Cântarea din închipuire ( un text din 1988 )(fragment din volumul de eseuri Exista un limpede loc de Cleopatra Lorintiu, publicat la Editura Sport Turism ,Bucuresti 1989  )

      Sala Radioteleviziunii din strada Nuferilor părea prinsă de o undă de emoţie. Publicul marei  gale folclorice se animase.Îi entuziasmase un tanar interpret, imbracat cu cioareci şi opinci legate cu nojiţe, cu cămeşă creaţă până la genunchi şi pieptar strâns subsuoară,cu suman de pănură,lung şi căciulă de mieluţ. Un cantaret cu un glas ciudat, întrucâtva neobişnuit, un amestec de bândeţe şi asprime.Da, chiar amestecul de blândeţe şi asprime pe care ţi-l inspiră peisajul de unde vine(satul Căianul Mic, undeva,la poalele Ţibleşului,)satul în care prin 1938-1939 Dimitrie Gusti cerceta obiceiurile şi datinile românilor spre a le publica în revista Sociologia românească. Alexandru Pugna a descusut cu nesfârşită răbdare şi receptivitate muzicală,bătrânele satului.De la ele a învătat baladele cele vechi ,de la ele a cules o variantă tulburătoare aMioriţei,cântecele de dragoste , de cătănie,vechile cântece de război şi strigăturile.Pugna a învăţat de la aceste femei ale altui timp, parcă,al căror glas limpede de soprane perfecte e şi azi de invidiat ,cum Ludovica Hiticaş sau Măria Cini sau Victoria Măierean, nu numai cântece de demult, perle cum le zice el cu emoţia netructată a adevăratului culegător de folclor,fascinat, robit de autenticitate,ci, mai ales de un anume fel de a cânta, de a-şi modela vocea, de.a da expresie tonalităţilor, de.a transmite cu intensitate trăirea aceea, de flacără înaltă. Mi-aduc aminte emoţia absolut uimitoare care mă cuprinsese când am auzit întâia oară o doină : « La stâlpuţul vrăniţii /Şade mama miresii /Supărată tare îi/ Şi se roagă  soarelui/ Soare soare domnuţ mare /Ţine ziua cât de mare /C-am o fată ducătoare /peste munţi la alte curţi /La părinţi necunoscuţi/ Peste munţi şi peste văi/ La alţi părinţi străinei » Mi-o şi închipuiam imediat pe mama miresei ,îmbrobodită în fugă, cântând şi plângând , rezemată de vraniţă, gardul acela care desparte ograda de grădină, ca să n-o mai vadă toată lumea din casă… La versul La alţi părinţi străinei,parcă şi vedeam lacrimile curgând ca boabele pe obrajii femeii căreia îi pleca fata departe,prin străini. Un alt cântec, de data asta de război ,cântat de Alexandru Pugna , desena parcă dinaintea mea un adevărat tablou îndurerat :„Plugu patru boi îl trag /De coarne-l ţine –un moşneag /Şi-o nevastă supărată /Strigă la boi câteodată/ Copiii o întreabă /mamă unde-i dus tata/ Îi dus departe-n război/ Nu ştiu viniu-a napoi /Războiu arză-l-ar focu /La mulţi ne-o mâncat norocu/Arză-te-ar focu război /Să nu mai vii pe la noi. »  Cântecele acestea triste şi tărăgănate îmi rămâneau în memorie ,aproape că mă bucuram la simpla lor amintire .Nu le înregistrasem pe o bandă, dar îmi rămăseseră în minte, le păstram,printr-un miracol ,în memorie. Într-o memorie afectivă. Asta-mi aminteşte un fragment din romanul Marele cântec publicat de curând de Mihai Diaconescu( la editura Muzicală,) roman pe care într-o bună zi mi l-a adus Alexandru Pugna cu o expresie radioasă ,de fericire şi triumf. „Pater Ioan se posomora şi se agăţă cu mâinile de drugii ferestrei. Îşi lipi fruntea, încet de gream. Bucuria cântărilor din închipuire se stingea încet şi în locul lor râmânea doar tânjirea dureroasă care-l stăpânea totodeauna după ce înţelegea că e singur şi lipsit de putere. O închipuire de demult când era încă tânăr de şaptesprezece ani doar şi călărea ca un smintit pe un armăsar vânăt de la grajdurile comitelui Haller , cu care cutreiera luncile şi zăvoaiele Someşului se ivi nespus de vie în minte. »

