Uncategorized

2021 se termina jurnal de decembrie

28 decembrie 2021 Tel Aviv E ca și cum m-aș fi decupat câteva ore din realitatea zilei și aș fi alunecat printr-un tobogan secret în plin romantism: cu pasiuni năvalnice, trăiri intense, cu iubiri timide și tainice, cu plictisul răvășitor și aspirațiile neîmplinite, cu sentimentul exacerbat al onoarei apărată cu prețul vieții, în fine, tot ce a pus Pușkin(1799-1837, mort el însuși în urma unui duel de onoare, fatidic, asemeni duelului din opera !) în romanul său în versuri apărut în 1832, după care Ceaikovski a compus opera ”Evgheni Oneghin,” cu primă reprezentare în 1879.
Spectacol clasic, excelent, la Israeli Opera din Tel Aviv ( mulțumesc pentru bilet Ionuț Pascu!) o sală melomană ( am dedus preponderent rusofonă), o distribuție excelentă, o orchestră remarcabilă, mari interpreți, foarte bine aleși pentru rol, sigur că eu am aplaudat cu entuziasm, înainte de toate cele, prestația de zile mari a baritonului român Pascu în rolul titular: Evgheni Oneghin. O prezență remarcabilă.
26 decembrie 2021 
Se pare că suntem tot mai nostalgici… Artista plastică Beverley-Jane Stewart expune la noi, la Icr Tel Aviv.Asta seară la ora 19 a avut loc vernisajul expoziției ”Romanian Heritage.”

What is striking in her works is the naturalness with which she encompasses the present and the past, modern and old, secular and religious, cultural and ancestral. I mean, just the way our lives are.

Cleopatra Lorintiu- presenting the exhibition. Romanian Heritage, by Beverly Jane Stewart, December 2021 Tel Aviv. Curator Vera Pilpoul.
”Stewart, now a Fellow of the Royal Society of Arts, works from a crowded studio in the pretty and upscale central London area of St John’s Wood. In the tiny ground floor ante-room of her studio, pictures hustle for space on the walls, the floor, and several easels. Gradually, like a flower unfolding, her paintings tell the story of British Jewish settlement. (Many of these artworks are featured in Stewart’s new book, “British Jews — The Story in Art,” due to be published next year.) from The Times of IsraelStewart, a Londond Based artist,definies herself as a practical Jew. Her attendance at her local synagoge where she prays on a regular basis,and her impressions of synagoge architecture and interior of prayer halls,has led over past decades to pait numerous synagogues in London.”

 

Povești de viață cu Richard Armonn

In cartea lui Richard Armonn ( născut la 12 decembrie 1933 la București),figură proeminentă a israelienilor cu origini românești, cel care a deținut funcții importate în domeniul financiar al economiei israeliene și a fost un factor important al dezvoltării cooperării fianciar-economice israeliano-române.(”Istorii care nu s-au povestit”, lansată la Icr Tel Aviv ) există o sumedenie de amănunte, relatări, rememorări. Majoritatea vizează un peisaj economic și financiar , privit prin perspectiva vremurilor.
Dar cititorul va găsi amănunte din biografia autorului, amănunte care la un moment dat fascinează, de felul: ”Unchiul meu cunoștea familia Rothschild încă din perioada studiilor ale la Paris.Cu sprijinul acestei familii,el a fondat la Tel Aviv , Institutul cultural ”foyer culturel”, pe care după ce s-a îmbolnăvit, l-a donat Ambasadei Franței și de atunci a devenit Institutul Cultural Francez din Tel Aviv.”

sau In 1950 unchiul Sami a emigrat în Israel.A locuit în Tel Aviv și s-a recăsătorit cu o jurnalistă care scria în presa românească din Israel. Amândoi au organizat numeroase expoziții ale diverșilor artiști printre care una dedicată lui Marcel Iancu( acesta, prin anii 30 a realizat designul mobilierului magazinului de bijuterii al bunicului și al tatălui meu, din București)

Richard Armonn ( născut la 12 decembrie 1933 la București)

este o figură proeminentă a israelienilor cu origini românești : el a deținut funcții importate în domeniul financiar al economiei israeliene și a fost un factor important al dezvoltării cooperării fianciar-economice israeliano-române.

Cu o formație universitară deopotrivă tehnică și juridică dobândită în România, Richard Armonn a urmat ( după ce a făcut Alyia în 1958 ) și cursurile Universității Ebraice din Ierusalim pentru științe politice și manageriat.In timpul Războiului de Șase Zile din 1976 Richard Armonn a luptat într-o unitate de infanterie și a fost rănit în lupta de la Um-Katef.

