Filmul meu documentar dedicat lui Stefan Augustin Doinas mă insoteste mereu. Sau eu il insotesc pe el…
Filmul meu ”Stefan Augustin Doinaș.Excelența în cultură”( filmat in 1999 și proiectat prima oara in anul 2000, distins cu premiul pentru emisiune culturală al APTR in 2001 ) mă însoțește mereu, sau eu il insoțesc pe el…
Grație neobositei Alina Ledeanu, doamna care conduce cu pasiune, inteligență și acribie apariția excepționalei publicații Secolul 21, pe urmele pașilor lui Doinaș, amintind poezia lui excepțională, traducerile sale memorabile, eseurile de un rafinament fără seamăn și rememorările tulburătoare, iată că am mers în această primăvară și de aceasta dată la Timișoara, invitați ai Universității de Vest.
Mai exact într-un proiect comun : Secoluil 21- UNESCO – Universitatea de Vest, proiect care machează apariția unui număr de excepție dedicat în mare masură poetului, un număr din Secolul21 . Au fost spuneri deosebite acolo, in fața amfiteatrului plin cu studenți, s-a exprimat chiard dr.Gabriel Andreescu, personalitate care nu mai are nevoie de prezentări, într-un discurs impresionant și care vorbeste despre adevăr, mistificare, marile pericole și capcane ale lumii culturale de astazi.
Apoi ne-au vorbit Alina Ledeanu directoarea Secolului 21, decanul facultății dna Loredana Pungă, reprezentanții UNESCO din aceasta frumoasa aventură literara itinerantă, elevii scolilor din Sântana , de pe mealugurile natale ale poetului care au rostit verusile sale îndrumați de profesoare pasionate și îndrăgostite de poezia lui Doinaș.( cum Camelia Belei si o alta profesoara al cărei nume nu reusesc să mi-l amintesc dar care m-a impresionat prin delicatețe și gentilețe)
Am fost si eu pe acolo, încercând cu discreție și umilință să vorbesc puțin despre poetul Doinaș pe care l-am intervievat în 1999 si din acel interviu am alcătuit un documentar demult, demult prin anul 2000 la o redacție a Televiziunii Române dirijată de regizorul Dan Necsulea si producătoarea de excepție, doamna Lucia Hossu Longin.
Faptele bune rămân peste timp și ecoul lor ni se întoarce uneori înapoi, un fel de reverberație blândă și neostentativă.
La minutul 69 din acest interviu-dialog realizat cu specială delicatețe și excepțională pricepere de Ionuț Vulpescu ,în AVANGARDA sa ,un podcast deja notoriu (https://www.youtube.com/watch?v=xllMW_5HHSo
veti găsi daca veți voi câteva elemente suplimentare despre întâlnirea mea cu Ștefan Augustin Doinaș, ceva de dincolo de cortina, din culise, din neștiutele vieții și ale interviurilor.