Pater Ioan, adică Ioan Căianu Valahul, sau Ioan Căianu Românul acel compozitor al medievalitaţii româneşti transilvane căruia îi este închinat acest roman scris în manierea biografiei romanţate , de largă respiraţie epică şi-a petrecut copilăria la Căian. Pentru tanarul imbrăcat cu suman de pănură deasă şi opinci legate cu nojiţe sub genunchi care cucerea cu un cintec vechi publicul unei gale folclorice , aplaudat cu entuziasm de sălile pline la Cannes, Nice,Aix en Provence, Colmars,Saint Maurice sau Château Gombet,  solistul Ansamblului Cununa de pe Someş ei bine, pentru el, Ioan Căianu este cea mai puternică obsesie. Intr-un fel e firesc,Ion Căianu exercită o fascinaţie asupra oricărui meloman sonurile cţntecelor sale, în tălmăcirea unui instrmentist de fineţe nespusă cum e Ion Ivan Roncea,provoacă o emoţie artistică fără egal. Pentru Alexandru Pugna ,Ioan Căianu însă e însaşi întruchiparea precursorului, este genialitatea muzicală a poporului nostru surprinsă într-o clipă de extrem, de revelaţie, este sublimarea glasului său ancestral. În acest sens,întru acest gând iţi încheie romancierul cartea „Marele cântec” « Apucă flautul si, în tăcerea plină de stânjenire a celorlalţi doi bărbaţi ,începu să zică încet, foarte dulce, o doina de pe Someş. Era tot ce scrisese mai frumos în Magnum Cantus Coelestis  »  urmărind aproape cu evlavie traseul vieţii lui Ioan Căianu, al cântecului său şi căutând să restituie azi tot ce-a cules de la bătrânele satului, Alexandru Pugna aduce prin vocea lui esenţa peisajului din care a pornit, lentoarea colinei verzi şi asprimea virfului de munte din Ţibleş fascinaţia acelui limpede loc, unde dealurile se petrec şi curg spre câmpie şi alunecă în zale, presimţind Maramureşul. Şi ca să-l înţelegeţi mai bine pe acest baiat de ţăran din Căianu Mic, pot să vă spun că îmi telefonează la Bucureşti încântat ca de-o descoperire fără seamăn când află o melodie pe care o scotoceşte în memorie Ludovica Hiticas sau ca îmi scrie o strofa pe care a auzit-o şi care l-a fermecat« Ce ţi-ii drag nu ţi-ii urât /De-a şi cât de ocărât./ Ce ţi-ii urât nu ţi-ii drag /de-a şi cât de lăudat. »  Şi adaugă « Atâte de tare îmi place, nu ştiu cum să spun / filozofia asta de viaţă a ţăranilor noştri. » Şi eu stiu că, atunci când spune aşa ,lui Alexandru Pugna îi strălucesc ochii şi se bucură din toată fiinţa lui. (fragment din volumul de eseuri Exista un limpede loc de Cleopatra Lorintiu, editura Sport Turism ,1989 lector de carte Valentin Borda  ) Allte interviuri si articole despre Alexandru Pugna realizate de Cleopatra Lorintiu: – Un interviu cu Alexandru Pugna si un recital de muzica populara filmat de Ene Arsinel au fost difuzate pe postul  tv „Suflet romanesc” (Chicago canal 32) in anul 1993.

     – În 1994 Luna Editorial House(editor Cleopatra Lorintiu)  a produs caseta de muzica populară „Alexandru Pugna  : Dragu mi-i să cânt la lume „

     -Eseu dedicat lui Alexandru Pugna de Cleopatra Lorinţiu  în revista de cultură „Contemporanul”,1988

2.Sensul profund al prieteniei

Întâlnirea cu Alexandru Pugna, petrecută acum mai bine de 30 de ani şi transformată în timp într-o prietenie pe viaţă avea să-mi schimbe multe dintre prejudecăţi.Cred că asemenea prietenii limpezi, înfrumuseţate de dragostea de artă, de accesul la înţelepciuni ori la tâlcuri ascunse, sunt rare.Sunt rare dar sunt îmbogăţitoare peste măsură, ne înseamnă vieţile cu profunzime şi optimism.