Parcursul său israelian include funcția de co-director general al Grupului Băncii Hapoalim, a fost responsabil al Departamentului de creditare al acestei bănci vreme de 23 de ani; președinte al Societății de Investiții Gmul-Societatea Centrală a Kupot Gemel și a Fondurilor de pensii: Președinte al Fondului Berl Katznelson ( funcție pe care a deținut-o vreme de 13 ani timp în care a salvat Fondul l-a reabilitat și i-a construit o bază economică.)

După 1989 , Richard Armonn a contribuit la înființarea primei bănci comerciale BECIC cu parteneriat românesc și străin .De asemenea s-a implicat în înființarea Camerei de Comerț Israel România implicându-se în realizarea de întîlniri și cooperări între oamenii de afaceri din cele douățări, remarcate la cel mai înalt nivel și apreciate de președinții României din acea perioadă. A fost numit Primul Consul Onorific al României în Statul Israel. În amintirea copilăriei sale, derulată pe parcursul frământat din anii celui de al Doilea Război Mondial, timp în care o parte din familia sa a fost ucisă la Aushwitz și în Transnistria, Richard Armonn este în prezent un factor activ și influent în recuperarea amintirilor, în onorarea victimelor Holocautului fiind parte integrantă dintr-un proces de lungă durată de omagiere a victimelor Holocaustului , fiind și promotorului organizării unui Muzeu Virtual al Victimelor Holocaustului .

 

 

 

 

 

Decembrie, clipa amintirilor (fragment din cartea ”Exista un limpede loc.”

 

 

