Despre ce s-ar numi ”posteritate”.Recunoștința urmașilor, Valeria printre cei de astăzi.( o adăugire din 2023, aprilie)

Poate că nu aș fi adăugat aceste vorbe aici, un fel de post scriptum la cele scrise acum mai bine de 30 de ani dacă scriitorul Menut Maximinian nu m-ar fi incitat prin spusele sale, la o recentă lansare de carte a mea,petrecută la Biblioteca George Coșbuc din Bistrița.

 Ce a spus el ? A remarcat faptul că peste tot când am sau nu am prilejul, o pomenesc pe Valeria ( chiar și în aceasta recentă carte , ”Zboruri secrete”, apărută de curând la editura Ecou Transilvan, pe care câțiva prieteni  au prezentat-o într-0 zi surprinzător de rece și de ploioasă, la Bistrița.

 Menut Maximinian a spus cu generozitate cum că paginile scrise de-a lungul vremii de mine, despre Valeria, la început, în anii 8o, publicate  în revista ”Contemporanul”, mai apoi într-o cărțulie-broșură apărută cu chin înainte de 89 dar și în cartea mea ”Exista un limpede loc”(editura Sport Turism, 1989, redactor de carte Valentin Borda) au fost ” cele mai frumoase ”! O, sigur că nu.E doar o plecăciune grațioasă în aceste vorbe.

  N-am scris eu cel mai mult și mai frumos despre Valeria, dar calda mea prețuire față de ce era ea ca artist, culegător de folclor și om, mi-a fost însoțitoare câteva zeci de ani.

Urmăresc prin două perspective diferite ceea ce se petrece cu folclorul nostru: trag cu ochiul la cei care reușesc să păstreze autenticul și mă entuziasmez copilărește când văd cazuri fericite.

Cea de-a doua perspectivă este una ca să zic așa, mai subiectivă: mă interesează ce se petrece cu folclorul năsăudean și bistrițean,cu oamenii pe care i-am întâlnit și prețuit vreme de zeci și zeci de ani.  În acest context am scris despre ValeriaPeterPredescu, în acest context l-am întâlnit pe Alexandru Pugna a cărui carieră o urmăresc de la debutul său de tânăr talentat și promițător, pînă astăzi, când a intrat atât de mult în conștiința publicului cultural…

Început la puțină vreme după moartea Valeriei, Festivalul Concurs este unul național și urmărește promovarea unui folclor de calitate, concurenții vin de peste tot, interpretează o doină, un cântec din repertoriul lor și obligatoriu, un cântec din repertoriul Valeriei Peter Predescu. Vă mărturisesc faptul că acolo sunt emoții mari, competiție interesantă, pasiuni și încununarea unor ani buni de eforturi. Că se jurizează ținând cont de cele mai mici amănunte : interpretare, calitatea costumului, valoarea repertoriului, tehnică și prezență scenică, adică totul este observat cu o atenție extremă de un juriu larg, format din specialiști, anul acesta prezidat de un universitar deopotrivă adorat de public: prof.univ. Ioan Bocșa(profesor universitar în cadrul Academiei de Muzica „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca), un idol al Transilvaniei.Așadar în acest an am făcut iar parte din acest juriu exigent, alcătuit din oameni pricepuți în folclor și, fiecare din ei,de mare calitate  profesională.

  Când la finalul competiției am urcat eu însămi pe scenă,în calitatea de membră a Juriului,  ca să înmânez unul din premii,( Ștefaniei Alexandra Ustini ), privind sala plină ochi, mi-am amintit fulgerător toți acești 40 de ani în care, am simțit că TREBUIE să vorbesc despre ei,despre depozitarii și transmițătorii folclorului năsăudean și bistrițean,  să public și să-i pun în valoare ( cum frumos zicea poetul,jurnalistul  și etnograful Menut Maximinian) pe acești păstrători de autenticitate.Mă gândesc la Maria Precup ( i se spunea privighetoarea Năsăudului ), apoi la violonistul Ion Sabadâș (avea geniu în degetele lui), la Valeria Peter Predescu, la Alexandru Pugna, el însuși pasionat culegător de folclor și interpret, dincolo de calitățile sale de reprezentare culturală înaltă,   și la alții, despre care atunci când am putut, am scris și publicat.

Mulți au pornit de la Ansamblul Sindicatelor ( înființat, culmea, prin pasiunea ”funcționărească și culturală” a tatălui meu Virgil Lorințiu, prin 1969, pe atunci era  președinte la sindicate la Bistrița, realizând că, din ceea ce oamenii aveau nevoie, pe lângă sprijin și bilete de tratament sau vacanțe la mare, ajutorarea nevoiașilor și suținerea lor, era important să le ofere un cadru profesional și susținut financiar de afirmare celor care păstrau valorile folclorului. Atunci s-a înființat Orchestra de la sindicate cum i se zicea,de pe strada Alexandru Odobescu, în care tatăl meu  și-a pus tot entuziamul lui de năsăudean, persuadând  toată lumea decizională, că e ceva importnat :  orchestra, cu interpreți și formație de dansatori. Mi-i amintesc pe cei de la început chiar dacă nu știu numele tuturor celor din orchestră, Bubi și Loți, Ion Sabadâș, Valeria Peter Predescu, Petru Petruse și alții și alții, Fănel Cigu ( dirijor).

  E un amănunt pe care nu l-am evocat căci trăim o perioadă în care cei care au făcut ceva sunt sau uitați sau neglijați în mod premeditat, o epocă în care nu e bine dacă spunem cî în acei ai ai societății socialiste s-ar fi făcut și ceva bun.

 Totuși eu nu mă sfiesc să spun și să nu îmi pese de snobismul limitativ al unora: dacă în acei ani folclorul nu ar fi fost protejat de oameni pasionați printre care cu modestie s-a numărat și Virgil Lorințiu, el nu ar fi rezistat. dacă avem astăzi interpreți, orchestre ( cum este azi ”Dor Românesc,”, condus de valoroasa interpetă Matilda Pascal Cojocărița, directoarea Centrului Cultural Dacia de la Bistrița)este și grație  eforturilor celor care în anii 60-80 au profesat aceste meserii artistice  cu pasiune și discernământ.

Dintre aceștia a făcut parte Valeria Peter Predescu. Un om minunat.

Astăzi, pe scena Sălii DACIA, iată-i pe concurenți. Faptul că toți au cântat câte un cântec din repertoriul ei, este o impunere importantă și cu substanțialitate,  creată de regulamentul de concurs.Este un mod de evaluare a capacităților tehnic interpretative ale artistei dar și o modalitate subtilă de a-i ”împrăștia” mesajul în țară. De altfel în acest an premiul 1 a plecat la Gorj,Iuliana Șandru cântând o doinăexcepțională și interpretând splendid un cântec al Valeriei Peter Predescu. Marele premiu a revenit  unei cântărețe de pe Bîrgău, Maria Nicoleta Pavelean care de altfel a făcut parte din grupul de tinere pe care l-a îndrumat Valeria însăși., și care acum îi poartă, firește, numele.

Nu fac aici o cronică a manifestării, nu e scopul vorbelor mele de azi, ci doar încerc să completez o pagină de site-ul meu,

https://cleopatra-lorintiu.net/valeria-peter-predescu/

cu actualitatea: adică faptul că memoria interpretei nu se stinge și că unii din cei de astăzi îi duc înainte mesajul : folclorul autentic, apărat de contrafaceri și prost gust.