și bistrițean,cu oamenii pe care i-am întîlnit și prețuit vreme de zeci și zeci de ani.  În acest context am scris despre ValeriaPeterPredescu, în acest context l-am întâlnit pe Alexandru Pugna a cărui carieră o urmăresc de la debutul său de tânăr talentat și promițător, pînă astăzi, când a intrat atât de mult în conștiința publicului cultural…

Început la puțină vreme după moartea Valeriei, Festivalul Concurs este unul național și urmărește promovarea unui folclor de calitate, concurenții vin de peste tot, interpretează o doină, un cântec din repertoriul lor și obligatoriu, un cântec din repertoriul Valeriei Peter Predescu. Vă mărturisesc faptul că acolo sunt emoții mari, competiție interesantă, pasiuni și încununarea unor ani buni de eforturi. Că se jurizează ținând cont de cele mai mici amănunte : interpretare, calitatea costumului, valoarea repertoriului, tehnică și prezență scenică, adică totul este observat cu o atenție extremă de un juriu larg, format din specialiști, anul acesta prezidat de un universitar deopotrivă adorat de public: prof.univ. Ioan Bocșa, un idol al Transilvaniei.Așadar în acest an am făcut iar parte din acest juriu exigent,alcătuit din oameni pricepuți în folclor și, fiecare din ei,de mare calitate  profesională.

  Când la finalul competiției am urcat eu însămi pe scenă,în calitatea de membră a Juriului,  ca să înmânez unul din premii, privind sala plină ochi, mi-am amintit fulgerător toți acești 40 de ani în care, am simțit că TREBUIE să vorbesc despre ei, să public și să-i pun în valoare ( cum frumos zicea poetul și etnograful Menut Maximinian) pe acești păstrători de autenticitate.Mă gândesc la Maria Precup( i se spunea privighetoarea Năsăudului ), apoi la violonistul Ion Sabadâș (avea geniu în degetele lui), la Valeria Peter Predescu, la Alexandru Pugna și la alții, despre care atunci când am putut am scris

Mulți au pornit de la Ansamblul Sindicatelor ( înființat , culmea, prin pasiunea ”funcționărească și culturală” a tatălui meu Virgil Lorințiu, prin 1969, pe atunci era  președinte la sindicate la Bistrița , realizând că, din ceea ce oamenii aveau nevoie, pe lângă sprijin și bilete de tratament sau vacanțe, ajutorarea nevoiașilor și suținerea lor, era important să le ofere un cadru profesional și susținut financiar de afirmare celor care păstrau valorile folclorului. Atunci s-a înființat Orchestra de la sindicate cum i se zicea, în care tatăl meu  și-a pus tot entuziamul lui de năsăudean, persuadând pe toată lumea decizională, că e ceva importnat :  orchestra, cu interpreți și formație de dansatori. Mi-ii amintesc pe cei de la început chiar dacă nu știu numele tuturor celor din orchestră, Bubi și Loți, Ion Sabadâș, Valeria Peter Predescu, Petru Petruse și alții și alții, Fănel Cigu ( dirijor).

  E un amănunt pe care nu l-am evocat căci trăim o perioadă în care cei care au făcut ceva sunt sau uitați sau neglijați în mod premeditat, o epocă în care nu e bine dacă spunem cî în acei ai ai societății socialiste s-ar fi făcut și ceva bun.

 Totuși eu nu mă sfiesc să spun , și să nu îmi pese de snobismul limitativ al unora: dacă în acei ani folclorul nu ar fi fost protejat de oameni pasionați printre care cu modestie s-a numărat și Virgil Lorințiu, el nu ar fi rezistat. dacă avem astăzi interpreți, orchestre ( cum este azi ”Dor Românesc,”, condus de valoroasa interpetă Matilda Pascal Cojocărița, directoarea Centrului Cultural dacia de la Bistrița)este și datorită eforturilor celor care in anii 60-80 au profesat aceste meserii artistice  cu pasiune și discernământ.

Dintre aceștia a făcut parte Valeria Peter Predescu. Un om minunat.

Astăzi, pe scena Sălii DACIA, iată-i pe concurenți. Faptul că toți au cântat câte un cântec din repertoriul ei este deosebit.Este un mod de evaluare a capacităților tehnic interpretative ale artistei dar și o modalitate subtilă de a-i ”împrăștia” mesajul în țară. De altfel in acest an premiul 1 a plecat la Gorj,Iuliana Șandru cântând o doinăexcepțională și interpretând splendind un cântec al Valeriei peter Predescu. Marele premiu a revenit  unei cântărețe de pe Bîrgău, Maria Nicoleta Păvlean care de altfel a făcut parte din grupulde tinere pe care l-a îndrumat Valeria însăși.

Nu fac aici o cronică a manifestării, nu e scopul vorbelor mele de azi, ci doar încerc să completez o pagină de site cu actualitatea: adică fpatul că memoria interpretei nu se stinge și că unii din cei de astăzi îi dun înainte mesajul : folclorul autentic, apărat de contrafaceri și prost gust.