Ciudatul jurnal de realități și iluzii al Veronicăi Rozenberg*

Ciudatul jurnal de realități și iluzii al Veronicăi Rozenberg*

Greu de definit genul literar în care s-ar înscrie culegerea de texte publicată de Veronica Rozenberg. Pare jurnal, în marea majoritate a discursului, adeseori însă găsim fragmente în care, mai degrabă își încearcă puterile proza de ficțiune.

Autoarea, de altfel valoros cadru universitar, cu un doctorat în Israel, matematiciană deci om al științelor exacte, declară că scrie din pasiune emițând un fel de profesiune de credință în următoarea formă :”Percepția clipelor în care viitorul a devenit, într-o măsură oarecare incert, a declanșat o dorință mai veche de împărtăși cu alți oameni gândurile și sentimentele mele.”

Povestea doamnei dr. Veronica Rozenberg născută Rosinger ,absolventă a facultății de matematică din București, promoția 1975 este una neobișnuită.(Mi s-a întâmplat, în paranteză fie spus, să descopăr că aproape fiecare evreu român devenit israelian are o poveste surprinzătoare, deosebită, că fiecare este posesorul unei biografii neobișnuite…)

Aprobarea emigrării sale din România natală spre idealul sionist a fost obținută cu multe eforturi și intervenții pe lângă un senator americat al Statului Connecticut. Sprijinul excepțional a fost absolut necesar întrucât tatăl dumneaei, Adalbert Rosinger fusese judecat și condamnat la 15 ani de muncă silnică după un proces celebru în epocă, cunoscut sub numele de Procesul Românoexport.

Ca o tenace Vitorie Lipan a vremurilor moderne, Veronica Rozenberg devenită cadru universitar în Israel, lucrând în domeniul de IT, iată că își susține cu brio o teză de doctorat la Departamenul de Istorie al Universității din Haifa.După o documentare acerbă de câțiva ani buni. Lucrarea, tradusă în limba română (iarăși un efort intelectual impresionant) a fost publicată sub titlul Procesele economice ale funcționarilor evrei din Comerțul Exterior ( editura Mega, 2018).

Iată așadar cine semnează aceste note de călătorie, amintiri și reflecții: o matematiciană care a lucrat în IT, și-a dat un doctorat în economie, vorbește perfect româna și este cetățean israelian. În plus, de o tenacitate care ar îndreptăți-o să predea cursuri motivaționale corporatiștilor de azi.

Asta da poveste! Câteva zeci de ani pe altarul iscodirii trecutului din arhive și a căutării adevărului care să clarifice disculparea tatălui ei. În ”Baltagul” ei personal, Veronica Rozenberg avea să se lupte cu ițele proceselor politice ale epocii, fără să se lase intimidată.

Și iat-o acum cutezând să-și facă publice notațiile, ele însele pline de sentimente uneori contradictorii. Fără nici o îndoială autoarea a suferit mult în anii acelui proces și după. Interesant e faptul că în pofida acelor suferințe, a reușit să păstreze un sentiment cald în inima ei față de țara natală, evocată cu naturalețe în câteva din textele notelor de voiaj adunate între coperțile cărții apărute.Chiar și acest gest o înnobilează și o distinge pe această specială intelectuală.

Altceva însă reprezintă sâmburele de inedit al relatărilor ei. În cursul corect al firului povestirii, apar scânteietoare reflecții: unele ne par evidente, de felul, ”cum de nu m-am gândit și eu așa ?” altele trag vălul de pe o sensibilitate care impresionează.”Sentimentul cel mai puternic încercat în timpul excursiilor făcute în ultimii ani este cel al trecerii timpului, inexorabila îmbătrânire, coborâșul în pantă spre un final.Este,cu siguranță, o încărcătură emoțională mai densă, mai tăioasă, mai tristă, și care nu te lasă să fii liniștit pentru prea multă vreme, te aduce cu forța în prezent chiar atunci când vrei să fugi de el.”

Da, ea scrie despre albanezii din New Jersy, despre un Ajun de Crăciun la Biserica Stella Maris în Haifa, despre călătorii în Franța, în Chile și Spania, în Canada și în sudul Angliei, în Germania și Țările Baltice.Evident, parte din călătorii se împletesc cu investigațiile sale în cazul celebrului proces economic al epocii și cu tributul de memorie firesc acordat victimelor Holocaustului.

Ceea ce îmi place în scrisul ei este naturalețea jurnalului, nimic artificial, puzderie de amănunte și destăinuirea minuțioasă a locurilor, întâmplărilor, oamenilor întâlniți, chiar a conversațiilor fugare.Această parte a cărții seamănă cu culcușul unui colecționar împătimit, care adună, adună și el știe care din obiecte are valoare, care e pur și simplu o amintire evocatoare.

Inserții cumva insolite, observații sprințare și totul dominat de o curiozitate acaparatoare, de o dorință stenică, energică de a ști de a reține, elementul cel mai mărunt ridicat la sugestie de simbol.

Stări sufletești, gesturi, repere concrete, geografice, culturale, istorice.

Descrierea ei e naturală: nu se sfiește să critice, nici să dezaprobe, observă pur și simplu spre pildă în timp ce străbate vreun traseu bucureștean din zona Catedralei Sfântu Iosif. Dar drumul provoacă iar un gând, răscolește acel déjà vu. ”Mă gândeam, ca de obicei, cum se poate că mă aflu aici și că lucruri îmi par familiare, deși sunt, totuși, în realitate, străine?”Foarte subtilă sugestie a apartenenței, a unei relații complice cu un loc , cu o țară, fiind aceea țara natală.

Și autoarea însăși, dincolo de propria poveste nu se dă în lături de la aflarea altor povești, ale altora, cu o curiozitate vie și tinerească, curiozitatea locurilor și a poveștilor ori personajelor, totul într-un fel de jurnal aparent nesupravegheat. E interesant mai ales cum un spirit educat în respectul paradigmei matematice își permite să fie atât de liber, discursiv, adeseori aleatoriu.Textul cel mai frumos și oarecum mai înduioșător este de fapt un cuvânt înainte cu tentă autobiografică ce conține un soi de obiectivitate sfâșietoare :”Uneori dai greș deoarece, pe măsură ce copiii cresc, suprapunerea imaginii tale asupra vieții lor se diminuează continuu, devine ca o umbră. Se crează o continuă mișcare de translație între personalitatea părintelui și cea a copilului, între lumea lui și lumea ta. Uneori, rămân intersecții diferite de mulțimea vidă a lumilor create, dar, nu o dată, dintre ceea ce ai dori, sau ți-ai imaginat, și realitate, e totală și defintivă”, ceea ce trebuie să recunoaștem e și matematică, și filozofie dar e și literatură.

Există, și vreau să închei în această cheie de preferință, o morală adăugată la călătoria prin ținuturile înghețate ale nordului : ”Expediția polară se încheiase, plină de experiențe interesante și, într-un fel, neobișnuite dar fără să-mi fi atins scopul principal.Am rămas cu impresia unei iluzii intangibile și nu ar fi fost pentru prima oară în viață când mi se întâmplase așa ceva. ”

Ceea ce este și profund, și tulburător și frumos spus. Aceasta e capacitatea pe care o pune la bătaie adeseori această autoare paradoxală:de a presăra prin file de jurnal scăpărări, luminiscențe care te pun pe gânduri.

Cleopatra Lorințiu

___________________________________________________

* EPPUR SI MUOVE…și totuși continuă de Veronica Rozenberg, Editura Smart Publishing,2019