Atunci când noiembrie e pe terminate si se apropie decembrie , numai în gând, în vis, în amintire mă întorc la Anieș, locul în care ai mei s-au căsătorit, au ridicat o casă și m-au adus pe lume.
Posibil, amintiri frumoase și dureroase din acestea,aveți mulți dintre voi. Numele locului rămâne la alegerea fiecăruia,
Răscolesc în minte și parcă niciodată nu am scris mai firesc despre asta ca în finalul cărții mele ”Există un limpede loc”, atunci când durerile erau mai mult presimțite…
Iată ultimele două file din această carte veche.(ea poate fi descarcată gratuit de pe adresa aflată în josul paginii.Cartea se cheamă ”Scurte întâlniri/Exista un limpede loc”publicată de Editura Charmides cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița Năsăud .Mulțumiri!)
”De la început am fost două. Din copilărie. Una care ştia când se ouă găinile, cum se împletesc cucuruzii şi ceapa în cununi trainice, cum se fierb măruntaiele porcului pentru tobă. Alta, care asculta la radioul hodorogit o orchestră de departe şi visa, visa. Eram două şi când hoinăream spre Valea Mare şi în iarna aceea grea, când în sania sănătoasă a lui Fortini, trasă de doi cai murgi, cu cărămizi fierbinţi la picioare, sub cergile miţoase, zburam spre Rotunda. Una se bucura nebuneşte. Cealaltă se temea nebuneşte. Când badea Aurel Dogari din Anieş, zis şi „doi cincizeci”, fiindcă era foarte înalt, mă striga de peste gard să mergem „la peşti”, —el zicea „‘a peşti” printr-o eludare continuă, progresivă, căci prescurta totul, spunea cuvintele rar şi apăsat, sporindu-le greutatea! —şi mi se părea normal să mă ia cu el, deşi eu eram o gâgâlice, când tata şi prietenul lui Maxim Ureche plecau la vânătoare, când era vorba de-o plecare, pe undeva, prin munţi, pe-un fir de apă, undeva unde era greu, era frig, sau era departe, eram,fireşte, două. Nu ne înţelegeam niciodată. Una avea ochii aţintiţi pe coarnele cerbului, imaginaţia aţâţată de blănurile mari din coridor, căuta bulbuci şi ruşuliţă, mânca pită cu slană şi ceapă zdrobită cu pumnul, sărea din piatră în piatră pe valea subţire a Cormăii, acolo, în aburul răcoros al firului de apă ce urca dincolo de cabana Farmecul pădurii, prin albia decupată în gresii şi presărată cu cascade, spre Detunata, îşi murdărea rochiţa cu mure, avea negru pe sub unghii, genunchii plini de zgârieturi şi gusta totul ca pe-un deliciu, cu bucuria naturaleţii. Cealaltă se temea de ce-o să zică mama.
Aşa a continuat totul. Una se tăvălea prin fin, dădea la undiţă în Someş, se răsfăţa la Cireşoaia mâncând într-o luntre prea multe cireşe, visa expediţii nebune prin peştera Tăuşoarelor, urca voiniceşte spre Tomnaticu şi Heniu, îşi făcea coroniţe din sânziene albe şi galbene şi le arunca pe valea Colibiţei urmărindu-le cum se duc, cum se pierd. Cealaltă se temea de apendicită, îşi ferea ciorapii de mătase. Aşa a fost totdeauna pentru că eram două. Numai atunci când ajungeam aproape de izvorul Anieşului Mic, la casa babei Ileana, lângă tăul de cânepă, cea de la oraş dispărea —prea ar fi trebuit să se sperie pentru toate cele!
Şi nu demult, la Anieş, în ziua în care am plecat. Era mohorală, era negură. Sus, spre Valea Mare „s-o rupt norii”, ne anunţase alarmată vecina noastră, lelea Lucreţia. Măturasem, lăsasem undiţele frumos aşezate în verandă, la un loc cu cizmele nr. 44, sparte prea tare, promiţând că le vom înlocui la anu’, taşca de piele, haina de ploaie, închisesem cu grijă puşca în lăcaşul ei. „Lasă Crina, c-o să venim la anu’, nu plânge”, ai spus punându-ţi ceasul la mână şi în clipa aceea am înţeles că şi în tine erau doi —ieşise la iveală cel de la oraş, cu agendă, cu telefon, cu conversaţie.
Am ieşit în curte; se auzea susurul Someşului şi ticăitul acela ciudat, cred că al şarpelui de casă (fiindcă orice casă are un şarpe, nu?). Am ridicat privirea spre linia ondulată a
dealurilor şi spre punctul acelaaproape de orizont care abia de se distingea în negură —o gospodărie depărtată. „Lasă, ne întoarcem la anu’…”
Dar simţeam, o, cum simţeam că nu va fi aşa…
Cea de la oraş îşi pusese pantofii cu tocuri şi-şi farda cu grijă ochii, nemulţumită de starea lamentabilă a manichiurii (curăţasem cu o seară înainte o taşcă plină cu poduţi!).
Cea de la oraş învingea, ajutată de împrejurări. Buchetul de bulbuci, însoţit de-o ramură de brad argintiu, rămânea în cana de tablă din tindă. Nu m-am uitat înapoi dar simţeam degetele nevăzute ale casei, cârligele agăţătoare ale viţei, chiar încolăcirea volburei, cum mă cheamă. Cheia veche se învârtea greu în broască. Se auzea un marfar cu cherestea, pufăind, în depozit. Apoi un fluierat scurt. Lelea Irina de peste podeţ îşi chema găinile „Pi, pi, pi, pi, pi!” Badea Pavăl ieşea cu mărhăile. Se arătase o geană de lumină. Cea de la oraş pornise spre portiţă. M-a tras după ea, mă simţeam golită pe dinăuntru, aş fi vrut să strig, aş fi vrut să rămân acolo pentru totdeauna dar ştiam bine că nu se poate.
Un vânt rece împrăştia în calea noastră primele frunze galbene. Degetele acelea nevăzute erau tot mai departe. Mirosea a fum amărui şi-a toamnă începătoare, mirosea a despărţire. Devenisem una cu cea de la oraş. Iar revanşa tăcută aceleilalte ar fi vrut să fie cartea aceasta firavă.

23 Decembrie 2021

Cleopatra_Lorintiu_Deputy_Director_Romanian_Cultural_Institut_Tel_AVIV _December_2021
Cleopatra_Lorintiu_Deputy_Director_Romanian_Cultural_Institut_Tel_AVIV _December_2021
Așa o revărsare de prietenie și solidaritate în acest ultim eveniment al anului !„Voci feminine” : cu Bianca Marcovici, Emilia Ataba, Rely Schwartzberg și recentele lor cărți , despre care ne-au vorbit scriitorul junimist Lucian Vasiliu ( prin video de la Iași), editoarea clujeană Nadia Farcaș (de la ”Ecou Transilvan” ), criticul Ioan Cristofor și Petre Cioclu dar și jurnalistul Ioan Știubea, Etgard Bitel, Silvia Katz care au venit la ”Cafeneaua literară” iar Elena Cercel a adus ia românească și doina gorjeană. Decana de vârstă a autorilor israelieni de limba română Maria Găetan Mozes ne-a bucurat cu gândurile ei bune despre simțul solidarității literare iar Bianca a încheiat cu: ”SALUTUL JUNIMIST mi-a rămas în suflet: INTRĂ CINE VREA, RĂMÂNE CINE POATE! Deci rămâne valabil și pentru Tel Aviv!”https://www.youtube.com/watch?v=Ikzh_GsLypM…