Ea a început cu o vreme de tinereţe şi de entuziasm juvenil în care vocea, pasiunea şi acurateţea caracterului acelui băiat(pe vremea aceea) îndrăgostit de folclor, m-au făcut să fac ceea ce puteam eu face cu mijloacele acelei vremi: să public prin ziare şi reviste, articole de întâmpinare.

Pe unul din ele l-am reluat chiar în „Există un limpede loc”.Apoi , imediat după ’89, iarăşi cu mijloacele modeste ale timpului am purces să facem ba prima lui casetă audio ( nu pot uita cum m-am dus la tipografie să-i tipărim coperta! Eu înfiinţasem o editură de buzunar în care publicasem şi memoriile Mariei Peter, o cărţulie purtând nelipsita pană de păun pe copertă şi care purta titlul Rădăcini) , ba o filmare prin fâneţele de la Fântînele, însoţiţi de dragul nostru operator Ene Arşincel, o bunătate de om şi de coleg şi de prieten, sub privirea caldă şi generoasă a extraordinarei redactoriţe de televiziune care este Dona Tudor.

Rezonam oarecum în trei căci prietena noastră Valeria Peter Predescu îi ţinea mereu partea, îl trăgea după ea pe la concerte şi festivaluri, îl sfătuia de bine şi ne împărtăşeam când ne revedeam, gândurile.Azi draga de ea e în Ceruri şi de acolo ne urmăreşte cu aceeaşi neasemuită iubire şi prietenie.

Of Valeria dragă, ai plecat prea devreme. Cum lucram la televiziune, evident, din când în când îi ceream Mărioarei veşti despre ce face, cum cântă şi unde cântă „protejatul meu” cum îi plăcea Mărioarei Murărescu să zică. „La curent” cum se zice mă ţinea şi colega mea de redacţie la un moment dat, folclorista şi realizatoarea Elize Stan dar şi Gruia Stoia de la Radio, alt prieten de nădejde peste ani şi peste timpuri,asemeni, folcorist de vocaţie.

Sandu, deci Alexandru Pugna era într-un fel fratele meu de la Căian, fratele meu mai mic. Am fost la Căian, i-am cunoscut familia, m-am împrietenit cu Oniţa,sora lui cea mică, apoi cu Jeni, inimoasa lui soţie, am fost la Budurleni, satul socrilor săi .Am fost odată chiar cu cu copiii mei, pe atunci nişte puşti .Au rămas, ne-au rămas de atunci amintiri de-o frumuseţe unică, poveşti amuzante şi pline de duioşie în care băiatul meu cel mic, orăşean convins, se minuna de „copilul vacii”, un viţel care-l atingea pe mânuţă cu botul umed, spre stupoarea lui îngheţată. De la înălţimea celor patru ani ai lui, viţelul i se părea gigantic.

După aceea roata vieţii s-a mişcat, Sandu a început să acumulze succesele şi apariţiile, a devenit un culegător de folclor autentic, a început să se lupte pe faţă pentru repere culturale bistriţene, să organizeze festivaluri, să se ocupe de cărţi şi de construcţii culturale îndrăzneţe.

Acum el e cel care e pe scena vieţii în postură de protagonist, neuitând mereu să spună o vorbă bună despre mine, despre începuri, despre prietenie.

Sincer însă, rar am vazut un om atât de pătimaş îndrăgostit de folcor, atât de robit de această dăruire de viaţă, un aşa de fin ascultător şi căutător de autentic. Avea el o doină de cătănie care asupra mea avea un efect imediat: când o ascultam, ochii mi se bălăceau în lacrimi de parcă cine ştie ce om drag mi s-ar fi dus cătană….

