Uncategorized

Surprizătorul Theodor Aman

Ore de grație și de uimire am petrecut ascultând-o fermecată pe Greta Șuteu, care m-a însoțit prin camerele Muzeului Aman. Prin viața imensului pictor, despre care știm în general doar o pojghiță, anume aceea creată de marile tablouri naționale, istorice, dar nu, el e mult mai mult decât asta și decât etichetarea drept ”primul artist român modern”.Credeți-mă, am aflat atâtea istorii neștiute din epocăatâtea conexiuni uimitoare,(acum mă cufund din nou în ”Repertoriul de pictură al Muzeului Theodor Aman, Aman Pictorul” alcătuit de doamna Greta Șuteu) am priceput detalii și mai ales chei surprinzătoare de descifrare a tablourilor sale, încât ieșisem în toropeala zilei bucureștene cu un soi de exaltare fericită, realizând că artistul ne-a lăsat peste secole indicii, secrete, mistere și că fiecare amănunt e pus acolo în picturi și în gravuri,desene și acuarele, are un rost pe care numai un har uluitor și o inteligență scăpărătoare putea să le pună la bătaie atunci, în mijloc de secol nouăsprezece.

Coperta albumului alcătuit de Greta Șuteu -Aman Pictorul