Ore de grație și de uimire am petrecut ascultând-o fermecată pe Greta Șuteu, care m-a însoțit prin camerele Muzeului Aman. Prin viața imensului pictor, despre
O săptămână plină de evenimente, întâmplări, întâlniri (1 august-8 august 2022) La Rodna, cu serbări medievale, cântece străvechi, Muzeul ” Florian Porcius”, oameni apropiați.
Vorbeam uneori la telefon cu Daniel Drăgan, de fapt chiar la telefon îmi destăinuise că prietenia lui cu Tom ( Gh .Tomozei) îl inspirase și
”Zboruri secrete” e titlul cărții mele care sper să apară la toamnă, la Editura ”Ecou transilvan”, cea care care mă adoptă cu generozitate și simpatie.
Mă impresionează în mod deosebit vorbele alese în Jurnalul israelian nr.69 -2022 de compozitoarea, eseista, scriitoarea Sofia Gelman și de poetul, eseistul și editorul Adrian
„au renunțat să aducă altceva de acasă în puțintelele lor bagaje… și au cărat valize cu cărți în românește” „au renunțat să aducă altceva de
Cu o biografie densă, de cetățean al lumii, rădăcini din leagănul Europei estice, născută în Brazilia și cu o interesantă experiență canadiană, israeliana Suly Bornstein
28 decembrie 2021 Tel Aviv E ca și cum m-aș fi decupat câteva ore din realitatea zilei și aș fi alunecat printr-un tobogan secret în
Note, comentarii, amintiri 2018-2021Am adunat aceste texte, mărturii ale unor întâlniri și lecturi din anii 2019-2021petrecuți în Israel, așa încât unele semne și amintiri să
”Un puzzle în amintirea lui Marcel Iancu”, gândurile mele, note, întâlniri,un interviu cu acad.Carol Iancu,stări și imagini găzduite pe zece pagini generoase de scriitorul și