Nu era cazul. Nimeni apropiat niciodată nu mi se dusese cătană dar doina mă topea pur şi simplu cu forţa ei iar vocea lui, exact aşa cum îmi plăcea mie, uşor tărăgănată, de o naturaleţe extraordinară, îmi dădea fiori.De la băiatul care apărea pe scena Sălii Radiodifuziunii iar eu îi notam prezenţa de excepţie în Contemporanul şi până la bărbatul în toată puterea de azi, e un drum însemnat cu multă voinţă, cu multe renunţări din parte-i, de mult efort.Sunt acestea nişte mici adăugiri pe care le fac pe marginea celor scrise acum 30 de ani. De parcă atunci aş fi presimţit cumva toată acolada asta de dăruire şi prietenie limpede.( din volumul „Scurte întâlniri” de Cleopatra Lorinţiu, Editura Charmides, 2016)

3.Clipa de graţie care ne învăluie

Ce revărsare de cântec luminos, ce stare de bine şi de revelaţie, de desfătare armonică pur şi simplu îţi intră în casă şi în inimă atunci când îi asculţi pe dăruiţii interpreţi năsăudeni în recentul lor compact disc, însoţindu-ne Sărbătorile. Fotografia lor spune mult:

Iată-i în târnaţul casei transilvănene tradiţionale,toţi îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, cu căciulile gospodăreşti din blană de mieluţ,cu cămeşile albe înspumate şi cingătorile bătute-n mărgele şi-n cusătură deasă, înflorată, şase bărbaţi tineri şi luminoşi – o corală coborâtă-n pas de iarnă ca să ne dăruiască o muzică cerească. Căci asta de fapt ne spune Pr.Ep.Macarie Dragoi ( al Europei de Nord) pe discreta prezentare din interiorul compact discului „Veste Bună,Gazdă-n casă „ Alexandru Pugna şi colindătorii năsăudeni: „Este remarcabilă acurateţea şi puritatea interpretării lui Alexandru Pugna,ce ne aduce aminte de glasurile a multor dintre interlocutorii pe care i-am înregistrat de-a lungul cercetărilor mele, mulţi dintre ei trecuţi la cele veşnice. Alexandru Pugna culegând din nectarul „florilor dalbe” le-a trecut pragul casei şi inimii lor.”

Restituirea unor colinde de demult, crâmpeie din ce cântau şi auzeau moşii şi strămoşii săi de la Căianu Mic şi Căianu Mare, din Spermezeu şi prin alte aşezări de la poalele Ţibleşului este un fapt de înaltă asumare artistică. El rezonează cu o atitudine adevărat patriotică, de valoare morală reală şi asumată.

Toată lumea tot vorbeşte de respectul valorilor, de autenticitate, de grija faţă de ce ne-au lăsat înaintaşii, acum când am intrat în linie dreaptă către marea aniversare a creării staului nostru unitar naţional:România.

Dar celebrarea importantei sărbători naţionale se compune din gesturi, din fapte, din elemente.Iată unul dintre ele, un fapt de cultură pe care Alexandru Pugna l-a luat de la un început şi îl duce la un bun sfîrşit: culegerea unor nestemate şi interpretarea lor într-un context în care o nouă generaţie, aceea a tinerilor, vine să preia într-un fel nobila ştafetă. Un gest de profund respect faţă de cultura românească, faţă de patrimoniul cultural imaterial inestimabil care trebuie apărat la fel precum acela material: cântecul, vectorul de preţ al înţelepciunii, graţiei literaturii populare româneşti.Colindele năsăudene, culese de la cei de dinainte, de la păstrătorii valorilor şi interpretate de Alexandru Pugna şi grupul său de colindători năsăudeni (Paul Ban,Alexandru Pătrăşcan,Alexandru Motogna,Ionuţ Zăgreann,Viorel David) au fost înregistrate sub competenţele Studioului Florentin Labiş Pop cu acompaniamentul Tarafului tradiţional condus de Anghel Urs,iar compact discul iese spre lumea iubitorilor de artă autentică, sub egida Societăţii de Concerte Bistriţa.Asemenea gesturi culturale ne încântă şi au darul de a ne dărui clipa de graţie.

Aceea de care avem nevoie ca să ne consolidăm convingerile noastre că valorile româneşti se consolidează şi nu se pierd, că înaintaşii ne-au lăsat o ştafetă de dus, de care suntem conştienţi şi pe care n-o vom irosi, n-o vom pierde.

