Dacă în cea mai recentă expoziție a sa Ovidiu Ungureanu a cedat inspirației corbilor- zburători, misterioși, gălăgioși și stăpânitori ai timpului, uneori prevestitori, alteori răutăcioși și enigmantici( expoziția e găzduită de Galeria ARCADE 24, Bistrița însoțită de prezentarea complexă a criticului Oliv Mircea )să zicem că asta s-a petrecut și sub influența atmosferei bacoviene a Bacăului său.

Dar el a cedat mai înainte insinuării atâtor surse de inspirație! Înainte de toate, valului, întinderii atotputernice a mării, ghețarului, călătoriei,  ideii de plutire, apoi puterii  nisipului, prieteniei aleglor,scoicilor ciuntite și ruginei, materialului ros de sare și vânt.

O mare nostalgie a timpului trecut, subtilă și suficient de îndurerată?

Cei care au scris despre fotografiile lui au spus atât de multe !

Au spus poate tot ce trebuia spus, în vorbe cu meșteșug alese.Și totuși vorbele sunt insuficiente pentru desenarea atmosferei pe care omul acesta, artistul,o creează.Unii îi spun fotograf unii îi spun artist vizual. Etichetele sunt insuficiente și parțiale chiar.

Ceea ce el expune, declanșează comentarii îndrăznețe, spuneri memorabile, până și pictorii se dedau poeziei cu voluptate,  întâlnirii cu vorbele.

A expus așadar marea și țărmurile,(”Expoziția de fotografie ”Tur de confrerie”anul acesta,la Constanța)  a redat aporia construcțiilor abandonate, a reinterpretat vizual teme bacoviene ( sau poate aluzii la Edgar Alan Poe sau nu ?) S-a confraternizat în colaj  de imagine tipărită sau mișcătoare,video,  cu universul pictorului Ion Grigorescu și într-un album cu o prezentare modernă , epatantă chiar în ”Sinestezii vizuale” Ilie Boca- Ovidiu Ungureanu.

Ochiul lui format și subtilitatea,  plus  un rafinament cert al asimilării informației culturale,  au provocat ieșiri publice pe simeze oarecum diverse- zic oarecum pentru că numitorul comun exista, era  cumva resimțit fără să fie foarte ușor de spus în cuvinte.

Și linia evoluției, schimbării, adaptării există.

Ovidiu Ungureanu aleargă încet către fiecare mare întâlnire căci, deși fotografiază peisaje , natură, mare și clădiri el de fapt se duce mereu către oameni…

Dacă ar fi muzician, piesa  lui Ovidiu Ungureanu ar fi una de jazz cântată  la marginea nopții de un saxofonist singuratic, nici trist, nici vesel , poate doar ”comme il faut”. Sau poate un refren obsesiv  al lui Jean Jacques Goldman cu care seamănă ca două picături de apă…( Je marche seul…)

Împărțindu-și timpul între ce face el însuși, creație de imagine, și ce face pentru ceilalți ( rezidențe, expoziții inițiate și gândite la amănunt,experimente, albume,evenimente) Ovidiu Ungureanu e un personaj rar care așază pe unul din talgerele balanței, dăruirea către ceilalți.

E asta o formă de confraternitate, sau altruism, de solidaritate de lume și grup, care pare modernă și în esență e de inspirație veche, dovedind calități sufletești  uneori atât de frumoase și de duioase de ți-e și frică să le destăinui.

”Artiști români în Sinemorets, 2023”, sau albumele rezidențelor de la Tescani păstrează fotografiile sale ca dovadă. Își leagă firul complicat al dovezilor talentului său de cronometrul zilelor petrecute la Centrul ”George Apostu”din Bacău, de studioul lui doldora de aparate de fotografiat și obiecte evocatoare, de prieteniile cu mai tinerii colegi și de devotamentul pentru mai vârstnicii care, precum Ilie Boca și Ion Grigorescu ies acum în noua lume  alături de inventivitatea lui.

Profund subiectivă din fericire grație prieteniei noastre și solidarității de făpturi născute sub zodia Balanței, evit spunerile alambicate și discursurile care complică apropierea noastră de un artist. În favoarea unei aprecieri simple,directe  și definitive, pentru operă și deopotrivă pentru artist. Vizual, sufletesc, plastic, cum o fi el…

 

 Cleopatra Lorințiu

 15 septembrie 2024