Cleopatra Lorinţiu

Bistriţa, Decembrie 2016

     4. I-am solicitat de curând lui Alexandru Pugna câteva vorbe de actualizare a fostelor scrieri dedicate dumisale, scrieri aparute în jurnale ca „Contemporanul” sau „Actualitées Roumaines” ori chiar în cartea  Exista un limpede loc din care am extras fragmentul de mai sus, scris în 1988. Alexandru Pugna a avut bunavoinţa de a oferi aceste confesiuni care, cred că îl exprimă cel mai bine .

                 4.Confesiunea interpretului Alexandru Pugna

                                                        (Bistrita 2008)

„Am copilărit într-un sat foarte frumos, Căianul Mic din judetul  Bistriţa Năsăud, pe Valea Ţibleşului, având o copilărie deosebită, aşa cum o au toţi copiii din satele noastre româneşti. De mic copil am cântat, ţin minte că de multe ori mă urcam într-un dud bătrân din curtea casei şi de acolo, ascuns între crengi şi frunze, crezând că nu mă aude nimeni, dădeam drumul glasului. Aceasta a fost „prima rampă de lansare” a mea. Când avem vreo 5-6 anişori stăteam pe prispa casei noastre bătrâneşti, unde mă jucam şi cântam de mama focului. După spusele bunicii mele „un domn mare”, venit de la Bistriţa în control la Primărie, a stat şi m-a tot ascultat şi după ce am terminat de cântat a mers la bunica încercând să o convingă să mă dea lui spre înfiere, prevăzându-mi un mare viitor. Bineînţeles că bunica nu s-a învoit, motivând că o să o omoare fecioru-său când se întoarce de la lucru şi nu găseşte copilul. Eram nelipsit de la toate serbările şcolare din sat, unde cântam, iar mai târziu, copil fiind, ascultam cu mare drag ceteraşii ce cântau la jocul satului, care pe atunci se mai ţinea în satul copilăriei mele. Mi-au rămas în minte jocurile şi strigăturile pe care mai târziu aveam să le folosesc pentru a le aşeza în cântecele mele. Drumul în cântecul popular românesc nu a fost deloc uşor. Am început să-mi dau seama ce trebuie să fac, pentru a deveni cu adevărat interpret de cântec popular, atunci când am început colaborarea cu Ansamblul folcloric „Cununa de pe Someş” al Casei Municipale de Cultură din Bistriţa. Aici sub îndrumarea doamnei Elvira Botoş, am învăţat că nu e destul să ai voce, trebuie să ştii să transmiţi mesajul cântecului tău publicului, trebuie să ai un repertoriu propriu cu care să te individualizezi printre interpreţii de cântec popular, să mergi în faţa publicului îmbrăcat în costum popular autentic. Am participat la 16 concursuri şi festivaluri de folclor într-o vreme când la astfel de manifestări erau câte 100-120 de concurenţi din întreaga ţară iar juriul era format din cei mai mari folclorişti ai ţării. Am primit diverse premii dar au fost şi nereuşite. Toate acestea nu m-au dezarmat ci parcă mai mult m-au determinat să continui mai departe cu şi mai multă forţă. Astfel nu mă prezentam niciodată cu acelaşi repertoriu la două concursuri, dorind să arăt că sunt preocupat de îmbogăţirea permanentă a repertoriului meu. Răutăţile celor cârcotaşi, care au fost şi ele, nu au făcut altceva decât m-au determinat şi mai mult să merg mai departe, şi să le arăt ce pot şi că nu-mi pasă de ce spun unii sau alţii, eu eram conştient de puterile mele.

Îmi amintesc cu mare bucurie şi cu emoţie de primele mele înregistrări la un post de Radio. Era în 1984, la Radio Târgu Mureş, unde sub coordonarea redactorului Dumitru Buzoianu am realizat primele mele înregistrări. După trei ani în 1987 am înregistrat la Radio România sub îndrumarea redactorilor Gruia Stoia şi Angela Marinescu, după ce am aşteptat trei ani, ca materialul trimis la comisia de folclor, să fie ascultat şi să primesc invitaţia de a înregistra 10 cântece din cele 14 câte am trimis. Am avut marea şansă de a înregistra aceste prime cântece împreună cu Orchestra Radio condusă de maestrul Constantin Arvinte care s-a preocupat în mod deosebit, pentru ca acompaniamentul muzical să îmbrace frumos cântecele mele. După aceste prime înregistrări au urmat altele efectuate cu dirijori celebrii aşa cum ar fi: Paraschv Oprea, Ştefan Cigu, Ovidiu Barteş, Zanc Zeno Oliver, Anghel Urs, cu care am înregistrat numeroase cântece din ţinutul năsăudean. Ansamblul folcloric profesionist „Dor românesc”, unde sunt angajat în prezent, reprezintă pentru mine foarte mult. Contribuţia mea la înfiinţarea acestui colectiv artistic a fost una hotărâtoare. După şase ani de la desfiinţarea Orchestrei Profesioniste „Bistriţa”, a Sindicatelor din Bistriţa Năsăud, se simţea nevoia unui ansamblu folcloric profesionist care să pună în valoare zestrea noastră folclorică. Au fost câteva încercări nereuşite, dar şansa de a realiza acest vis mi-a surâs atunci când Stefan Cigu şi Matilda Pascal Cojocăriţa au propus să ne unim forţele şi să încercăm reânfiinţarea la Bistriţa a unui Ansamblu profesionist, astfel am reuşit. Nu a fost deloc uşor deoare-ce am avut destule piedici, iar după doi ani de la înfiinţare am stat cu toţii fără salarii timp de şase luni, doar din dorinţa de a nu-i lăsa pe cei ce doreau să ne desfiinţeze să-şi realizeze visul lor urât. Şi nu au reuşit. Astăzi, Ansamblul folcloric Profesionist „Dor românesc” se numără printre cele mai valoroase colective artistice din ţară. De câţiva ani sunt preşedintele Asociaţiei „Nunta Zamfirei” din Bistriţa, cu care am reuşit să realizez lucruri deosebite. Astfel, sub egida Asociaţiei s-au realizat câteva ediţii ale Festivalului internaţional de folclor „Nunta Zamfirei”, manifestare ce se înscrie în rândul celor mai valoroase acţiuni de acest gen din ţară. În prag de Sfinte Sărbători ale Paştelor am organizat anual câte un Concert Pascal intitulat „Pricesne şi cuvinte de învăţătură creştin-ortodoxă”, concerte organizate în Biserici şi care se bucurau de prezenţa unui public numeros. De asemenea în luna decembrie organizăm Concertul de „Colinde şi cântece străbune”. Întotdeauna este cel mai reuşit concert ce se desfăşoară în prag de Sfinte Sărbători ale Crăciunului. Toate aceste manifestări sunt înregistrate si popularizate prin cele două emisiuni de la Rado Transilvania şi AS-TV, pentru a putea ajunge şi în casele bistriţenilor ce nu pot fi prezenţi la spectacole. Cel mai mult mă doare faptul că în satele româneşti din ţinutul năsăudean, ca peste tot de altfel, se pierde tradiţia, obiceiurile şi tot ce reprezenta odinioară, din punct de vedere spiritual, satul românesc. Ce-i drept nu prea ne putem noi opune acestui fenomen, am înţeles şi eu acest lucru, şi atunci am încercat să salvez aşa cum se poate o parte din ce cred eu că e valoros. Am realizat astfel câteva filme folclorice, pentru a rămâne pe peliculă, datinile de odinioară din această parte de ţară. Am avut chiar succes cu ele deoare-ce au fost selectate ediţii la rând pentru a participa la Festivalul internaţional de film Eco- Ethno- Folck de la Slătioara. Aceste filme sunt: „Ioana Orban-sufletul Văii Bârgăului”- 2001; „Cununa de seceriş la Spermezeu, jud. Bistriţa Năsăud”-2002;”Regretele meşterului olar Ştefan Gănău”-2003; „Înstruţatul boului la Căianul Mic, jud. Bistriţa Năsăud”-2004; „Reghina Tapalagă şi cântecul de viaţă lungă”-2005. In anul 2007 cu filmul „Biserica de lemn din Budurleni” am obţinut la acest important concurs Premiul special al Juriului pentru cel mai bun film etnografic din Festival.Trebuie să menţionez faptul că muzica pentru acest film a fost compusă special de valorosul muzician şi folclorist Gruia Stoia. Toate aceste filme vor sta mărturie în timp, pentru înţelepciunea proverbială a ţăranului român din nord de ţară. „